ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 777/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 ianuarie 2014 și înregistrată sub nr. x/36/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, anularea Deciziei nr. 220 din 23 iulie 2013 emisă de pârâtă și pe cale de consecință: anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x din 15 noiembrie 2012 și a Deciziei de impunere nr. 356 din 16 noiembrie 2012 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, prin care au fost stabilite în sarcina societății obligații de plată în sumă totală de 6.757.703 RON; în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin încheierea din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs.

Recurenta-reclamantă a susținut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în esență, pentru următoarele motive:

Instanța de fond a apreciat în mod greșit asupra aplicării în cauză a dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată.

Întrucât prin cererea dedusă judecății, instanța este chemată să constate intervenția de drept a suspendării actelor administrative atacate, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, și nu să judece temeinicia cererii de suspendare, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Codului de procedură fiscală, prezenta cerere este scutită de obligația corelativă a reclamantei, societate în insolvență, de a consemna cauțiunea.

Din interpretarea textului art. 36 din lege, rezultă că suspendarea intervine de drept de la data deschiderii procedurii insolvenței, astfel că, incidența acesteia va putea fi invocată în procesul pendinte de către debitorul supus urmăririi separate, de către instanță din oficiu și chiar de către creditor, precum și de către administratorul judiciar, care reprezintă interesele tuturor creditorilor înscriși la masa credală a debitorului în insolvență.

Pentru aceste motive, este legală suspendarea executării actelor administrative, fără consemnarea cauțiunii, în temeiul art. 36 Legea nr. 85/2006, republicată.

Actele administrative a căror executare se solicită a fi suspendată, pot fi încadrate în domeniul de aplicare al textului de lege menționat, întrucât acestea reprezintă acțiuni extrajudiciare și măsuri de executare silită prin care pârâta urmărește realizarea unei pretinse creanțe asupra patrimoniului reclamantei debitoare.

Odată deschisă procedura insolvenței, toate procedurile de competența judecătorului-sindic deja inițiate, intră sub incidența art. 36 din legea-cadru, acesta urmând a le soluționa în cadrul procedurii.

Or, în această situație, creditorul, în speță, pârâta, afectat de măsura suspendării constatate în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu este împiedicat să-și valorifice creanța în procedura insolvenței, invocând drept remediu, posibilitatea de a uzita de dispozițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora cererea de admitere a creanțelor trebuie făcută "chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu", ceea ce în cauză, pârâta a și făcut.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (urmare a subrogării în drepturile și obligațiile procesuale ale Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, conform dispozițiilor O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013) a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.

Intimata-pârâtă a arătat, în esență, că depunerea cauțiunii, prevăzută de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, este o obligație pentru partea care este direct interesată în obținerea suspendării actului administrativ fiscal, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iunie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x din 15 noiembrie 2012 și a Deciziei de impunere nr. 356 din 16 noiembrie 2012, emise de intimata-pârâtă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, urmare a intervenirii suspendării de drept a actelor administrative atacate, în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată.

Susținerile recurentei potrivit cărora, față de obiectul cererii deduse judecății, și anume, suspendarea executării actelor administrative în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, instanța de contencios administrativ nu este chemată să judece temeinicia cererii de suspendare, conform prevederilor Legii nr. 554/2004 și a Codului de procedură fiscală și pe cale de consecință, prezenta cerere este scutită de obligația reclamantei, societate în insolvență, de consemnare a cauțiunii, sunt neîntemeiate.

În mod judicios instanța de fond a constatat că dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate, invocate de către reclamantă în susținerea cererii de suspendare a executării, nu sunt incidente în cauză.

Potrivit textului de lege enunțat, de la data deschiderii procedurii insolvenței se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Or, în cauză, contrar susținerilor recurentei-reclamante, acțiunea nu are ca obiect realizarea creanței asupra debitorului, respectiv, obținerea unui titlu contra acestuia, ci o cerere a debitorului de suspendare a executării actelor administrative.

Cererea dedusă judecății nu face parte din categoria celor care au ca obiect realizarea creanței, astfel că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată.

În condițiile arătate, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, admisibilitatea cererii de suspendare a executării este condiționată de obligația depunerii unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În consecință, verificând, cu prioritate, pentru discutarea cererii de suspendare, condiția depunerii cauțiunii stabilită la suma de 50.000 RON și constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații, în mod corect prima instanță a respins cererea de suspendare a executării.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta societatea S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, împotriva încheierii din 26 iunie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2016.

Procesat de GGC - MM