ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3547/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la 26 septembrie

2011, reclamanta

SC

S.I. SRL Constanța a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a

Județului Constanța să se dispună anularea deciziei nr. 190 din 9 mai 2011, a

deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată din 26 noiembrie

2010 și a actelor subsecvente și anterioare acestei decizii, respectiv decizia

privind nemodificarea bazei de impunere nr. 578/2010 și raportul de inspecție

fiscală din anul 2010, cu privire la suma de

91

.

817.596 RON, reprezentând impozit pe profit,

TVA, majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit și

TVA.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

prin decizia nr. 190 din 9 mai 2011 Comisia de Contestații din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluționării cauzei referitoare la

obligațiile fiscale în sumă totală de 91.817.596 RON până la pronunțarea unei soluții

definitive pe latură penală și a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva

deciziei de nemodificare a bazei de impunere din 26 noiembrie 2010.

Măsura de suspendare a soluționării contestației

administrative pentru suma de 91.817.596 RON a fost criticată, arătându-se că nu

s-a început urmărirea penală și că nu a fost fraudat bugetul de stat, astfel că

este nelegală suspendarea dispusă.

Reclamanta a invocat și nelegalitatea actului

de control pentru următoarele argumente:

- obligațiile fiscale suplimentare în sumă de

91.817.596 RON au fost stabilite nejustificat, pentru că organul de control nu a

analizat și nu a nominalizat documentele primare sau evidența contabilă;

- organul de control a invocat motive care nu

se referă la societatea reclamantă, care nu sunt prevăzute de reglementările legale

și fără nici o referire la documente concrete;

- organul de control a stabilit un impozit pe

profit suplimentar în sumă de 26.337.165 RON prin aplicarea incorectă a cotei de

16% asupra veniturilor încasate și nu asupra diferenței dintre venituri și costuri,

astfel după cum rezultă C. fisc.;

- organul de control a stabilit în mod nelegal,

cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 82/1991 și profitul din activitatea

de contractare, aprovizionare, recepție și desfășurarea de la cumpărător la beneficiarul

final în general și în special, cu 5 furnizori.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 120/CA/20

martie 2013, prin care a admis în parte acțiunea și a anulat decizia nr. 190

din 9 mai 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală în ceea ce privește

decizia din 26 noiembrie 2010.

Instanța de fond a constatat că măsura de la

pct. 1 din decizia nr. 190 din 9 mai 2011, prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației cu privire la obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 91.817.596

RON, este conformă dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003,

întrucât au fost demarate procedurile penale privind sesizarea în legătură cu existența

indiciilor de săvârșire a unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea înrâurire

hotărâtoare asupra soluției în procedura administrativă.

Acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, constatându-se

nelegalitatea deciziei nr. 190 din 9 mai 2011 în privința deciziei din 26

noiembrie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere, pentru care s-a apreciat

că se impunea de asemenea suspendarea soluționării cauzei, iar nu respingerea contestației

ca nemotivată.

Judecătorul fondului a reținut că reclamanta a

indicat greșit numărul deciziei contestate, dar din motivele expuse rezultă că a

contestat decizia nr. 578/2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată,

precum și actele anterioare și subsecvente, inclusiv decizia privind nemodificarea

bazei de impunere.

În atare situație, s-a considerat că organul fiscal

trebuia să analizeze contestația împotriva deciziei nr. 579/2011 în conformitate

cu motivele deciziei nr. 578/2011 și să adopte aceeași soluție ca în cazul acesteia.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată,

în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta SC S.I.

SRL.

Recurenta a susținut că în mod greșit s-a dispus

anularea deciziei nr. 190 din 9 mai 2011 în ceea ce privește decizia nr. 579

din 26 noiembrie 2010 referitoare la nemodificarea bazei de impunere, dat fiind

că intimata nu a indicat motivele de fapt și de drept și dovezile pe care se întemeiază

contestația, astfel că organele de soluționare a contestației au aplicat corect

dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., republicat și pct. 2.4 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale

de Administrare Fiscală nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea

Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, respingând contestația ca nemotivată.

Raportat la aceste prevederi legale, recurenta

a învederat că organele de soluționare a contestației nu se pot substitui societății

contestatoare cu privire la motivele pentru care aceasta a înțeles să conteste decizia

nr. 579 din 26 noiembrie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport

și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

va admite prezentul recurs, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.

Prin acțiunea în anulare formulată pe calea contenciosului

administrativ intimata SC S.I. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 190 din 9

mai 2011, a deciziei de impunere nr. 578 din 26 noiembrie 2010 emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Constanța, precum și anularea actelor

anterioare și subsecvente acesteia, respectiv a deciziei din 26 noiembrie 2010 privind

nemodificarea bazei de impunere și a raportului de inspecție fiscală din 26

noiembrie 2010.

Decizia nr. 190 din 9 mai 2011 a fost emisă de

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

pentru soluționarea contestației administrative formulate de intimată și cuprinde

următoarele măsuri:

la decizia nr. 578 din 26 noiembrie 2010 prin care au fost stabilite obligații fiscale

suplimentare în sumă de 91.817.596 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe

valoarea adăugată, majorări și penalități de întârziere aferente, urmând ca procedura

administrativă să fie reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care

a determinat suspendarea.

împotriva deciziei din 26 noiembrie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere.

Legalitatea măsurii de suspendare a contestației

formulate împotriva deciziei de impunere nr. 578 din 26 noiembrie 2010 pentru suma

de 91.817.596 RON a fost corect constatată de prima instanță față de probatoriul

administrat, din care rezultă existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a

cărei constatare are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției care urmează să fie

dată în procedura administrativă, astfel că s-a justificat aplicarea dispozițiilor

art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind posibilitatea suspendării

procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă.

Măsura dispusă la pct. 2 din decizia nr. 190

din 9 mai 2011, prin care a fost respinsă ca nemotivată contestația împotriva deciziei

din 26 noiembrie 2010 de nemodificare a bazei de impunere a fost în mod greșit anulată

de prima instanță prin admiterea în parte a acțiunii formulate de societatea intimată.

Soluția instanței de fond este rezultatul unei

aprecieri eronate a înscrisurilor depuse la dosar, deoarece s-a reținut îndeplinirea

obligației de motivare a contestației împotriva deciziei din 26 noiembrie 2010 prin

considerentele expuse în contestația formulată împotriva deciziei nr. 578 din

26 noiembrie 2010, ceea ce nu corespunde probelor administrate și nici nu s-a susținut

de către intimată prin acțiunea în anularea.

În consecință, motivul de nelegalitate avut în

vedere de instanța de fond pentru anularea măsurii de la pct. 2 din decizia nr.

190 din 9 mai 2011 nu a fost invocat și nici nu a fost dovedit prin conținutul contestației

administrative înregistrată din 16 decembrie 2010 la Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța.

Astfel, se reține că, deși intimata a solicitat

să fie anulată și decizia din 26 noiembrie 2010 de nemodificare a bazei de impunere,

contestația administrativă cuprinde numai argumentele de fapt și de drept pentru

anularea deciziei de impunere nr. 578 din 26 noiembrie 2010, prin care au fost stabilite

obligații fiscale suplimentare în sumă de 91.817.596 RON.

În atare situație, organul de soluționare a contestațiilor

a respins în mod corect contestația ca nemotivată, aplicând dispozițiile art. 206

alin. (1) lit. c) și lit. d) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat,

conform cărora, contestația se formulează în scris și va cuprinde: motivele de fapt

și de drept și dovezile pe care se întemeiază contestația.

De asemenea, au fost corect aplicate dispozițiile

pct. 2.4 și ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul nr. 519/2005 al Președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea

Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, care prevăd că, organul de soluționare competent

nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept

pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv, iar contestația poate

fi respinsă ca nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente

de fapt și de drept în susținerea contestației sau argumentele aduse nu sunt incidente

cauzei supuse soluționării.

Intimata nu a respectat aceste prevederi legale

dat fiind că, nu a prezentat motivele de fapt și de drept pentru care a înțeles

să conteste în procedura administrativă decizia din 26 noiembrie 2010 de nemodificare

a bazei de impunere, prin care organele de inspecție fiscală nu au stabilit diferențe

suplimentare față de declarațiile contribuabilului.

Din întregul conținut al contestației formulate

în procedura administrativă rezultă în mod neechivoc că s-a solicitat anularea obligațiilor

fiscale suplimentare în sumă de 91.817.596 RON stabilite cu titlul de impozit pe

profit, taxa pe valoare adăugată, majorări și penalități de întârziere aferente

prin decizia nr. 578 din 26 noiembrie 2010, iar decizia din 26 noiembrie 2010 de

nemodificare a bazei de impunere, care se referă la alte obligații fiscale supuse

inspecției fiscale și nu prevede alte debite, a fost contestată numai în mod formal,

fără a fi expuse considerentele de fapt și de drept pentru care contestatoarea a

exercitat căile de atac prevăzute de lege.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte va admite

prezentul recurs și în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9, art. 314 C. proc. civ.

și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va modifica hotărârea atacată, în sensul că,

va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția

Națională de Administrare Fiscală, va modifica hotărârea pronunțată de instanța

de fond, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta

SC S.I. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 120/CA din 20 martie 2013

a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie

2014.