ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5624/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei nr. 187/18.06.2015 privind soluționarea contestației, obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă prin care a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv Decizia de impunere nr. x/6.03.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, în valoare de 43.651.814 RON, procesul-verbal nr. x/6.03.2015 și raportul de inspecție fiscală, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 70 din 25 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B., fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de fond a analizat cererea reclamantei în raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ și a constatat că reclamanta nu întrunește calitatea de persoană vătămată.

S-a arătat că instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere situația de fapt a cauzei și probele administrate și nici nu a făcut niciun fel de referire la incidența dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.

Recurenta a arătat că în cauza dedusă judecății nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, iar instanța trebuie să aibă în vedere că de la data depunerii plângerii penale, martie 2015 și până în prezent, în dosarul penal nu s-a întreprins niciun demers legal împotriva societății recurente, situație în care măsura suspendării soluționării contestației administrative formulate de recurentă are un caracter excesiv și disproporționat.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

La dosarul de recurs, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a depus cerere prin care a solicitat instanței să se ia act de faptul că S.C. A. S.A. a trecut în directa administrare a Direcției Regionale a Fiananțelor Publice București-Administrația Finanțelor Publice Sector 5, având în vedere schimbarea sediului societății în alt județ, respectiv în București, str. x, camera 1.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond a dat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care constată fondate criticile recurentei-reclamante întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei emisă de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice.

În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003: Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 se referă la o situație de excepție, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă și are ca scop evitarea pronunțării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleași operațiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligații fiscale suplimentare.

Este adevărat că printr-o serie de decizii, Curtea Constituțională a stabilit întâietatea rezolvării acțiunii penale, care este neîndoielnic justificată și consacrată ca atare în C. proc. pen., însă scopul suspendării îl constituie tocmai verificarea existenței sau nu a infracțiunii cu privire la care autoritatea fiscală are unele indicii.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că decizia de impunere este emisă în anul 2015, iar în prezent, conform datelor obținute de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, dosar penal nr. x/2019, dosarul se află în curs de cercetare așa cum rezultă din adresa emisă de DNA, secția de combatere a corupției, în care se menționează faptul că se desfășoară activități de urmărire penală în raport cu faptele sesizate.

Înalta Curte reține ca fiind întemeiate criticile privind modul de interpretare și aplicare a art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în soluționarea cererii privind anularea deciziei de suspendare a contestației, în care prima instanță a pornit de la premisa că posibilitatea sa de a cenzura măsura suspendării este limitată în sensul că nu poate analiza aspectul de oportunitate a actelor administrative, cum sunt cele lăsate la aprecierea unei autorității publice.

Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Concluzia instanței de fond potrivit căreia suspendarea cauzei este obligatorie în orice situație în care autoritatea fiscală ori chiar instanța de judecată este învestită cu analiza unor creanțe fiscale care fac și obiect al acțiunii penale, fără o examinare în concret a existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluția penală în litigiul dedus judecății, nu este acceptată de instanța de control judiciar, motiv pentru care sentința pronunțată va fi casată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantei .

Văzând cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată, în raport cu soluția dată și având în vedere munca efectiv prestată de avocat și termenele de judecată stabilite de instanța de recurs, va admite cererea, însă va reduce cuantumul sumei reprezentând onorariu avocațial la suma de 5000 RON, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va admite acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de S.C. A. S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 70 din 25 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Admite acțiunea reclamantei.

Anulează Decizia nr. 187 din 18.06.2015 emisă de ANAF-DGSC.

Obligă pârâta ANAF-DGSC să soluționeze contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 6.03.2015 emisă de AJF Constanța.

Obligă pârâta ANAF-DGSC la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către reclamantă, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.