ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. T. S.A. Arad a chemat în judecată pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, pentru ca prin sentința ce va fi pronunțată să se dispună: - anularea Deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal din 2 decembrie 2008 prin care petenta este obligată la plata T.V.A. în cuantum de 305.853 RON și majorări T.V.A.

în cuantum de 218.656 RON, suma totală contestată fiind în cuantum de 524.509 RON; - anularea procesului-verbal din 27 noiembrie 2008 și Anexelor 1 și 2, prin care s-a constatat că petenta datorează T.V.A. în cuantum de 305.853 RON și majorări în cuantum de 218.656 RON, suma totală fiind de 524.509 RON; - anularea Deciziei nr. 666 din 10 iunie 2009 prin care s-a respins contestația reclamantei împotriva Deciziei de impunere cu nr. 36376 din 2 decembrie 2008; - anularea Dispoziției nr. 5 din 16 ianuarie 2009 prin care s-a respins contestația petentei împotriva Procesului-verbal de control din 27 noiembrie 2008, cu obligarea pârâtei de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 293 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C.

T. S.A. Arad în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Autoritatea Națională a Vămilor București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad. A dispus anularea Deciziei nr. 36376 din 2 decembrie 2008, a procesului-verbal din 27 noiembrie 2008, anularea Deciziei nr. 666 din 10 iunie 2009 și a Dispoziției nr. 5 din 16 ianuarie 2009, cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de 524.509 RON reprezentând T.V.A. și accesorii, conform raportului de expertiză efectuat în cauzat. A obligat autoritățile pârâte să plătească reclamantei suma de 5.504,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată, compuse din 4 RON taxă timbru, 03 RON timbru judiciar și 5500 RON onorariu de expert.

2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs S.C. T. S.A. Arad, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad. 2.1. În recursul formulat de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, au fost invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9, cu raportări la dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, s-a susținut că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea ce privește anularea actelor administrative fiscale, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., considerentele hotărârii fiind o redare integrală a susținerilor făcute de reclamantă în acțiune și o copiere a raportului de expertiză contabilă, fără ca instanța să prezinte argumentele proprii pe care le-a avut în vedere la adoptarea soluției pronunțate (art. 304 pct. 7). Totodată, a mai susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond limitându-se să preia concluziile expertului contabil în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză (art. 304 pct. 9). Astfel, instanța de fond și-a însușit concluzia expertului contabil, potrivit căreia „valoarea reziduală este numai valoarea stabilită prin contract, iar data plății acesteia, înainte, concomitent sau ulterior ultimei rate de leasing, este nerelevantă în conformitate cu textul de lege invocat”, deși, potrivit art. 2 lit. c) din O.G.

nr. 57/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing la care se referă expertul, valoarea reziduală „reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator”. 2.2. În recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad sunt invocate aceleași motive de recurs, prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9 cu raportare la art. 304 1 C. proc. civ. și, în esență, se fac aceleași susțineri. În plus, se susține și că suma de 5.504,30 RON acordată ca și cheltuieli de judecată, este nepotrivit de mare în raport cu obiectul cauzei și complexitatea acesteia, instanțele având dreptul ca, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., să micșoreze onorariile avocaților. 2.3. În recursul formulat de societatea comercială reclamantă au fost invocate în mod generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și s-a susținut că instanța de fond a redus în mod greșit onorariul de avocat de la 9.520 RON, la 5.500 RON. 2.4. Societatea comercială reclamantă a depus concluzii scrise prin care a combătut criticile aduse sentinței pronunțate prin susținerile făcute de către autoritățile publice, în recursurile formulate, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică. 3. Soluția instanței de recurs. Recursurile formulate în cauză sunt întemeiate și vor fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.1. În ceea ce privește recursurile formulate de către autoritățile publice pârâte, care vor fi analizate și tratate în ansamblu. Așa cum s-a reținut și în expunerea rezumată a circumstanțelor cauzei și soluției date de instanța de fond, Decizia nr. 36376 din 2 decembrie 2008 pentru regularizarea situației obligațiilor fiscale, a fost emisă de Autoritatea Națională a Vămilor în urma unui control efectuat cu privire la modul de încheiere a operațiunilor suspensive începute înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, privind operațiunile efectuate de societatea comercială reclamantă în regim de leasing.

Prin această decizie au fost stabilite obligații de plată suplimentare în sumă totală de 524.509,00 RON, reprezentând 305.853,00 RON TVA și, respectiv, 218.656,00 RON majorările aferente, calculate până la data de 27 noiembrie 2008, obligații menținute și prin Decizia nr. 666 din 10 iunie 2009 emisă de A.N.A.F., prin care a fost respinsă contestația fiscală formulată împotriva deciziei de regularizare.

Instanța de fond, admițând acțiunea formulată de societatea comercială reclamantă, a anulat actele administrative fiscale și a exonerat-o de la plata obligațiilor bugetare suplimentare care fuseseră stabilite de organele competente, însușindu-și pe deplin concluziile expertizei contabile care a avut ca obiective să stabilească: - „dacă în mod corect și legal organele de control au stabilit în sarcina reclamantei TVA în cuantum de 305.853 RON la închiderea operațiunilor de import temporar în regim de leasing”; - „dacă reclamanta datorează bugetului suma totală de 524.509 RON din care TVA în cuantum de 305.853 RON și accesorii în cuantum de 218.656 RON”. Autoritățile publice recurente au susținut, în cadrul criticilor aduse soluției, că instanța de fond a preluat integral constatările și concluziile expertului contabil, ca motivare a propriei soluții pronunțate, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Analizând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că, într-adevăr, constatările și concluziile expertizei sunt preluate integral, inclusiv cu semnele de punctuație și greșelile de tehnoredactare, judecătorul fondului referindu-se la acestea ca la propriile considerente, în baza cărora a dispus anularea actelor fiscale atacate de societatea comercială reclamantă. Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată de instanță trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței” ceea ce trebuie interpretat în sensul că judecătorii sunt datori ca, în cadrul considerentelor hotărârilor pe care le adoptă, să prezinte argumentele proprii pe baza cărora au ajuns la concluziile care au fundamentat soluția.

Mai mult, judecătorul fondului cauzei era dator să observe că expertul contabil și-a depășit domeniul de expertiză, concluziile sale fiind formulate ca urmare a interpretării personale a dispozițiilor legale incidente în cauză, aspecte care revin, în exclusivitate judecătorului cauzei, ceea ce impune înlăturarea expertizei contabile efectuate în cauză. Totuși, din actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că litigiul în cauză a pornit de la faptul că societatea comercială reclamantă a finalizat contractele respective de leasing prin plata în avans a ratelor, precum și a valorilor reziduale prevăzute în contracte, iar la controlul efectuat s-a constatat că reclamanta calculase și colectase TVA doar pentru sumele reziduale din contracte.

Din actele dosarului nu se poate verifica dacă societatea comercială a achitat TVA și în cazul ratelor achitate în avans, la data finalizării contractelor de leasing, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) C. fisc., care considera ca fiind prestare de serviciu operațiunea de închiriere de bunuri sau transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de leasing. Astfel fiind, recursurile formulate de către autoritățile publice pârâte vor fi admise, soluția instanței de fond va fi desființată iar cauza va fi trimisă pentru rejudecarea aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța va trebui să ceară precizări societății comerciale reclamante și, în situația în care se va susține că s-a calculat și achitat TVA și pentru ratele plătite în avans, cu ocazia finalizării contractelor de leasing, va aprecia cu privire la necesitatea efectuării unei expertize contabile care să verifice acest aspect.

3.2. În ceea ce privește recursul formulat de societatea comercială reclamantă; Într-adevăr, din ultima frază a considerentelor sentinței recurate, rezultă că instanța de fond a redus onorariul de avocat de la 9.520 RON la 5.500 RON fără nicio motivare, ceea ce constituie o încălcare a art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluția fiind nelegală și pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de S.C. T. S.A. Arad, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, împotriva Sentinței nr. 293 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.