ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1585/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin cererea adresată Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D. SRL Constanța, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 222 din 29 iunie 2009 pronunțată de pârâtă în soluționarea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 94 din 22 august 2007 - emisă de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța. În motivarea cererii s-a arătat că prin actul administrativ fiscal - Decizia pentru regularizarea situației nr. 94/2712 din 22 august 2007 încheiat de reprezentantul D.R.A.O.V.

Constanța, s-a concluzionat că societatea a încălcat prevederile art. 40 din H.G. nr. 1114/2001 prin depunerea la vămuire de documente conținând date nereale, dispunându-se obligarea la plata drepturilor vamale de import, conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 C. vam., sumele datorate fiind de 358.911 lei drepturi vamale și de 435.558 lei drepturi accesorii. Împotriva acestui act administrativ fiscal a exercitat contestația reglementată de art. 175 C. proc. fisc., înregistrată la 5 septembrie 2007 sub nr. 22922, la organul emitent al celor 2 acte administrativ fiscale. Prin Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009 s-a respins contestația reținându-se în esență că drepturile vamale la import trebuie calculate în acord cu facturile externe ale exportatorului prezentate autorității vamale din statul de export.

S-a mai arătat că soluționarea contestației s-a făcut cu încălcarea regulilor de competență materială, reglementate de art. 209 C. proc. civ., normă cu caracter imperativ care atrage anularea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei la organul administrativ competent. Pe fond, a susținut că decizia este nelegală, atâta timp cât s-a acordat preferință unor înscrisuri prezentate de exportator autorității vamale în dauna constatărilor proprii ale lucrătorilor vamali români, în sensul că marfa importată a fost supusă nu unui control documentar ci unui control fizic exercitat de însăși organele emitente și prin urmare, este exclus de plano, ca societatea să fi importat cantități mai mari decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, cantități care au coincis cu rezultatul controlului fizic.

Prin Sentința civilă nr. 173 din 10 mai 2010, Curtea de Apel Constanța a respins contestația promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta SC D. SRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Constanța având ca obiect contestație act administrativ fiscal, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - prin Decizia nr. 94/2007 de regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize al Operațiunii Vamale Constanța - Serviciul Antifraudă Vamală a stabilit obligații de plată suplimentară în sarcina reclamantei în cuantum de 793.469 lei.

- aceste obligații suplimentare au fost stabilite ca urmare a controlului operațiunilor de import derulate de reclamantă în perioada 1 noiembrie 2003 - 31 decembrie 2006, avându-se în vedere un număr de 27 DVI dar și facturile emise de exportatorul olandez. Împotriva acestei decizii pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal reclamanta a formulat contestație ce a fost soluționată prin Decizia nr. 222 din 29 iunie 2009, în sensul respingerii sale și menținerii deciziei de regularizare pentru suma de 793.469 lei.

Decizia nr. 222/2009 a avut în vedere faptul că reclamanta a prezentat autorităților vamale române facturi externe pentru importuri de flori cu o valoare inferioară față de cele care au fost obținute de la autoritățile vamale olandeze, fiind incidente prevederile art. 1 din Acordul privind aplicarea art. VII al Acordului general pentru tarife și comerț (GAAATT) iar societatea nu a adus argumente prin care să combată constatările organelor de control vamal; În urma verificărilor, Administrația vamală din Olanda, prin adresa nr. 06/381/39343 din 14.VII.2007 a comunicat rezultatul cercetărilor efectuate în cauză și a arătat că între facturile transmise de autoritățile române și cele originale s-au descoperit în ceea ce privește importul de flori dintre reclamantă și firma olandeză Bloemen en Platen Export Van Der Meij, diferențe de valoare de 75.457,00 euro (fila 114 vol. II).

Susținerea contestatoarei potrivit cu care facturile emise de autoritățile olandeze conțin date nereale sub aspectul menționării unor cantități mai mari de flori și implicit și a valorii acestora față de cele prezentate autorității române, este nereală, nefiind susținută probator în acest sens; Cu ocazia cercetării penale împotriva administratorului societății, s-a reținut că acesta nu a cunoscut că facturile prezentate autorității vamale sunt falsificate și nicidecum că cele olandeze sunt false, astfel încât, în mod corect, s-au luat în considerare facturile prezentate de autoritățile olandeze și s-a dat eficiență dispozițiilor art. 1 din Acordul GATT, raportat la art. 77 și art. 141 din Legea nr. 141/1997 în vigoare la data derulării importurilor.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că reclamanta a efectuat importuri în valoare de 21.334,23 euro, dar s-a raportat la facturile pe care aceasta le-a prezentat autorităților vamale românești, și nu la facturile prezentate de autoritatea vamală olandeză. Din ansamblul probator s-a reținut că s-a achitat cu virament bancar doar în limita facturilor prezentate la autoritățile române (pentru sume mai mici), pentru restul achitându-se cash furnizorului olandez. În legătură cu susținerea contestatoarei potrivit cu care marfa importată a fost supusă controlului fizic, instanța de fond a reținut că potrivit art. 67 alin. (1), lit. b) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin H.G.

nr. 1114/2001, controlul vamal fizic al mărfurilor ambalate în cutii (așa cum au fost și bunurile reclamantei) s-a efectuat prin sondaj și constă în identificarea acestora pe baza declarației vamale. În acest sens s-a reținut că operațiunea de control vamal fizic nu reprezintă un impediment pentru o nouă verificare în termen de 5 ani de la data importului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 42 din Legea nr. 86/2006 și 244 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006. În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia Decizia nr. 222/2008 a fost emisă cu încălcarea normelor de competență, prima instanță a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât conform art. 209 pct. c) din O.G.

nr. 92/2003 (în vigoare la data formulării contestației) contestația a fost soluționată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. – M.F.P. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe, apreciată ca netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta SC D. SRL Constanța, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta aduce în esență, următoarele critici sentinței recurate: - instanța de fond nu a apreciat corect asupra problemei privind competența materială a organului ce a soluționat contestația formulată în raport de dispozițiile art. 209 alin. (2) C. proc. fisc., în forma modificată prin O.G.

nr. 47/2007 ce a intrat în vigoare la 2 septembrie 2007; - soluția pe fondul cauzei este nelegală și netemeinică întrucât nu a importat cantități mai mari decât cele trecute în facturile prezentate organului vamal, care au coincis și cu rezultatul controlului fizic efectuat de organele vamale, astfel că în mod greșit au fost confirmate actele contestate emise doar în raport de documentele transmise de autoritatea vamală olandeză. 3. Soluția instanței de recurs. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. După cum se constată, prin Decizia pentru regularizarea situației nr. 94/2712 din 22 august 2007 i-a fost imputată recurentei suma de 793.469 lei.

Această decizie a fost emisă de un organ central, respectiv Autoritatea Națională a Vămilor. Împotriva acestei decizii recurenta a formulat contestație la 5 septembrie 2007. Potrivit art. 79 din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 7521/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, „decizia de regularizare poate fi contestată potrivit procedurii prevăzute în Titlul IX din O.G. nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare și instrucțiunile pentru aplicarea acesteia, aprobate prin Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 519/2005. În cauză, ceea ce se contestă sunt taxe, datorii vamale, accesorii aferente acestora.

Potrivit pct. 32 al art. I din O.G. nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, a fost modificat cuprinsul art. 209 alin. (1) C. proc. fisc. În forma modificată, conform art. 209 alin. (1) lit. b) teza a II-a, contestațiile formulate împotriva actelor emise de organele centrale care au ca obiect taxe, datorii vamale, inclusiv accesorii ale acestora, indiferent de cuantum, se soluționează de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. Prin urmare, chiar și în situația aplicării dispozițiilor O.G. nr. 47/2007, contestația împotriva deciziei de regularizare a fost soluționată de organul fiscal competent, astfel că este nefondată critica din această perspectivă, nefiind incidente în cauză prevederile art. 209 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc., cum eronat susține recurenta. De asemenea, este nefondată și critica privind soluția asupra fondului cauzei. Argumentele invocate de recurenta-reclamantă în susținerea acestei critici nu pot fi reținute. Necontestat este faptul că SC D. SRL Constanța a fost obligată la plata drepturilor vamale de import conform art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României. Potrivit acestor dispoziții, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu, să modifice declarația vamală, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, urmare a verificării oricăror documente, registre și evidențe referitoare la mărfurile vămuite.

Conform alin. (3) al art. 100 menționat, „când după verificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației, ținând seama de noile elemente de care dispune”. În raport de aceste dispoziții, în mod corect prima instanță a reținut că efectuarea controlului vamal fizic nu reprezintă un impediment pentru o nouă verificare. De altfel, controlul fizic nu exclude ulterior modificarea declarației vamale conform dispozițiilor art. 100 din Legea nr. 86/2006, menționate anterior.

Necontestat este și faptul că Autoritatea Vamală din Olanda a pus la dispoziția Autorității Vamale din România facturi cu o valoare mai mare decât cea înscrisă în cele prezentate de recurenta-reclamantă la vămuire, despre care în cursul cercetării penale s-a stabilit că sunt falsificate, conform Rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța din 18 iulie 2008. Potrivit art. 60 din Normele metodologice privind realizarea supravegherii și controlului vamal ulterior, aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 7521/2006, „documentele obținute în baza acordurilor sau convențiilor internaționale trimise de administrațiile vamale ale altor state sau cele obținute pe baza recomandării Consiliului de Cooperare Vamală din cadrul Organizației Mondiale a Vămilor pot constitui mijloace de probă pentru determinarea stării de fapt”.

Aceste dispoziții condus la concluzia că documentele transmise de autoritățile vamale olandeze reprezintă mijloace de probă pentru determinarea în mod corect a drepturilor de import pentru valoarea în vamă a mărfurilor importate de recurenta-reclamantă din Olanda. Prin urmare, aceste documente în mod corect au fost avute în vedere la stabilirea taxelor, datoriilor vamale datorate de recurenta-reclamantă pentru mărfurile importate.

Cum facturile transmise de autoritatea vamală olandeză confirmă că recurenta a declarat eronat valoarea în vamă privind importul de flori din Olanda, atât cantitativ cât și valoric, prin documente falsificate, fapt ce rezultă din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, din 18 iulie 2008, pronunțată în dosarul nr. 903/11/2/2008, rămasă definitivă în căile de atac, în mod corect s-a procedat la recalcularea drepturilor de import pentru valoarea în vamă, conform art. 1 din Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț (G.A.T.T.), ținând cont de prețul efectiv plătit sau de plată, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a adus dovezi prin care să combată constatările organului de control vamal.

Față de cele expuse, argumentele recurentei privind nelegalitatea actelor contestate, confirmate ulterior de prima instanță prin soluția recurată, sunt nefondate. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/204 cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D. SRL Constanța împotriva Sentinței civile nr. 173 din 10 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.