ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin cererea adresată Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC D. SRL Constanța, în contradictoriu cu Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat

anularea Deciziei nr. 222 din 29 iunie 2009 pronunțată de pârâtă în

soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 94 din

22 august 2007 - emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Constanța.

În motivarea cererii

s-a arătat că prin actul administrativ fiscal - Decizia pentru regularizarea

situației nr. 94/2712 din 22 august 2007 încheiat de reprezentantul D.R.A.O.V.

Constanța, s-a concluzionat că societatea a încălcat prevederile art. 40 din

H.G. nr. 1114/2001 prin depunerea la vămuire de documente conținând date

nereale, dispunându-se obligarea la plata drepturilor vamale de import, conform

art. 100 din Legea nr. 86/2006 C. vam., sumele datorate fiind de 358.911 lei

drepturi vamale și de 435.558 lei drepturi accesorii.

Împotriva acestui act

administrativ fiscal a exercitat contestația reglementată de art. 175 C. proc.

fisc., înregistrată la 5 septembrie 2007 sub nr. 22922, la organul emitent al

celor 2 acte administrativ fiscale.

Prin

Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009 s-a respins contestația reținându-se în

esență că drepturile vamale la import trebuie calculate în acord cu facturile

externe ale exportatorului prezentate autorității vamale din statul de export.

S-a mai arătat că

soluționarea contestației s-a făcut cu încălcarea regulilor de competență

materială, reglementate de art. 209 C. proc. civ., normă cu caracter imperativ

care atrage anularea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei la organul

administrativ competent.

Pe fond, a susținut

că decizia este nelegală, atâta timp cât s-a acordat preferință unor înscrisuri

prezentate de exportator autorității vamale în dauna constatărilor proprii ale

lucrătorilor vamali români, în sensul că marfa importată a fost supusă nu unui

control documentar ci unui control fizic exercitat de însăși organele emitente

și prin urmare, este exclus de plano, ca societatea să fi importat cantități

mai mari decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, cantități

care au coincis cu rezultatul controlului fizic.

Prin Sentința civilă nr.

173 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Constanța a respins contestația promovată

în contencios administrativ și fiscal de reclamanta SC D. SRL, în

contradictoriu cu pârâții Agenția  Națională de Administrare Fiscală - Direcția

de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Regională de Accize și Operațiuni

Vamale Constanța având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca

nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- prin Decizia nr. 94/2007

de regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea

Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize al Operațiunii Vamale

Constanța - Serviciul Antifraudă Vamală a stabilit obligații de plată

suplimentară în sarcina reclamantei în cuantum de 793.469 lei.

- aceste obligații

suplimentare au fost stabilite ca urmare a controlului operațiunilor de import

derulate de reclamantă în perioada 1 noiembrie 2003 - 31 decembrie 2006,

avându-se în vedere un număr de 27 DVI dar și facturile emise de exportatorul

olandez.

Împotriva acestei

decizii pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare

stabilite de controlul vamal reclamanta a formulat contestație ce a fost

soluționată prin Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009, în sensul respingerii sale

și menținerii deciziei de regularizare pentru suma de 793.469 lei.

Decizia nr. 222/2009

a avut în vedere faptul că reclamanta a prezentat autorităților vamale române

facturi externe pentru importuri de flori cu o valoare inferioară față de cele

care au fost obținute de la autoritățile vamale olandeze, fiind incidente

prevederile art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general

pentru tarife și comerț (GAAATT) iar societatea nu a adus argumente prin care

să combată constatările organelor de control vamal;

În urma

verificărilor, Administrația vamală din Olanda, prin adresa nr. 06/381/39343

din 14.VII.2007 a comunicat rezultatul cercetărilor efectuate în cauză și a

arătat că între facturile transmise de autoritățile române și cele originale

s-au descoperit în ceea ce privește importul de flori dintre reclamantă și

firma olandeză Bloemen en Platen Export Van Der Meij, diferențe de valoare de 75.457,00

euro (fila 114 vol. II).

Susținerea

contestatoarei potrivit cu care facturile emise de autoritățile olandeze conțin

date nereale sub aspectul menționării unor cantități mai mari de flori și

implicit și a valorii acestora față de cele prezentate autorității române, este

nereală, nefiind susținută probator în acest sens;

Cu ocazia cercetării

penale împotriva administratorului societății, s-a reținut că acesta nu a

cunoscut că facturile prezentate autorității vamale sunt falsificate și

nicidecum că cele olandeze sunt false, astfel încât, în mod corect, s-au luat

în considerare facturile prezentate de autoritățile olandeze și s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 1 din Acordul GATT, raportat la art. 77 și art. 141

din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor.

Expertiza contabilă

efectuată în cauză a stabilit că reclamanta a efectuat importuri în valoare de

21.334,23 euro, dar s-a raportat la facturile pe care aceasta le-a prezentat

autorităților vamale românești, și nu la facturile prezentate de autoritatea

vamală olandeză.

Din ansamblul

probator s-a reținut că s-a achitat cu virament bancar doar în limita

facturilor prezentate la autoritățile române (pentru sume mai mici), pentru

restul achitându-se cash furnizorului olandez.

În legătură cu

susținerea contestatoarei potrivit cu care marfa importată a fost supusă

controlului fizic, instanța de fond a reținut că potrivit art. 67 alin. (1), lit.

b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.

1114/2001, controlul vamal fizic al mărfurilor ambalate în cutii (așa cum au

fost și bunurile reclamantei) s-a efectuat prin sondaj și constă în

identificarea acestora pe baza declarației vamale.

În acest sens s-a

reținut că operațiunea de control vamal fizic nu reprezintă un impediment

pentru o nouă verificare în termen de 5 ani de la data importului, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 42 din Legea nr. 86/2006 și 244 alin. (1) din

Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006.

În ceea ce privește

susținerea reclamantei potrivit căreia Decizia nr. 222/2008 a fost emisă cu

încălcarea normelor de competență, prima instanță a constatat că nici aceasta

nu este întemeiată, întrucât conform art. 209 pct. c) din O.G. nr. 92/2003 (în

vigoare la data formulării contestației) contestația a fost soluționată de

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. – M.F.P.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe, apreciată ca netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC

D. SRL Constanța, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta aduce în esență, următoarele critici sentinței recurate:

- instanța de fond nu

a apreciat corect asupra problemei privind competența materială a organului ce

a soluționat contestația formulată în raport de dispozițiile art. 209 alin. (2)

C. proc. fisc., în forma modificată prin O.G. nr. 47/2007 ce a intrat în

vigoare la 2 septembrie 2007;

- soluția pe fondul

cauzei este nelegală și netemeinică întrucât nu a importat cantități mai mari

decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, care au coincis și

cu rezultatul controlului fizic efectuat de organele vamale, astfel că în mod

greșit au fost confirmate actele contestate emise doar în raport de documentele

transmise de autoritatea vamală olandeză.

de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care

există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta

este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

După cum se constată,

prin Decizia pentru regularizarea situației nr. 94/2712 din 22 august 2007 i-a

fost imputată recurentei suma de 793.469 lei. Această decizie a fost emisă de

un organ central, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor.

Împotriva acestei

decizii recurenta a formulat contestație la 5 septembrie 2007.

Potrivit art. 79 din

Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 7521/2006,

pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și

controlului vamal ulterior, „decizia de regularizare poate fi contestată potrivit

procedurii prevăzute în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu

modificările și completările ulterioare și instrucțiunile pentru aplicarea

acesteia, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005.

În cauză, ceea ce se

contestă sunt taxe, datorii vamale, accesorii aferente acestora.

Potrivit pct. 32 al art.

I din O.G. nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a

fost modificat cuprinsul art. 209 alin. (1) C. proc. fisc.

În forma modificată,

conform art. 209 alin. (1) lit. b) teza a II-a, contestațiile formulate

împotriva actelor emise de organele centrale care au ca obiect taxe, datorii

vamale, inclusiv accesorii ale acestora, indiferent de cuantum, se soluționează

de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.

Prin urmare, chiar și

în situația aplicării dispozițiilor O.G. nr. 47/2007, contestația împotriva

deciziei de regularizare a fost soluționată de organul fiscal competent, astfel

că este nefondată critica din această perspectivă, nefiind incidente în cauză

prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., cum eronat susține

recurenta.

De asemenea, este

nefondată și critica privind soluția asupra fondului cauzei.

Argumentele invocate

de recurenta-reclamantă în susținerea acestei critici nu pot fi reținute.

Necontestat este

faptul că SC D. SRL Constanța a fost obligată la plata drepturilor vamale de

import conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Potrivit acestor

dispoziții, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu, să modifice declarația

vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, urmare a

verificării oricăror documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile

vămuite.

Conform alin. (3) al art.

100 menționat, „când după verificarea declarației sau după controlul ulterior

rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost

aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia

măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care

dispune”.

În raport de aceste

dispoziții, în mod corect prima instanță a reținut că efectuarea controlului

vamal fizic nu reprezintă un impediment pentru o nouă verificare.

De altfel, controlul

fizic nu exclude ulterior modificarea declarației vamale conform dispozițiilor art.

100 din Legea nr. 86/2006, menționate anterior.

Necontestat este și

faptul că Autoritatea Vamală din Olanda a pus la dispoziția Autorității Vamale

din România facturi cu o valoare mai mare decât cea înscrisă în cele prezentate

de recurenta-reclamantă la vămuire, despre care în cursul cercetării penale s-a

stabilit că sunt falsificate, conform Rezoluției Parchetului de pe lângă

Judecătoria Constanța din 18 iulie 2008.

Potrivit art. 60 din

Normele metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal

ulterior, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006,

„documentele obținute în baza acordurilor sau convențiilor internaționale

trimise de administrațiile vamale ale altor state sau cele obținute pe baza

recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizației Mondiale a

Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea stării de fapt”.

Aceste dispoziții

condus la concluzia că documentele transmise de autoritățile vamale olandeze

reprezintă mijloace de probă pentru determinarea în mod corect a drepturilor de

import pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate de recurenta-reclamantă

din Olanda.

Prin urmare, aceste

documente în mod corect au fost avute în vedere la stabilirea taxelor,

datoriilor vamale datorate de recurenta-reclamantă pentru mărfurile importate.

Cum facturile

transmise de autoritatea vamală olandeză confirmă că recurenta a declarat

eronat valoarea în vamă privind importul de flori din Olanda, atât cantitativ

cât și valoric, prin documente falsificate, fapt ce rezultă din Rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, din 18 iulie 2008, pronunțată în

dosarul nr. 903/11/2/2008, rămasă definitivă în căile de atac, în mod corect

s-a procedat la recalcularea drepturilor de import pentru valoarea în vamă,

conform art. 1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului

general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.), ținând cont de prețul efectiv

plătit sau de plată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a adus dovezi prin

care să combată constatările organului de control vamal.

Față de cele expuse,

argumentele recurentei privind nelegalitatea actelor contestate, confirmate

ulterior de prima instanță prin soluția recurată, sunt nefondate.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/204

cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC D. SRL Constanța împotriva Sentinței civile nr. 173 din 10 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 martie 2011.