ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 760/2014

Decizia nr. 760/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 22/CA din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B. - C. Constanța - D. - E., prin care solicita anularea Deciziei nr. 300 din 12 septembrie 2012, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012 și a Raportului de inspecție fiscală și obligarea pârâtei să soluționeze pe fond contestația.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Litigiul s-a născut urmare depunerii de către reclamantă a decontului de T.V.A. din 20 iulie 2011 pentru luna iunie 2011, prin care s-a solicitat rambursarea sumei negative de T.V.A. în valoare de 1.523.451 lei.

Urmare acestei solicitări, organul fiscal a procedat la efectuarea unui control parțial vizând perioada 1 martie 3007 - 30 iunie 2011, fiind întocmit raportul de inspecție fiscală din 25 iulie 2012 (fila 97), în temeiul căruia a fost emisă Decizia de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare în sumă de 2.020.260 lei reprezentând: T.V.A. suplimentar de plată 1.105.022 lei; majorări de întârziere 749.485 lei și penalități 165.753 lei.

Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație la C. Constanța - Serviciul de Soluționare a Contestațiilor care, prin Decizia nr. 300 din 12 septembrie 2012, a suspendat soluționarea contestației în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

S-a reținut că măsura dispusă de organele de inspecție cu privire la diminuarea taxei pe valoarea adăugată cu suma de 1.105.022 lei precum și a accesoriilor aferente acestei surse a fost întemeiată pe faptul că nu se poate verifica realitatea operațiunilor economice efectuate de reclamantă, în calitate de beneficiar, cu furnizorii săi de combustibil, mijloace fixe, oțel beton.

S-a motivat această decizie prin faptul că există o legătură de cauzalitate între stabilirea obligațiilor fiscale în sarcina reclamantei și stabilirea de către organul de urmărire penală a caracterului infracțional al faptelor săvârșite, legătură de care depinde soluționarea cauzei în procedura administrativă.

Se constată, din adresele din 18 iunie 2012, din 15 iunie 2012, din 22 iunie 2012, din 19 iunie 2012, din 22 iunie 2012, din 13 iunie 2012 și din 18 iunie 2012, că au fost formulate sesizări penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, dosarele aflându-se în lucru la organele de cercetare penală.

În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., organul de soluționare a contestației formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Rezultă din prevederile legale enunțate mai sus că procedura suspendării soluționării contestației este facultativă iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanță în primul rând existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției.

Condiția esențială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependență dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate și stabilirea corectă a obligațiilor bugetare în sarcina contribuabilului, Curtea Constituțională statuând de altfel neîndoielnic că în astfel de cazuri, similare cu cazul de suspendare prevăzut de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., se acordă întâietate rezolvării acțiunii penale.

Din actele și lucrările dosarului rezultă cu claritate efectuarea de cercetări penale în legătură cu activitatea societăților comerciale cu care reclamanta susține că a avut raporturi comerciale, societăți care erau considerate contribuabili inactivi, ulterior dizolvate potrivit art. 237 din Legea nr. 31/1990 pentru nedepunerea situațiilor financiare, și care deci nu puteau efectua operațiuni comerciale în perioada pretinsă de reclamantă, societăți care nu funcționau la momentul controlului la sediile sociale declarate, a căror contabilitate nu a fost găsită pentru a se stabili realitatea operațiunilor a căror restituire de T.V.A. o solicită reclamanta.

Se apreciază că aceste cercetări justifică măsura suspendării contestației în condițiile în care facturile prezentate de reclamantă în justificarea cererii sale de restituire de T.V.A., cu referire în special la motorina achiziționată spre revânzare, sunt, paradoxal, dizolvate iar documentele contabile de negăsit.

În cauză este lipsit de relevanță că nu s-a început urmărirea penală, cât timp din perspectiva textului mai sus invocat interesează existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluției.

Prin decizia adoptată de organul de soluționare a contestației nu-i este încălcat reclamantei accesul liber la justiție, drept consacrat prin dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenție deoarece aceasta se poate adresa justiției potrivit procedurilor din legislația internă.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii și anulării actului administrativ contestat, cu obligarea autorității pârâte să soluționeze pe fond contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., se arată, în esență, că instanța de fond făcut o greșită aplicare a dispozițiilor C. proc. fisc., apreciind greși situația de fapt și de drept a cauzei, întrucât actul administrativ contestat nu cuprinde motivele care să facă dovada legăturii de cauzalitate între conținutul plângerilor penale formulate și a înrâuririi pe care cercetările penale ar avea-o asupra soluției ce urmează a fi dată în soluționarea contestației împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va admite în sensul celor ce vor fi arătate.

Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie anularea Deciziei nr. 300/2012 emisă de intimata-pârâtă B. - C. - Serviciul de soluționare contestații, decizie prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de recurenta-reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 8007/2012.

În raport de obiectul acțiunii, instanța de fond a avut a analiza dacă măsura suspendării soluționării pe fond a contestației formulate a fost dispusă în condiții de legalitate față de dispozițiile art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Sub acest aspect Curtea constată următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. 8007/2012 au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante SC A. SRL obligații suplimentare de plată de 2.020.260 lei reprezentând T.V.A., penalități, majorări de întârziere.

Cu ocazia controlului efectuat în urma căruia a fost emisă Decizia de imputare nr. 8007/2012, organele de inspecție au făcut mai multe sesizări penale față de furnizorii societății comerciale cu care recurenta-reclamantă a derulat operațiuni economice.

Împotriva deciziei de impunere care o privea strict pe recurenta-reclamantă, aceasta a formulat contestație în baza art. 205 C. proc. fisc., iar prin Decizia nr. 300/2012, soluționarea contestației a fost suspendată în baza art. 214 alin. (1) C. proc. fisc.

Potrivit art. 214 alin. (1) C. proc. fisc., „organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele de drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.

Rezultă cu claritate din interpretarea acestui text că măsura suspendării este una facultativă și că singura condiție ce trebuie îndeplinită pentru a fi dispusă se referă la „existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a căror constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce se va da”.

Din acest punct de vedere, Curtea constată că în cauza dedusă judecății nu au fost făcute probe din care să rezulte îndeplinirea condiției mai sus arătate.

Astfel, așa cum rezultă din răspunsul dat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța (fila 57 dosar recurs), plângerile penale formulate de organele de control fiscal se referă la alte societăți comerciale decât recurenta-reclamantă, la alte persoane fizice decât administratorul recurentei-reclamante, iar cercetările sunt în curs, fără să se fi dispus urmărire penală.

Așa fiind, este evident că măsura suspendării dispuse de intimata-pârâtă nu se justifică în condițiile în care nu s-a putut dovedi că între plângerile penale făcute și obiectul contestației administrative formulate există o legătură și soluționarea acestor plângeri penale ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a se da în procedura administrativă.

În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința modificată în sensul anulării Deciziei nr. 300/2012, cu obligarea autorității pârâte de a soluționa pe fond contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8007/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC A. SRL

împotriva

sentinței

civile

nr.

22/CA din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constan

ța,

secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamantă și, în consecință:

Anulează Decizia nr. 300 din 12 septembrie 2012 emisă de pârâta B. - C. Constanța și obligă autoritatea pârâtă să soluționeze pe fond contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 8007 din 25 iulie 2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2014.