ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3383/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta SC I.T. SRL Chișoda, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009 emisă de pârâtă, prin care a fost obligată la plata unei T.V.A. suplimentare de 876.253 lei și la majorări de întârziere de 614.841 lei, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității acestui act administrativ fiscal. În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. ș) și lit. t), din Legea nr. 554/2004. Prin întâmpinare pârâta D.G.F.P.

Timiș a solicitat respingerea cererii de suspendare ca netemeinică. Prin sentința civilă nr. 411 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009, emisă de D.G.F.P. Timiș, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin extrasele de cont și actele contabile depuse la dosar din care reiese starea financiară precară a acesteia, a faptului că a formulat acțiune în instanță solicitând anularea actelor de impunere, precum și dovada achitării cauțiunii prevăzute de art. 215 din O.G.

nr. 92/2003, modificată. Instanța de fond a mai constatat că în speță, organele fiscale au demarat procedura de executare prin instituirea sechestrului, iar suma datorată de reclamantă în temeiului actului a cărui suspendare se solicită este semnificativă, fiind îndeplinită astfel condiția pagubei iminente, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Referitor la cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv să existe un caz bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că acesta reiese din împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat.

S-a reținut îndeplinirea acestei condiții având în vedere motivele invocate cu privire la nelegalitatea actului atacat cât și Recomandarea R(89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei referitoare la protecția jurisdicțională provizorie a persoanelor ale căror drepturi pot fi lezate prin emiterea unor acte administrativ-fiscale. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței atacate, susținându-se că în mod eronat instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiției „cazului bine justificat” întrucât simpla promovare a contestației împotriva actului fiscal de impunere nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită această condiție.

De asemenea, recurenta menționează nu a fost făcută nici dovada îndeplinirii condiției „prevenirii procedurii unei pagube iminente” deoarece valoarea debitului ce face obiectul actului administrativ fiscal contestat nu este suficientă pentru a se reține îndeplinirea acestei condiții. Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Se arată că prin Decizia nr. 14/2010, A.N.A.F. i-a admis contestația împotriva Deciziei de impunere nr. 557/2009 emisă de D.G.F.P. Timiș, dispunându-se refacerea controlului de către o altă echipă, astfel că recursul apare ca rămas fără obiect, întrucât nu se poate executa silit o decizie desființată chiar de organul de control.

Se precizează și faptul că în urma refacerii controlului i s-a comunicat Decizia de nemodificare a bazei de impunere cu privire la hala industrială achiziționată de la SC A.D.E. SRL Arad. Instanța de recurs apreciază că toate criticile aduse sentinței recurate se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

Îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării. Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Or, în speță, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății. Pe de altă parte, după cum se constată, prima instanță, soluționând cererea de suspendare nu a argumentat în cuprinsul hotărârii recurate care sunt împrejurările de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția „cazului bine justificat”. Cât privește criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că acestea sunt fondate, întrucât paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei juridice vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative-fiscale din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. De asemenea, nici susținerile că s-a început procedura executării silite nu fac dovada pagubei iminente și nu se încadrează în definiția prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Pe de altă parte, deși intimata-reclamantă a susținut că a fost desființată în parte Decizia de impunere nr. 557 din 21 septembrie 2009 a cărei suspendare a executării s-a solicitat, nu a depus dovezi în acest sens, astfel că nu se poate reține că recursul a rămas fără obiect. Mai mult, a fost depusă la dosar Decizia de nemodificare a bazei de impunere din 8 martie 2010 în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă. În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la „cazul bine justificat” și „prevenirea procedurii unei pagube iminente” prevăzute de art. 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză, astfel că va fi reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Timiș împotriva sentinței civile nr. 411 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I.T. SRL Chișoda, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.