ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe reclamanta

M&D S.F. S.R.L., prin administrator judiciar M. S.P.R.L., a chemat în

judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de inspecție

fiscală FN încheiat la data de 02 octombrie 2009 și a Deciziei de impunere din

02 octombrie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța,

cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța a invocat, în raport de

dispozițiile art. 205 C. proc. fisc., excepția prematurității acțiunii, iar pe

fond a solicitat respingerea cererii.

Prin Sentința nr.

128/CA din 12 aprilie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis excepția

prematurității, a respins contestația formulată de reclamanta S.C. M&D S.F.

S.R.L. - prin administrator judiciar M. S.P.R.L. și administrator special N.D.,

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța,

având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca fiind prematur

introdusă.

Pentru a pronunța

aceasta sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din analiza

dispozițiilor art. 205 - 218 C. proc. fisc. rezultă că instanța nu poate fi

sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra măsurilor

dispuse decât după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea unei

decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

Prin urmare, instanța

de fond, având în vedere că reclamanta a înțeles să sesizeze instanța de

judecată anterior soluționării de instituția abilitată a contestației

formulate, a constatat că excepția invocată de pârâtă este întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs reclamanta M&D S.F. S.R.L., prin administrator

judiciar M. S.P.R.L., considerând-o netemeinică și nelegală și invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin cererea de

recurs, în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se arată că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind soluționată în mod

greșit excepția prematurității acțiunii.

Se menționează, pe de

o parte, că a fost depășit, de către organul de soluționare a contestației

înregistrate la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța la 20

octombrie 2009, termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile art. 70 alin.

(1) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, fapt ce a

determinat promovarea acțiunii la instanța de contencios administrativ pentru

anularea Deciziei de impunere din 2 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție

fiscală din data de 2 octombrie 2009, emise de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța.

Pe de altă parte, se

arată că și în ipoteza în care autoritatea publică tace și nu răspunde în

termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, era

îndreptățită să introducă acțiune în anulare potrivit art. 8 alin. (1) din

aceeași lege, astfel că instanța de fond a interpretat greșit aceste dispoziții

legale atunci când a analizat excepția prematurității acțiunii.

Recurenta-reclamantă

invocă și jurisprudența instanței supreme pentru soluția de admitere a

recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există

la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Pentru început se

impune a fi făcută o lămurire de ordin terminologic cu privire la hotărârea

recurată.

Întrucât potrivit

art. 255 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei

în primă instanță se numesc "sentințe", instanța de recurs apreciază

o eroare materială menționarea ca "decizie" a hotărârii pronunțate de

Curtea de Apel Constanța, astfel că toate referirile din decizia în cauză se vor

face la aceasta ca "sentință".

Astfel cum rezultă

din expunerea rezumativă prezentată anterior, recurenta-reclamantă a solicitat

prin acțiunea formulată la instanța de contencios administrativ în

contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, anularea Deciziei

de impunere din 2 octombrie 2009 și a Raportului de inspecție fiscală din 2

octombrie 2009 prin care i-au fost impuse la plată accize în cuantum de

16.603.574 RON și majorări de întârziere în cuantum de 5.566.642 RON.

Necontestat este

faptul că recurenta-reclamantă a formulat contestație împotriva titlului de

creanță, materializat prin decizia de impunere menționată, în condițiile art.

205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe care a înaintat-o

Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, aceasta transmițând-o

Agenției Naționale de Administrare Fiscală, competentă să o soluționeze,

potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (1) din același act normativ.

Procedura de

soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale

este prevăzută în Titlul IX C. proc. fisc.

Potrivit

dispozițiilor art. 218 alin. (2) din Titlul IX al actului normativ menționat,

deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către

contestatar la instanța de contencios administrativ competentă, în condițiile

legii.

În mod corect,

instanța de fond reținând că dispozițiile art. 205, 218 C. proc. fisc.

instituie o procedură administrativă specială de soluționare a contestațiilor

împotriva actelor administrativ fiscale, care, fără a fi calificată drept

jurisdicție administrativă, derogă de la normele de drept comun privind

procedura prealabilă cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Avându-se în vedere

și dispozițiile speciale ale art. 218 alin. (2) menționate anterior, este

evident că numai după emiterea unei decizii în soluționarea contestațiilor se

poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ competentă pentru

anularea actelor administrativ fiscale.

Fiind vorba de o

procedură de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale, expres reglementată de Titlul IX menționat,

dispozițiile sunt de strictă interpretare, astfel că în cauza dedusă judecății

nu se poate reține incidența termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) C. proc.

fisc., referitor la soluționarea cererilor contribuabililor, altele decât

contestațiile împotriva titlului de creanță și împotriva altor acte

administrativ-fiscale.

Cum legiuitorul a înțeles

să deroge prin dispozițiile cuprinse în Titlul IX, în ceea ce privește calea

administrativă de atac împotriva titlurilor de creanță, cum este și decizia de

impunere, de la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la

plângerea prealabilă, se aplică cu prioritate dispozițiile speciale C. proc.

fisc., astfel că nu poate fi reținută nici incidența dispozițiilor cu caracter

general din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, la care face

referire recurenta-reclamantă în cererea de recurs.

Avându-se în vedere

considerentele expuse, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu

privire la aceste aspecte, fiind soluționată în mod corect excepția

prematurității acțiunii, întrucât în lipsa unei decizii emise în soluționarea

contestației nu poate fi sesizată instanța de contencios administrativ

competentă, în condițiile legii, fiind prematură o acțiune care să vizeze

anularea actului administrativ considerat nelegal.

Dacă

recurenta-reclamantă aprecia că nu a fost soluționată într-un termen rezonabil

contestația sa, putea sesiza instanța de contencios administrativ cu o cerere

care să privească obligarea organului competent să soluționeze contestația.

Mai mult, întrucât

contestația are ca obiect accize și accesorii în cuantum de peste 3 milioane

RON, organul competent să emită decizia de soluționare a contestației este,

potrivit art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, Direcția Generală de soluționare a

contestațiilor din cadrul A.N.A.A.F., ori, după cum se constată,

recurenta-reclamantă nu a înțeles să formuleze o astfel de acțiune și în

contradictoriu cu aceasta.

O parte din

jurisprudența invocată în cererea de recurs vizează tocmai cele reținute în

precedent și, prin urmare, nu se referă la o acțiune identică cu a

recurentei-reclamante, cum, de altfel, se constată și în ceea ce privește

celelalte decizii menționate, astfel că și sub acest aspect susținerile

recurentei-reclamante sunt nefondate.

Față de toate

considerentele expuse, instanța de recurs reține că nu este incident motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind legală și

temeinică hotărârea recurată.

În consecință, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. "M&D S.F." S.R.L. prin administrator judiciar M.

S.P.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 128/CA din 12 aprilie 2010 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 februarie 2011.