ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1398/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 477 din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.V.A. SA, în contradictoriu cu pârâta D.J.A.O.V. Arad reprezentată de D.R.A.O.V. Timișoara și pe cale de consecință a dispus suspendarea executării Deciziei pentru regularizarea situației nr. 864 din 27 octombrie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 864 din 27 octombrie 2009 emisă de D.J.A.O.V.

Arad s-a stabilit în sarcina reclamantei SC A.V.A. SA obligația de plată a sumei totale de 691.574 lei, din care 342.864 lei taxe vamale (inclusiv TVA) și comision vamal, 347.664 lei majorări de întârziere și 1.046 lei dobânzi compensatorii. Instanța de fond a constatat îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin existența unui caz bine justificat și a pericolului producerii unei pagube iminente în patrimoniul societății reclamante față de cuantumul creanței bugetare stabilite prin actele administrativ-fiscale întocmite de autoritățile pârâte. De asemenea, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta a dovedit îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 215 C. proc.

fisc., achitând cauțiunea stabilită în raport de valoarea debitului contestat. Cu privire la cazul bine justificat, a reținut faptul că prin decizie au fost recalculate drepturile vamale ca urmare a unei operațiuni de admitere temporară cu exonerare totală de drepturi de import pentru un contract de leasing încheiat de reclamantă, în calitate de utilizator, cu SC T.I. SUA, în calitate de finanțator. S-a reținut că termenul de încheiere al operațiunii (12 ianuarie 2007) a fost depășit motiv pentru care drepturile vamale nu au mai fost calculate asupra valorii reziduale a bunurilor menționate în contractul de leasing ci asupra valorii lor inițiale.

Curtea a observat însă că, anterior împlinirii termenului de încheiere a operațiunii, respectiv la data de 11 ianuarie 2007, reclamanta a solicitat pârâtei prelungirea duratei de admitere temporară cu 30 de zile, motivat de împrejurarea că nu era încă reglementată metodologia vamală de închidere a operațiunilor având ca obiect contracte de leasing. În acest sens, a reținut că măsurile de aplicare a reglementărilor în domeniul taxelor vamale, TVA și accizelor datorate în cazul operațiunilor de leasing au fost stabilite ulterior, prin Ordinul M.F.P. nr. 84/2007 (M. Of. nr. 80/01.02.2007), aspect recunoscut și de pârâtă prin adresa de răspuns la cererea de prelungire. În opinia instanței de fond această situație este în favoarea reclamantei și creeze îndoieli serioase referitoare la legalitatea deciziei.

Cu privire la cea de-a doua condiție privind pericolul producerii unei pagube iminente, reclamanta a depus un set de înscrisuri contabile din analiza cărora instanța de fond a reținut faptul că, reclamanta este o societate comercială cu un număr mare de angajați (1.704 la data de 30 iunie 2010, cu aproximativ 250 mai puțin decât la 30 iunie 2009, ceea ce pare să ateste în concret efectele economice ale crizei prin care trece economia românească), fără datorii restante către stat dar cu restanțe semnificative către furnizori (681.238 lei la data de 30 iunie 2010), la data de 30 iunie 2010 soldul conturilor casa și conturi la bănci fiind de 115.095 lei. În acest context, instanța a apreciat că executarea imediată a datoriei vamale de 691.574 lei ar crea dificultăți serioase reclamantei, motiv pentru care a constatat că este îndeplinită și această condiție.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, împuternicită să reprezinte interesele A.N.V., în nume propriu, cât și în numele și pentru D.J.A.O.V. Arad, solicitând modificarea hotărârii atacate și pe fond, respingerea cererii de suspendare formulată de reclamantă. Recurenta a susținut că a fost greșit admisă cererea societății intimate, care nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu s-a dovedit existența unor cazuri bine justificate și pericolul producerii unei pagube iminente.

Referitor la prima condiție, s-a arătat că nu există motive temeinice și evidente, care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative atacate și care să ducă la răsturnarea prezumției de legalitate și de veridicitate de care beneficiază actul administrativ, intimata-reclamantă făcând trimitere la motive care privesc netemeinicia actelor administrative fiscale. Recurenta a susținut că nu s-a dovedit nici îndeplinirea celei de-a doua condiții privind pericolul producerii unei pagube iminente și ireparabile pentru intimata – reclamantă, care nu a prezentat înscrisuri referitoare la situația sa financiară pentru a se analiza consecințele produse prin executarea silită a creanței fiscale stabilite prin actele de control vamal.

2. Apărările formulate de intimata-reclamantă Intimata-reclamantă SC A.V.A. SA a formulat întâmpinare în cauză, prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, a depus la dosar un înscris nou, respectiv sentința civilă nr. 2774 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva intimatei-reclamante SC A.V.A. SA, precum și o notă scrisă, în care a precizat faptul că prin sentința nr. 84 din 02 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost admisă acțiunea societății reclamante prin care a solicitat anularea Deciziei A.N.A.F nr. 189/2010 dată în soluționarea contestației formulată împotriva celor 6 decizii de regularizare, între care și Decizia nr. 864/2009 ce face obiectul cererii de suspendare de față.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefundat, pentru următoarele considerente: Cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale formulată de SC A.V.A. SA a fost admisă prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, până la pronunțarea instanței de fond se poate dispune suspendarea în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Măsura provizorie solicitată de societatea intimată a fost admisă față de îndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de textul de lege susmenționat, întrucât s-a dovedit atât existența unui caz bine justificat, cât și iminența producerii unei pagube prin executarea actelor contestate, care sunt executorii din oficiu. Instanța de fond a constatat corect existența unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrative, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări, legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Situația de fapt concretă dovedită de intimata-reclamantă reprezintă un asemenea caz bine justificat, iar criticile din recurs privind neîndeplinirea acestei condiții vor fi respinse, ca nefondate, constatându-se că au caracter general și vizează prezumția de legalitate a actelor administrative, care nu poate fi examinată în cadrul procedurii de suspendare a executării. De altfel, existența cazului bine justificat a fost confirmată de soluția de anulare a actului administrativ în litigiu, pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 84 din 02 martie 2011 în dosarul nr. 497/59/2010. Sentința nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susținerilor intimatului-reclamant cu privire la aparența de nelegalitate a deciziei de regularizare contestată.

Nefondată este și susținerea din recurs privind neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru prevenirea unei pagube iminente. Analizând toate consecințele care se pot produce prin executarea actelor întocmite de autoritățile administrative, instanța de fond a constatat corect existența acestei condiții, prin riscul producerii unei pagube iminente pentru societatea intimată, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență. Cuantumul obligației fiscale stabilite prin actele contestate și efectele plății acestui debit cu privire la lichiditățile necesare pentru plata salariilor și furnizorilor au fost avute în vedere de instanța de fond ca dovezi evidente pentru pericolul producerii unei pagube iminente și dificile de reparat pentru patrimoniul și întreaga activitate a societății intimate.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că, la data de 17 noiembrie 2010, conform sentinței civile nr. 2774 din 17 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Arad, depusă la dosarul de recurs ca act nou, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva intimatei-reclamante SC A.V.A. SA. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Timișoara, în nume propriu, cât și în numele și pentru A.N.V., precum și în numele și pentru D.J.A.O.V. Arad, împotriva sentinței nr. 477 din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 martie 2011.