ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 360/2017

Decizia nr. 360/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 04 martie 2015 sub nr. x/36/2015 pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., SC E. SA, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2014, suspendarea în parte, în ceea ce privește aprobarea cuprinderii în bugetul de venituri și cheltuieli al SC E. SA, a creanțelor restante în cuantum de 162.481 mii lei, a Ordinului nr. 1143/2014 al B., a Ordinului nr. 1810/2014 al C. și a Ordinului nr. 2272/2014 al D. privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014 pentru SC E. SA, aflată sub autoritatea B., până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actelor administrative, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 103/CA pronunțată în data de 10 iunie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată, atât excepția lipsei de interes, cât și acțiunea promovată de reclamanta A. Constanța, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și SC E. SA.

Hotărârea a fost comunicată reclamantei A. Constanța la data de 14 iulie 2015 și celorlalte părți la data de 13 iulie 2015.

Împotriva sentinței civile nr. 103/CA pronunțată în data de 10 iunie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, la data de 21 iulie 2015, reclamanta A. Constanța care, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare, așa cum a fost formulată.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, s-a apreciat ca fiind fundamentată soluția de anulare a recursului, reținându-se că în situația în care recurenta-reclamantă A. Constanța va depune dovada achitării taxei judiciare de timbru de 200 de lei, recursul apare ca tardiv formulat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) N.C.P.C., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) N.C.P.C.

Intimatul-pârât D. a depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

La data de 25 octombrie 2016, recurenta-reclamantă a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 200 de lei și dovada transmiterii prin e-mail, la data de 20 iulie 2015, a recursului către Curtea de Apel Constanța.

Prin încheierea din 25 octombrie 2016, Înalta Curte a dispus emiterea unei adrese către Curtea de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, prin care să se precizeze dacă recursul declarat de reclamantă prin e-mail a fost înregistrat la instanță, iar în caz afirmativ, să se transmită dovada înregistrării recursului.

Prin adresa din 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a precizat că recursul promovat de către A. Constanța a fost depus la registratura instanței, prin consilier juridic, sub semnătură, la data de 21 iulie 2015.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză;

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepția tardivității recursului, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ.,

„termenul de recurs este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

În cauză, instanța de judecată a fost învestită cu o cerere de suspendare act administrativ, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, normă specială, incidentă în prezenta speță, arată că hotărârea „

poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare

.”

Din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, se constată că reclamantul a declarat recurs la data de 21 iulie 2015, în condițiile în care hotărârea recurată a fost comunicată acestuia la data de 14 iulie 2015 și, față de dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ultima zi în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, a fost 20 iulie 2015.

Având în vedere aspectele prezentate, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, astfel că, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca tardiv.

Ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod,decizia va fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. Constanța împotriva sentinței nr. 103/CA din 10 iunie 2015 de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2017.