ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1043/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

pârâților

Prin cererea înregistrată

la data de 22 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC S. SRL - Timiș a chemat în judecată pe pârâții D.G.F.P.

Timiș și A.F.P. Timișoara - Inspecția Fiscală - Serviciul persoane juridice 2, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- anularea în tot a deciziei

nr. 2528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș în soluționarea contestației

nr. x din anul 2008;

- anularea în tot a deciziei

nr. 14 din 16 octombrie 2008 emisă de A.F.P. Timișoara în soluționarea contestației

nr. x din anul 2008;

- admiterea contestației

înregistrate la A.F.P. Timișoara sub nr. x din 08 octombrie 2008, astfel cum a fost

formulată, în sensul anulării în totalitate a deciziei de impunere nr. 594 din

09 septembrie 2008, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție

fiscală din 09 septembrie 2008, cu anularea tuturor măsurilor stabilite prin aceste

acte, precum și a raportului de inspecție fiscală din 08 septembrie 2008; cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta susține, în esență, că, prin actele administrativ-fiscale contestate,

întocmite în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 01 septembrie 2008

- 08 septembrie 2008 în mod eronat au fost reținute în sarcina societății obligațiile

fiscale în sensul celor arătate în continuare.

În mod corect, cu respectarea

dispozițiilor art. 146 alin. (1) și art. 155 alin. (5) C. fisc., societatea a dedus

TVA în sumă de 17.236,17 RON, în baza facturilor legal emise de către SC F.M. România

SRL - Timișoara, reprezentând refacturarea, în baza actului adițional nr. 1 la contractul

de prestări servicii de consultanță financiară și management din 04 aprilie 2005,

a următoarelor cheltuieli:

-  costurile generate

de întreținerea și utilizarea autovehiculelor cu nr. de înmatriculare: X și Y,

-  costurile generate

de activitatea personalului dedicat activității,

-  costurile salariale,

taxele și impozitele aferente, inclusiv tichetele de masă,

-  cheltuielile de deplasare

în interes de serviciu,

-  costurile de taxi,

-  costurile convorbirilor

telefonice și internet,

-  costurile aferente

transportului direct la și de la locul de muncă,

- și orice alte costuri

ocazionale care au legătură cu activitatea beneficiarului, costuri acceptate de

acesta din urmă.

Reclamanta susține că

nu dispune de personal și mijloace de transport, toată administrarea firmei fiind

realizată de către SC F.M. România SRL, prin personalul acesteia și cu mijloacele

din dotare, iar costurile au fost evidențiate pe centre de cost distincte și s-au

refacturat pe bază de anexe din care rezultă natura costurilor și care au la bază

documentelor justificative aferente.

De asemenea, reclamanta

susține că sumele refacturate de SC F.M. România SRL către societate reprezintă

cheltuieli accesorii realizării obiectului de activitate a contractului de management

existent între cele două firme și conform legislației fiscale, acestea trebuie cuprinse

în baza de calcul a TVA, așa cum reiese din art. 137 alin. (2) C. fisc. și normele

de aplicare.

Mai susține reclamanta

că în interpretarea prevederilor art. 145 alin. (2) și art. 141 alin. (2) lit. e)

și alin. (3) C. fisc., societatea a beneficiat în aceleași situații de fapt, de

rambursarea TVA pentru perioada 30 martie 2005 - 31 martie 2008, în urma controlului

fiscal anterior.

În urma controlului efectuat

anterior, pe baza aceleași declarații făcute de societatea reclamantă, a beneficiat

de rambursare de TVA în condițiile în care le-a fost lăsată ca măsura înregistrarea

notificării privind opțiunea de taxare a serviciilor de închiriere de bunuri imobile.

Mai susține reclamanta

că perioada vizată de inspecția fiscală este aprilie - iunie 2008 și nu 2005 - 2007,

această perioadă fiind verificată prin controlul derulat în perioada 06 iulie 2008

- 11 iulie 2008, astfel că nu se justifică stabilirea de măsuri pentru o perioadă

neverificată de organul de control care dispune astfel de măsuri și consideră că

nu este obligată să depună declarații rectificative și să procedeze la recalcularea

impozitului pe profit în perioada 2005 - martie 2008.

Prin întâmpinare, pârâtele

au invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, în raport cu dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că TVA stabilită suplimentar

în sarcina reclamantei este în sumă de 2.435,173 RON. Pârâta D.G.F.P. Timiș a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește capătul de

cerere privind anularea deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 și a dispoziției de

măsuri din 09 septembrie 2008 emisă de A.F.P. Timișoara.

Pe fondul cauzei pârâtele

au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și

legale a actelor administrative fiscale atacate, respectiv a deciziei nr. 2.528/258

din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș și a deciziei de impunere nr. 594

din 09 septembrie 2008 emisă de A.F.P. Timișoara.

a competenței

Prin sentința civilă

nr. 931/PI/CA din 23 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2421/30/2009, Tribunalul

Timiș a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal.

de fond

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 2421/30/2009.

Prin sentința civilă

nr. 59 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL

- Timiș.

Curtea de apel a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta D.G.F.P. Timiș față

de capătul de cerere referitor la anularea actelor emise de A.F.P. Timișoara, reținând

că între actele atacate există o strânsă legătură, fiind emise cu ocazia efectuării

aceluiași control de către organele fiscale și făcând obiectul analizei în cadrul

litigiului ca un tot unitar, iar D.G.F.P. Timiș a soluționat contestația formulată

de reclamantă împotriva unuia dintre actele administrative contestate.

Pe fondul cauzei, Curtea

de apel a reținut, în esență, următoarele:

În urma inspecției fiscale

efectuate de organele de inspecție fiscală privind rambursarea TVA pentru perioada

aprilie 2008 - iunie 2008, A.F.P. Timișoara a întocmit raportul de inspecție fiscală

din 09 septembrie 2008, prin care s-au constatat o serie de neregularități privind

determinarea TVA și în baza căruia:

A.F.P. Timișoara a emis

decizia de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008 prin care s-a stabilit ca nedeductibilă

TVA în sumă de 2.435.173 RON, această sumă fiind respinsă la rambursare;

A.F.P. Timișoara a întocmit

procesul-verbal din data de 08 septembrie 2008, înregistrat sub nr. v din 09

septembrie 2008, ca anexă la raportul de inspecție fiscală, în baza căruia a fost

emisă dispoziția din 09 septembrie 2008 privind măsurile stabilite de organele de

inspecție fiscală prin care au fost dispuse în sarcina societății reclamante următoarele

măsuri: recalcularea profitului impozabil și a impozitului pe profit datorat aferent

anilor 2005, 2006 și 2007, luând în considerare cheltuielile aferente obiectivului

de investiții nefinalizat, înregistrarea în registrul de evidență fiscală a cheltuielilor

aferente obiectivului de investiții nefinalizat, ca și cheltuieli nedeductibile,

precum și depunerea declarațiilor rectificative pentru declarațiile depuse pentru

anii 2005, 2006 și 2007.

Contestația formulată

de societate împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin decizia nr. 2.528/258

din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș, ca neîntemeiată, pentru suma de 2.433.575

RON reprezentând TVA nedeductibilă, și ca nemotivată, pentru suma de 1.598 RON reprezentând

TVA nedeductibilă.

Contestația formulată

de societate împotriva dispoziției de măsuri a fost respinsă prin decizia A.F.P.

Timișoara nr. 14 din 16 octombrie 2008.

Curtea de apel a reținut

că, prin raportul de inspecție fiscală contestat, organele de inspecție fiscală

au constatat în mod corect că reclamanta a dedus în mod nejustificat TVA în sumă

totală de 2.435.173 RON, după cum urmează:

- 17.236,15 RON TVA aferentă

facturilor nr. a din 30 mai 2008 și nr. b din 30 aprilie 2008 emisă de SC F.M. România

SRL reprezentând refacturarea unor cheltuieli. Sub acest aspect, instanța a reținut

că suma respectivă nu este deductibilă întrucât: (i) societatea nu a justificat

cheltuielile respective ca fiind necesare pentru activitatea societății, în sensul

că nu a prezentat situații sau rapoarte de lucru, nu are personal angajat care să

utilizeze cele 2 autovehicule, să efectueze cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli

de personal; (ii) din cuprinsul contractului și din actul adițional nu rezultă un

algoritm de calcul al acestor cheltuieli; (iii) reclamanta nu a justificat modul

în care s-a făcut repartizarea cheltuielilor efectuate de către SC F.M. România

SRL, nu a prezentat situații de lucrări sau rapoarte de lucru ale personalului dedicat

activității societății, timpul alocat executării acestor servicii precum și tariful

acestora; (iv) la data controlului, reclamanta nu avea angajați și nici nu exista

un contract prin care SC F.M. România SRL să fi pus personal la dispoziția SC S.

SRL, astfel încât să se justifice cheltuielile efectuate; (v) facturile în cauză

cuprind și refacturarea de către SC F.M. România SRL a diverse sume care nu intră

în sfera de aplicare a TVA sau sunt scutite de TVA (diurna de deplasare, provizioane

constituite, fondul de salarii, taxe, impozite și contribuții la bugetul de stat

aplicate asupra fondului de salarii, tichete de masă, prime de concedii, asigurări

auto, etc.; (vi) în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. a) C. fisc., societatea

nu avea dreptul să deducă cheltuielile de protocol și TVA aferentă, întrucât a înregistrat

pierdere fiscală în exercițiul fiscal încheiat; (vii) în ceea ce privește cheltuielile

de deplasare, cele pentru carburanții auto achiziționați, cele pentru închirierea,

reparația și întreținerea autovehiculelor, reclamanta nu a prezentat la data controlului

documente justificative în sensul dispozițiilor pct. 46 alin. (2) și (3) și

pct. 48 din Titlul VI al Normelor metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004;

- 1.498 RON TVA aferentă

unei facturi emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA reprezentând

chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe DN 6, teren pentru care la

data inspecției fiscale nu a fost depusă de locator notificarea pentru taxarea din

punct de vedere al TVA a operațiunilor de închiriere, în condițiile în care, de

regulă, operațiunile de închiriere sunt scutite de TVA. A reținut instanța că, în

mod corect, în raport cu dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc.

și ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucțiunilor

pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc., organele fiscale au respins ca nemotivată

contestația formulată de reclamantă pentru această sumă, întrucât societatea nu

a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente de fapt și

de drept sub acest aspect.

- 2.416.339 RON TVA aferentă

activității de construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate care au

fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea D.N., județul

Timiș. În ceea ce privește această sumă, Curtea de apel a reținut că, în perioada

verificată (01 aprilie 2008 – 30 iunie 2008) și la data finalizării inspecției fiscale

(08 septembrie 2008), imobilul respectiv nu era finalizat și recepționat, nu se

cunoștea destinația sa viitoare și nici nu a fost depusă la organele fiscale notificarea

cu privire la opțiunea de taxare a operațiunilor de închiriere a imobilului. În

raport cu dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) și e) din C. fisc. și ale

pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a art. 141 din C. fisc., aprobate prin

H.G. nr. 44/2004, în mod corect organele de inspecție fiscală au reținut că TVA

aferentă activității de construcție a bunului imobil nu îndeplinește condițiile

de deductibilitate, întrucât opțiunea de taxare cu TVA a operațiunilor de închiriere

de bunuri imobile și implicit, deducerea TVA pentru aceste operațiuni, se exercită

de la data înscrisă în notificarea depusă la organele fiscale.

- 100 RON TVA dedusă în

mod eronat, întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de TVA aferent

trim. II 2008 o TVA deductibilă în sumă de 2.489.845 RON, iar din jurnalele de cumpărări,

rezultă o TVA deductibilă în sumă de 2.489.745 RON, rezultând o diferența de 100

RON declarată în plus fără a avea la bază documente justificative. A reținut instanța

că, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) C.

proc. fisc. și ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea

instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc., organele fiscale au

respins ca nemotivată contestația formulată de reclamantă pentru această sumă, întrucât

societatea nu a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente

de fapt și de drept sub acest aspect.

În ceea ce privește dispoziția

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 5817 din 09

septembrie 2008 și decizia nr. 14 din 16 octombrie 2008, prin care a fost respinsă

contestația împotriva dispoziției respective, Curtea a reținut că, deși controlul

organelor fiscale a vizat perioada 01 aprilie 2008 - 30 iunie 2008, măsurile dispuse

de către aceste organe în sarcina reclamantei pentru perioada care excede controlului

sunt justificate de prevederile art. 105 C. proc. fisc., față de care organele de

control fiscal au avut în vedere consecințele generate de înregistrările în contabilitate

a unor cheltuieli aferente imobilizărilor corporale în curs, împrejurare ce are

drept consecință înregistrarea unui pierderi fiscale aferente perioadei 2005 – 2008,

astfel că, în mod corect, organele fiscale au constatat că reclamanta a inclus pe

cheltuielile exercițiilor financiare ale perioadei 2005 - 2008 unele costuri pentru

construirea Centrului logistic din D.N., împrejurare ce a condus la înregistrarea

de pierderi fiscale.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta SC S. SRL – Timiș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului și în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond și în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii

acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Printr-o primă critică

din recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a respins

cererea de probațiune prin care s-a solicitat încuviințarea probei cu expertiza

tehnică în specialitatea contabilitate. Susține recurenta-reclamantă că, prin cererea

depusă la dosarul de fond, a indicat și obiectivele expertizei, susținând că netemeinicia

actelor contestate poate fi pe deplin lămurită doar de un expert tehnic mai ales

în privința problemei esențiale referitoare la modul de calcul al cheltuielilor

accesorii contractului de prestări servicii de consultanță financiară și management

semnat între SC S. SRL - Timiș și SC F.M. România SRL. Apreciază recurenta-reclamantă

că este extrem de dificil ca, având în vedere complexitatea operațiunilor verificate

de organele de control, complexitatea și particularitățile relației dintre cele

două societăți, datorate inclusiv modului de lucru al SC F.M. România, susținerile

din cererea de chemare în judecată să poată fi verificate doar pe baza actelor de

la dosarul cauzei, fiind necesară efectuarea unei expertize contabil-fiscale. Sub

aspectul acestei critici, recurenta-reclamantă solicită, în temeiul art. 312

alin. (3) C. proc. civ., casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare

Curții de Apel Timișoara în vederea efectuării în cauză a unei expertize contabile

care să fie întocmită de un expert consultant fiscal.

Printr-o a doua critică

din recurs, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta-reclamantă

susține că în mod greșit instanța de fond a respins,

ca netemeinică, acțiunea formulată. Susține recurenta-reclamantă că atât organele

fiscale, cât și instanța de fond în mod greșit au reținut incidența dispozițiilor

pct. 48 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 întrucât acestea

se referă la impozitul pe profit, în timp ce litigiul de față are ca obiect neacordarea

deductibilității TVA, iar nu a cheltuielilor rezultate ca urmare a executării contractului

de management. Precizează recurenta-reclamantă că sumele pe care SC F.M. România

SRL le-a refacturat către SC S. SRL - Timiș, ca urmare a executării serviciilor,

sunt cheltuieli accesorii contractului și urmează regimul serviciilor de bază din

punct de vedere al TVA și se facturează cu TVA, conform dispozițiilor art. 137 alin

(2) C. fisc. și ale Normelor de aplicare. Mai susține recurenta-reclamantă că rapoartele

de lucrări nu au fost depuse la dosarul cauzei întrucât sunt foarte multe și ar

fi mărit în mod nejustificat volumul dosarului instanței. Susține recurenta-reclamantă

că documentele respective nu au fost depuse întrucât ele urmau a fi puse la dispoziția

expertului, ulterior încuviințării de către instanță a probei cu expertiza contabilă,

documentele urmând a fi atașate la raportul de expertiză contabilă.

În probațiune, recurenta-reclamantă

a depus 17 rapoarte de activitate întocmite conform contractului din 04 aprilie

2005, procesul-verbal de recepție finală a construcției în litigiu, raportul de

sinteză și punctul de vedere al proiectantului cu privire la execuția construcției

și extrasul de carte funciară din 26 august 2010.

de recurs

Analizând cauza, prin

prisma criticilor din recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează

a fi admis pentru considerentele arătate în continuare:

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acțiunea introductivă, reclamanta SC S.

SRL - Timiș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiș și A.F.P.

Timișoara anularea actelor administrativ-fiscale, prin care a fost stabilită în

sarcina societății obligația de plată a TVA în sumă totală de 2.435.173 RON, după

cum urmează:

- 17.236,15 RON TVA aferentă

facturilor nr. a din 30 mai 2008 și nr. b din 30 aprilie 2008 emisă de SC F.M. România

SRL;

- 1.498 RON TVA aferentă

unei facturi emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA reprezentând

chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe DN 6;

- 2.416.339 RON TVA aferentă

activității de construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate care au

fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea D.N., județul

Timiș;

- 100 RON TVA dedusă în

mod eronat.

Din analiza sentinței

recurate, se constată că instanța de fond a avut în vedere numai apărările formulate

de pârâte, care se regăsesc în totalitate în cuprinsul actelor contestate, iar în

ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la modul de calcul al obligațiilor

fiscale și greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic

dedus judecății, Înalta Curte reține că acestea nu au fost înlăturate motivat.

Deși, prin cererea depusă

în fața instanței de fond, reclamanta SC S. SRL – Timiș a formulat cerere de probațiune

prin care a solicitat instanței să încuviințeze efectuarea unei expertize tehnice

de specialitate, Curtea de apel, prin încheierea din 26 ianuarie 2010, a respins

cererea reclamantei reținând că, în cauză, „nu se contestă modul de calcul al sumelor,

ci interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale”.

Înalta Curte constată

că, prin obiectivele propuse, reclamanta solicita ca expertul să răspundă, raportat

la situația de fapt și raporturile stabilite între cele două societăți, atât cu

privire la incidența anumitor dispoziții legale [art. 21 alin. (3) lit. a),

art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., pct. 46 alin. (2) și (3) din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 44/2004], cât și cu privire regimul deductibilității TVA

în cazul cheltuielilor în litigiu și modul în care au fost înregistrate în contabilitate

cheltuielilor accesorii contractului din 04 aprilie 2005.

Raportat la obiectul acțiunii,

susținerile reclamantei și apărările pârâților, se constată că soluționarea litigiului

depinde atât de incidența și modul de interpretare al dispozițiilor din C. fisc.

și din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cât și de modul de

justificare și de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor efectuate, facturate

și refacturate între cele două societăți comerciale, motiv pentru care nu se poate

reține că lămurirea cauzei sub toate aspectele ține exclusiv de interpretarea unor

dispoziții legale.

Or, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să

stăruie,

prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

În

acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din

Convenția europeană a drepturilor omului, în

jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului s-a reținut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv

decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia

pertinența” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28 aprilie

2005, în cauza A. contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005). Sub

acest aspect, în cauza dedusă judecății, Curtea constată că, la pronunțarea sentinței

recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor și argumentelor

invocate de reclamantă, ci așa cum se constată din parcurgerea considerentelor hotărârii

pronunțate de instanța fondului, acestea reprezintă în fapt o preluare „ad literam”

a susținerilor pârâtelor și a celor consemnate în actele contestate.

De

altfel, în raport cu obiectul actelor administrativ-fiscale a căror legalitate este

contestată în cauză și față de obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei,

în condițiile complexității raporturilor contractuale derulate între cele două societăți

comerciale, instanța de control judiciar reține că proba cu

expertiza tehnică de specialitate

este de natură a oferi instanței un sprijin real în lămurirea cauzei atât în raport

cu dispozițiile legale aplicabile, cât și raportat la susținerile părților.

Respingerea de către instanța

de fond a cererii reclamantei de încuviințare a efectuării unei expertize tehnice

de specialitate cu motivarea arătată anterior, nu este de natură a conduce la înlăturarea

de plano a unei probe științifice menite, prin caracterul ei de specialitate, să

poată permite formarea convingerii judecătorului, fie în sensul acceptării, fie

în sensul înlăturării susținerilor și apărărilor formulate de părți.

Chiar dacă obiectivele

expertizei, astfel cum acestea au fost propuse de către reclamantă, nu ar fi clar

motivate ori nu ar fi edificatoare pentru lămurirea cauzei, instanța însă este cea

care, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., are

îndatorirea să ceară orice explicații sau lămuriri chiar dacă acestea nu ar fi solicitate

de părți, în scopul stabilirii corecte a faptelor și aplicării dispozițiilor legale

în perspectiva pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art.

312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamanta

SC S. SRL – Timiș, iar sentința pronunțată de Curtea de apel va fi casată, cauza

urmând a fi trimisă aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării,

instanța fondului va pune în discuția părților necesitatea efectuării probei cu

expertiza tehnică de specialitate, prin care urmează a se răspunde atât obiectivelor

propuse de părțile litigiului, cât și celor apreciate de instanță în vederea lămuririi

cauzei sub toate aspectele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

SC S. SRL - Timiș

împotriva sentinței civile

nr. 59 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 februarie 2011.