ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1728/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cu recurs

Prin Sentința civilă nr. 10 din 17 ianuarie

2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a a

admis acțiunea formulată de S.C. C. S.R.L. Timișoara în contradictoriu cu

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice Timiș și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 76

din 19 noiembrie 2010 până la soluționarea irevocabilă a contestației

reclamantei împotriva acestei decizii și a Raportului de inspecție fiscală nr.

13451 din 22 noiembrie 2010, emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia de

Impunere Nr. 76 din 19 noiembrie 2010, privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș, reclamanta a fost obligată la plata unor drepturi

fiscale, reprezentând TVA în sumă de 3.342.393 RON și 741.135 RON majorări de

întârziere. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în

procedura specială prevăzută de C. proc. fisc., solicitând anularea acesteia,

înregistrată la pârâtă sub nr. 5027 din 17 decembrie 2010.

Consideră instanța de

fond că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, prin statele de personal, extrasele de cont și actele

contabile depuse la dosar din care reiese că societatea are un număr de 83

salariați, cărora trebuie să le asigure lunar un fond de salarii și

contribuțiile aferente acestor salarii, că starea financiară a societății este

precară, iar executarea silită a debitului din decizia de impunere ar putea

avea ca și consecință imediată intrarea societății în insolvență, aspect ce ar

prejudicia atât statul, salariații, societățile colaboratoare cât și furnizorii

neachitați.

În acest sens se mai

reține că organele fiscale au demarat procedura de executare prin emiterea

titlului executor cu nr. 770 din 22 decembrie 2010 și a somației nr. 771 din

aceeași dată, iar suma datorată de reclamantă în temeiului actului a cărui

suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiția

pagubei iminente, care este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ ca fiind "prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public".

Totodată, apreciază

instanța de fond că și cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv existența unui

caz bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ", rezultă a fi îndeplinită din împrejurarea legată de starea

de fapt și de drept, invocată de reclamantă, și care este de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Împotriva Sentinței

civile nr. 10 din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Printr-o serie de

critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta că deși e bine cunoscut faptul că suspendarea

executării actului administrativ fiscal contestat nu poate fi acordată de către

instanța de fond legal, numai verificând formal îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, detașând complet cererea de

suspendare de fondul cauzei, în mod greșit în cauză s-a admis cererea de

suspendare doar pe baza unei analize superficiale care nu a ținut cont de

situația concretă dedusă judecății.

Astfel, în ceea ce

privește condiția pagubei iminente susține recurenta că instanța de fond nu a

analizat dacă executarea silită pornită de organele fiscale ar putea produce cu

adevărat o pagubă iminentă de natură a conduce la blocarea activității firmei,

rezumându-se la a afirma în mod lapidar și fără bază reală că suma datorată de

reclamantă este semnificativă.

În acest sens susține

recurenta că prin executarea silită de către organele fiscale a societății

intimate pentru suma de 2.581.619 RON reprezentând TVA cu dobânzile și penalitățile

aferente, nu se poate ajunge în nici un caz la imposibilitatea continuării

activității firmei, așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond, deoarece

așa cum rezultă din Contul de profit și pierderi, cifra de afaceri netă a

societății la data de 30 iunie 2010 a fost de 5.361.146 RON. În aceste condiții

în care cifra de afaceri a societății este de peste două ori mai mare decât

suma pentru care s-a început executarea silită prin somația nr. 771 din 22

decembrie 2010, susține recurenta că în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua

condiție prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

Referitor la

existența cazului bine justificat prevăzut de Legea contenciosului

administrativ, susține recurenta că se impune a se observa același mod laconic

de abordare a speței, instanța rezumându-se la o afirmație cu caracter general

și fără bază legală că această condiție ar fi îndeplinită având în vedere

motivele invocate relativ la nelegalitatea actului atacat în procedura

prealabilă administrativă.

Printr-o altă critică

formulată mai arată recurenta că motivarea hotărârii pronunțate de instanța de

fond și implicit a cererii de suspendare formulată de către societatea

reclamantă consideră recurenta că au fost redactate de altfel într-un mod foarte

general, fără a avea în vedere situația specială dedusă judecății.

În final conchide

recurenta în sensul că în condițiile în care constatarea îndeplinirii

condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, se poate face doar pe

baza unor probe produse de reclamantă și nu pe baza unor simple susțineri ale

acesteia, în mod greșit în cauză s-a dispus admiterea cererii de suspendare

formulată de reclamantă.

instanței de recurs

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte

analizând actele și lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în

cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta-reclamantă,

circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

criticile, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

referitoare la respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului

administrativ nr. 544/2004, Înalta Curte, în acord cu jurisprudența sa

constantă, reafirmă că este incontestabil faptul că suspendarea executării

actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum

sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege

Analizând hotărârea

atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele

administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de

legalitate de care se bucură cele două acte administrativ-fiscale și fac

verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

Astfel, Înalta Curte

constată că în mod justificat instanța de fond a reținut că din motivarea

cererii de chemare în judecată, din apărările invocate în contestația formulată

împotriva celor două acte administrativ-fiscale, înregistrată la data de 17

decembrie 2010 la Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, și

nesoluționată până în prezent, din susținerile referitoare la necunoașterea

stării de insolvență a S.C. C.E. S.R.L., precum și din înscrisurile

financiar-contabile depuse la dosar rezultă o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate a celor două acte administrativ-fiscale

contestate, și o pagubă iminentă constând în perturbarea activității societății

cu atât mai mult cu cât organele fiscale au demarat procedura de executare

silită a societății.

Prin urmare sunt

lipsite de temei susținerile recurentei referitoare la lipsa unei analize din

partea instanței de fond și la motivarea hotărârii în termeni generali în

condițiile în care din simpla lecturare a considerentelor hotărârii rezultă

fără echivoc că instanța de fond a făcut o corectă evaluare a situației de fapt

pe baza probelor administrate în cauză ceea ce justifică pe deplin hotărârea

pronunțată în cauză.

Vor fi înlăturate și

susținerile referitoare la neîndeplinirea condiției existenței pagubei iminente

față de faptul că executarea celor două acte administrativ-fiscale urmează a se

realiza într-un cuantum cu mult inferior cifrei de afaceri a societății la 30

iunie 2010 în condițiile în care respectivul indicator are la bază doar

veniturile încasate de societate iar impactul asupra situației financiare a

unei societăți comerciale se analizează prin raportare nu doar la veniturile

încasate, într-o anumită perioadă determinată, cum în mod greșit susține

recurenta ci și la cheltuielile totale. Prin urmare în mod corect instanța de

fond a apreciat pe baza actelor financiar contabile depuse la dosar că prin executarea

sumelor înscrise în Titlu executoriu nr. 770 din 22 decembrie 2010, reclamantei

i se produce o pagubă iminentă în sensul art. 2 lit. ș) din Legea

contenciosului administrativ.

În consecință, Înalta

Curte constată că în mod corect instanța de fond a apreciat ca fiind

îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

544/2004 pentru admiterea măsurii provizorii solicitate de intimată.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș, împotriva Sentinței civile nr. 10 din 17 ianuarie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2011.