ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1006/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) Cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 1129/59/2010 la 3 noiembrie 2010 reclamanta

SC A.C. M. SRL Timiș a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș ca în

baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării actelor

administrativ fiscale reprezentate de raportul de inspecție fiscală din 29

septembrie 2010 și decizia de impunere fiscală nr. 647 din 29 septembrie 2010, prin

care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare în sarcina reclamantei în sumă

de 694.475 RON.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că împotriva actelor fiscale anterior menționate a formulat contestație

în conformitate cu art. 205-207 C. proc. fisc., contestație ce se află în curs de

soluționare în faza administrativă, iar suspendarea executării actelor administrativ

fiscale se impune având în vedere iminența executării silite, impactul economic

asupra reclamantei generat de executarea silită ce ar presupune astfel producerea

unei pagube însemnate, precum și faptul că titlul executoriu în temeiul căruia se

va proceda la executarea silită nu a fost analizat din punct de vedere al legalității

de către o instanță de judecată.

S-a mai arătat astfel

că anterior întocmirii raportului de inspecție fiscală din 29 septembrie 2010, atacat

în prezenta cauză, reclamanta a fost supusă unui alt control având ca obiect verificarea

aceleiași perioade, fiind întocmit raportul de inspecție fiscală din 26

septembrie 2009 și decizia de impunere nr. 355 din 30 iunie 2009 care a fost desființată

parțial prin decizia nr. 1036/155 din 17 mai 2010.

Reclamanta a susținut

că noul raport de inspecție fiscală reprezintă o reluare a primului control și s-a

efectuat având la bază decizia nr. 1036/155 din 17 mai 2010 prin care s-a dispus

refacerea inspecției fiscale pentru suma de 790.232 RON iar în urma celei de a doua

inspecții fiscale s-au stabilit obligații de plată în sarcina reclamantei în sumă

de 694.475 RON.

Reclamanta consideră că

ambele inspecții fiscale cuprind erori grave în stabilirea obligațiilor de plată

întrucât nu au fost luate în considerare actele emise de către ORC Timiș cu privire

la înregistrarea reclamantei în scopuri de TVA și deși reclamanta a solicitat suspendarea

inspecției fiscale până la primirea răspunsului de la ORC Timiș, inspecția a fost

suspendată timp de o săptămână dar în acest termen nu a fost posibilă lămurirea

situației înregistrării reclamantei în scopul de TVA.

Reclamanta a contestat

și veridicitatea modului de calculare a sumelor datorate și a considerat că doar

instanța de judecată poate și trebuie să verifice legalitatea actelor fiscale în

urma efectuării unor expertize de specialitate.

În drept s-au invocat

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinarea depusă

la dosar pârâta D.G.F.P. Timiș a solicitat respingerea cererii de suspendare arătând

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 întrucât

simpla depunere a contestației în procedura prealabilă nu dovedește existența cazului

bine justificat, iar începerea executării silite pe de altă parte, nu constată îndeplinită

condiția producerii unei pagube iminente.

Din cuprinsul art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 rezultă că posibilitatea suspendării executării

silite poate interveni numai în cazuri de excepție iar motivarea cererii de suspendare

de către reclamantă a fost realizată la modul generic, valoarea debitului fiind

nerelevantă în cauză.

c) Sentința și motivarea

primei instanțe

Prin sentința nr. 535

din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A.C. M. SRL

Timiș în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că s-a formulat plângere prealabilă, s-a plătit

cauțiunea.

Pe fondul cererii s-a

apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu privire

la cazul bine justificat și paguba iminentă.

S-a arătat că existența

cazului bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta

o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie

unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, iar

în cauză reclamanta nu a invocat asemenea împrejurări de fapt sau drept de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, așa

cum prevede art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ci a invocat argumente

juridice legate de interpretarea dispozițiilor legale cuprinse în C. fisc. care

nu au o aparență de valabilitate atât de puternică încât să justifice prin ele însele

îndeplinirea acestei condiții și care pe de altă parte nu pot fi analizate de instanța

învestită cu suspendarea executării actului administrativ.

În ceea ce privește prevenirea

producerii unei pagube iminente, prima instanță a reținut că susținerile reclamantei

privind prejudiciul ce i s-ar produce prin executarea imediată a actelor atacate

nu sunt de natură a conduce la concluzia îndeplinirii acestei condiții.

Paguba nu poate consta

în suma de bani ce trebuie plătită ca urmare a punerii în executare a deciziilor

atacate, ci ar trebui să constea într-o împrejurare generată de această plată întrucât

altfel orice executare a unui act administrativ ar aduce cu sine și iminența producerii

unei pagube astfel încât aceasta ar reprezenta o regulă, iar nu o situație de excepție

așa cum este reglementată de Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat că în verificarea

îndeplinirii condiției pagubei iminente instanța este datoare a verifica dacă executarea

imediată este de natură a prejudicia reclamanta într-o asemenea măsură încât nu

ar mai fi posibilă repararea ulterioară a prejudiciului astfel cauzat, iar în speță

nu s-au relevat asemenea împrejurări, cuantumul mare al sumei ce urmează a fi executată

fiind nerelevant sub acest aspect.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC A.C. M. SRL Timiș.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că a dovedit în concret îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute

de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare.

Cu privire la paguba iminentă

a arătat că instanța și-a însușit toate argumentele pârâtei, iar referitor la cazul

bine justificat s-a menționat că în precedent s-a întocmit un alt raport de inspecție

fiscală, iar în procedura prealabilă s-a dispus refacerea inspecției fiscale, debitul

stabilit fiind cu mult mai mic, ceea ce creează o îndoială asupra legalității și

temeiniciei actului de control.

b) Întâmpinarea depusă

în cauză

D.G.F.P. Timiș a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că sentința primei

instanțe este legală și temeinică.

c) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte, din examinarea

motivelor de recurs, a sentinței primei instanțe, constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor

art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea unui act administrativ,

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Analiza textului

art. 14 din Legea nr. 554/2004, relevă că în vederea suspendării actului administrativ

trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții.

Astfel, este

necesar a se fi formulat plângere prealabilă, să se depună cauțiunea să existe un

caz bine justificat și riscul producerii unei pagube iminente.

În speță,

s-a formulat plângere prealabilă, așa cum rezultă din dovada aflată la dosarul de

fond și s-a plătit cauțiunea.

Însă, în cauza prezentă

nu sunt îndeplinite celelalte condiții, privind cazul bine justificat și paguba

iminentă.

În ceea ce privește cazul

bine justificat, Înalta Curte constată că din modul de redactare al art. 14 din

Legea nr. 554/2004 rezultă că măsura suspendării actului administrativ are caracter

de excepție și cel ce o pretinde trebuie să dovedească existența cazului bine justificat

și iminența producerii pagubei.

În cauză nu au fost dovedite

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care ar fi de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului, așa cum s-a explicat și de

către judecătorul fondului.

Referitor la condiția

pagubei iminente

Potrivit art. 14 din Legea

nr. 554/2004, pentru suspendarea actului administrativ trebuie să se dovedească

prejudiciul material viitor pe care l-ar suferi persoana vătămată prin actul respectiv.

Ori, în speța de față

nu este dovedit un astfel de prejudiciu, cu precizarea că executarea nu se confundă

cu prejudiciul, care trebuie să fie probat și nu prezumat.

În vederea

admiterii cererii de suspendare a executării actului administrativ toate condițiile

trebuie îndeplinite cumulativ, ori în speță nu sunt îndeplinite condițiile privind

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Trebuie precizat

că reclamanta-recurentă nu a făcut nici un fel de dovezi cu privire la prejudiciu

ce s-ar crea în patrimoniul său prin executare, respectiv imposibilitatea de a se

achita salariile personalului sau alte datorii a căror neplată ar crea serioase

probleme desfășurării normale a activității.

c) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate sunt nefondate,

astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC A.C. M. SRL Timiș împotriva sentinței civile nr. 535 din 6 decembrie 2010

a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2011.