Decizia nr. 5493/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.E.I.I.W. Sucursala România a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională Vamală Constanța, în numele și pe seama Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, anularea Deciziei nr. 5831/12/07/2011 emisă de pârâtă și restituirea de către aceasta a taxelor vamale în valoare de 3.190.466 RON, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că Decizia nr. 5831/12/07/2011 este nulă, deoarece îi încalcă drepturile și interesele legitime, invocând prevederile art. 236 din Codul Vamal European. Astfel, reclamanta a arătat că legislația vamală europeană anterioară Codului Vamal European prevedea în mod clar rambursarea sau remiterea sumelor nedatorate care depășesc suma legală de plată. Actualul Cod Vamal European a fost elaborat cu scopul principal de a asigura unificarea si consolidarea diferitelor prevederi legislative europene în domeniul vamal. Ca atare, art. 236 nu este o prevedere nou introdusă în legislația vamală europeană. O prevedere legală similară, mai explicită, referitoare la rambursarea sau remiterea taxelor vamale există în Regulamentul (CE) nr. 1430/79 al Consiliului din 2 iulie 1979 privind rambursarea sau remiterea drepturilor de import sau de export ("Regulamentul 1430/79"), în vigoare anterior Codului Vamal European, în preambulul căruia se arată, în mod clar, că legiuitorul european a stabilit principiul rambursării taxelor, dacă au intervenit erori care au generat o valoare mai mare a taxelor decât cea datorată în mod real. Acest principiu este transpus în art. 2 din Regulamentul nr. 1430/79, potrivit căruia: "Drepturile de import sunt rambursate sau remise în măsura în care autoritățile competente constată că valoarea acestor drepturi înscrise în evidența contabilă: (i) se referă la mărfuri cu privire la care nu s-a născut nicio obligație vamală sau obligația vamală a fost stinsă în altă manieră decât prin plata sau prescrierea acesteia; (ii) depășește, din orice motiv, suma datorată legal". Formularea actuală a art. 236 din Codul Vamal European pare simplificată, cu toate acestea nu există niciun motiv să se considere că principiul de baza al restituirii taxelor nedatorate a fost abandonat în versiunea actuală a Codului European, fiindcă a fost stabilită o sumă mai mare sau a fost stabilită dintr-o eroare. În acest context, susținerea intimatei potrivit căreia taxele vamale stabilite la o valoare mai mare dintr-o eroare nu pot fi rambursate, este complet eronată și ilegală, iar afirmația acesteia potrivit căreia contestatoarea a comis un act de neglijență și a depus în mod deliberat o clasificare eronată este nejustificată și tendențioasă. Reclamanta a susținut că rambursarea taxelor vamale în temeiul art. 236 din Codul Vamal European este justificată, întrucât nu a acționat "deliberat" cu ocazia depunerii declarațiilor vamale. Susținerile intimatei potrivit cărora contestatoarea a acționat "în mod deliberat", si nu a comis o eroare atunci când a depus, inițial, clasificarea tarifară incorectă, pot fi considerate ilogice si cu rea-credință, deoarece valoarea taxei rezultate din clasificarea eronată este mai mare decât cea corectă și este clar că reclamanta nu a dorit să-și creeze o situație nefavorabilă prin achitarea unei taxe mai mari. Potrivit jurisprudenței relevante a CEJ, reclamanta a arătat că interpretarea termenului "deliberat" în contextul art. 236 din Codul Vamal European ar trebui să se concentreze pe existența unui element de conduită ilicită intenționată, respectiv o intenție de a acționa în mod fraudulos pentru a obține un beneficiu. În acest sens, în Cauza 468/03, paragraful 54, o "acțiune deliberată" este definită drept "manipulare de către declarant" cu intenția de a obține un avantaj. În acest context, a apreciat că este ilogic și abuziv să se considere că eroarea poate fi considerată "deliberată", întrucât această eroare a avut drept rezultat plata unei valori mai mari a taxelor vamale. Conduita contestatoarei a fost rezultatul unei erori materiale care nu implică o conduită înșelătoare în intenția de a obține un beneficiu nejustificat. Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regională Vamală Constanța - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere dispozițiile legale incidente. Prin completarea și depunerea declarațiilor de punere în liberă circulație și a tuturor documentelor care sunt necesare pentru stabilirea corectă a drepturilor de import, reclamanta a procedat conform prevederilor legale în vigoare și a acționat în mod deliberat, punând la dispoziția autorității vamale documentele deținute și însușite la momentul declarării mărfurilor, fiind răspunzătoare pentru corectitudinea informațiilor înscrise în declarațiile vamale, astfel că în mod legal au fost stabilite drepturile de import. În susținerea argumentului referitor la aplicabilitatea noțiunilor de eroare și act deliberat, pârâta face trimitere la Cauza C-468/03 judecată de Curtea Europeană de Justiție privind emiterea unei hotărâri preliminare cu referire la rambursarea taxelor vamale de import plătite pentru comisioanele de cumpărare incluse eronat în valoare în vamă a mărfurilor. În opinia pârâtei, o hotărâre luată în temeiul art. 236 din Codul Vamal Comunitar nu poate fi extinsă, în mod automat, asupra tuturor celorlalte spețe, circumstanțial diferite, în care declarantul este în eroare, situație care nu este compatibilă cu obiectivul protejării resurselor proprii ale Uniunii Europene. Nerespectarea aplicării legislației în materie de încadrare tarifară și a obligației ce îi incumbă cu privire la depunerea tuturor documentelor esențiale și necesare, nu poate fi considerată omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere, iar în susținerea argumentelor sale, reclamanta a citat selectiv din diverse cauze ale Curții Europene de Justiție fragmente de text pe care le consideră relevante pentru realizarea intereselor proprii, fără a avea în vedere că circumstanțele la care se raportează sunt diferite față de cele ale cauzei deduse judecății.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 6784 din 28 noiembrie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În perioada 21 mai 2009 - 08 octombrie 2009, S.C. R.L. S.R.L., comisionar în vamă, în numele și pe seama reclamantei, a depus la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța declarațiile vamale nr. I 6961 din 21 mai 2009, nr. I 9063 din 23 iulie 2009, nr. I 9455 din 14 august 2009 și nr. I 10483 din 08 octombrie 2009, însoțite de documentația aferentă (facturi comerciale și liste ale încărcăturii) privind importul unor echipamente industriale, respectiv "turnuri din oțel pentru turbine eoliene, cu kit de instalare și scări exterioare". Declarațiile vamale au fost însoțite de facturile nr. CXGJG09-I-04S din 25 august 2009, nr. CXGJG09-I-01-S din 26 martie 2009, nr. CXGJG09-I-02S din 25 mai 2009, nr. CXGJG09-I-03-S din 20 iunie 2009 emise de C.S.C.L.C. pentru reclamantă. Comisionarul vamal S.C. R.L. S.R.L. a stabilit încadrarea tarifară pe baza documentației puse la dispoziție de către reclamantă, ca titular al operațiunilor de import, la codul tarifar 8503 00 99 din Nomenclatura Combinată statuată prin Regulamentul (CEE) nr. 861/2010 de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cod tarifar căruia îi corespunde o taxă vamală de 2,7%. În baza celor declarate de către reclamantă prin declarațiile vamale de import și documentele atașate în dovedire, autoritatea vamală a stabilit taxe vamale în cuantum total de 3.190.466 RON. Documentele prezentate în susținerea declarațiilor vamale nu conțin indicii cu privire la o eventuală declarare incorectă a încadrării tarifare la codul 8503 00 99. Prin adresa nr. 56 din 11 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat autorității vamale restituirea taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, susținând că marfa ce a făcut obiectul importului a fost eronat încadrată la codul 8503 00 99. Reclamanta a solicitat, prin S.C. E.L. S.R.L., rambursarea taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză formulând trei cereri în acest sens, în acord cu dispozițiile art. 237 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar. În urma controlului declarațiilor vamale de import s-a constatat că acestea nu sunt invalidate, motiv pentru care autoritatea vamală a emis Procesul-verbal de control nr. 875 din 15 februarie 2011 prin care a fost respinsă solicitarea de rambursare, întrucât nu era îndeplinită condiția legală esențială pentru remiterea drepturilor de import stabilite în cauză, respectiv invalidarea declarațiilor vamale de import depuse în cauză. Reclamanta, prin S.C. E.L. S.R.L., cu adresa nr. 100/21 februarie 2011, înregistrată la organul vamal, a înaintat autorității vamale a patra cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, conform prevederilor art. 878 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, solicitând rambursarea în acord cu dispozițiile art. 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar. În urma controlului efectuat asupra declarațiilor vamale în cauză, prin coroborarea prevederilor menționate ale Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 cu dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ. a rezultat că termenele până la care era îndreptățită reclamanta să solicite rambursarea drepturilor de import erau următoarele: 21 mai 2010 corespunzător declarației vamale de import I 6961 din 21 mai 2009; 23 iulie 2010 corespunzător declarației vamale de import I 9063 din 23 iulie 2009; 14 august 2010 corespunzător declarației vamale de import I 9455 din 14 august 2009; 08 octombrie 2010 corespunzător declarației vamale de import I 10483 din 08 octombrie 2009. Astfel, organul de control vamal a emis Procesul verbal de control nr. 1709/07 martie 2011, prin care a constatat că, în raport de data liberului de vamă pentru bunurile corespunzătoare fiecărei declarații vamale de import, cererea de rambursare nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 239 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992. Reclamanta a formulat contestație împotriva Proceselor verbale de control nr. 875 din 15 februarie 2011 și nr. 1709 din 07 martie 2011, înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 2538 din 16 martie 2011, iar prin Decizia nr. 2538 din 24 martie 2011 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată. Cu adresa F.N. din 15 martie 2011, înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 2539 din 16 martie 2011, reclamanta a formulat o altă cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, solicitând rambursarea în acord cu dispozițiile art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, care a fost soluționată de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale prin Decizia nr. 2.539 din 17 mai 2011, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată. Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, solicitând anularea actului administrativ și rambursarea sumei de 3.190.466 RON, reprezentând taxe vamale plătite la depunerea declarațiilor vamale de import în cauză, iar prin Decizia nr. 5.831 din 12 iulie 2011, atacată în prezenta cauză, autoritatea vamală a respins contestația formulată de reclamantă. Prin instanță a împărtășit soluția autorității vamale, reținând, următoarele: Reclamanta a pus la dispoziția autorității vamale documentele deținute și însușite la momentul declarării mărfurilor, fiind răspunzătoare pentru corectitudinea informațiilor înscrise în declarațiile vamale, exactitatea și integralitatea elementelor înscrise în declarațiile vamale și autenticitatea documentelor anexate la acestea, astfel că în mod legal au fost stabilite drepturile de import. Nerespectarea de către reclamantă a aplicării legislației în materie de încadrare tarifară și a obligației ce îi revine cu privire la depunerea tuturor documentelor necesare, nu poate fi considerată omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere. Exonerarea de răspundere intervine în cazul forței majore sau al cazului fortuit care ar fi condus la imposibilitatea reclamantei de a pune la dispoziția organului de control, la momentul depunerii declarațiilor vamale, a tuturor documentelor strict necesare unei încadrări corecte a mărfurilor, or, prin adresa nr. 257 din 09 mai 2011 reclamanta a comunicat autorității vamale că la acel moment, nu deținea alte documente în plus față de cele anexate declarațiilor vamale de import. De asemenea, prin adresa nr. 412 din 05 mai 2011, comisionarul vamal S.C. R.L. S.R.L. a menționat că încadrarea tarifară utilizată în momentul declarării este cea corespunzătoare mărfurilor prezentate în vamă. Concluzionând, judecătorul fondului a reținut că la momentul înregistrării declarațiilor vamale de import, reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte caracteristicile fizice și tehnice ale mărfii, care să conducă la o anumită încadrare tarifară. În aceste condiții, la soluționarea cererilor de rambursare, organul vamal a avut în vedere exclusiv conduita adoptată de reclamantă în declararea la import a mărfii, privită ca o acțiune deliberată, conform art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992. Declararea mărfurilor, în condițiile în care nu erau deținute documentele necesare unei încadrări tarifare corecte, a fost o acțiune deliberată, conștientă, efectuată în lipsa oricărei constrângeri exterioare a reclamantei, cu atât mai mult cu cât obligația de a asigura corectitudinea informațiilor înscrise în declarațiile vamale de import revine acesteia.

Recursul formulat de reclamanta G.E.I.I.W. Sucursala România împotriva Sentinței nr. 6784 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 a cărui potențială nerespectare datorate unei erori poate fi sancționată cu amendă conform art. 652 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României aprobat prin H.G. nr. 707/2006 și nu prin nerestituirea taxei nedatorate. Judecătorul fondului a considerat că s-a produs o încălcare a art. 199 alin. (1) din Regulament și a art. 218 alin. (1) lit. d) din Codul Vamal Comunitar, prin nedepunerea documentației relevante pentru încadrarea tarifară a mărfurilor/depunerea unei documentații insuficiente și că această presupusă încălcare trebuie considerată ca o acțiune deliberată în sensul art. 286 din Codul Vamal European, justificând astfel refuzul de rambursare a taxei nedatorate în baza art. 286 din Codul Vamal European. Raționamentul este greșit, deoarece nu se poate considera că reclamanta a încălcat în mod deliberat art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 și art. 218 alin. (1) lit. d) din Codul Vamal Comunitar prin nedepunerea documentației relevante pentru încadrarea tarifară a mărfurilor/depunerea unei documentații insuficiente, știind că această conduită va duce la plata unei taxe mai mari. Recurenta-reclamantă a respectat prevederile sus-menționate, a pus cu bună-credință la dispoziția autorității vamale documentația și informațiile deținute și a semnalat eroarea de încadrare tarifară imediat ce a fost depistată. Potrivit dovezilor depuse (inclusiv BITO), intimata ar fi putut stabili dincolo de orice dubiu încadrarea tarifară corectă. Deși BITO nu are caracter retroactiv, se poate raționa în sensul că dacă acesta era corect la o anumită dată (pentru bunuri identice importate în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord) și tariful nu a fost modificat între data inițială și data la care a fost prezentat în România, atunci BITO trebuia să fie considerat corect și în România la data anterioară respectivă. Deși BITO are forță juridică numai pentru agentul economic care a solicitat-o, reflectă totuși punctul de vedere oficial al autorităților vamale dintr-un stat membru asupra clasificării tarifare a bunului. Sancțiunea pentru depunerea unei declarații vamale care conține date eronate privind încadrarea tarifară a lucrărilor sau mărfurilor este amenda, conform art. 652 din Regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României, aprobat prin H.G. nr. 707/2006. 3.2. Toate condițiile de rambursare prevăzute la art. 236 din Codul Vamal European sunt întrunite în lipsa "acțiunii deliberate" a recurentei-reclamante. Recurenta nu putea să acționeze "deliberat", deoarece nu există intenția de a acționa în mod fraudulos pentru a obține un beneficiu. Taxele vamale nu erau datorate legal la data efectuării plății, ceea ce presupune existența unei erori. În acest sens, recurenta indică jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg. 3.3. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra susținerilor privind art. 78 alin. (3) din Codul Vamal European. Cererea de revizuire formulată în temeiul art. 78 alin. (3) din Codul Vamal European a fost respinsă în mod nejustificat de către intimată, iar judecătorul fondului nu s-a referit în niciun mod la acest motiv invocat în acțiunea introductivă.

Apărările formulate de intimatele-pârâte Prin întâmpinare, intimatele au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se invocă faptul că din cuprinsul documentelor prezentate în susținerea declarațiilor vamale și modul în care au fost completate acestea, nu există indicii cu privire la o eventuală declarare incorectă a încadrării tarifare. Buletinul de Informații Tarifare Obligatorii (BITO) este emis în data de 22 octombrie 2009, ulterior declarării mărfurilor în cauză. Recurenta-reclamantă nu are dreptul la rambursarea taxelor vamale, iar obligația de a asigura corectitudinea informațiilor înscrise în declarațiile vamale de import incumbă acesteia.

Recurenta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Curții Europene de Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare în legătură cu interpretarea art. 199 și art. 236 din Regulamentul (CE) nr. 29132/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar. Recurenta a propus ca următoarele întrebări să fie adresate Curții: a) Depunerea neintenționată a unei documentații insuficiente poate fi interpretată ca o încălcare a art. 199 din Codul Vamal Comunitar, având ca efect decăderea din dreptul de a beneficia de rambursarea taxelor vamale în condițiile art. 236 paragraful (1) alin. (1) din Codul Vamal Comunitar? b) Decizia de a depune o declarație vamală reprezintă prin ea însăși o acțiune deliberată în sensul art. 236 paragraful (1) alin. (3) din Codul Vamal Comunitar susceptibilă de a împiedica orice rambursare în situația în care declarația conține neintenționat informații incorecte? c) Este necesar ca administrația vamală și/sau instanța națională sesizată cu o cerere de rambursare întemeiată pe art. 236 paragraful (1) alin. (1) din Codul Vamal Comunitar, fundamentată pe incorecta clasificare a produsului importat, să procedeze la o reexaminare detaliată a corectitudinii clasificării vamale sau este suficient ca administrația vamală/instanța de judecată să plece de la prezumția că reclamantul nu a demonstrat motivele pentru care o astfel de reexaminare ar putea avea loc? Recurenta-reclamantă consideră că sunt îndeplinite prevederile art. 267(B) TFU. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. 1.1. Din cuprinsul Deciziei nr. 5.831 din 12 iulie 2011 a cărei anulare s-a cerut în prezentul dosar, rezultă că nu s-a dispus și nu a fost efectuat control fizic asupra mărfurilor declarate, în urma căruia să se fi constatat caracteristici fizice, tehnice, etc., care să contravină caracteristicilor ce conduc la încadrarea mărfurilor la codul tarifar 85 martie 00.99 (fila 2). S-a mai constatat că, și în ipoteza în care ar fi corect codul tarifar propus de declarant ulterior obținerii liberului de vamă, nu sunt îndeplinite integral condițiile stipulate la art. 236 din Codul Vamal Comunitar. S-a imputat societății contestatoare faptul că a acționat deliberat și nu este o eroare de declarare. La rândul său, instanța de fond, preluând concluziile autorității vamale, a reținut faptul că nu s-a demonstrat că încadrarea tarifară corectă este 73 august 20.00, în loc de 8503. În plus, instanța de fond a apreciat și că reclamanta nu a respectat prevederile art. 236 alin. (1) paragraful 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, pentru a putea beneficia de restituire. 1.2. Înalta Curte reține că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, instanța de fond nu a putut stabili dacă încadrarea tarifară corectă este cea pretinsă de reclamantă. Din actele dosarului, rezultă că mărfurile nu au fost analizate fizic. Instanța de fond nu a motivat aspectul inaplicabilității încadrării tarifare 73 august 20.00, preluând doar constatări ale autorității vamale, nedovedite. Opinia specialistului depusă la dosar a fost ignorată de către judecătorul fondului și nu s-a arătat în niciun mod dacă concluziile sunt sau nu pertinente și care a fost motivul îndepărtării acestora. 1.3. Față de acestea, instanța de recurs consideră că era utilă efectuarea unei expertize de specialitate, de către un expert desemnat care să poată analiza și fizic mărfurile în discuție, alături de documentele prezentate de părți. Ulterior, după ce se stabilește cu exactitate dacă mărfurile puteau fi încadrate la poziția 73 august 20.00 se va analiza și respectarea dispozițiilor art. 236 din Codul Vamal Comunitar, precum și utilitatea și pertinența cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de reclamantă. 2. Față de acestea, constatând îndeplinite prevederile art. 304 1 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va dispune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.