ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1559/2014

Decizia nr. 1559/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2012 pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC "A." SRL (fostă SC A1. SRL) a chemat în judecată pe pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, solicitând instanței să dispună următoarele:

- Anularea în tot a actului administrativ vamal din 5 martie 2012, emis de pârâtă privind respingerea cererii de rambursare înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad sub nr. 1050 din 17 februarie 2012 (anexa 1.A).

- Anularea în tot a actului administrativ vamal din 2 mai 2012, emis de pârâtă în soluționarea plângerii prealabile nr. 125 din 6 aprilie 2012 formulate de reclamantă, împotriva actului de respingere a cererii de rambursare și înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad sub nr. 2130 din 6 aprilie 2012, în sensul respingerii în întregime a acestuia - Anexa 1.B.

- Obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul admiterii cererii de rambursare a taxelor vamale achitate în plus față de sumele legal datorate pentru produsele denumite comercial xxx, în perioada 1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011, în sumă de 777.608,64 lei.

La data de 22 aprilie 2013, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a depus cerere precizatoare la acțiune, prin care a solicitat în raport de dispozițiile art. 57 și 58 C. proc. civ., introducerea în cauză a Autorității Naționale a Vămilor și a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.

În motivarea cererii, reclamanta arată, în esență, că cererea de rambursare întrunește condițiile prevăzute de art. 236 C. vam. Comunitar, în sensul că sumele a căror rambursare a fost solicitată nu sunt datorate, iar obținerea unei informări tarifare obligatorii este instituită în scopul protejării operatorilor economici, pentru ca aceștia să aibă în vedere o clasificare corectă a mărfurilor pe care urmează să le exporte sau importe, iar obligația rambursării sumelor nedatorate către autoritățile vamale plătite de către operatorii economici este o măsură menită să repare inechitatea survenită ca urmare a unei reprezentări eronate a acestora.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 359/2 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor București, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, a fost anulată adresa din 5 martie 2012 și adresa din 2 mai 2012, ambele emise de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad. Pârâtele, au fost obligate să ramburseze taxele vamale achitate în plus pentru produsele denumite xxx în perioada 4 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011, în cuantum de 777,608,64 lei.

În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut în esență că, prin cererea de rambursare adresată pârâtei Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad, la data de 17 februarie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat restituirea taxelor vamale în cuantum de 777.608,64 lei, achitate în plus prin aplicarea unor tarife vamale eronate în perioada 04 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011.

Prin adresa din 05 martie 2012, emisă de pârâtă a fost respinsă cererea reclamantei pe considerentul că documentul ITO nr. RO 2011/001046, eliberat de Autoritatea Națională a Vămilor București în data de 24 noiembrie 2011 devine obligatoriu doar pentru mărfurile în legătură cu care au fost efectuate formalitățile vamale după data la care le-au fost furnizate informațiile, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CEE nr. 2913/92.

Împotriva refuzului de restituire, reclamanta a formulat contestație în procedura administrativă, aceasta fiind respinsă prin adresa din 02 mai 2012 emisă de Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad cu motivarea că documentul ITO produce efecte după data eliberării și că atât reglementările vamale ale Uniunii Europene și reglementările naționale nu conțin vreo normă care să acorde documentului ITO caracter de mijloc de probă care să producă efecte juridice pentru mărfuri la care au fost efectuate formalitățile de vămuire anterior eliberării documentului.

Prin urmare, în opinia instanței, singurul argument avut în vedere de către autoritățile pârâte pentru respingerea cererii de rambursare constă în nerecunoașterea caracterului de mijloc de probă al informației tarifare obligatorii obținute de reclamantă pentru produsele denumite xxx.

Art. 12 alin. (2) parag. 2 din Regulamentul CEE nr. 2913 din 92 stipulează că informațiile tarifare obligatorii obligă autoritățile vamale doar pentru mărfuri pentru care au fost îndeplinite formalitățile vamale după data la care ele au furnizat informațiile, însă instanța de fond a aprecia că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că din momentul emiterii informațiilor tarifare, autoritatea vamală nu mai poate contesta încadrarea tarifară care rezultă din informațiile respective.

Altfel spus, articolul menționat nu interzice ca noua informație tarifară să fie luată în considerare de autoritatea vamală pentru mărfuri importate anterior emiterii ei, în măsura în care se dovedește că acele mărfuri sunt identice cu cele pentru care s-a emis informația tarifară obligatorie.

Această interpretare concordă, în opinia instanței cu cea dată art.. 12 alin. (2) și (5) de către Curtea Europeană de Justiție în cauza C-153 din 10 Staatssecretaris van Financien/Sony Supply Chain Solution (Europe) BV astfel că în cadrul unei proceduri privind perceperea de taxe vamale, o parte interesată poate contesta această percepere prin prezentarea, cu titlu de probă, a unei informații tarifare obligatorii emise pentru aceleași mărfuri într-un alt stat membru. (...) A mai stabilit Curtea că este de competența instanței naționale să determine dacă normele procedurale relevante ale statului membru vizat prevăd posibilitatea de a prezenta astfel de mijloace de probă.

În dreptul național informațiile tarifare obligatorii au caracterul unor acte administrative, dat fiindcă ele sunt emise în regim de putere publică și dau naștere unor efecte juridice pentru beneficiarul informației astfel obținute și întrucât conțin încadrarea tarifară pe care trebuie să o aplice atât autoritatea vamală cât și beneficiarul.

Prin urmare, fiind un act administrativ materializat într-un înscris, instanța de fond a apreciat că acesta poate constitui un mijloc de probă, potrivit dispozițiilor art. 172 și următoarele C. proc. civ.

Este adevărat că în cauza prezentată (C-153/10) Curtea Europeană s-a referit la informațiile tarifare obligatorii eliberate de un alt stat membru, dar în cauza de față, spre deosebire de speța prezentată, este vorba de o informație tarifară emisă de statul național. Această împrejurare cu atât mai mult îi atribuie informației menționate caracter de probă, de vreme ce a fost emisă de însăși autoritatea pârâtă, în cauză (ANV).

Odată stabilit caracterul de probă al informației tarifare obligatorii, instanța de fond a constatat că în privința produselor pentru care se solicită restituirea taxelor vamale autoritățile pârâte nu au ridicat nici un fel de obiecțiuni în sensul că acestea nu ar concorda, respectiv nu ar fi produse similare, cu cele pentru care a fost emisă ITO, singurul motive de respingere a cererii de rambursare constând în neretroactivitatea documentului ITO eliberat la data de 24 noiembrie 2011.

Autoritatea pârâtă a argumentat la modul abstract ideea că ITO își produce efectele doar pe viitor susținând că scopul reglementării, ar fi acela de a preîntâmpina eventualitatea luării unei decizii incorecte din pricina imposibilității controlării unor mărfuri care fizic nu mai există. Autoritatea nu a susținut în mod direct că produsele denumite xxx importate în perioada 04 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011 nu ar fi similare cu produsele denumite de asemenea xxx, importate ulterior, și în privința cărora pârâta a emis ITO invocată de reclamantă.

În cadrul litigiului, ulterior respingerii cererii de rambursare, autoritățile pârâte au invocat un nou motiv de respingere a cererii, neavut în vedere la soluționarea cererii în procedură administrativă, motiv întemeiat pe dispozițiile art. 236 alin. (1) parag. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, potrivit cărora nu se acordă rambursarea sau emiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidența contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acțiuni deliberate de către persoană interesată.

Autoritățile pârâte au susținut că reclamanta este un operator experimentat, beneficiar a unei autorizații care îi dă dreptul să aplice sistemul de vămuire la domiciliu, aceasta fiind cea care realizează încadrarea tarifară a produselor fără intervenția autorității vamale. Pe cale de consecință, în opinia autorităților pârâte, procedura de vămuire realizată de către reclamantă constituie o acțiune deliberată în sensul art. 236 parag. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, reclamanta aflându-se astfel în situația de exceptare de la dreptul de rambursare.

Instanța de fond nu a reținut acest argument întrucât acțiunea deliberată presupune o încadrare cu intenție într-o anumită poziție tarifară, cu scopul de a obține un anumit avantaj ori de a obține un anumit rezultat prefigurat, dar, în cauza de față nu a fost dovedit faptul că reclamanta și-ar fi asumat intenționat obligația de plată mai mare cu un scop anume.

De altfel, și Curtea Europeană de Justiție a statuat în cauzele conexate C -430/2008 - C-431 din 08 [Terex Equipment Ltd, FG Wilson (Engineering) Ltd - Caterpillar EPC Ltd/Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs] că termenii "informației incomplete sau incorecte" trebuie să fie interpretat ca acoperind atât erorile sau omisiunile materiale, cât și erorile de interpretare a dreptului aplicabil.

În aceeași hotărâre Curtea Europeană a reiterat practica sa (Hotărârea din 20 octombrie 2005 Overland Footwear C-468/03), în sensul că atunci când se dovedește că, în definitiv, taxele de import nu erau datorate în mod legal la momentul luării lor în considerare, măsura necesară pentru restabilirea situației nu poate consta decât în remiterea acestor taxe.

Față de considerentele expuse, instanța de fond a apreciat acțiunea reclamantei ca fiind întemeiată și în consecință a dispus anularea actelor contestate și rambursarea taxelor vamale încasate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 359 din 2 iulie 2013, a Curții de Apel Timișoara a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, instituție care în temeiul art. 11 pct. 3 din O.U.G. nr. 74/2013, s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale a Vămilor și a unităților subordonate, preluând calitatea procesuală a acestora.

Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă a solicitat în esență admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta SC "A." SRL.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., recurenta arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 12 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 2913/92, text de lege din care rezultă o Informație Tarifară Obligatorie își produce efecte doar pentru viitor, neavând caracter retroactiv.

De asemenea, în mod greșit a fost înlăturată de către instanța de fond apărarea în sensul aplicării în cauză a dispozițiilor art. 236 paragraf ultim din Regulamentul CE 2913/92, cu toate că cererea de rambursare a taxelor vamale, formulată de reclamantă, a fost întemeiată pe acest text de lege.

Intimata-reclamantă, nu poate beneficia de rambursare, având în vedere că în raport de dispozițiile art. 236 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, nu se acordă rambursarea dacă faptele care au condus la achitarea sau la înscrierea eronată în evidența contabilă a unor sume care nu erau legal datorate sunt rezultatul unei acțiuni deliberate.

Toate operațiunile vamale derulate în perioada 1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011, au fost efectuate în procedura de vămuire la domiciliu, intimata-reclamantă achitând taxele vamale fără obiecțiuni timp de 2 ani și jumătate. Mai mult, deși a obținut o informație tarifară obligatorie la data de 24 noiembrie 2011, a continuat să utilizeze aceeași clasificare tarifară până la 30 noiembrie 2011.

Instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, contestatoarea a utilizat procedura simplificată de vămuire la domiciliu, procedură prevăzută de art. 253 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/93, în baza autorizației din 15 aprilie 2009, autorizație ce îi permite operatorului să hotărască asupra operațiunilor de import, cu toate consecințele ce decurg din acesta, iar taxele vamale se achită în momentul depunerii declarațiilor de punere în liberă circulație, ținându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidența contabilă a titularului autorizației.

Contestatoarea a procedat la încadrarea tarifară, fără intervenția autorității, astfel că în mod greșit s-a reținut că autoritatea vamală a încadrat greșit produsele importate.

Așa cum arată intimata-reclamantă prin notele de ședință - Tariful Vamal Comunitar, în anul 2009 prevede aceeași încadrare tarifară pe produsul xxx respectiv 83089000 și exista la acel moment ITO nr. RO 2009/000275 pentru o altă societate dar se pune întrebarea de ce nu s-a folosit acest ITO la momentul încadrării mărfurilor nu la momentul formulării cererii de rambursare.

Informațiile tarifare obligatorii (ITO) sunt informații asupra clasificării tarifare a mărfurilor emise de către autoritățile vamale ale statelor membre, în România autoritatea competentă fiind Autoritatea Națională a Vămilor. Informațiile tarifare sunt obligatorii pentru autoritățile vamale doar în ceea ce privește mărfurile în legătură cu care au fost efectuate formalitățile vamale după data la care au fost furnizate informațiile, conform art. 12 din Regulamentul CEE.

Având în vedere că operațiunile derulate de către intimată în perioada (1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011) au fost anterioare emiterii ITO, identificarea vizuală a mărfurilor nu mai poate fi posibilă întrucât acestea fizic nu mai exista, astfel că aplicarea retroactivă a unei informații tarifare obligatorii nu este posibilă.

Cazurile de jurisprudență prezentată de reclamantă ca argument pentru admiterea acțiunii, nu au nici o legătură cu cauza dedusă judecății, astfel că în mod greșit au fost preluate de instanța de fond.

Intimata-reclamantă SC "A." SRL a formulat întâmpinare prin care a prezentat pe larg situația de fapt, solicitând, în esență respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Astfel, în mod corect a reținut instanța că dispozițiile art. 12 alin. (2) parag. 2 C. vam. Comunitar nu împiedică folosirea unei ITO în susținerea unei cereri de rambursare bazate pe prevederile art. 236 C. vam. comunitar.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că nu poate fi vorba de o acțiune deliberată în sensul dispozițiilor art. 236(1) parag. 3 C. vam. Comunitar, având în vedere că nu s-a făcut dovada că reclamanta și-ar fi asumat intenționat o obligație de plată mai mare cu un scop anume, jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene fiind edificatoare.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză, ținând cont și de dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este fondat.

Astfel, intimata-reclamantă SC "A." SRL este titulara autorizației de vămuire la domiciliu din 15 aprilie 2009, iar toate operațiunile vamale derulate în perioada 1 noiembrie 2009 până la 30 noiembrie 2011 au fost efectuate în procedura simplificată de vămuire la domiciliu prevăzută de art. 253 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/93, intimata fiind un operator experimentat în sensul Documentului de informare pentru punerea în aplicare a articolului 220 alin. (2) lit. b) și a articolului 239 C. vam. comunitar punctul 1.2.3.

Procedura de vămuire la domiciliu, permite ca plasarea mărfurilor sub regim vamal, să fie făcută la sediul operatorului titular al autorizației, acesta hotărând asupra operațiunilor de import, iar taxele vamale se achită în momentul depunerii declarației de punere în liberă circulație, ținându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidența contabilă.

Intimata-reclamantă a solicitat restituirea taxelor vamale în sumă de 777.608,64 lei, achitată în plus prin aplicarea unor tarife vamale eronate în perioada 4 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011, pentru produsul comercial denumit xxx, ce reprezintă un subansamblu de închidere - deschidere al centurii de siguranță, susținând că în mod greșit a făcut încadrarea tarifară a produsului xxx în subcapitolul 87082990, încadrarea tarifară corectă fiind la subpoziția tarifară 830890 din Capitolul 83 al Nomenclatorului Vamal, fapt ce rezultă din ITO nr. RO 2011/001046, eliberată de către Autoritatea Națională a Vămilor la data de 24 noiembrie 2011 la cererea SC "A." SRL.

Potrivit art. 11 din Regulamentul CEE nr. 2913 din 92 "orice persoană poate solicita autorităților vamale informații privind aplicarea legislației vamale" iar potrivit art. 12 pct. 2 alin. (2) "Informațiile tarifare obligatorii, obligă autoritatea vamală doar pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalitățile vamale după data la care ei au furnizat informațiile."

În speța de față, intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 11 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, la data de 11 octombrie 2011, emiterea unei informații tarifare obligatorii cu privire la produsele xxx, iar la data de 24 noiembrie 2011 Autoritatea Națională a Vămilor a eliberat ITO nr. RO 2011/001046.

Informațiile tarifare obligatorii, eliberate la data de 24 noiembrie 2011, sunt obligatorii pentru autoritățile vamale doar pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalitățile vamale după data de 24 noiembrie 2011, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913 din 92 privind Codul Vamal Comunitar, dispoziții legale ce au fost interpretate greșit de prima instanță.

Formalitățile vamale pentru produsele xxx, puse în liberă circulație, au fost îndeplinite de intimată prin procedura simplificată de vămuire la domiciliu prevăzută de art. 253 alin. (3) din Regulamentul CEE, anterior emiterii ITO nr. RO 2011/001046, astfel că restituirea drepturilor de import pentru produsele menționate puse în liberă circulație în perioada 1 ianuarie 2009 - 16 noiembrie 2011, conform cererii nr. 41 din 17 februarie 2012 nu poate fi justificată de ITO obținut la data de 24 noiembrie 2011, având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.

Jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene reținută de instanța de fond nu are legătură cu prezenta cauză, astfel în cauza C153 din 10 Staatssecretaris van Financiën Sony Supply Chain Solutions, se face trimitere la situația în care o parte interesată poate contesta perceperea taxei vamale prin prezentare, cu titlu de probă, a unei informații tarifare obligatorii emise pentru aceleași mărfuri într-un alt stat membru, iar în cauza de față se pune problema aplicării ITO pentru mărfurile puse în libera circulație înainte de a fi eliberat ITO.

Dispozițiile art. 12 alin. (3) pct. 2 alin. (2) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 au fost preluate și în Regulamentul CEE 2454/1993 la capitolul IV vizând "Efectul juridic al informațiilor tarifare obligatorii, iar la art. 10 alin. (3) se precizează că "titularul unei obligații tarifare obligatorii nu o poate folosi decât dacă face dovada față de autoritățile vamale că mărfurile respective sunt conforme în toate privințele cu cele descrise în informația tarifară obligatorie".

Este evident că pentru operațiunile vamale derulate în perioada 1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011, anterior emiterii ITO din 24 noiembrie 2011, în temeiul căreia se solicită rambursarea unor sume considerate ca nedatorate, nu se poate face dovada că mărfurile declarate în momentul efectuării formalităților vamale "sunt conforme în toate privințele cu cele descrise în informația tarifară prezentată", condiție impusă de art. 12 pct. 3 cap. IV din Regulamentul CEE nr. 2454/1993.

Nu trebuie omis nici faptul că intimata, în calitatea sa de operator autorizat, a efectuat încadrarea tarifară a mărfurilor importate, taxele vamale fiind achitate în momentul depunerii declarației de punere în liberă circulație, ținându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidența contabilă a titularului autorizației.

La cap. 5 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 este reglementată "rambursarea și remiterea drepturilor" de import.

Potrivit art. 235 lit. a) din același act normativ "rambursare reprezintă restituirea totală sau parțială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate" iar potrivit art. 236 pct. 1 alin. (3) "Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidența contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acțiuni deliberate de către o persoană interesată."

În condițiile în care vămuirea a avut loc la domiciliul, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedura normală, (având în vedere că intimata este titulara "Autorizației de vămuire din 15 aprilie 2009) prin procedura simplificată, nu se poate reține susținerea în sensul că din eroare au fost încadrate produsele, cu atât mai mult cu cât rambursarea a fost solicitată după valorificarea mărfurilor importate, astfel că autoritățile vamale nu au putut verifica dacă mărfurile respective sunt conforme în toate privințele cu cele descrise în informația tarifară obligatorie (art. 10 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/1993) context în care operațiunea de vămuire și înregistrare în evidențele contabile poate fi considerat o acțiune deliberată în sensul art. 236 parag. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.

În contextul factual expus, se concluzionează că autoritățile vamale au respins cererea de restituire a drepturilor de import pentru mărfurile puse în liberă circulație în perioada 1 ianuarie 2009 - 16 noiembrie 2011, cerere întemeiată pe ITO nr. RO 2011/001046, eliberată de către Autoritatea Națională a Vămilor la data de 24 noiembrie 2011, având în vedere că informațiile tarifare obligatorii, obligă autoritățile vamale doar pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalitățile vamale după data la care ele au furnizat informația conform art. 12 pct. 2 alin. (2) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, dar și de dispozițiile art. 10 pct. 3 cap 4 din Regulamentul CEE 2454/1993, art. 236 parag. 3 din Regulamentul CEE 2913/1992, Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 5465/2007 privind aprobarea Normelor pentru procedurile simplificate de vămuire.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene invocată de intimată și reținută trunchiat de instanță nu este aplicabilă în speța de față în raport de situația de fapt expusă și normele de drept aplicabile în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, în prezent Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 359 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei SC "A." SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, în prezent Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 359 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC "A." SRL, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2014.

Procesat de GGC - NN