ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței
de fond.
Prin cererea adresată Curții de Apel
Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și
fiscal, reclamanta SC D. SRL Constanța, în contradictoriu cu Agenția Națională
de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat
anularea Deciziei nr. 222 din 29 iunie 2009 pronunțată de pârâtă în
soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 94 din
22 august 2007 - emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Constanța.
În motivarea cererii
s-a arătat că prin actul administrativ fiscal - Decizia pentru regularizarea
situației nr. 94/2712 din 22 august 2007 încheiat de reprezentantul D.R.A.O.V.
Constanța, s-a concluzionat că societatea a încălcat prevederile art. 40 din
H.G. nr. 1114/2001 prin depunerea la vămuire de documente conținând date
nereale, dispunându-se obligarea la plata drepturilor vamale de import, conform
art. 100 din Legea nr. 86/2006 C. vam., sumele datorate fiind de 358.911 lei
drepturi vamale și de 435.558 lei drepturi accesorii.
Împotriva acestui act
administrativ fiscal a exercitat contestația reglementată de art. 175 C. proc.
fisc., înregistrată la 5 septembrie 2007 sub nr. 22922, la organul emitent al
celor 2 acte administrativ fiscale.
Prin
Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009 s-a respins contestația reținându-se în
esență că drepturile vamale la import trebuie calculate în acord cu facturile
externe ale exportatorului prezentate autorității vamale din statul de export.
S-a mai arătat că
soluționarea contestației s-a făcut cu încălcarea regulilor de competență
materială, reglementate de art. 209 C. proc. civ., normă cu caracter imperativ
care atrage anularea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei la organul
administrativ competent.
Pe fond, a susținut
că decizia este nelegală, atâta timp cât s-a acordat preferință unor înscrisuri
prezentate de exportator autorității vamale în dauna constatărilor proprii ale
lucrătorilor vamali români, în sensul că marfa importată a fost supusă nu unui
control documentar ci unui control fizic exercitat de însăși organele emitente
și prin urmare, este exclus de plano, ca societatea să fi importat cantități
mai mari decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, cantități
care au coincis cu rezultatul controlului fizic.
Prin Sentința civilă nr.
173 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Constanța a respins contestația promovată
în contencios administrativ și fiscal de reclamanta SC D. SRL, în
contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția
de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Regională de Accize și Operațiuni
Vamale Constanța având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca
nefondată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- prin Decizia nr. 94/2007
de regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de
controlul vamal, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea
Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize al Operațiunii Vamale
Constanța - Serviciul Antifraudă Vamală a stabilit obligații de plată
suplimentară în sarcina reclamantei în cuantum de 793.469 lei.
- aceste obligații
suplimentare au fost stabilite ca urmare a controlului operațiunilor de import
derulate de reclamantă în perioada 1 noiembrie 2003 - 31 decembrie 2006,
avându-se în vedere un număr de 27 DVI dar și facturile emise de exportatorul
olandez.
Împotriva acestei
decizii pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare
stabilite de controlul vamal reclamanta a formulat contestație ce a fost
soluționată prin Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009, în sensul respingerii sale
și menținerii deciziei de regularizare pentru suma de 793.469 lei.
Decizia nr. 222/2009
a avut în vedere faptul că reclamanta a prezentat autorităților vamale române
facturi externe pentru importuri de flori cu o valoare inferioară față de cele
care au fost obținute de la autoritățile vamale olandeze, fiind incidente
prevederile art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general
pentru tarife și comerț (GAAATT) iar societatea nu a adus argumente prin care
să combată constatările organelor de control vamal;
În urma
verificărilor, Administrația vamală din Olanda, prin adresa nr. 06/381/39343
din 14.VII.2007 a comunicat rezultatul cercetărilor efectuate în cauză și a
arătat că între facturile transmise de autoritățile române și cele originale
s-au descoperit în ceea ce privește importul de flori dintre reclamantă și
firma olandeză Bloemen en Platen Export Van Der Meij, diferențe de valoare de 75.457,00
euro (fila 114 vol. II).
Susținerea
contestatoarei potrivit cu care facturile emise de autoritățile olandeze conțin
date nereale sub aspectul menționării unor cantități mai mari de flori și
implicit și a valorii acestora față de cele prezentate autorității române, este
nereală, nefiind susținută probator în acest sens;
Cu ocazia cercetării
penale împotriva administratorului societății, s-a reținut că acesta nu a
cunoscut că facturile prezentate autorității vamale sunt falsificate și
nicidecum că cele olandeze sunt false, astfel încât, în mod corect, s-au luat
în considerare facturile prezentate de autoritățile olandeze și s-a dat
eficiență dispozițiilor art. 1 din Acordul GATT, raportat la art. 77 și art. 141
din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor.
Expertiza contabilă
efectuată în cauză a stabilit că reclamanta a efectuat importuri în valoare de
21.334,23 euro, dar s-a raportat la facturile pe care aceasta le-a prezentat
autorităților vamale românești, și nu la facturile prezentate de autoritatea
vamală olandeză.
Din ansamblul
probator s-a reținut că s-a achitat cu virament bancar doar în limita
facturilor prezentate la autoritățile române (pentru sume mai mici), pentru
restul achitându-se cash furnizorului olandez.
În legătură cu
susținerea contestatoarei potrivit cu care marfa importată a fost supusă
controlului fizic, instanța de fond a reținut că potrivit art. 67 alin. (1), lit.
b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G. nr.
1114/2001, controlul vamal fizic al mărfurilor ambalate în cutii (așa cum au
fost și bunurile reclamantei) s-a efectuat prin sondaj și constă în
identificarea acestora pe baza declarației vamale.
În acest sens s-a
reținut că operațiunea de control vamal fizic nu reprezintă un impediment
pentru o nouă verificare în termen de 5 ani de la data importului, astfel cum
prevăd dispozițiile art. 42 din Legea nr. 86/2006 și 244 alin. (1) din
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006.
În ceea ce privește
susținerea reclamantei potrivit căreia Decizia nr. 222/2008 a fost emisă cu
încălcarea normelor de competență, prima instanță a constatat că nici aceasta
nu este întemeiată, întrucât conform art. 209 pct. c) din O.G. nr. 92/2003 (în
vigoare la data formulării contestației) contestația a fost soluționată de
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. – M.F.P.
Calea de atac
exercitată.
Împotriva acestei
sentințe, apreciată ca netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC
D. SRL Constanța, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În motivarea căii de
atac, recurenta aduce în esență, următoarele critici sentinței recurate:
- instanța de fond nu
a apreciat corect asupra problemei privind competența materială a organului ce
a soluționat contestația formulată în raport de dispozițiile art. 209 alin. (2)
C. proc. fisc., în forma modificată prin O.G. nr. 47/2007 ce a intrat în
vigoare la 2 septembrie 2007;
- soluția pe fondul
cauzei este nelegală și netemeinică întrucât nu a importat cantități mai mari
decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, care au coincis și
cu rezultatul controlului fizic efectuat de organele vamale, astfel că în mod
greșit au fost confirmate actele contestate emise doar în raport de documentele
transmise de autoritatea vamală olandeză.
Soluția instanței
de recurs.
Înalta Curte,
analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care
există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta
este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
După cum se constată,
prin Decizia pentru regularizarea situației nr. 94/2712 din 22 august 2007 i-a
fost imputată recurentei suma de 793.469 lei. Această decizie a fost emisă de
un organ central, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor.
Împotriva acestei
decizii recurenta a formulat contestație la 5 septembrie 2007.
Potrivit art. 79 din
Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 7521/2006,
pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și
controlului vamal ulterior, „decizia de regularizare poate fi contestată potrivit
procedurii prevăzute în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu
modificările și completările ulterioare și instrucțiunile pentru aplicarea
acesteia, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005.
În cauză, ceea ce se
contestă sunt taxe, datorii vamale, accesorii aferente acestora.
Potrivit pct. 32 al art.
I din O.G. nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a
fost modificat cuprinsul art. 209 alin. (1) C. proc. fisc.
În forma modificată,
conform art. 209 alin. (1) lit. b) teza a II-a, contestațiile formulate
împotriva actelor emise de organele centrale care au ca obiect taxe, datorii
vamale, inclusiv accesorii ale acestora, indiferent de cuantum, se soluționează
de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F.
Prin urmare, chiar și
în situația aplicării dispozițiilor O.G. nr. 47/2007, contestația împotriva
deciziei de regularizare a fost soluționată de organul fiscal competent, astfel
că este nefondată critica din această perspectivă, nefiind incidente în cauză
prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., cum eronat susține
recurenta.
De asemenea, este
nefondată și critica privind soluția asupra fondului cauzei.
Argumentele invocate
de recurenta-reclamantă în susținerea acestei critici nu pot fi reținute.
Necontestat este
faptul că SC D. SRL Constanța a fost obligată la plata drepturilor vamale de
import conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.
Potrivit acestor
dispoziții, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu, să modifice declarația
vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, urmare a
verificării oricăror documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile
vămuite.
Conform alin. (3) al art.
100 menționat, „când după verificarea declarației sau după controlul ulterior
rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost
aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia
măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care
dispune”.
În raport de aceste
dispoziții, în mod corect prima instanță a reținut că efectuarea controlului
vamal fizic nu reprezintă un impediment pentru o nouă verificare.
De altfel, controlul
fizic nu exclude ulterior modificarea declarației vamale conform dispozițiilor art.
100 din Legea nr. 86/2006, menționate anterior.
Necontestat este și
faptul că Autoritatea Vamală din Olanda a pus la dispoziția Autorității Vamale
din România facturi cu o valoare mai mare decât cea înscrisă în cele prezentate
de recurenta-reclamantă la vămuire, despre care în cursul cercetării penale s-a
stabilit că sunt falsificate, conform Rezoluției Parchetului de pe lângă
Judecătoria Constanța din 18 iulie 2008.
Potrivit art. 60 din
Normele metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal
ulterior, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006,
„documentele obținute în baza acordurilor sau convențiilor internaționale
trimise de administrațiile vamale ale altor state sau cele obținute pe baza
recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizației Mondiale a
Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea stării de fapt”.
Aceste dispoziții
condus la concluzia că documentele transmise de autoritățile vamale olandeze
reprezintă mijloace de probă pentru determinarea în mod corect a drepturilor de
import pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate de recurenta-reclamantă
din Olanda.
Prin urmare, aceste
documente în mod corect au fost avute în vedere la stabilirea taxelor,
datoriilor vamale datorate de recurenta-reclamantă pentru mărfurile importate.
Cum facturile
transmise de autoritatea vamală olandeză confirmă că recurenta a declarat
eronat valoarea în vamă privind importul de flori din Olanda, atât cantitativ
cât și valoric, prin documente falsificate, fapt ce rezultă din Rezoluția
Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, din 18 iulie 2008, pronunțată în
dosarul nr. 903/11/2/2008, rămasă definitivă în căile de atac, în mod corect
s-a procedat la recalcularea drepturilor de import pentru valoarea în vamă,
conform art. 1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului
general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.), ținând cont de prețul efectiv
plătit sau de plată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a adus dovezi prin
care să combată constatările organului de control vamal.
Față de cele expuse,
argumentele recurentei privind nelegalitatea actelor contestate, confirmate
ulterior de prima instanță prin soluția recurată, sunt nefondate.
În consecință, în
temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/204
cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC D. SRL Constanța împotriva Sentinței civile nr. 173 din 10 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ
și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 martie 2011.