ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2194/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Prima instanță 1.Acțiunea reclamantei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SA - Timișoara a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor Timișoara, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate și înregistrată din 05 noiembrie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: În urma inspecției fiscale efectuate la data de 27 martie 2009, reprezentanții pârâtei au întocmit Raportul de inspecție fiscală din 30 martie 2009 și decizia de impunere din 30 martie 2009, înaintate societății la data de 07 aprilie 2009, prin care au fost stabilite în sarcina reclamantei obligații suplimentare în cuantum de 5.831.433 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar în sumă de 2.125.952 RON și majorări de întârziere aferente în sumă de 3.705.481 RON.

Contestația formulată de societate împotriva actelor administrativ-fiscale, înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 05 noiembrie 2009 a fost respinsă ca tardivă prin Decizia nr. 450 din 14 decembrie 2009. Reclamanta susține că a înțeles să conteste Raportul de inspecție fiscală numai sub aspectul erorilor de calcul ale organelor de inspecție fiscală și învederează faptul că, dând dovadă de bună-credință, a achitat suma de 3.117.654 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar, cu mult mai mult decât suma de 2.125.952 RON pe care trebuia să o achite.

2.Apărările pârâtei Pârâta Direcția Finanțelor Publice Timiș a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal, pe cale de excepție, să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că emitentul actelor contestate este Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în mod corect organul de soluționare a contestației a reținut că, față de data comunicării actelor contestate (07 aprilie 2009), contestația înregistrată la data de 5 noiembrie 2011 a fost formulată tardiv, în raport termenul prevăzut de O.G. nr. 92/2003 și pct. 3.11 din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G.

nr. 92/2003, conform cărora termenul pentru depunerea contestației se împlinea la data de 08 mai 2009. La data de 23 martie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și nu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca lipsită de obiect, arătând că a fost soluționată contestația reclamantei în sensul respingerii ca tardiv formulată, astfel că este lipsită de obiect cererea reclamantei privind obligarea la soluționarea contestației.

3.Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 241 din 4 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC R. SA - Timișoara, reținând, în esență, următoarele: Acțiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât pârâta, prin decizia nr. 450 din 14 decembrie 2009, a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva Raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere reținând în mod corect că, față de data de 7 aprilie 2009, când au fost comunicate societății actele respective, contestația a fost înregistrată la pârâtă la data de 09 noiembrie 2009, cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003. II.Instanța de recurs 1.Criticile reclamantei Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC R. SA care a criticat-o pentru nelegalitate și nmetemeinicia, arătând că prin acțiunea de contencios fiscal cu care a investit instanța de judecată a solicitat ca pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să fie obligată să-i soluționeze contestația formulată împotriva deciziei de impunere din 30 martie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în baza Raportului de inspecție fiscală din 2009, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina sa în valoare de 5831.433 RON, din care 2.125.952 RON impozit pe profit suplimentar și 3.705 RON majorări de întârziere.

Recurenta a învederat că a achitat suma de 3.116.654 RON din datorie, pentru a nu crește majorările de întârziere, însă situația de fapt descrisă de pârâtă și reținută de prima instanță nu corespunde realității, deoarece ea a înțeles să conteste decizia de impunere din 2009 numai sub aspectul erorilor de calcul ale organelor de inspecție fiscală. Recurenta a arătat că organele fiscale au considerat nedeductibilă suma de 6.138.302,06 RON reprezentând cheltuieli de reparații și modernizare, investiții efectuate la noul sediu social achiziționat de societate, precum și la celelalte active ale acesteia, care au majorat valoarea mijlocului fix, astfel încât s-a calculat și înregistrat amortizarea aferentă, aspect de care organele fiscale nu au ținut cont.

A precizat recurenta că diferența de cheltuială aferentă modernizării neluate în calcul de organele fiscale este de 503.191,16 RON, astfel că impozitul pe profit datorat se diminuează cu această sumă, iar majorările de întârziere ar trebui corectate după calculele estimative ale reclamantei cu suma 773.864 RON pentru perioada 2003 - 2004. S-a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtei la soluționarea contestației înregistrată la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 5 noiembrie 2009 sub aspectul erorilor de calcul prezentate.

2.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare: Situația de fapt a fost corect reținută de către Curtea de Apel Timișoara în sentința nr. 241 din 4 mai 2010. În baza raportului de inspecție fiscală din 7 martie 2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș a emis decizia de impunere din 30 martie 2009 prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina recurentei-reclamante SC R. SA Timișoara în valoare de 5.831.433 RON, din care 2.125.952 RON impozit pe profit suplimentar și 3.705.481 RON majorări de întârziere aferente, ambele înscrisuri fiind înmânate reprezentantului recurentei la data de 7 aprilie 2009, împrejurare necontestată de aceasta . Recurenta a achitat parte din datorie, respectiv 3.117.654 RON, dar a înregistrat contestație la Agenția Națională de Administrare Fiscală din 5 noiembrie 2009, respinsă ca tardivă de către intimată prin decizia nr. 450 din 14 decembrie 2009, deoarece calea administrativ jurisdicțională de atac s-a exercitat cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003. Recurenta-reclamantă a susținut că nu a fost corect soluționată acțiunea prin care solicita obligarea intimatei la soluționarea contestației sale, care ar fi avut ca obiect pretinse erori materiale de calcul, fiind incidente dispozițiile art. 281 C. proc. civ., cererea de soluționare a greșelilor materiale neavând prevăzut un termen de formulare. Susținerile recurentei sunt nefondate, deoarece dispozițiile art. 281 C. proc. civ. se aplică în cazul corectării greșelilor materiale din cuprinsul unei hotărâri sau al unei încheieri judecătorești, în lipsa unor dispoziții contrare, acestea nefiind incidente în materie fiscală. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar interpreta altfel, cererea recurentei nu privește în nici un caz o „eroare materială” în sensul dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., ci un mod pretins eronat de stabilire a obligațiilor fiscale prin decizia de impunere din 2009 și Raportul de inspecție fiscală din 2009, în sensul că nu s-ar fi ținut cont la stabilirea impozitului pe profit suplimentar și a accesoriilor aferente, de amortizarea înregistrată ca urmare a creșterii valorii mijloacelor fixe cu lucrări de modernizare, reparații, investiții, or aceasta reprezintă o problemă de drept material, de aplicare a dispozițiilor C. fisc. și nicidecum o greșeală materială. Prin urmare, situația invocată de recurentă nu putea fi analizată decât în cadrul contestației pe care aceasta ar fi trebuit să o formuleze împotriva actelor administrativ fiscale care au nemulțumit-o, cu respectarea termenului de introducere a acestei contestații, prevăzut de art. 207 C. proc.

fisc., sancțiunea prevăzută de text în cazul neformulării contestației în termen fiind decăderea, astfel că nemulțumirile recurentei nu mai pot forma obiectul analizei nici de către organele jurisdicționale fiscale, nici de către instanța de judecată, din moment ce aceasta nu a respectat termenul prevăzut de lege. Constatând că sentința atacată nu este afectată de nici unul din motiv de casare sau de modificare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA - Timișoara împotriva sentinței civile nr. 241 din 4 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2011.