ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3383/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta

SC I.T. SRL Chișoda, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș - Activitatea

de Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr.

557 din 21 septembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care a fost obligată la plata

unei T.V.A. suplimentare de 876.253 lei și la majorări de întârziere de 614.841

lei, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act

administrativ fiscal.

În drept și-a întemeiat cererea pe

dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ș) și

lit. t), din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare pârâta D.G.F.P. Timiș

a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 411 din 26

noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării

Deciziei de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009, emisă de D.G.F.P. Timiș,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

prin extrasele de cont și actele contabile depuse la dosar

din

care reiese starea financiară precară a acesteia, a faptului că a formulat

acțiune în instanță solicitând anularea actelor

de impunere, precum și dovada

achitării cauțiunii prevăzute de art. 215

din O.G. nr. 92/2003, modificată.

Instanța de fond a mai constatat că

în speță, organele fiscale au demarat procedura de executare prin instituirea

sechestrului, iar suma datorată de reclamantă în temeiului actului a

cărui suspendare se solicită este semnificativă,

fiind îndeplinită astfel condiția

pagubei iminente, astfel cum este

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cea de a doua condiție

prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, respectiv să existe un caz bine justificat, conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că acesta reiese

din împrejurarea legată de

starea de fapt

și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința

legalității actului administrativ atacat.

S-a reținut îndeplinirea acestei

condiții având în vedere motivele invocate cu privire la nelegalitatea actului

atacat cât și Recomandarea R(89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri al

Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie a

persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte

administrativ-fiscale.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța

de fond considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș.

Prin cererea de recurs se aduc, în

esență, critici sentinței atacate, susținându-se că în mod eronat instanța de

fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției „cazului

bine justificat” întrucât simpla promovare a contestației împotriva actului

fiscal de impunere nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită această

condiție.

De asemenea, recurenta menționează nu

a fost făcută nici dovada îndeplinirii condiției „prevenirii procedurii unei

pagube iminente” deoarece valoarea debitului ce face obiectul actului

administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru a se reține

îndeplinirea acestei condiții.

Intimata-reclamantă a formulat

concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se

arată că prin Decizia nr. 14/2010, A.N.A.F. i-a admis contestația împotriva Deciziei

de impunere nr. 557/2009 emisă de D.G.F.P. Timiș, dispunându-se refacerea

controlului de către o altă echipă, astfel că recursul apare ca rămas fără

obiect, întrucât nu se poate executa silit o decizie desființată chiar de

organul de control. Se precizează și faptul că în urma refacerii controlului i

s-a comunicat Decizia de nemodificare a bazei de impunere cu privire la hala

industrială achiziționată de la SC A.D.E. SRL Arad.

Instanța de recurs apreciază că

toate criticile aduse sentinței recurate se subsumează motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de

înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente

cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc.

civ., apreciază că acesta este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de

suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, care este, ca regulă

generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să

motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin.

(1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură

excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului

bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii

judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza

circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere

indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit

de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare

legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă

asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității

actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări

sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării

executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este

permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de

intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne

prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză

pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Pe de altă parte, după cum se

constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare nu a argumentat în

cuprinsul hotărârii recurate care sunt împrejurările de fapt și de drept, de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal

a cărui suspendare se solicită.

Prin urmare, în mod greșit instanța

de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”.

Cât privește criticile referitoare

la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea,

că acestea sunt fondate, întrucât paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie

dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Intimata-reclamantă nu a administrat

nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței

unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care

în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de

excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei

pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor

administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei juridice

vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube

iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei

respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia,

întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în

majoritatea actelor administrative-fiscale din această categorie, ceea ce ar

contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării

actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

De asemenea, nici susținerile că s-a

început procedura executării silite nu fac dovada pagubei iminente și nu se

încadrează în definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, deși

intimata-reclamantă a susținut că a fost desființată în parte Decizia de impunere

nr. 557 din 21 septembrie 2009 a cărei suspendare a executării s-a solicitat,

nu a depus dovezi în acest sens, astfel că nu se poate reține că recursul a

rămas fără obiect.

Mai mult, a fost depusă la dosar

Decizia de nemodificare a bazei de impunere din 8 martie 2010 în ceea ce o

privește pe intimata-reclamantă.

În concluzie, în raport de cele

reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite

cumulativ condițiile referitoare la „cazul bine justificat” și „prevenirea procedurii

unei pagube iminente” prevăzute de art. 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de

suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reținută

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va

respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P.

Timiș împotriva sentinței civile nr. 411 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.T. SRL Chișoda, ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 iunie 2010.