ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 218 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamanta SC D.F. SRL Arad în contradictoriu cu pârâta Garda Financiară Arad, în sensul că s-a dispus suspendarea executării procesului verbal de control nr. 10005 din 14 ianuarie 2010 întocmit de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea contenciosului administrativ pentru suspendarea executării actului atacat.

Astfel, instanța a reținut că reclamanta a formulat plângerea prealabilă, pe care a adresat-o autorității emitente a actului atacat, a depus cauțiunea prevăzută de dispozițiile din Codul de procedură fiscală și a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente. Instanța de fond a constatat că există o îndoială serioasă în privința legalității actului atacat, întrucât deși nu a fost emisă o decizie de impunere pentru reclamantă, autoritatea pârâtă a pus în executare actul atacat. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că suma stabilită prin procesul-verbal menționat, reprezintă un prejudiciu material viitor și previzibil, astfel încât executarea sumei reținute ca fiind datorată, ar crea un prejudiciu iminent societății reclamante.

2. Motivele de recurs înfățișate de pârâta Garda Financiară Arad Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs Garda Financiară Arad. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a legii, în considerarea următoarelor critici dezvoltate: - cererea de suspendare a executării procesului verbal nr. 10005 din 14 ianuarie 2010 se impunea a fi respinsă ca inadmisibilă întrucât în sensul Legii nr. 554/2004, republicată, un astfel de act încheiat de Garda Financiară nu este un act administrativ întrucât nu produce efecte juridice în raport cu persoana vătămată, după cum au reținut în jurisprudența lor atât Curtea Constituțională cât și Înalta Curte de Casație și Justiție; - în subsidiar, în ipoteza în care se apreciază că notele de constatare au totuși natura juridică a unor acte administrative, este de reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actelor menționate de societatea reclamantă, nefiind administrate în cauză probe pe acest aspect.

3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul este fondat. Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și față de prevederile legale aplicabile din materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu greșita aplicare a legii. Drept urmare, ca o consecință a admiterii recursului, se va modifica sentința în sensul respingerii cererii de suspendare executare, întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în considerarea celor în continuare arătate. Actele și lucrările dosarului atestă că prin cererea de chemare în judecată a recurentei–pârâte Garda Financiară Arad, reclamanta-intimată SC D.F.

SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, suspendarea executării procesului verbal încheiat de autoritatea pârâtă la data de 14 ianuarie 2010, înregistrat sub nr. 10005. Din cuprinsul acestui act de control al cărui obiectiv l-a constituit modul de evidențiere în contabilitate a achizițiilor intracomunitare efectuate în perioada 2007-trim.III 2009, rezultă fără dubiu, potrivit mențiunilor inserate în Cap. IV intitulat „Măsuri Dispuse” că organul constatator a dispus ca un exemplar al procesului verbal să fie înaintat organului fiscal teritorial în vederea stabilirii integrale a obligațiilor față de bugetul general consolidat al statului, iar un alt exemplar să fie înaintat organelor de cercetare penală pentru stabilirea existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni.

Înalta Curte apreciază că sunt întemeiate criticile recurentei vizând stabilirea eronată de către prima instanță a naturii juridice a actului a cărui suspendare de executare s-a solicitat. Procesul verbal în discuție nu întrunește cerințele legale prevăzute de Legea nr. 554/2004, republicată pentru a fi calificat ca fiind un act administrativ fiscal, fiind numai un act preparatoriu, pe baza căruia organele abilitate urmează a stabili obligații fiscale în sarcina contribuabilului și/sau penale, după caz. Așa fiind, actele constatatoare ale unor situații de fapt, după cum este și cazul procesului-verbal în discuție, nu produc în mod direct efecte juridice în raport cu persoana vătămată. Natura juridică administrativă a actului dedus judecății este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ ce se impunea a fi examinată de prima instanță și în cadrul procedurii prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Deși procedura suspendării executării actului administrativ se caracterizează prin natura sa sumară, în sensul că se verifică numai aparența dreptului nu poate fi acceptată ideea că judecătorul cererii de suspendare nu este pe deplin îndrituit a examina și determina natura juridică a actului în litigiu. O astfel de interpretare se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată potrivit cu care se poate solicita numai suspendarea executării actului administrativ unilateral și corespunde de altfel jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție cristalizate în această materie. Neprocedând în acest mod prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare și interpretare a legii, ce se impune a fi modificată în sensul respingerii cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată ca inadmisibilă.

Se va admite așadar recursul de față și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și a art. 312 alin. (1) și (3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica sentința atacată în sensul arătat și pentru considerentele expuse, situație în raport de care nu se mai impune examinarea criticilor înfățișate de recurenta-pârâtă, vizând îndeplinirea celorlalte cerințe legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Garda Financiară Arad împotriva sentinței nr. 218 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în tot în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de SC D.F. SRL Arad. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.