ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1927/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, reclamanta S.C. T. S.A. Arad a chemat în judecată pârâtele Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Autoritatea Națională a

Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, pentru ca

prin sentința ce va fi pronunțată să se dispună:

- anularea Deciziei

pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de

controlul vamal din 2 decembrie 2008 prin care petenta este obligată la plata

T.V.A. în cuantum de 305.853 RON și majorări T.V.A. în cuantum de 218.656 RON,

suma totală contestată fiind în cuantum de 524.509 RON;

- anularea procesului-verbal

din 27 noiembrie 2008 și Anexelor 1 și 2, prin care s-a constatat că petenta

datorează T.V.A. în cuantum de 305.853 RON și majorări în cuantum de 218.656

RON, suma totală fiind de 524.509 RON;

- anularea Deciziei

nr. 666 din 10 iunie 2009 prin care s-a respins contestația reclamantei

împotriva Deciziei de impunere cu nr. 36376 din 2 decembrie 2008;

- anularea

Dispoziției nr. 5 din 16 ianuarie 2009 prin care s-a respins contestația

petentei împotriva Procesului-verbal de control din 27 noiembrie 2008, cu

obligarea pârâtei de rangul 1 la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat următoarele:

Prin Sentința civilă

nr. 293 din 2 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea formulată

de reclamanta S.C. T. S.A. Arad în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Autoritatea Națională a Vămilor

București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad.

A dispus anularea

Deciziei nr. 36376 din 2 decembrie 2008, a procesului-verbal din 27 noiembrie

2008, anularea Deciziei nr. 666 din 10 iunie 2009 și a Dispoziției nr. 5 din 16

ianuarie 2009, cu exonerarea reclamantei de la plata sumei de 524.509 RON

reprezentând T.V.A. și accesorii, conform raportului de expertiză efectuat în

cauzat.

A obligat

autoritățile pârâte să plătească reclamantei suma de 5.504,3 RON reprezentând

cheltuieli de judecată, compuse din 4 RON taxă timbru, 03 RON timbru judiciar

și 5500 RON onorariu de expert.

exercitată.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs S.C. T. S.A. Arad, Direcția Regională pentru Accize

și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională

a Vămilor și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad.

2.1. În recursul formulat

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume

propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, au fost invocate motivele de

recurs prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9, cu raportări la dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, s-a susținut

că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină în ceea

ce privește anularea actelor administrative fiscale, fiind încălcate

prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., considerentele hotărârii fiind o

redare integrală a susținerilor făcute de reclamantă în acțiune și o copiere a

raportului de expertiză contabilă, fără ca instanța să prezinte argumentele

proprii pe care le-a avut în vedere la adoptarea soluției pronunțate (art. 304

pct. 7).

Totodată, a mai susținut

că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea

greșită a legii, instanța de fond limitându-se să preia concluziile expertului

contabil în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale

incidente în cauză (art. 304 pct. 9).

Astfel, instanța de

fond și-a însușit concluzia expertului contabil, potrivit căreia „valoarea

reziduală este numai valoarea stabilită prin contract, iar data plății

acesteia, înainte, concomitent sau ulterior ultimei rate de leasing, este

nerelevantă în conformitate cu textul de lege invocat”, deși, potrivit art. 2

lit. c) din O.G. nr. 57/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de

leasing la care se referă expertul, valoarea reziduală „reprezintă valoarea la

care, la expirarea contractului de leasing, se face transferul dreptului de

proprietate asupra bunului către utilizator”.

2.2. În recursul

formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad sunt invocate aceleași

motive de recurs, prevăzute la art. 304 pct. 7 și 9 cu raportare la art. 304

1

C. proc. civ. și, în esență, se fac aceleași susțineri.

În plus, se susține

și că suma de 5.504,30 RON acordată ca și cheltuieli de judecată, este

nepotrivit de mare în raport cu obiectul cauzei și complexitatea acesteia,

instanțele având dreptul ca, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., să

micșoreze onorariile avocaților.

2.3. În recursul

formulat de societatea comercială reclamantă au fost invocate în mod generic

dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și s-a susținut că instanța de fond a redus

în mod greșit onorariul de avocat de la 9.520 RON, la 5.500 RON.

2.4. Societatea

comercială reclamantă a depus concluzii scrise prin care a combătut criticile

aduse sentinței pronunțate prin susținerile făcute de către autoritățile publice,

în recursurile formulate, susținând, în esență, că soluția instanței de fond

este legală și temeinică.

de recurs.

Recursurile formulate

în cauză sunt întemeiate și vor fi admise pentru considerentele care vor fi

prezentate în continuare.

3.1. În ceea ce

privește recursurile formulate de către autoritățile publice pârâte, care vor

fi analizate și tratate în ansamblu.

Așa cum s-a reținut

și în expunerea rezumată a circumstanțelor cauzei și soluției date de instanța

de fond, Decizia nr. 36376 din 2 decembrie 2008 pentru regularizarea situației

obligațiilor fiscale, a fost emisă de Autoritatea Națională a Vămilor în urma

unui control efectuat cu privire la modul de încheiere a operațiunilor

suspensive începute înainte de data aderării României la Uniunea Europeană,

privind operațiunile efectuate de societatea comercială reclamantă în regim de

leasing.

Prin această decizie

au fost stabilite obligații de plată suplimentare în sumă totală de 524.509,00

RON, reprezentând 305.853,00 RON TVA și, respectiv, 218.656,00 RON majorările

aferente, calculate până la data de 27 noiembrie 2008, obligații menținute și

prin Decizia nr. 666 din 10 iunie 2009 emisă de A.N.A.F., prin care a fost

respinsă contestația fiscală formulată împotriva deciziei de regularizare.

Instanța de fond,

admițând acțiunea formulată de societatea comercială reclamantă, a anulat

actele administrative fiscale și a exonerat-o de la plata obligațiilor bugetare

suplimentare care fuseseră stabilite de organele competente, însușindu-și pe

deplin concluziile expertizei contabile care a avut ca obiective să

stabilească:

- „dacă în mod corect

și legal organele de control au stabilit în sarcina reclamantei TVA în cuantum

de 305.853 RON la închiderea operațiunilor de import temporar în regim de

leasing”;

- „dacă reclamanta

datorează bugetului suma totală de 524.509 RON din care TVA în cuantum de

305.853 RON și accesorii în cuantum de 218.656 RON”.

Autoritățile publice

recurente au susținut, în cadrul criticilor aduse soluției, că instanța de fond

a preluat integral constatările și concluziile expertului contabil, ca motivare

a propriei soluții pronunțate, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Analizând

considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că, într-adevăr,

constatările și concluziile expertizei sunt preluate integral, inclusiv cu

semnele de punctuație și greșelile de tehnoredactare, judecătorul fondului

referindu-se la acestea ca la propriile considerente, în baza cărora a dispus

anularea actelor fiscale atacate de societatea comercială reclamantă.

Potrivit art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea dată de instanță trebuie să cuprindă

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței” ceea ce

trebuie interpretat în sensul că judecătorii sunt datori ca, în cadrul

considerentelor hotărârilor pe care le adoptă, să prezinte argumentele proprii

pe baza cărora au ajuns la concluziile care au fundamentat soluția.

Mai mult, judecătorul

fondului cauzei era dator să observe că expertul contabil și-a depășit domeniul

de expertiză, concluziile sale fiind formulate ca urmare a interpretării

personale a dispozițiilor legale incidente în cauză, aspecte care revin, în

exclusivitate judecătorului cauzei, ceea ce impune înlăturarea expertizei

contabile efectuate în cauză.

Totuși, din actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține că litigiul în cauză a pornit de la

faptul că societatea comercială reclamantă a finalizat contractele respective

de leasing prin plata în avans a ratelor, precum și a valorilor reziduale

prevăzute în contracte, iar la controlul efectuat s-a constatat că reclamanta

calculase și colectase TVA doar pentru sumele reziduale din contracte.

Din actele dosarului

nu se poate verifica dacă societatea comercială a achitat TVA și în cazul

ratelor achitate în avans, la data finalizării contractelor de leasing, în

conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) C. fisc., care considera

ca fiind prestare de serviciu operațiunea de închiriere de bunuri sau

transmiterea folosinței bunurilor în cadrul unui contract de leasing.

Astfel fiind,

recursurile formulate de către autoritățile publice pârâte vor fi admise,

soluția instanței de fond va fi desființată iar cauza va fi trimisă pentru

rejudecarea aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța va trebui să ceară precizări societății comerciale

reclamante și, în situația în care se va susține că s-a calculat și achitat TVA

și pentru ratele plătite în avans, cu ocazia finalizării contractelor de

leasing, va aprecia cu privire la necesitatea efectuării unei expertize

contabile care să verifice acest aspect.

3.2. În ceea ce

privește recursul formulat de societatea comercială reclamantă;

Într-adevăr, din

ultima frază a considerentelor sentinței recurate, rezultă că instanța de fond

a redus onorariul de avocat de la 9.520 RON la 5.500 RON fără nicio motivare,

ceea ce constituie o încălcare a art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluția

fiind nelegală și pentru acest motiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de S.C. T. S.A. Arad, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni

Vamale Timișoara în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, împotriva Sentinței

nr. 293 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2011.