ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1021/2017

Asupra cererii de revizuire de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 777 din 13 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâta A. împotriva deciziei nr. 443/2015 din 29 iunie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

În fundamentarea acestei decizii, s-a reținut, în esență, că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate la care se referă dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, recurenta-pârâtă A. a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia și anularea deciziei atacate.

Prin decizia nr. 1766 din 20 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 777 din 13 aprilie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut că, din dispozițiile art. 503 C. proc. civ., rezultă că obiectul contestației în anulare diferă în funcție de motivele invocate în susținerea acesteia, însă, în toate cazurile, obiectul contestației în anulare îl formează hotărârile judecătorești definitive.

Totodată, s-a arătat că nu pot face obiectul contestației în anulare hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care recursul a fost anulat sau respins, ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerințelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât decizia pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ. nu este supusă niciunei căi de atac.

În raport de particularitățile de regim juridic cuprinse în textul de lege anterior evocat, s-a reținut că, pentru a fi admisibilă calea de atac de retractare a contestației în anulare, prin decizia astfel atacată trebuie să fie respins sau admis, în parte, recursul declarat de contestator.

Or, prin pronunțarea în recurs a unui soluții diferite de cele expres și limitativ prevăzute de lege, contestația în anulare formulată împotriva acestei soluții este inadmisibilă.

Împotriva deciziei nr. 1766 din 20 octombrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 a formulat cerere revizuire pârâta A..

În motivarea cererii de revizuire au fost expuse aprecieri ale revizuentei în legătură cu litigiile în care aceasta a fost parte, fiind invocate aspecte de fapt ale cauzei.

Analizând cu prioritate condițiile privind regularitatea formulării cererii de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 194 și art. 196 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Dispozițiile care reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare și aplicare atât în privința condițiilor de admisibilitate, cât și în privința motivelor de exercitare a acestei căi de atac.

Verificând regularitatea sesizării instanței, se constată că dispozițiile art. 194 C. proc. civ. stabilesc că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre altele, arătarea motivelor pe care aceasta se întemeiază.

Caracterul imperativ al cerinței anterior menționate rezultă din dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ. care sancționează cu nulitatea cererea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Fiind vorba de norme de drept comun, rezultă că acestea sunt aplicabile atât căilor de atac de reformare, cât și căilor de atac retractare.

Aplicând aceste dispoziții legale în materia revizuirii, se constată că indicarea și dezvoltarea motivelor de revizuire reprezintă o cerință obligatorie pe care trebuie să o îndeplinească cererea de revizuire, cerință a cărei nerespectare conduce la imposibilitatea instanței de retractare de a analiza cererea cu care a fost învestită.

Verificând cerințele formale ale actului de sesizare a instanței, se constată că în cuprinsul cererii de revizuire formulate în prezenta cauză nu pot fi identificate motive care să poată fi încadrate în cazurile de revizuire prevăzute limitativ de dispozițiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Din modul în care a fost redactată cererea de revizuire, rezultă că aceasta nu îndeplinește cerința imperativă impusă de dispozițiile 194 C. proc. civ. privitoare la motivarea cererii.

Astfel, caracterul nestructurat al cererii de revizuire formulate în prezenta cauză determină imposibilitatea instanței de revizuire de a stabili limitele învestirii sale.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor legale anterior evocate, care sancționează cu nulitatea cererea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, se constată că cererea de revizuire formulată de revizuentă nu îndeplinește cerințele formale impuse de lege pentru validitatea sa.

Având în vedere că revizuenta A. nu s-a conformat obligației legale de a formula o cerere de revizuire care să cuprindă toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 194 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 196 alin. (1) din același act normativ și să anuleze, ca informă, cererea de revizuire formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca informă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1766 din 20 octombrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2017.