ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3727/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC T.I. SA Arad, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F., a solicitat suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Raportul de inspecție fiscală nr. 30526 din 05 februarie 2010, respectiv Decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 26 din 10 februarie 2010 și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 30527/05.02 2010, cu plata unei cauțiuni. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, prin actele administrativ - fiscale mai susmenționate s-au stabilit în sarcina societății SC T.I.

SA obligații suplimentare de plată, contestate de reclamantă, în cuantum de 1.565.295.93 lei. în acest moment exigibile, reprezentând: - 956.103.94 lei - TVA suplimentar stabilită și impusă la plata; - 609.191.99 lei - majorări de întârziere calculate până la 31 decembrie 2009. A mai arătat reclamanta că a formulat contestație administrativă conform prevederilor art. 205 – art. 207 C. proc. fisc., împotriva actelor menționate în data de 26 martie 2010, solicitând anularea lor, contestație care până în momentul de față nu a fost soluționată. Arată că, de bună - credință fiind, a renunțat la a contesta impunerea la plată a sumei de 122.831,03 lei TVA aferentă cheltuielilor de protocol, cheltuieli cu amenajarea unui spațiu, etc. și majorările aferente în cuantum de 75.680.44 lei întrucât argumentele inspectorilor li s-au părut pertinente și justificate în drept.

De fapt, aceste sume au fost cu ordinele de plată nr. 22 și 23 din 17 martie 2010. În susținerea dreptului de scutire la plata taxei pe valoare adăugată, societatea reclamantă a arătat că a pus la dispoziția echipei de control facturile fiscale emise către U. Italia, dovada plății sumelor facturate, scrisorile de trăsură (C.M.R.) prin care bunurile facturate au fost predate cărăușului spre a fi transportate cumpărătorului și contractul încheiat cu societatea U. în care se menționează expres, în art. 5, că locul livrării bunurilor va fi depozitul acestei societăți din Zagreb pentru clienții cumpărătorului din Croația, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru și Macedonia (sau sediul societății din Italia, acest din urmă loc fiind relevant în situația livrărilor intracomunitare), declarația vamală de export, precum și certificatul de acordare a liberului de vamă, în temeiul acestor înscrisuri dreptul la scutirea de la plata TVA impunându-se cu puterea evidenței.

Arată faptul că au fost efectuate sute de transporturi, majoritatea semnificativă a producției reclamantei fiind exportată. Pentru livrările de bunuri intracomunitare, scutirea de la plata taxei se justifică cu următoarele documente: 1. factura fiscală; 2. documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru și, după caz, 3. orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare-cumpărare, documentele de asigurare (art. 10 O.M.F.P. nr. 2222/2006). Reclamanta consideră, cu referire la existența unei pagube iminente și care ar putea fi prevenită, că această condiție este îndeplinită având în vedere nu numai cuantumul imens al sumei impuse în sarcina societății 1.565.295,93 iei, ci și caracterul executoriu, iminent, al acestui debit.

Arată faptul că, date fiind repercusiunile economice, probabilitatea executării imediate a actelor administrative pentru o sumă care ar depăși cu mult posibilitățile financiare imediate de plată ale societății, care ar conduce implicit la intrarea T.I. SA în incapacitate de plată, caracterul iminent al pagubei se impune cu forța evidenței. Intimata, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantă. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 256 din 5 mai 2010, a admis cererea formulată de reclamanta SC T.I. SA Arad în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.A.M.C. – A.I.F., a suspendat executarea Raportului de inspecție fiscală nr. 30526 din 05 februarie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 26 din 10 februarie 2010 emise de A.N.A.F.

– D.G.A.M.C. – A.I.F., până la pronunțarea instanței de fond. Totodată, a luat act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 30527 din 05 februarie 2010. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele: Pentru suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții: 1) reclamantul să fi sesizat cu plângere prealabilă autoritatea emitentă; 2) să existe un caz bine justificat și 3) măsura suspendării să fie necesară pentru prevenirea unei pagube iminente. La acestea se adaugă și condiția achitării unei cauțiuni, potrivit dispozițiilor art. 215 din O.G.

nr. 92/2003, de până la 20 % din valoarea contestată, condiție îndeplinită de altfel, la dosar existând dovada achitării cauțiunii în cuantumul fixat de instanță, 156.5301ei, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 667597/1 din 28 martie 2010. A mai constat instanța că prima condiție este îndeplinită, în sensul că a sesizat autoritatea emitentă cu plângerea prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei. De asemenea, instanța a apreciat și îndeplinirea celorlalte celelalte două condiții sunt îndeplinite în sensul art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004. Fără a prejudicia fondul pricinii, instanța a reținut că există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită, îndoială ce rezidă din împrejurarea că, deși în procesul verbal de control se menționează că societatea a prezentat documentele prevăzute de O.M.F.P.

nr. 2222/2006, constând în facturi, declarații vamale și documente de transport care atestă realizarea exportului, totuși organul de control a reținut că „societatea nu poate beneficia de scutire TVA deoarece nu au fost prezentate documente care să ateste că bunurile au fost expediate de către furnizor sau de către persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acesteia”. Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta A.N.A.F. pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ., se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a legii respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor Ordinelor M.F.P.

nr. 2421/2007 și nr. 2222/2006. Recurenta arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește prima condiție a existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se arată în motivele de recurs că instanța de fond a efectuat o analiză sumară a acestei condiții. Se arată că nu s-a ținut cont că reclamanta - intimată nu a prezentat documente justificative care să probeze că bunurile au fost transportate din România în alt stat și pe cale de consecință neprezentarea documentelor care să ateste la exportul are drept consecință neacordarea scutirii de TVA.

În ceea ce privește a doua condiție a cererii de suspendare cea a existenței unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 recurenta arată că nu este îndeplinită. Aceasta deoarece simpla existență a sumei contestate și cuantumul acesteia nu probează și nu determină constatarea existenței unei pagube iminente în condițiile în care reclamanta efectuează lunar operațiuni comerciale și beneficiază de rambursări de TVA net superioare sumei stabilită prin decizia de impunere. Se invocă în motivele de recurs decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu obiectul cauzei și se depune la dosar practică judiciară. La dosar intimata - reclamanta a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente. Sentința atacată este legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004. Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii de suspendare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală este dată cu aplicarea corectă a legii. Astfe,l în ceea ce privește prima condiție a existenței unui caz bine justificat care să determine îndoiala puternică în ceea ce privește legalitatea actelor a căror suspendare se solicită aceasta este îndeplinită.

Motivul pentru care s-a refuzat dreptul reclamantei de a beneficia de scutire la plata TVA în cuantum de 1.565.295 lei a fost faptul că reclamanta nu a prezentat acte care să îndeplinească cerințele de a fi considerate documente justificative. Motivele invocate de recurentă cu lipsa unor semnături sau ștampile ale partenerilor externi, nereguli de formă care nu infirmă faptul că bunurile au fost livrate către partenerul extern. Neregulile de formă invocate ca motiv al respingerii cererii de scutire la plata TVA și impunerea acestei sume în raport cu cele contestate în raportul de inspecție fiscală în sensul că reclamanta a depus actele solicitate conform Ordinului M.F.P. nr. 2222/2006 și art. 2 alin. (1) din Ordinului M.F.P.

nr. 2421/2007 au determinat în mod corect instanța de fond să aprecieze că sunt îndeplinite condițiile existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Simpla neîndeplinire a unei formalități de confirmare a destinatarului mărfurilor, condiție acoperită ulterior prin actele transmise la data de 9 martie 2010 nu reprezintă un motiv justificat de respingere a cererii de scutire la plata TVA, iar dreptul reclamantei de a beneficia în concret de această scutire urmează a fi analizată de instanța de fond.

Curtea apreciază că instanța de fond a constatat în mod corect că în raport de motivele invocate de recurentă și în raport de actele depuse „există o îndoială serioasă” în privința deciziei de impunere nr. 26 din 1 martie 2010 și a raportului de inspecție fiscală nr. 30526 din 5 februarie 2010. În ceea ce privește a doua condiție a cererii de suspendare cea a existenței unui pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 art. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat în mod corect că este îndeplinită.

Nu pot fi reținute susținerile din recurs deoarece instanța de fond a ținut cont nu numai de cuantumul mare al sumei contestate 1.565.295,93 lei ci a avut în vedere în raport de actele depuse de reclamanta - intimată consecințele negative grave pentru activitatea societății care ar fi determinate de executarea silită imediată a sumei menționate în titlul executoriu fapt ce reprezintă un prejudiciu material viitor și previzibil de natură a afecta grav activitatea economică a societății reclamante, cu semnificative consecințe sociale. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 256 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.