ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3727/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamanta SC T.I. SA

Arad, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F., a solicitat

suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Raportul de inspecție

fiscală nr. 30526 din 05 februarie 2010, respectiv Decizia de impunere privind

obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 26 din 10

februarie 2010 și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de

inspecție fiscală nr. 30527/05.02 2010, cu plata unei cauțiuni.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că în fapt, prin actele administrativ - fiscale

mai susmenționate s-au stabilit în sarcina societății SC T.I. SA obligații

suplimentare de plată, contestate de reclamantă, în cuantum de 1.565.295.93

lei. în acest moment exigibile, reprezentând:

- 956.103.94 lei - TVA

suplimentar stabilită și impusă la plata;

- 609.191.99 lei -

majorări de întârziere calculate până la 31 decembrie 2009.

A mai arătat

reclamanta că a formulat contestație administrativă conform prevederilor art. 205

– art. 207 C. proc. fisc., împotriva actelor menționate în data de 26 martie 2010,

solicitând anularea lor, contestație care până în momentul de față nu a fost

soluționată.

Arată

că, de bună - credință fiind, a renunțat la a contesta impunerea la plată a

sumei de 122.831,03 lei TVA aferentă cheltuielilor de protocol, cheltuieli cu

amenajarea unui spațiu, etc. și majorările aferente în cuantum de 75.680.44 lei

întrucât argumentele inspectorilor li s-au părut pertinente și justificate în

drept. De fapt, aceste sume au fost cu ordinele de plată nr. 22 și 23 din 17

martie 2010.

În

susținerea dreptului de scutire la plata taxei pe valoare adăugată, societatea

reclamantă a arătat că a pus la dispoziția echipei de control facturile fiscale

emise către U. Italia, dovada plății sumelor facturate, scrisorile de trăsură

(C.M.R.) prin care bunurile facturate au fost predate cărăușului spre a fi transportate

cumpărătorului și contractul încheiat cu societatea U. în care se menționează

expres, în art. 5, că locul livrării bunurilor va fi depozitul acestei

societăți din Zagreb pentru clienții cumpărătorului din Croația,

Bosnia-Herțegovina, Muntenegru și Macedonia (sau sediul societății din Italia,

acest din urmă loc fiind relevant în situația livrărilor intracomunitare),

declarația vamală de export, precum și certificatul de acordare a liberului de

vamă, în temeiul acestor înscrisuri dreptul la scutirea de la plata TVA

impunându-se cu puterea evidenței. Arată faptul că au fost efectuate sute de

transporturi, majoritatea semnificativă a producției reclamantei fiind

exportată.

Pentru

livrările de bunuri intracomunitare, scutirea de la plata taxei se justifică cu

următoarele documente: 1. factura fiscală; 2. documentul care atestă că

bunurile au fost transportate din România în alt stat membru și, după caz, 3.

orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare-cumpărare,

documentele de asigurare (art. 10 O.M.F.P. nr. 2222/2006).

Reclamanta

consideră, cu referire la existența unei pagube iminente și care ar putea fi

prevenită, că această condiție este îndeplinită având în vedere nu numai

cuantumul imens al sumei impuse în sarcina societății 1.565.295,93 iei, ci și

caracterul executoriu, iminent, al acestui debit. Arată faptul că, date fiind

repercusiunile economice, probabilitatea executării imediate a actelor

administrative pentru o sumă care ar depăși cu mult posibilitățile financiare

imediate de plată ale societății, care ar conduce implicit la intrarea T.I. SA

în incapacitate de plată, caracterul iminent al pagubei se impune cu forța

evidenței.

Intimata,

prin întâmpinarea formulată

a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de

reclamantă.

Curtea de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 256

din 5 mai 2010, a admis

cererea

formulată de reclamanta SC T.I. SA Arad în contradictoriu cu A.N.A.F. și D.G.A.M.C.

– A.I.F., a suspendat executarea Raportului de inspecție fiscală nr. 30526 din 05

februarie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 26 din 10 februarie 2010 emise de

A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F., până la pronunțarea instanței de fond.

Totodată,

a luat act de renunțarea la judecarea cererii de suspendare a Dispoziției

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 30527 din 05

februarie 2010.

Pentru a se

pronunța astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele hotărârii, următoarele:

Pentru

suspendarea executării actului administrativ, trebuie îndeplinite trei condiții:

1) reclamantul să fi sesizat cu plângere prealabilă autoritatea emitentă; 2) să

existe un caz bine justificat și 3) măsura suspendării să fie necesară pentru

prevenirea unei pagube iminente.

La

acestea se adaugă și condiția achitării unei cauțiuni, potrivit dispozițiilor art.

215 din O.G. nr. 92/2003, de până la 20 % din valoarea contestată, condiție

îndeplinită de altfel, la dosar existând dovada achitării cauțiunii în

cuantumul fixat de instanță, 156.5301ei, respectiv recipisa de consemnare a

cauțiunii nr. 667597/1 din 28 martie 2010.

A

mai constat instanța că prima condiție este îndeplinită, în sensul că a sesizat

autoritatea emitentă cu plângerea prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul

cauzei.

De

asemenea, instanța a apreciat și îndeplinirea celorlalte celelalte două

condiții sunt îndeplinite în sensul art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Fără

a prejudicia fondul pricinii, instanța a reținut că există o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare se solicită,

îndoială ce rezidă din împrejurarea că, deși în procesul verbal de control se

menționează că societatea a prezentat documentele prevăzute de O.M.F.P. nr. 2222/2006,

constând în facturi, declarații vamale și documente de transport care atestă

realizarea exportului, totuși organul de control a reținut că „societatea nu

poate beneficia de scutire TVA deoarece nu au fost prezentate documente care să

ateste că bunurile au fost expediate de către furnizor sau de către persoana

către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acesteia”.

Împotriva

acestei sentințe a promovat recurs pârâta A.N.A.F. pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Motivele

de recurs invocate conform art. 304

1

C. proc. civ., se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greșita aplicare a

legii respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a

dispozițiilor Ordinelor M.F.P. nr. 2421/2007 și nr. 2222/2006.

Recurenta arată că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

prima condiție a existenței unor cazuri bine justificate în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 se arată în

motivele de recurs că instanța de fond a efectuat o analiză sumară a acestei

condiții.

Se arată că nu s-a

ținut cont că reclamanta - intimată nu a prezentat documente justificative care

să probeze că bunurile au fost transportate din România în alt stat și pe cale

de consecință neprezentarea documentelor care să ateste la exportul are drept

consecință neacordarea scutirii de TVA.

În ceea ce privește a

doua condiție a cererii de suspendare cea a existenței unei pagube iminente în

sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 recurenta

arată că nu este îndeplinită. Aceasta deoarece simpla existență a sumei

contestate și cuantumul acesteia nu probează și nu determină constatarea existenței

unei pagube iminente în condițiile în care reclamanta efectuează lunar

operațiuni comerciale și beneficiază de rambursări de TVA net superioare sumei

stabilită prin decizia de impunere.

Se invocă în motivele

de recurs decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură

cu obiectul cauzei și se depune la dosar practică judiciară.

La dosar intimata - reclamanta

a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat pentru

următoarele considerente.

Sentința atacată este

legală și temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite în cauză condițiile

cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Curtea apreciază că

soluția de admitere a cererii de suspendare a deciziei de impunere și a

raportului de inspecție fiscală este dată cu aplicarea corectă a legii.

Astfe,l în ceea ce privește

prima condiție a existenței unui caz bine justificat care să determine îndoiala

puternică în ceea ce privește legalitatea actelor a căror suspendare se

solicită aceasta este îndeplinită.

Motivul pentru care s-a

refuzat dreptul reclamantei de a beneficia de scutire la plata TVA în cuantum

de 1.565.295 lei a fost faptul că reclamanta nu a prezentat acte care să

îndeplinească cerințele de a fi considerate documente justificative. Motivele

invocate de recurentă cu lipsa unor semnături sau ștampile ale partenerilor

externi, nereguli de formă care nu infirmă faptul că bunurile au fost livrate

către partenerul extern.

Neregulile de formă

invocate ca motiv al respingerii cererii de scutire la plata TVA și impunerea

acestei sume în raport cu cele contestate în raportul de inspecție fiscală în

sensul că reclamanta a depus actele solicitate conform Ordinului M.F.P. nr. 2222/2006

și art. 2 alin. (1) din Ordinului M.F.P. nr. 2421/2007 au determinat în mod

corect instanța de fond să aprecieze că sunt îndeplinite condițiile existenței

unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004.

Simpla neîndeplinire a

unei formalități de confirmare a destinatarului mărfurilor, condiție acoperită

ulterior prin actele transmise la data de 9 martie 2010 nu reprezintă un motiv

justificat de respingere a cererii de scutire la plata TVA, iar dreptul

reclamantei de a beneficia în concret de această scutire urmează a fi analizată

de instanța de fond.

Curtea apreciază că

instanța de fond a constatat în mod corect că în raport de motivele invocate de

recurentă și în raport de actele depuse „există o îndoială serioasă” în

privința deciziei de impunere nr. 26 din 1 martie 2010 și a raportului de

inspecție fiscală nr. 30526 din 5 februarie 2010.

În ceea ce privește a

doua condiție a cererii de suspendare cea a existenței unui pagube iminente în

sensul dispozițiilor art. 2 art. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța

de fond a apreciat în mod corect că este îndeplinită.

Nu pot fi reținute susținerile

din recurs deoarece instanța de fond a ținut cont nu numai de cuantumul mare al

sumei contestate 1.565.295,93 lei ci a avut în vedere în raport de actele

depuse de reclamanta - intimată consecințele negative grave pentru activitatea

societății care ar fi determinate de executarea silită imediată a sumei

menționate în titlul executoriu fapt ce reprezintă un prejudiciu material

viitor și previzibil de natură a afecta grav activitatea economică a societății

reclamante, cu semnificative consecințe sociale.

Față de cele expuse mai

sus, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 256 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2010.