ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5493/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5493/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.E.I.I.W. Sucursala România a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor,

Direcția Regională Vamală Constanța, în numele și pe seama Direcției Județene

pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, anularea Deciziei nr.

5831/12/07/2011 emisă de pârâtă și restituirea de către aceasta a taxelor

vamale în valoare de 3.190.466 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că

Decizia nr. 5831/12/07/2011 este nulă, deoarece îi încalcă drepturile și

interesele legitime, invocând prevederile art. 236 din Codul Vamal European.

Astfel, reclamanta a arătat că legislația

vamală europeană anterioară Codului Vamal European prevedea în mod clar

rambursarea sau remiterea sumelor nedatorate care depășesc suma legală de

plată.

Actualul Cod Vamal European a fost elaborat

cu scopul principal de a asigura unificarea si consolidarea diferitelor

prevederi legislative europene în domeniul vamal. Ca atare, art. 236 nu este o

prevedere nou introdusă în legislația vamală europeană.

O prevedere legală similară, mai explicită,

referitoare la rambursarea sau remiterea taxelor vamale există în Regulamentul

(CE) nr. 1430/79 al Consiliului din 2 iulie 1979 privind rambursarea sau

remiterea drepturilor de import sau de export ("Regulamentul

1430/79"), în vigoare anterior Codului Vamal European, în preambulul

căruia se arată, în mod clar, că legiuitorul european a stabilit principiul

rambursării taxelor, dacă au intervenit erori care au generat o valoare mai

mare a taxelor decât cea datorată în mod real.

Acest principiu este transpus în art. 2 din

Regulamentul nr. 1430/79, potrivit căruia: "Drepturile de import sunt

rambursate sau remise în măsura în care autoritățile competente constată că

valoarea acestor drepturi înscrise în evidența contabilă: (i) se referă la

mărfuri cu privire la care nu s-a născut nicio obligație vamală sau obligația

vamală a fost stinsă în altă manieră decât prin plata sau prescrierea acesteia;

(ii) depășește, din orice motiv, suma datorată legal".

Formularea actuală a art. 236 din Codul Vamal

European pare simplificată, cu toate acestea nu există niciun motiv să se

considere că principiul de baza al restituirii taxelor nedatorate a fost

abandonat în versiunea actuală a Codului European, fiindcă a fost stabilită o

sumă mai mare sau a fost stabilită dintr-o eroare.

În acest context, susținerea intimatei

potrivit căreia taxele vamale stabilite la o valoare mai mare dintr-o eroare nu

pot fi rambursate, este complet eronată și ilegală, iar afirmația acesteia

potrivit căreia contestatoarea a comis un act de neglijență și a depus în mod

deliberat o clasificare eronată este nejustificată și tendențioasă.

Reclamanta a susținut că rambursarea taxelor

vamale în temeiul art. 236 din Codul Vamal European este justificată, întrucât

nu a acționat "deliberat" cu ocazia depunerii declarațiilor vamale.

Susținerile intimatei potrivit cărora

contestatoarea a acționat "în mod deliberat", si nu a comis o eroare

atunci când a depus, inițial, clasificarea tarifară incorectă, pot fi

considerate ilogice si cu rea-credință, deoarece valoarea taxei rezultate din

clasificarea eronată este mai mare decât cea corectă și este clar că reclamanta

nu a dorit să-și creeze o situație nefavorabilă prin achitarea unei taxe mai

mari.

Potrivit jurisprudenței relevante a CEJ,

reclamanta a arătat că interpretarea termenului "deliberat" în

contextul art. 236 din Codul Vamal European ar trebui să se concentreze pe

existența unui element de conduită ilicită intenționată, respectiv o intenție

de a acționa în mod fraudulos pentru a obține un beneficiu. În acest sens, în

Cauza 468/03, paragraful 54, o "acțiune deliberată" este definită

drept "manipulare de către declarant" cu intenția de a obține un

avantaj.

În acest context, a apreciat că este ilogic

și abuziv să se considere că eroarea poate fi considerată

"deliberată", întrucât această eroare a avut drept rezultat plata

unei valori mai mari a taxelor vamale. Conduita contestatoarei a fost

rezultatul unei erori materiale care nu implică o conduită înșelătoare în

intenția de a obține un beneficiu nejustificat.

Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regională

Vamală Constanța - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale

Constanța a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere

dispozițiile legale incidente. Prin completarea și depunerea declarațiilor de

punere în liberă circulație și a tuturor documentelor care sunt necesare pentru

stabilirea corectă a drepturilor de import, reclamanta a procedat conform

prevederilor legale în vigoare și a acționat în mod deliberat, punând la

dispoziția autorității vamale documentele deținute și însușite la momentul

declarării mărfurilor, fiind răspunzătoare pentru corectitudinea informațiilor

înscrise în declarațiile vamale, astfel că în mod legal au fost stabilite

drepturile de import.

În susținerea argumentului referitor la

aplicabilitatea noțiunilor de eroare și act deliberat, pârâta face trimitere la

Cauza C-468/03 judecată de Curtea Europeană de Justiție privind emiterea unei

hotărâri preliminare cu referire la rambursarea taxelor vamale de import

plătite pentru comisioanele de cumpărare incluse eronat în valoare în vamă a

mărfurilor.

În opinia pârâtei, o hotărâre luată în

temeiul art. 236 din Codul Vamal Comunitar nu poate fi extinsă, în mod automat,

asupra tuturor celorlalte spețe, circumstanțial diferite, în care declarantul

este în eroare, situație care nu este compatibilă cu obiectivul protejării

resurselor proprii ale Uniunii Europene.

Nerespectarea aplicării legislației în

materie de încadrare tarifară și a obligației ce îi incumbă cu privire la

depunerea tuturor documentelor esențiale și necesare, nu poate fi considerată

omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere, iar în susținerea

argumentelor sale, reclamanta a citat selectiv din diverse cauze ale Curții

Europene de Justiție fragmente de text pe care le consideră relevante pentru

realizarea intereselor proprii, fără a avea în vedere că circumstanțele la care

se raportează sunt diferite față de cele ale cauzei deduse judecății.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 6784 din 28 noiembrie

2012, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut, în esență, următoarele:

În perioada 21 mai 2009 - 08 octombrie 2009,

S.C. R.L. S.R.L., comisionar în vamă, în numele și pe seama reclamantei, a

depus la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța

declarațiile vamale nr. I 6961 din 21 mai 2009, nr. I 9063 din 23 iulie 2009,

nr. I 9455 din 14 august 2009 și nr. I 10483 din 08 octombrie 2009, însoțite de

documentația aferentă (facturi comerciale și liste ale încărcăturii) privind

importul unor echipamente industriale, respectiv "turnuri din oțel pentru

turbine eoliene, cu kit de instalare și scări exterioare".

Declarațiile vamale au fost însoțite de

facturile nr. CXGJG09-I-04S din 25 august 2009, nr. CXGJG09-I-01-S din 26

martie 2009, nr. CXGJG09-I-02S din 25 mai 2009, nr. CXGJG09-I-03-S din 20 iunie

2009 emise de C.S.C.L.C. pentru reclamantă.

Comisionarul vamal S.C. R.L. S.R.L. a

stabilit încadrarea tarifară pe baza documentației puse la dispoziție de către

reclamantă, ca titular al operațiunilor de import, la codul tarifar 8503 00 99

din Nomenclatura Combinată statuată prin Regulamentul (CEE) nr. 861/2010 de

modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/1987 al Consiliului

privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cod tarifar

căruia îi corespunde o taxă vamală de 2,7%.

În baza celor declarate de către reclamantă

prin declarațiile vamale de import și documentele atașate în dovedire,

autoritatea vamală a stabilit taxe vamale în cuantum total de 3.190.466 RON.

Documentele prezentate în susținerea

declarațiilor vamale nu conțin indicii cu privire la o eventuală declarare incorectă

a încadrării tarifare la codul 8503 00 99.

Prin adresa nr. 56 din 11 noiembrie 2010,

reclamanta a solicitat autorității vamale restituirea taxelor vamale ce s-au

perceput pentru declarațiile vamale în cauză, susținând că marfa ce a făcut

obiectul importului a fost eronat încadrată la codul 8503 00 99.

Reclamanta a solicitat, prin S.C. E.L.

S.R.L., rambursarea taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale

în cauză formulând trei cereri în acest sens, în acord cu dispozițiile art. 237

din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

În urma controlului declarațiilor vamale de

import s-a constatat că acestea nu sunt invalidate, motiv pentru care

autoritatea vamală a emis Procesul-verbal de control nr. 875 din 15 februarie

2011 prin care a fost respinsă solicitarea de rambursare, întrucât nu era

îndeplinită condiția legală esențială pentru remiterea drepturilor de import

stabilite în cauză, respectiv invalidarea declarațiilor vamale de import depuse

în cauză.

Reclamanta, prin S.C. E.L. S.R.L., cu adresa

nr. 100/21 februarie 2011, înregistrată la organul vamal, a înaintat

autorității vamale a patra cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au

perceput pentru declarațiile vamale în cauză, conform prevederilor art. 878

alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, solicitând rambursarea în acord

cu dispozițiile art. 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a

Codului Vamal Comunitar.

În urma controlului efectuat asupra

declarațiilor vamale în cauză, prin coroborarea prevederilor menționate ale

Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 cu dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc.

civ. a rezultat că termenele până la care era îndreptățită reclamanta să

solicite rambursarea drepturilor de import erau următoarele: 21 mai 2010

corespunzător declarației vamale de import I 6961 din 21 mai 2009; 23 iulie

2010 corespunzător declarației vamale de import I 9063 din 23 iulie 2009; 14

august 2010 corespunzător declarației vamale de import I 9455 din 14 august

2009; 08 octombrie 2010 corespunzător declarației vamale de import I 10483 din

08 octombrie 2009.

Astfel, organul de control vamal a emis

Procesul verbal de control nr. 1709/07 martie 2011, prin care a constatat că,

în raport de data liberului de vamă pentru bunurile corespunzătoare fiecărei

declarații vamale de import, cererea de rambursare nu a fost depusă în termenul

legal prevăzut de art. 239 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.

Reclamanta a formulat contestație împotriva

Proceselor verbale de control nr. 875 din 15 februarie 2011 și nr. 1709 din 07

martie 2011, înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 2538 din 16

martie 2011, iar prin Decizia nr. 2538 din 24 martie 2011 emisă de Direcția

Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, contestația a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Cu adresa F.N. din 15 martie 2011,

înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 2539 din 16 martie 2011,

reclamanta a formulat o altă cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au

perceput pentru declarațiile vamale în cauză, solicitând rambursarea în acord

cu dispozițiile art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a

Codului Vamal Comunitar, care a fost soluționată de pârâta Direcția Județeană

pentru Accize și Operațiuni Vamale prin Decizia nr. 2.539 din 17 mai 2011, în

sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii reclamanta a

formulat contestație, solicitând anularea actului administrativ și rambursarea

sumei de 3.190.466 RON, reprezentând taxe vamale plătite la depunerea

declarațiilor vamale de import în cauză, iar prin Decizia nr. 5.831 din 12

iulie 2011, atacată în prezenta cauză, autoritatea vamală a respins contestația

formulată de reclamantă.

Prin instanță a împărtășit soluția

autorității vamale, reținând, următoarele:

Reclamanta a pus la dispoziția autorității

vamale documentele deținute și însușite la momentul declarării mărfurilor,

fiind răspunzătoare pentru corectitudinea informațiilor înscrise în

declarațiile vamale, exactitatea și integralitatea elementelor înscrise în

declarațiile vamale și autenticitatea documentelor anexate la acestea, astfel

că în mod legal au fost stabilite drepturile de import.

Nerespectarea de către reclamantă a aplicării

legislației în materie de încadrare tarifară și a obligației ce îi revine cu

privire la depunerea tuturor documentelor necesare, nu poate fi considerată

omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere.

Exonerarea de răspundere intervine în cazul

forței majore sau al cazului fortuit care ar fi condus la imposibilitatea reclamantei

de a pune la dispoziția organului de control, la momentul depunerii

declarațiilor vamale, a tuturor documentelor strict necesare unei încadrări

corecte a mărfurilor, or, prin adresa nr. 257 din 09 mai 2011 reclamanta a

comunicat autorității vamale că la acel moment, nu deținea alte documente în

plus față de cele anexate declarațiilor vamale de import.

De asemenea, prin adresa nr. 412 din 05 mai

2011, comisionarul vamal S.C. R.L. S.R.L. a menționat că încadrarea tarifară

utilizată în momentul declarării este cea corespunzătoare mărfurilor prezentate

în vamă.

Concluzionând, judecătorul fondului a reținut

că la momentul înregistrării declarațiilor vamale de import, reclamanta nu a

prezentat documente din care să rezulte caracteristicile fizice și tehnice ale

mărfii, care să conducă la o anumită încadrare tarifară. În aceste condiții, la

soluționarea cererilor de rambursare, organul vamal a avut în vedere exclusiv

conduita adoptată de reclamantă în declararea la import a mărfii, privită ca o

acțiune deliberată, conform art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.

Declararea mărfurilor, în condițiile în care

nu erau deținute documentele necesare unei încadrări tarifare corecte, a fost o

acțiune deliberată, conștientă, efectuată în lipsa oricărei constrângeri

exterioare a reclamantei, cu atât mai mult cu cât obligația de a asigura

corectitudinea informațiilor înscrise în declarațiile vamale de import revine

acesteia.

Sucursala România împotriva Sentinței nr. 6784 din 28 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București

Motivele de recurs sunt întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Prima instanță a interpretat greșit

prevederile art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 a cărui

potențială nerespectare datorate unei erori poate fi sancționată cu amendă

conform art. 652 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României

aprobat prin H.G. nr. 707/2006 și nu prin nerestituirea taxei nedatorate.

Judecătorul fondului a considerat că s-a

produs o încălcare a art. 199 alin. (1) din Regulament și a art. 218 alin. (1)

lit. d) din Codul Vamal Comunitar, prin nedepunerea documentației relevante

pentru încadrarea tarifară a mărfurilor/depunerea unei documentații

insuficiente și că această presupusă încălcare trebuie considerată ca o acțiune

deliberată în sensul art. 286 din Codul Vamal European, justificând astfel

refuzul de rambursare a taxei nedatorate în baza art. 286 din Codul Vamal

European.

Raționamentul este greșit, deoarece nu se

poate considera că reclamanta a încălcat în mod deliberat art. 199 alin. (1)

din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 și art. 218 alin. (1) lit. d) din Codul

Vamal Comunitar prin nedepunerea documentației relevante pentru încadrarea

tarifară a mărfurilor/depunerea unei documentații insuficiente, știind că

această conduită va duce la plata unei taxe mai mari.

Recurenta-reclamantă a respectat prevederile

sus-menționate, a pus cu bună-credință la dispoziția autorității vamale

documentația și informațiile deținute și a semnalat eroarea de încadrare

tarifară imediat ce a fost depistată.

Potrivit dovezilor depuse (inclusiv BITO),

intimata ar fi putut stabili dincolo de orice dubiu încadrarea tarifară

corectă.

Deși BITO nu are caracter retroactiv, se

poate raționa în sensul că dacă acesta era corect la o anumită dată (pentru

bunuri identice importate în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de

Nord) și tariful nu a fost modificat între data inițială și data la care a fost

prezentat în România, atunci BITO trebuia să fie considerat corect și în

România la data anterioară respectivă.

Deși BITO are forță juridică numai pentru

agentul economic care a solicitat-o, reflectă totuși punctul de vedere oficial

al autorităților vamale dintr-un stat membru asupra clasificării tarifare a

bunului.

Sancțiunea pentru depunerea unei declarații

vamale care conține date eronate privind încadrarea tarifară a lucrărilor sau

mărfurilor este amenda, conform art. 652 din Regulamentul de aplicare a Codului

Vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006.

3.2. Toate condițiile de rambursare prevăzute

la art. 236 din Codul Vamal European sunt întrunite în lipsa "acțiunii

deliberate" a recurentei-reclamante.

Recurenta nu putea să acționeze

"deliberat", deoarece nu există intenția de a acționa în mod

fraudulos pentru a obține un beneficiu.

Taxele vamale nu erau datorate legal la data

efectuării plății, ceea ce presupune existența unei erori.

În acest sens, recurenta indică jurisprudența

Curții de Justiție de la Luxemburg.

3.3. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra

susținerilor privind art. 78 alin. (3) din Codul Vamal European.

Cererea de revizuire formulată în temeiul

art. 78 alin. (3) din Codul Vamal European a fost respinsă în mod nejustificat

de către intimată, iar judecătorul fondului nu s-a referit în niciun mod la

acest motiv invocat în acțiunea introductivă.

Prin întâmpinare, intimatele au solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Se invocă faptul că din cuprinsul

documentelor prezentate în susținerea declarațiilor vamale și modul în care au

fost completate acestea, nu există indicii cu privire la o eventuală declarare

incorectă a încadrării tarifare.

Buletinul de Informații Tarifare Obligatorii

(BITO) este emis în data de 22 octombrie 2009, ulterior declarării mărfurilor

în cauză.

Recurenta-reclamantă nu are dreptul la

rambursarea taxelor vamale, iar obligația de a asigura corectitudinea

informațiilor înscrise în declarațiile vamale de import incumbă acesteia.

de sesizare a Curții Europene de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri

preliminare în legătură cu interpretarea art. 199 și art. 236 din Regulamentul

(CE) nr. 29132/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar.

Recurenta a propus ca următoarele întrebări

să fie adresate Curții:

a) Depunerea neintenționată a unei

documentații insuficiente poate fi interpretată ca o încălcare a art. 199 din

Codul Vamal Comunitar, având ca efect decăderea din dreptul de a beneficia de

rambursarea taxelor vamale în condițiile art. 236 paragraful (1) alin. (1) din

Codul Vamal Comunitar?

b) Decizia de a depune o declarație vamală

reprezintă prin ea însăși o acțiune deliberată în sensul art. 236 paragraful

(1) alin. (3) din Codul Vamal Comunitar susceptibilă de a împiedica orice

rambursare în situația în care declarația conține neintenționat informații

incorecte?

c) Este necesar ca administrația vamală

și/sau instanța națională sesizată cu o cerere de rambursare întemeiată pe art.

236 paragraful (1) alin. (1) din Codul Vamal Comunitar, fundamentată pe

incorecta clasificare a produsului importat, să procedeze la o reexaminare

detaliată a corectitudinii clasificării vamale sau este suficient ca

administrația vamală/instanța de judecată să plece de la prezumția că

reclamantul nu a demonstrat motivele pentru care o astfel de reexaminare ar

putea avea loc?

Recurenta-reclamantă consideră că sunt

îndeplinite prevederile art. 267(B) TFU.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța

competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

ce vor fi arătate în continuare.

1.1. Din cuprinsul Deciziei nr. 5.831 din 12

iulie 2011 a cărei anulare s-a cerut în prezentul dosar, rezultă că nu s-a

dispus și nu a fost efectuat control fizic asupra mărfurilor declarate, în urma

căruia să se fi constatat caracteristici fizice, tehnice, etc., care să

contravină caracteristicilor ce conduc la încadrarea mărfurilor la codul

tarifar 85 martie 00.99 (fila 2).

S-a mai constatat că, și în ipoteza în care

ar fi corect codul tarifar propus de declarant ulterior obținerii liberului de

vamă, nu sunt îndeplinite integral condițiile stipulate la art. 236 din Codul

Vamal Comunitar. S-a imputat societății contestatoare faptul că a acționat deliberat

și nu este o eroare de declarare.

La rândul său, instanța de fond, preluând

concluziile autorității vamale, a reținut faptul că nu s-a demonstrat că

încadrarea tarifară corectă este 73 august 20.00, în loc de 8503.

În plus, instanța de fond a apreciat și că

reclamanta nu a respectat prevederile art. 236 alin. (1) paragraful 2 din

Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, pentru a putea beneficia de restituire.

1.2. Înalta Curte reține că cercetarea

judecătorească nu a fost finalizată, instanța de fond nu a putut stabili dacă

încadrarea tarifară corectă este cea pretinsă de reclamantă.

Din actele dosarului, rezultă că mărfurile nu

au fost analizate fizic. Instanța de fond nu a motivat aspectul

inaplicabilității încadrării tarifare 73 august 20.00, preluând doar constatări

ale autorității vamale, nedovedite.

Opinia specialistului depusă la dosar a fost

ignorată de către judecătorul fondului și nu s-a arătat în niciun mod dacă

concluziile sunt sau nu pertinente și care a fost motivul îndepărtării

acestora.

1.3. Față de acestea, instanța de recurs

consideră că era utilă efectuarea unei expertize de specialitate, de către un

expert desemnat care să poată analiza și fizic mărfurile în discuție, alături

de documentele prezentate de părți.

Ulterior, după ce se stabilește cu exactitate

dacă mărfurile puteau fi încadrate la poziția 73 august 20.00 se va analiza și

respectarea dispozițiilor art. 236 din Codul Vamal Comunitar, precum și

utilitatea și pertinența cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare

formulată de reclamantă.

prevederile art. 304

1

C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1)

teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, se va dispune admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.E.I.I.N.C.W.

Sucursala România împotriva Sentinței nr. 6784 din 28 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai

2013.

Procesat de GGC - AM