ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2019

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 13.10.2015 și înregistrată sub nr. x/2015, reclamanta SC A. SA în contradictoriu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P Galați - A.J.F.P Constanța și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 187/18.06.2015 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă și înregistrată sub nr. A SLP 1138/03.06.2015, obligarea ANAF - DGSC la soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă prin care a solicitat anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv: Decizia de impunere nr. x/06.03.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, în valoare de 43.651.814 RON, Procesul-Verbal nr. x/06.03.2015 și Raportul de Inspecție Fiscală, înregistrat sub nr. x/06.03.2015, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 70 din data de 25 aprilie 2016, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC A. SA - prin administrator judiciar B. și pe pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P Galați - A.J.F.P Constanța, și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Împotriva Sentinței civile nr. 70 din data de 25 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SA - prin administrator judiciar B.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015.

La data de 11.12.2018 recurenta-reclamantă SC A. SA - prin administrator judiciar B. a formulat cerere de suspendare a executării actului administrativ respectiv: Decizia de impunere nr. x/06.03.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, în valoare de 43.651.814 RON, Procesul-verbal nr. x/06.03.2015 și Raportul de Inspecție Fiscală, înregistrat sub nr. x/06.03.2015, până la soluționarea acțiunii în fond.

Examinând cererea de recurs prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc."

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că recurenta-reclamantă a învestit Înalta Curte cu o cerere de suspendare a executării actelor administrative emise de autoritatea administrativă motivat de faptul că dosarul în care a solicitat anularea acestor acte se află în curs de judecată pe rolul acestei instanțe.

Potrivit art. 8 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)

(2) Recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Analizând motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamantul solicită suspendarea unor acte emise de către o autoritate publică centrală, ceea ce atrage competența de soluționare a curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anterior citate, dar și în raport de prevederile art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora:

"Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale;".

În ceea ce privește competența Înaltei Curți în soluționarea cauzelor de contencios administrativ, aceasta este circumscrisă soluționării recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu prevederile art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Înalta Curte, secția de contencios administrativ și fiscal neavând competență atribuită de lege ca instanță de fond.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că revine Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal competența materială de a soluționa cererea de chemare în judecată introdusă de petenta SC A. SA - prin administrator judiciar B.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și art. 96 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cererii formulate de petenta SC A. SA - prin administrator judiciar B. în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a cererii de suspendare a executării actelor administrative, respectiv a Deciziei de impunere nr. x/06.03.2015, a Procesului-verbal nr. x/06.03.2015 și a Raportului de Inspecție Fiscală, înregistrat sub nr. x/06.03.2015, formulată de petenta SC A. SA - prin administrator judiciar B., în favoarea Curții de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV