ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 796/2016

Decizia nr. 796/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin sentința nr. 2170 din 9 iulie 2014, pronunțată în fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul SC A. SA, Sucursala România, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. Galați; a anulat Decizia nr. 5831 din 12 iulie 2011 și Decizia nr. 2539 din 17 mai 2011, emise de pârâte și a obligat pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 3.190.466 lei, reprezentând taxe vamale nedatorate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de rejudecare a reținut următoarele considerente:

În perioada 21 mai 2009 - 08 octombrie 2009, SC D. SRL, comisionar în vamă, în numele și pe seama reclamantei, a depus la E. Constanța declarațiile vamale nr I/6961 din 21 mai 2009, nr. I/9063 din 23 iulie 2009, nr. I/9455 din 14 august 2009 și nr. I 10483 din 08 octombrie 2009, însoțite de documentația aferentă (facturi comerciale și liste ale încărcăturii) privind importul unor echipamente industriale, respectiv ‚‚turnuri din oțel pentru turbine eoliene, cu kit de instalare și scări exterioare’’.

Declarațiile vamale au fost însoțite de facturile din 25 august 2009, din 26 martie 2009, din 25 mai 2009, din 20 iunie 2009 emise de F. - China pentru reclamantă.

Comisionarul vamal SC D. SRL a stabilit încadrarea tarifară pe baza documentației puse la dispoziție de către reclamantă, ca titular al operațiunilor de import, la codul tarifar 8.503.00.99 din Nomenclatura Combinată statuată prin Regulamentul (CEE) nr. 861/2010 de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cod tarifar căruia îi corespunde o taxă vamală de 2,7%.

În baza celor declarate, autoritatea vamală a stabilit taxe vamale în cuantum total de 3.190.466 lei.

Documentele prezentate în susținerea declarațiilor vamale nu conțin indicii cu privire la o eventuală declarare incorectă a încadrării tarifare la codul 8503 00 99.

Prin adresa din 11 noiembrie 2010 înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 11523 din 11 noiembrie 2010, reclamanta a solicitat restituirea taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, susținând că marfa ce a făcut obiectul importului a fost eronat încadrată la codul 8503 00 99.

Prin adresa din 24 noiembrie 2010, E. Constanța a respins solicitarea reclamantei, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prevăzute de art. 878 din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a C. vam. Comunitar. S-a reținut că cererea de rambursare nu a fost depusă într-un exemplar original și o copie, pe un formular conform modelului și dispozițiilor din anexa 111 la din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993.

Cu adresa din 17 ianuarie 2011, înregistrată la organul vamal de control sub nr. 552 din 17 ianuarie 2011, SC G. SRL, în numele și pe seama reclamantei, a formulat a doua cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză.

E. Constanța, prin adresa din 19 ianuarie 2011 a comunicat reclamantei faptul că cererea de rambursare a fost completată pe un formular al cărui model fusese abrogat, anexând la răspunsul în cauză formularul cererii de rambursare/remitere conform modelului din Anexa 111 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993.

Prin adresa din 26 ianuarie 2011, înregistrată la organul vamal de control sub nr. 875 din 26 ianuarie 2011, SC G. SRL, în numele și pe seama reclamantei a formulat a treia cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, conform prevederilor art. 878 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, solicitând rambursarea în acord cu dispozițiile art. 237 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a C. vam. Comunitar.

În urma controlului declarațiilor vamale de import s-a constatat că acestea nu sunt invalidate, motiv pentru care autoritatea vamală a emis Procesul verbal de control din 15 februarie 2011 prin care a fost respinsă solicitarea de rambursare, întrucât nu era îndeplinită condiția legală esențială pentru remiterea drepturilor de import stabilite în cauză, respectiv invalidarea declarațiilor vamale de import depuse în cauză.

Prin adresa din 21 februarie 2011, înregistrată la organul vamal de control sub nr. 1710 din 21 februarie 2011, SC G. SRL, în numele și pe seama reclamantei, a înaintat autorității vamale a patra cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, conform prevederilor art. 878 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, solicitând rambursarea în acord cu dispozițiile art. 239 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a C. vam. Comunitar.

Potrivit dispozițiilor art. 239 alin. (2)) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992: „drepturile se rambursează în urma depunerii unei cereri la biroul vamal corespunzător în termen de douăsprezece luni de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată debitorului”.

Conform art. 221 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritățile vamale echivalează cu comunicarea către debitor a valorii drepturilor înscrise în evidența contabilă.

În urma controlului efectuat asupra declarațiilor vamale în cauză, prin coroborarea prevederilor menționate ale Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992 cu dispozițiile art. 101 alin. (3)) C. proc. civ., a rezultat că termenele până la care era îndreptățită reclamanta să solicite rambursarea drepturilor de import erau următoarele: 21 mai 2010 corespunzător declarației vamale de import nr. I/6961 din 21 mai 2009; din 23 iulie 2010 corespunzător declarației vamale de import nr. I/9063 din 23 iulie 2009; 14 august 2010 corespunzător declarației vamale de import nr. I/9455 din 14 august 2009; din 08 octombrie 2010 corespunzător declarației vamale de import nr. I/10483 din 08 octombrie 2009.

Astfel, organul de control vamal a emis Procesul verbal de control din 07 martie 2011, prin care a constatat că, în raport de data liberului de vamă pentru bunurile corespunzătoare fiecărei declarații vamale de import, cererea de rambursare nu a fost depusă în termenul legal prevăzut de art. 239 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.

În temeiul art. 205 și art. 207 C. proc. fisc., reclamanta a formulat contestație împotriva Proceselor verbale de control din 15 februarie 2011 și din 07 martie 2011, înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 2538 din 16 martie 2011.

Prin Decizia nr. 2538 din 24 martie 2011 emisă de E. Constanța, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu adresa din 15 martie 2011, înregistrată la sediul autorității vamale sub nr. 2539 din 16 martie 2011, reclamanta a formulat o altă cerere de rambursare a taxelor vamale ce s-au perceput pentru declarațiile vamale în cauză, solicitând rambursarea în acord cu dispozițiile art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 de instituire a C. vam. Comunitar.

Potrivit art. 236 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, „Drepturile de import sau export se rambursează sau se remit la depunerea unei cereri către biroul vamal în cauză într-un termen de trei ani de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului.”

Întrucât cererea de rambursare a fost întocmită în cadrul termenului legal de trei ani de la data la care valoarea drepturilor a fost comunicată titularului, pe un formular conform modelului și dispozițiilor din Anexa 111 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, autoritatea vamală a procedat la analiza pe fond a acesteia.

Prin cererea de rambursare, reclamanta a arătat că în declarațiile vamale în cauză, codul tarifar la care a încadrat mărfurile - 8503 00 99, taxe vamale 2,7% - este incorect și a indicat ca fiind corect codul tarifar 7308 20.00, taxe vamale 0%.

Prin adresa din 02 mai 2011, E. a solicitat reclamantei să comunice dacă pe lângă documentele prezentate în vamă la momentul declarării în susținerea declarațiilor vamale de import în cauză, deținea și alte documente sau informații din care să rezulte caracteristicile fizice, tehnice și funcționale ale mărfurilor declarate.

Cu adresa din 05 mai 2011, înregistrată la autoritatea vamală sub nr. 2137 din 06 mai 2011, SC D. SRL, în calitate de reprezentant în vamă al reclamantei în momentul efectuării formalităților vamale, a comunicat faptul că nu a fost în posesia altor documente decât cele prezentate în susținerea declarațiilor vamale, susținând fără echivoc corectitudinea încadrării mărfurilor în cauză la codul tarifar 8503 00 99, taxe vamale 2,7%, pe baza documentației puse la dispoziție de reclamantă. A afirmat, de asemenea, că pe parcursul desfășurării formalităților vamale din anul 2009, nu i s-a comunicat de către reclamantă faptul că a încadrat eronat marfa și nici nu i s-a adus la cunoștință o eventuală informație tarifară obligatorie.

De asemenea, prin adresa din 09 mai 2011, înregistrată la autoritatea vamală sub nr. 4438 din 10 mai 2011, reclamanta a comunicat că pe lângă documentele prezentate la vămuirea mărfurilor importate, nu a deținut alte documente sau informații din care să rezulte caracteristicile fizice, tehnice și funcționale ale mărfurilor declarate.

În temeiul art. 236 alin. (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, în soluționarea cererii de rambursare din 15 martie 2011, E. a emis Decizia nr. 2539 din 17 mai 2011, prin care a respins ca neîntemeiată solicitarea de rambursare.

Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei menționate, solicitând anularea actului administrativ și rambursarea sumei de 3.190.466 lei, reprezentând taxe vamale plătite la depunerea declarațiilor vamale de import în cauză.

În susținerea contestației reclamanta a arătat că încadrarea tarifară corectă a bunurilor este diferită de cea înscrisă în mod eronat în declarațiile vamale de import și, pe cale de consecință, taxele vamale, la data la care au fost plătite, nu erau legal datorate, prevalându-se de prevederile art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.

Prin Decizia nr. 5831 din 12 iulie 2011, atacată în prezenta cauză, autoritatea vamală a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă.

La emiterea deciziei contestate organul vamal a avut în vedere faptul că Buletinul de Informații Tarifare Obligatorii este emis la data de 22 octombrie 2009, ulterior declarării mărfurilor în cauză, facturile comerciale depuse în susținerea contestației nu sunt semnate și ștampilate, iar pe baza documentelor prezentate de către reclamantă nu se poate stabili o similitudine între mărfurile descrise în Buletinul de Informații Tarifare Obligatorii și mărfurile descrise în declarațiile de import și în facturile comerciale emise.

În aceste condiții, reclamanta nu a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, potrivit cărora, titularul unor astfel de informații trebuie să poată dovedi că în materie tarifară mărfurile declarate corespund din toate punctele de vedere cu cele descrise în informații.

Având în vedere susținerile reclamantei și raportat la documentele prezentate de către aceasta organului de control vamal, s-a reținut faptul că nu este demonstrat un alt cod tarifar corect decât cel declarat, neexistând premise pentru modificarea acestuia.

Mai mult, chiar și în ipoteza unei modificări a codului tarifar declarat pe baza celor invocate de contestatoare, aceasta nu ar fi îndreptățită la rambursare întrucât nu sunt îndeplinite condițiile necesare în acest sens, raportat la prevederile art. 236 alin. (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.

Având în vedere susținerile reclamantei și raportat la documentele prezentate de către aceasta organului de control vamal, s-a reținut faptul că nu este demonstrat un alt cod tarifar corect decât cel declarat, neexistând premise pentru modificarea acestuia.

Mai mult, chiar și în ipoteza unei modificări a codului tarifar declarat pe baza celor invocate de contestatoare, aceasta nu ar fi îndreptățită la rambursare întrucât nu sunt îndeplinite condițiile necesare în acest sens, raportat la prevederile art. 236 alin. (1) paragraful al doilea din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992.

Curtea a reținut că potrivit art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993, declarantul trebuie să respecte toate dispozițiile prevăzute de legislația în vigoare în momentul declarării, trebuie să ofere autorităților vamale toate informațiile necesare prevăzute de normele comunitare precum și de legile naționale care le completează sau le transpun pe acestea, după caz, cu privire la tratamentul vamal solicitat pentru marfa în cauză.

De asemenea, conform art. 218 alin. (1) lit. d) C. vam. Comunitar, declarația vamală pentru punerea în liberă circulație este însoțită de toate celelalte documente cerute pentru aplicarea dispozițiilor ce reglementează punerea în liberă circulație a mărfurilor declarate.

Instanța de control judiciar a constatat că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată, întrucât instanța de fond nu a putut stabili dacă încadrarea tarifară corectă este cea pretinsă de reclamantă, mărfurile nu au fost analizate fizic și nu a fost motivat aspectul inaplicabilității încadrării tarifare 73 august 20.00, preluând doar constatări ale autorității vamale nedovedite, fiind utilă în cauză efectuarea unei expertize de specialitate, de către un expert desemnat care să poată analiza și fizic mărfurile în discuție, alături de documentele prezentate de părți, urmând ca ulterior, după ce se stabilește cu exactitate dacă mărfurile puteau fi încadrate la poziția 73 august 20.00 să se analizeze și respectarea dispozițiilor art. 236 C. vam. Comunitar, precum și utilitatea și pertinența cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de reclamantă.

Expertul tehnic judiciar desemnat în cauză, împreună cu expertul consilier parte din partea reclamantei a procedat la un control fizic asupra mărfurilor declarate prin corelare cu documentele prezentate de către reclamantă, constatându-se că toate turnurile sunt identice, în conformitate cu documentația de execuție, toate există fizic pe amplasament. În Parcul eolian din localitatea Fântânele Dobrogea a fost identificat fiecare segment de turn, prin identificarea seriei inscripționate pe plăcile de timbru montate potrivit prevederilor legale aplicabile. Cu excepția scărilor exterioare, turnurile corespund din perspectiva caracteristicilor tehnice cu mărfurile ce au făcut obiectul operațiunilor de import, așa cum rezultă din documentele de import, iar acestea sunt în concordanță cu documentația de execuție.

În raport de dispozițiile instanței de control judiciar, este irelevant că în DVI comisionarul vamal al reclamantei a încadrat mărfurile importante la poziția tarifară 85030099-taxe vamale 2,7% și nu 7308 20 00-taxe vamale 0%, și că reclamanta are obligația de a asigura corectitudinea informațiilor înscrise în DVI și să depună documente în acest sens, întrucât în urma expertizei de specialitate prin analizarea fizică a mărfurilor, instanța putând ajunge la concluzia că mărfurile puteau fi încadrate la poziția 73 august 20.00, de altfel soluția instanței de fond în primul ciclu procesual bazându-se pe nerespectarea acestor obligații de către reclamantă.

În mod evident, din constatările raportului de expertiză, concluziile acestuia planșele fotografice și documentația anexate, rezultă fără echivoc, că încadrarea tarifară inițială a fost greșită, întrucât reclamanta nu a avut suficiente documente și informații pentru a fi puse la dispoziția organului vamal, în vederea încadrării la altă poziție tarifară, încadrarea fiind realizată de un comisionar vamal, turnurile importate din China, demontate, fiind încadrabile corect la clasificarea tarifară 73 august 20.00, „turnuri și piloni din fier sau oțel”.

Prin urmare erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, de restituire a taxelor vamale plătite nedatorat, astfel încât, Curtea a constatat refuzul nejustificat al autorității vamale de soluționare a cererii de restituire formulată de reclamantă.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 42.498,15 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v onorariu apărător și expert, potrivit dovezilor de la dosarul cauzei.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel au declarat recurs pârâtele: G. Galați prin H. Constanța și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac ambele recurente au formulat critici similare, arătând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În mod eronat judecătorul fondului a apreciat că încadrarea tarifară inițială în codul tarifar 85 martie 00.99 a fost greșită, fiind realizată de comisionarul vamal.

În realitate, încadrarea tarifară pentru mărfurile importante a fost stabilită de către comisionarul vamal pe baza documentației pusă la dispoziție de către intimata-reclamantă, ca titular al operațiunilor de import, la codul tarifar 85 martie 00.99 din Nomenclatura combinată statuată prin Regulamentul (CEE) nr. 861/2010 de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 861/2010 de modificare a Anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/ 1987 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun, cod tarifar căruia îi corespunde o taxă vamală de 2,7%.

Mai arată recurentele că, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că facturile la care a făcut referire expertul tehnic au fost emise ulterior momentului când au fost efectuate formalitățile de vămuire, precum și faptul că intimata-reclamantă nu a prezentat comanda de execuție și alte documente care au fost înfățișate numai în fața instanței.

Consideră recurentele că taxele vamale stabilite în baza celor declarate de intimata-reclamantă pe propria răspundere și independent de orice constrângere exterioară au fost și sunt legal stabilite și datorate.

Nerespectarea aplicării legislației în materie de încadrare tarifară și a obligației ce îi incumbă cu privire la depunerea tuturor documentelor esențiale și necesare nu poate fi considerată omisiune involuntară, exoneratoare de răspundere.

Raportat la documentele prezentate de către reclamantă organului de control vamal nu este demonstrat un alt cod tarifar corect față de cel declarat la vămuire, neexistând premise pentru modificarea acestuia, cu atât mai mult cu cât societatea a susținut în mod constant că nu deține alte documente decât cele prezentate la declararea mărfurilor, documente din care rezultă în mod clar codul tarifar declarat - 85 martie 00.99 - taxă vamală de 2,7%.

Prin întâmpinarea formulată la data de 1 martie 2016, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea în tot, ca legală și temeinică, a sentinței nr. 2170/2014.

Arată intimata că, instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu respectarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., iar cele două recursuri nu aduc nicio critică sentinței pronunțate, ci se limitează a relua susținerile din întâmpinările depuse în fond.

Contrar tuturor aspectelor invocate de recurente prin cererile de recurs, intimata susține că, în rejudecare, instanța a aplicat corect la speță prevederile art. 199 alin. (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a C. vam. Comunitar și pe baza concluziilor expertizei administrate în cauză a constatat că societatea îndeplinește condițiile de rambursare prevăzute de art. 236 C. vam. European.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând cauza prin prisma criticilor comune invocate de recurente, a apărărilor din întâmpinare și sub toate aspectele conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. 5831 din 12 iulie 2011, prin care E. Constanța a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Deciziei nr. 2539 din 17 mai 2011 (de respingere a cererii de rambursare a taxelor vamale plătite, în sumă de 3.190.466 lei).

Prin decizia menționată s-a reținut că nu s-a dispus și nu a fost efectuat un control fizic asupra mărfurilor declarate, în urma căruia să se fi constatat caracteristici fizice, tehnice, etc., care să contravină caracteristicilor ce conduc la încadrarea mărfurilor la codul tarifar 85 martie 00.99.

S-a mai constatat că în ipoteza în care ar fi corect codul tarifar propus de declarant ulterior obținerii liberului de vamă, nu sunt îndeplinite integral condițiile stipulate la art. 236 C. vam. Comunitar, imputându-se societății că a acționat deliberat, în cauză nefiind vorba de o eroare de declarare.

Soluția pronunțată de Curtea de apel, într-un prim ciclu procesual - sentința nr. 6784 din 28 noiembrie 2012, prin care a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată a fost casată prin Decizia nr. 5493 din 30 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu indicația de a se proceda la efectuarea unei expertize de specialitate de către un expert desemnat care să poată analiza și fizic mărfurile în discuție alături de documentele prezentate de părți.

S-a dispus totodată ca, ulterior, după ce se stabilește cu exactitate dacă mărfurile puteau fi încadrate la poziția 73 august 20.00 să se analizeze și respectarea dispozițiilor art. 236 C. vam. Comunitar.

Conform celor statuate prin decizia instanței de control judiciar, în rejudecare a fost efectuată o expertiză tehnico-judiciară de către expertul Mihăilă Dumitru, raportul fiind atașat la fila 75 vol. I, dosar fond.

În aceste coordonate, reevaluând probele administrate în condițiile îndrumărilor trasate, conform disp. art. 315 C. proc. civ. prin decizia de casare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în sensul că intimata-reclamantă îndeplinea condițiile prevăzute de art. 263 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 pentru restituirea taxelor vamale plătite nedatorat, constatând un refuz nejustificat al autorității vamale de soluționare a cererii de restituire formulată de reclamant.

Prin concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză (fila 87, vol. II) s-a reținut că toate turnurile aflate în Parcul Eolian Fântânele sunt identice, în conformitate cu documentația de execuție și toate există fizic pe amplasament.

În cadrul activităților de expertiză la fața locului s-au efectuat lucrări care au avut ca scop identificarea fiecărui segment de turn, prin identificarea seriei inscripționate pe plăcile de timbru montate, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, cu excepția scărilor exterioare. Acestea corespund din perspectiva caracteristicilor tehnice cu mărfurile care au făcut obiectul operațiunilor de import, așa cum rezultă din documentele vamale, fiind în concordanță cu documentația de execuție.

La aceleași concluzii a ajuns și consilierul-parte al societății reclamante.

Așadar, rezultă fără echivoc că încadrarea tarifară inițială efectuată de comisionarul vamal a fost eronată, reclamantul neavând suficiente documente și informații pe care să le prezinte organului vamal în vederea încadrării la altă poziție tarifară.

Din concluziile raportului de expertiză tehnică, planșele fotografice și documentația atașată, rezultă că turnurile importate din China, demontate, se încadrează la clasificarea tarifară 73 august 20.00 - „turnuri și piloni din fier sau oțel” - taxe vamale 0%.

În aceste condiții, împrejurarea că reclamanta avea obligația să asigure corectitudinea informațiilor înscrise în DIV și să depună documente în acest sens, devine lipsită de relevanță față de faptul că printr-o lucrare de specialitate, urmare a verificării fizice a mărfurilor s-a ajuns la concluzia să acestea puteau fi încadrate în poziția 73 august 20.00.

De asemenea, faptul că la soluționarea cauzei au fost avute în vedere și înscrisuri care nu au fost prezentate inițial organului vamal, nu poate atrage nelegalitatea sentinței, interpretarea contrară propusă de recurenta-pârâtă C. Galați, fiind de natură să golească de conținut controlul efectuat de instanță asupra actelor administrativ-fiscale și să-l transforme într-unul cu caracter pur formal.

Instanța reține că disp. art. 236 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 prevăd restituirea drepturilor de import, prin depunerea unei cereri în termen de 3 ani de la data la care valoarea acestor drepturi a fost comunicată debitorului, în măsura în care se stabilește că aceste drepturi, la momentul înscrierii în evidența contabilă nu erau declarate legal.

Este adevărat că rambursarea sau remiterea acestor drepturi nu se acordă dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidența contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acțiuni deliberate a persoanei interesate.

În cauză însă, nu s-a făcut o astfel de dovadă, drept pentru care în mod judicios instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al autorității vamale de soluționare a cererii de restituire formulată de societatea reclamantă.

În acest sens, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a reținut că atunci când se dovedește că taxele la import nu erau datorate în mod legal la momentul luării lor în considerare, măsura necesară pentru restabilirea situației nu poate consta decât în remiterea acestor taxe (Hotărârea în cauza C-468/03 - Overland Footwear, pct. 53).

Reiterând constatarea că recurentele-pârâte nu au formulat critici concrete care să vizeze soluția pronunțată de judecătorul fondului ci doar au reluat susținerile și argumentele din întâmpinările formulate la fond, în temeiul disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursului ca nefondate.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentele-pârâte la plata sumei de 10.698 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de C. Galați prin H. Constanța și B. împotriva sentinței nr. 2170 din 9 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 10.698 lei către intimata-reclamantă SC A. SA - Sucursala România, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2016.