ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 536/2017

Decizia nr. 536/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

1.Obiectul cererii deduse judecății;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. Constanța, suspendarea executării următoarelor acte:

- Decizia de impunere nr. S/20266 din 11 martie 2014, privind creanțele datorate bugetului local, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma de 2.336.138 lei, cu titlu de creanțe datorate bugetului local Constanța pentru taxele și impozitele locale aferente perioadei cuprinse între 2008 - 2014;

- Raportul de inspecție fiscală nr. S/20263 din 11 martie 2014, (Anexa nr. 2), prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma de 2.336.138 lei, cu titlu de creanțe datorate bugetului local Constanța pentru taxele și impozitele locale aferente perioadei cuprinse între 2008 - 2014.

Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 176 din 15 octombrie 2015, a admis cererea formulată de reclamantă, suspendând executarea Deciziei de impunere nr. S/20266 din 11 martie 2014 și Raportului de inspecție fiscală, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B. Constanța, invocând prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, a arătat că nu a susținut niciodată că temeiul arondării suprafeței de 988 ha aflate la sudul portului, l-ar reprezenta hotărârile judecătorești și, în special, Decizia civilă nr. 796 din 11 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, ci faptul că suprafața disputată este arondată din punct de vedere administrativ-teritorial Municipiului Constanța și nu com. Agigea.

Sub aspectul legalității actului de impunere, recurentul a considerat că nu există vreun dubiu în privința creditorului bugetar competent, acesta fiind Municipiul Constanța.

În ceea ce privește paguba iminentă, a susținut că aprecierea primei instanțe strict la cuantumul ridicat al sumei impuse nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii acestei condiții.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și pe fond respingerea cererii de suspendare.

Prin

întâmpinare,

intimata-reclamantă SC A. SRL

a invocat, în principal, excepția tardivității recursului, la a cărei susținere a renunțat, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii, iar pe fond a solicitat respingerea căii de atac.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 20 octombrie 2016.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. S/20266 din 11 martie 2014 și Raportului de inspecție fiscală nr. S/20263 din 11 martie 2014, privind creanțele datorate bugetului local, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a achita suma de 2.336.138 lei, cu titlu de creanțe datorate bugetului local Constanța pentru taxele și impozitele locale aferente perioadei cuprinse între 2008 - 2014, până la pronunțarea instanței de fond.

Prima instanță a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării actelor administrative atacate, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La aceeași concluzie ajunge și instanța de control judiciar, în sensul că, în cauză, intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, raportat la invocarea unor hotărâri judecătorești drept temei al calculării de taxe și accesorii pentru perioada anterioară acestora, în care reclamanta nu este parte și care produc efecte numai pentru viitor.

Totodată, prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina reclamantei plata unor obligații suplimentare cu titlu de taxe locale și accesorii pentru perioada 2008 - 2011, aferente clădirilor deținute în portul Constanța Sud Agigea, în considerarea faptului că acest teren face parte din unitatea administrativ teritorială Constanța și nu Agigea, situație considerată de pârât ca fiind tranșată prin Decizia civilă nr. 796 din 11 septembrie 2011 a Curții de apel Constanța, fără să țină cont de Hotărârea din 23 iunie 2014 a Consiliului Local al Municipiului Constanța.

Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În speță, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

Înalta Curte apreciază că un caz bine justificat îl reprezintă însuși faptul că intimata-reclamantă a achitat obligațiile ce îi incubă, cu titlu de taxe locale și accesorii, pentru perioada 2008 - 2011.

În ceea ce privește paguba iminentă, instanța de control judiciar reține cuantumul ridicat al sumei stabilite în sarcina intimatei-reclamante prin decizia de impunere, astfel că executarea silită a respectivei sume ar afecta grav patrimoniul și funcționarea societății, aceasta fiind somată pentru plata întregii creanțe, în condițiile în care a achitat toate taxele și impozitele aferente imobilelor pe care le deține în perimetrul portului Agigea către autoritatea administrativă în raza căreia sunt înregistrate imobilele, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

P

rin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.

împotriva sentinței nr. 176 din 15 octombrie 2015 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.