Decizia nr. 1043/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 2421/30/2009 — recurs

Cererea de chemare în judecată și apărările pârâților Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S. SRL - Timiș a chemat în judecată pe pârâții D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara - Inspecția Fiscală - Serviciul persoane juridice 2, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea în tot a deciziei nr. 2528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș în soluționarea contestației nr. x din anul 2008; - anularea în tot a deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 emisă de A.F.P. Timișoara în soluționarea contestației nr. x din anul 2008; - admiterea contestației înregistrate la A.F.P. Timișoara sub nr. x din 08 octombrie 2008, astfel cum a fost formulată, în sensul anulării în totalitate a deciziei de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008, a dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 09 septembrie 2008, cu anularea tuturor măsurilor stabilite prin aceste acte, precum și a raportului de inspecție fiscală din 08 septembrie 2008; cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta susține, în esență, că, prin actele administrativ-fiscale contestate, întocmite în urma inspecției fiscale desfășurate în perioada 01 septembrie 2008 - 08 septembrie 2008 în mod eronat au fost reținute în sarcina societății obligațiile fiscale în sensul celor arătate în continuare. În mod corect, cu respectarea dispozițiilor art. 146 alin. (1) și art. 155 alin. (5) C. fisc., societatea a dedus TVA în sumă de 17.236,17 RON, în baza facturilor legal emise de către SC F.M. România SRL - Timișoara, reprezentând refacturarea, în baza actului adițional nr. 1 la contractul de prestări servicii de consultanță financiară și management din 04 aprilie 2005, a următoarelor cheltuieli: - costurile generate de întreținerea și utilizarea autovehiculelor cu nr. de înmatriculare: X și Y, - costurile generate de activitatea personalului dedicat activității, - costurile salariale, taxele și impozitele aferente, inclusiv tichetele de masă, - cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, - costurile de taxi, - costurile convorbirilor telefonice și internet, - costurile aferente transportului direct la și de la locul de muncă, - și orice alte costuri ocazionale care au legătură cu activitatea beneficiarului, costuri acceptate de acesta din urmă. Reclamanta susține că nu dispune de personal și mijloace de transport, toată administrarea firmei fiind realizată de către SC F.M. România SRL, prin personalul acesteia și cu mijloacele din dotare, iar costurile au fost evidențiate pe centre de cost distincte și s-au refacturat pe bază de anexe din care rezultă natura costurilor și care au la bază documentelor justificative aferente. De asemenea, reclamanta susține că sumele refacturate de SC F.M. România SRL către societate reprezintă cheltuieli accesorii realizării obiectului de activitate a contractului de management existent între cele două firme și conform legislației fiscale, acestea trebuie cuprinse în baza de calcul a TVA, așa cum reiese din art. 137 alin. (2) C. fisc. și normele de aplicare. Mai susține reclamanta că în interpretarea prevederilor art. 145 alin. (2) și art. 141 alin. (2) lit. e) și alin. (3) C. fisc., societatea a beneficiat în aceleași situații de fapt, de rambursarea TVA pentru perioada 30 martie 2005 - 31 martie 2008, în urma controlului fiscal anterior. În urma controlului efectuat anterior, pe baza aceleași declarații făcute de societatea reclamantă, a beneficiat de rambursare de TVA în condițiile în care le-a fost lăsată ca măsura înregistrarea notificării privind opțiunea de taxare a serviciilor de închiriere de bunuri imobile. Mai susține reclamanta că perioada vizată de inspecția fiscală este aprilie - iunie 2008 și nu 2005 - 2007, această perioadă fiind verificată prin controlul derulat în perioada 06 iulie 2008 - 11 iulie 2008, astfel că nu se justifică stabilirea de măsuri pentru o perioadă neverificată de organul de control care dispune astfel de măsuri și consideră că nu este obligată să depună declarații rectificative și să procedeze la recalcularea impozitului pe profit în perioada 2005 - martie 2008. Prin întâmpinare, pârâtele au invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că TVA stabilită suplimentar în sarcina reclamantei este în sumă de 2.435,173 RON. Pârâta D.G.F.P. Timiș a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 și a dispoziției de măsuri din 09 septembrie 2008 emisă de A.F.P. Timișoara. Pe fondul cauzei pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative fiscale atacate, respectiv a deciziei nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș și a deciziei de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008 emisă de A.F.P. Timișoara.

Hotărârea de declinare a competenței Prin sentința civilă nr. 931/PI/CA din 23 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2421/30/2009, Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea instanței de fond Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 2421/30/2009. Prin sentința civilă nr. 59 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL - Timiș. Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta D.G.F.P. Timiș față de capătul de cerere referitor la anularea actelor emise de A.F.P. Timișoara, reținând că între actele atacate există o strânsă legătură, fiind emise cu ocazia efectuării aceluiași control de către organele fiscale și făcând obiectul analizei în cadrul litigiului ca un tot unitar, iar D.G.F.P. Timiș a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva unuia dintre actele administrative contestate. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În urma inspecției fiscale efectuate de organele de inspecție fiscală privind rambursarea TVA pentru perioada aprilie 2008 - iunie 2008, A.F.P. Timișoara a întocmit raportul de inspecție fiscală din 09 septembrie 2008, prin care s-au constatat o serie de neregularități privind determinarea TVA și în baza căruia: A.F.P. Timișoara a emis decizia de impunere nr. 594 din 09 septembrie 2008 prin care s-a stabilit ca nedeductibilă TVA în sumă de 2.435.173 RON, această sumă fiind respinsă la rambursare; A.F.P. Timișoara a întocmit procesul-verbal din data de 08 septembrie 2008, înregistrat sub nr. v din 09 septembrie 2008, ca anexă la raportul de inspecție fiscală, în baza căruia a fost emisă dispoziția din 09 septembrie 2008 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală prin care au fost dispuse în sarcina societății reclamante următoarele măsuri: recalcularea profitului impozabil și a impozitului pe profit datorat aferent anilor 2005, 2006 și 2007, luând în considerare cheltuielile aferente obiectivului de investiții nefinalizat, înregistrarea în registrul de evidență fiscală a cheltuielilor aferente obiectivului de investiții nefinalizat, ca și cheltuieli nedeductibile, precum și depunerea declarațiilor rectificative pentru declarațiile depuse pentru anii 2005, 2006 și 2007. Contestația formulată de societate împotriva deciziei de impunere a fost respinsă prin decizia nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 emisă de D.G.F.P. Timiș, ca neîntemeiată, pentru suma de 2.433.575 RON reprezentând TVA nedeductibilă, și ca nemotivată, pentru suma de 1.598 RON reprezentând TVA nedeductibilă. Contestația formulată de societate împotriva dispoziției de măsuri a fost respinsă prin decizia A.F.P. Timișoara nr. 14 din 16 octombrie 2008. Curtea de apel a reținut că, prin raportul de inspecție fiscală contestat, organele de inspecție fiscală au constatat în mod corect că reclamanta a dedus în mod nejustificat TVA în sumă totală de 2.435.173 RON, după cum urmează: - 17.236,15 RON TVA aferentă facturilor nr. a din 30 mai 2008 și nr. b din 30 aprilie 2008 emisă de SC F.M. România SRL reprezentând refacturarea unor cheltuieli. Sub acest aspect, instanța a reținut că suma respectivă nu este deductibilă întrucât: (i) societatea nu a justificat cheltuielile respective ca fiind necesare pentru activitatea societății, în sensul că nu a prezentat situații sau rapoarte de lucru, nu are personal angajat care să utilizeze cele 2 autovehicule, să efectueze cheltuieli de deplasare și alte cheltuieli de personal; (ii) din cuprinsul contractului și din actul adițional nu rezultă un algoritm de calcul al acestor cheltuieli; (iii) reclamanta nu a justificat modul în care s-a făcut repartizarea cheltuielilor efectuate de către SC F.M. România SRL, nu a prezentat situații de lucrări sau rapoarte de lucru ale personalului dedicat activității societății, timpul alocat executării acestor servicii precum și tariful acestora; (iv) la data controlului, reclamanta nu avea angajați și nici nu exista un contract prin care SC F.M. România SRL să fi pus personal la dispoziția SC S. SRL, astfel încât să se justifice cheltuielile efectuate; (v) facturile în cauză cuprind și refacturarea de către SC F.M. România SRL a diverse sume care nu intră în sfera de aplicare a TVA sau sunt scutite de TVA (diurna de deplasare, provizioane constituite, fondul de salarii, taxe, impozite și contribuții la bugetul de stat aplicate asupra fondului de salarii, tichete de masă, prime de concedii, asigurări auto, etc.; (vi) în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (3) lit. a) C. fisc., societatea nu avea dreptul să deducă cheltuielile de protocol și TVA aferentă, întrucât a înregistrat pierdere fiscală în exercițiul fiscal încheiat; (vii) în ceea ce privește cheltuielile de deplasare, cele pentru carburanții auto achiziționați, cele pentru închirierea, reparația și întreținerea autovehiculelor, reclamanta nu a prezentat la data controlului documente justificative în sensul dispozițiilor pct. 46 alin. (2) și (3) și pct. 48 din Titlul VI al Normelor metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004; - 1.498 RON TVA aferentă unei facturi emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA reprezentând chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe DN 6, teren pentru care la data inspecției fiscale nu a fost depusă de locator notificarea pentru taxarea din punct de vedere al TVA a operațiunilor de închiriere, în condițiile în care, de regulă, operațiunile de închiriere sunt scutite de TVA. A reținut instanța că, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. și ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc., organele fiscale au respins ca nemotivată contestația formulată de reclamantă pentru această sumă, întrucât societatea nu a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente de fapt și de drept sub acest aspect. - 2.416.339 RON TVA aferentă activității de construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea D.N., județul Timiș. În ceea ce privește această sumă, Curtea de apel a reținut că, în perioada verificată (01 aprilie 2008 – 30 iunie 2008) și la data finalizării inspecției fiscale (08 septembrie 2008), imobilul respectiv nu era finalizat și recepționat, nu se cunoștea destinația sa viitoare și nici nu a fost depusă la organele fiscale notificarea cu privire la opțiunea de taxare a operațiunilor de închiriere a imobilului. În raport cu dispozițiile art. 145 alin. (2) lit. a) și e) din C. fisc. și ale pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a art. 141 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în mod corect organele de inspecție fiscală au reținut că TVA aferentă activității de construcție a bunului imobil nu îndeplinește condițiile de deductibilitate, întrucât opțiunea de taxare cu TVA a operațiunilor de închiriere de bunuri imobile și implicit, deducerea TVA pentru aceste operațiuni, se exercită de la data înscrisă în notificarea depusă la organele fiscale. - 100 RON TVA dedusă în mod eronat, întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de TVA aferent trim. II 2008 o TVA deductibilă în sumă de 2.489.845 RON, iar din jurnalele de cumpărări, rezultă o TVA deductibilă în sumă de 2.489.745 RON, rezultând o diferența de 100 RON declarată în plus fără a avea la bază documente justificative. A reținut instanța că, în mod corect, în raport cu dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc. și ale pct. 12.1 lit. b) din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX C. proc. fisc., organele fiscale au respins ca nemotivată contestația formulată de reclamantă pentru această sumă, întrucât societatea nu a formulat nici un motiv de contestare prin care să prezinte argumente de fapt și de drept sub acest aspect. În ceea ce privește dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 5817 din 09 septembrie 2008 și decizia nr. 14 din 16 octombrie 2008, prin care a fost respinsă contestația împotriva dispoziției respective, Curtea a reținut că, deși controlul organelor fiscale a vizat perioada 01 aprilie 2008 - 30 iunie 2008, măsurile dispuse de către aceste organe în sarcina reclamantei pentru perioada care excede controlului sunt justificate de prevederile art. 105 C. proc. fisc., față de care organele de control fiscal au avut în vedere consecințele generate de înregistrările în contabilitate a unor cheltuieli aferente imobilizărilor corporale în curs, împrejurare ce are drept consecință înregistrarea unui pierderi fiscale aferente perioadei 2005 – 2008, astfel că, în mod corect, organele fiscale au constatat că reclamanta a inclus pe cheltuielile exercițiilor financiare ale perioadei 2005 - 2008 unele costuri pentru construirea Centrului logistic din D.N., împrejurare ce a condus la înregistrarea de pierderi fiscale.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel, a declarat recurs reclamanta SC S. SRL – Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată. Printr-o primă critică din recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de probațiune prin care s-a solicitat încuviințarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea contabilitate. Susține recurenta-reclamantă că, prin cererea depusă la dosarul de fond, a indicat și obiectivele expertizei, susținând că netemeinicia actelor contestate poate fi pe deplin lămurită doar de un expert tehnic mai ales în privința problemei esențiale referitoare la modul de calcul al cheltuielilor accesorii contractului de prestări servicii de consultanță financiară și management semnat între SC S. SRL - Timiș și SC F.M. România SRL. Apreciază recurenta-reclamantă că este extrem de dificil ca, având în vedere complexitatea operațiunilor verificate de organele de control, complexitatea și particularitățile relației dintre cele două societăți, datorate inclusiv modului de lucru al SC F.M. România, susținerile din cererea de chemare în judecată să poată fi verificate doar pe baza actelor de la dosarul cauzei, fiind necesară efectuarea unei expertize contabil-fiscale. Sub aspectul acestei critici, recurenta-reclamantă solicită, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., casarea sentinței recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara în vederea efectuării în cauză a unei expertize contabile care să fie întocmită de un expert consultant fiscal. Printr-o a doua critică din recurs, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de fond a respins, ca netemeinică, acțiunea formulată. Susține recurenta-reclamantă că atât organele fiscale, cât și instanța de fond în mod greșit au reținut incidența dispozițiilor pct. 48 din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 întrucât acestea se referă la impozitul pe profit, în timp ce litigiul de față are ca obiect neacordarea deductibilității TVA, iar nu a cheltuielilor rezultate ca urmare a executării contractului de management. Precizează recurenta-reclamantă că sumele pe care SC F.M. România SRL le-a refacturat către SC S. SRL - Timiș, ca urmare a executării serviciilor, sunt cheltuieli accesorii contractului și urmează regimul serviciilor de bază din punct de vedere al TVA și se facturează cu TVA, conform dispozițiilor art. 137 alin (2) C. fisc. și ale Normelor de aplicare. Mai susține recurenta-reclamantă că rapoartele de lucrări nu au fost depuse la dosarul cauzei întrucât sunt foarte multe și ar fi mărit în mod nejustificat volumul dosarului instanței. Susține recurenta-reclamantă că documentele respective nu au fost depuse întrucât ele urmau a fi puse la dispoziția expertului, ulterior încuviințării de către instanță a probei cu expertiza contabilă, documentele urmând a fi atașate la raportul de expertiză contabilă. În probațiune, recurenta-reclamantă a depus 17 rapoarte de activitate întocmite conform contractului din 04 aprilie 2005, procesul-verbal de recepție finală a construcției în litigiu, raportul de sinteză și punctul de vedere al proiectantului cu privire la execuția construcției și extrasul de carte funciară din 26 august 2010.

Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele arătate în continuare: După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, prin acțiunea introductivă, reclamanta SC S. SRL - Timiș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara anularea actelor administrativ-fiscale, prin care a fost stabilită în sarcina societății obligația de plată a TVA în sumă totală de 2.435.173 RON, după cum urmează: - 17.236,15 RON TVA aferentă facturilor nr. a din 30 mai 2008 și nr. b din 30 aprilie 2008 emisă de SC F.M. România SRL; - 1.498 RON TVA aferentă unei facturi emise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA reprezentând chiria pe trimestrul IV 2008 pentru un teren situat pe DN 6; - 2.416.339 RON TVA aferentă activității de construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate care au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea D.N., județul Timiș; - 100 RON TVA dedusă în mod eronat. Din analiza sentinței recurate, se constată că instanța de fond a avut în vedere numai apărările formulate de pârâte, care se regăsesc în totalitate în cuprinsul actelor contestate, iar în ceea ce privește susținerile reclamantei referitoare la modul de calcul al obligațiilor fiscale și greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte reține că acestea nu au fost înlăturate motivat. Deși, prin cererea depusă în fața instanței de fond, reclamanta SC S. SRL – Timiș a formulat cerere de probațiune prin care a solicitat instanței să încuviințeze efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, Curtea de apel, prin încheierea din 26 ianuarie 2010, a respins cererea reclamantei reținând că, în cauză, „nu se contestă modul de calcul al sumelor, ci interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale”. Înalta Curte constată că, prin obiectivele propuse, reclamanta solicita ca expertul să răspundă, raportat la situația de fapt și raporturile stabilite între cele două societăți, atât cu privire la incidența anumitor dispoziții legale [art. 21 alin. (3) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., pct. 46 alin. (2) și (3) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004], cât și cu privire regimul deductibilității TVA în cazul cheltuielilor în litigiu și modul în care au fost înregistrate în contabilitate cheltuielilor accesorii contractului din 04 aprilie 2005. Raportat la obiectul acțiunii, susținerile reclamantei și apărările pârâților, se constată că soluționarea litigiului depinde atât de incidența și modul de interpretare al dispozițiilor din C. fisc. și din Normele metodologice, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cât și de modul de justificare și de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor efectuate, facturate și refacturate între cele două societăți comerciale, motiv pentru care nu se poate reține că lămurirea cauzei sub toate aspectele ține exclusiv de interpretarea unor dispoziții legale. Or, așa cum rezultă din dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii. În acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28 aprilie 2005, în cauza A. contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005). Sub acest aspect, în cauza dedusă judecății, Curtea constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor și argumentelor invocate de reclamantă, ci așa cum se constată din parcurgerea considerentelor hotărârii pronunțate de instanța fondului, acestea reprezintă în fapt o preluare „ad literam” a susținerilor pârâtelor și a celor consemnate în actele contestate. De altfel, în raport cu obiectul actelor administrativ-fiscale a căror legalitate este contestată în cauză și față de obligațiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei, în condițiile complexității raporturilor contractuale derulate între cele două societăți comerciale, instanța de control judiciar reține că proba cu expertiza tehnică de specialitate este de natură a oferi instanței un sprijin real în lămurirea cauzei atât în raport cu dispozițiile legale aplicabile, cât și raportat la susținerile părților. Respingerea de către instanța de fond a cererii reclamantei de încuviințare a efectuării unei expertize tehnice de specialitate cu motivarea arătată anterior, nu este de natură a conduce la înlăturarea de plano a unei probe științifice menite, prin caracterul ei de specialitate, să poată permite formarea convingerii judecătorului, fie în sensul acceptării, fie în sensul înlăturării susținerilor și apărărilor formulate de părți. Chiar dacă obiectivele expertizei, astfel cum acestea au fost propuse de către reclamantă, nu ar fi clar motivate ori nu ar fi edificatoare pentru lămurirea cauzei, instanța însă este cea care, în virtutea rolului activ conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., are îndatorirea să ceară orice explicații sau lămuriri chiar dacă acestea nu ar fi solicitate de părți, în scopul stabilirii corecte a faptelor și aplicării dispozițiilor legale în perspectiva pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de reclamanta SC S. SRL – Timiș, iar sentința pronunțată de Curtea de apel va fi casată, cauza urmând a fi trimisă aceleiași instanțe, spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța fondului va pune în discuția părților necesitatea efectuării probei cu expertiza tehnică de specialitate, prin care urmează a se răspunde atât obiectivelor propuse de părțile litigiului, cât și celor apreciate de instanță în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.