ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3320/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3320/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal,
sub nr. 2421/30 la data de 22 aprilie 2009, reclamanta SC S. SRL Dudeștii Noi a
chemat în judecată pe pârâții M.E.F., A.N.A.F, D.G.F.P. Timiș și M.E.F.,
A.N.A.F, D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara - Inspecția Fiscală - Serviciul
Persoane Juridice 2, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța
să se dispună: anularea în tot a Deciziei nr. 2528/258 din 18 noiembrie 2008
emisă de M.E.F., A.N.A.F, D.G.F.P. Timiș în soluționarea contestației nr. 155052/2008;
anularea în tot a Deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008 emisă de M.E.F.,
A.N.A.F, D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara, Inspecția Fiscală - Serviciul
Persoane Juridice 2 în soluționarea contestației nr. 155052/2008; admiterea
contestației înregistrată la D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara sub nr. 155052
din 8 octombrie 2008 astfel cum a fost formulată, în sensul anulării în
totalitate a Deciziei de impunere nr. 594 din 9 septembrie 2008, a Dispoziției privind
măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008
cu anularea tuturor măsurilor stabilite prin aceste acte și a Raportului de
inspecție fiscală nr. 5789 din 8 septembrie 2008; cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentința civilă nr.
931/PI/ CA din 23 noiembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 2421/30/2009,
Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului
Timiș și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția
contencios administrativ și fiscal.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. 2421/30, la data de 29
decembrie 2009.
Prin Sentința civilă nr.
59 din 05 februarie 2010, Curtea a respins acțiunea reclamantei ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța fondului, în primul ciclu procesual, a reținut în
fapt că s-a încheiat Raportul de inspecție fiscala din data de 8 septembrie 2008
înregistrat la A.F.P. Timișoara sub nr. 5.789 din 9 septembrie 2008, prin care
s-au constatat o serie de neregularități privind determinarea T.V.A. realizate
de reclamanta SC S. SRL in perioada aprilie 2008 – iunie 2008.
Drept urmare, a fost
emisă Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata
stabilite de Inspecția Fiscala nr. 594 din 9 septembrie 2008 de către A.F.P.
Timișoara prin care s-a constatat ca nedeductibila T.V.A. în suma de 2.435.173
lei, motiv pentru care aceasta suma a fost respinsa la rambursare fiind
încheiat si Procesul verbal din data de 8 septembrie 2008 înregistrat la A.F.P. Timișoara sub nr. 5.816 din 9 septembrie 2008, ca anexa la raportul de inspecție
fiscala. A fost emisă și Dispoziția nr. 5.817 din 9 septembrie 2008 privind
masurile stabilite de organele de inspecție fiscala de către A.F.P. Timișoara
prin care s-au dispus in sarcina societății reclamante o serie de masuri de
îndeplinit, și anume: recalcularea profitului impozabil si a impozitului
pe profit datorat aferent anilor 2005, 2006 și 2007, luând in considerare
cheltuielile aferente obiectivului de investiții nefinalizat, înregistrarea in
Registrul de evidenta fiscala a cheltuielilor aferente obiectivului de
investiții nefinalizat ca și cheltuieli nedeductibile precum și depunerea
declarațiilor rectificative pentru declarațiile cod 101 depuse pentru anii
2005, 2006 si 2007.
Reclamanta a formulat
contestație soluționată de organele fiscale prin două decizii distincte,
respectiv contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 594 din 9
septembrie 2008 a fost soluționata prin Decizia nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008
emisă de parata D.G.F.P. Timiș în sensul respingerii contestației ca
neîntemeiată pentru suma de 2.433.575 lei reprezentând T.V.A. nedeductibilă și
ca nemotivată pentru suma de 1.598 lei reprezentând T.V.A. nedeductibilă.
Totodată contestația împotriva dispoziției de măsuri a fost respinsă de A.F.P.
Timișoara prin Decizia nr. 14 din 16 octombrie 2008.
Prin Raportul de
inspecție fiscala din data de 8 septembrie 2008, înregistrat la A.F.P. Timișoara sub nr. 5789 din 9 septembrie 2008, organele de inspecție fiscală au
constatat ca SC S. SRL a dedus in mod nejustificat taxa pe valoarea adăugata în
suma totala de 2.435.173 lei, respectiv,17.236,15 lei T.V.A. aferenta
facturilor nr. 100809 din 30 mai 2008 si nr. 1007976 din 30 aprilie 2008 emisa
de către SC F.M. R. SRL., 1.498 lei T.V.A. aferenta unei facturi emise de C.N.A.D.N.
SA, 2.416.339 lei T.V.A. aferenta activității de construcții reprezentând
bunuri și servicii achiziționate care au fost destinate realizării platformei
logistice situate în localitatea Dudeștii Noi, Județul Timiș și suma de 100 lei
T.V.A. dedusa in mod eronat prin preluarea greșită din jurnalele de
cumpărături.
Curtea, față de
împrejurarea că actele administrative atacate prin prezenta acțiune există o
strânsă legătura, făcând obiectul analizei acestui litigiu ca un tot unitar și
văzând că D.G.F.P. Timiș a soluționat contestația formulată de către reclamantă
împotriva unuia dintre actele administrative mai sus menționate, a respins
excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P. Timiș cu privire la
analizarea Deciziei nr. 14 din 16 octombrie 2008.
S-a reținut că Organul
de Inspecție Fiscală a stabilit că suma de 17.236,15 lei reprezentând T.V.A.
aferentă facturilor nr. 100809 din 30 mai 2008 și nr. 1007976 din 30 aprilie 2008
(cheltuieli cu salariile personalului, închirieri auto, taxi, masa servită,
cazare, diurna, tichete de masa etc.) este nedeductibilă deoarece SC S. SRL nu
justifică aceste cheltuieli ca fiind necesare pentru activitatea societății, de
asemenea că reclamanta nu a justificat modul în care s-a făcut repartizarea cheltuielilor
efectuate de către SC F.M. R. SRL.
Cu privire la T.V.A.
nedeductibilă în sumă de 17.236,15 lei aferentă contractului de servicii de
consultanță financiară și management s-a constatat că la data controlului SC S.
SRL nu avea angajați și nici nu exista un contract prin care SC F.M. R. SRL să
fi pus personal la dispoziția SC S. SRL astfel încât să se justifice
cheltuielile efectuate, iar în plus facturile cuprindeau și refacturări de
către SC F.M.R. S.R.L., precum și diverse sume nedeductibile
În ceea ce privește
cheltuielile de protocol a apreciat instanța că acestea sunt deductibile
limitat, în acord cu prevederile art. 21 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003
modificată și completată în limita unei cote de 2%, iar pentru cheltuielile de
deplasare, justificarea acestora se face conform pct. 46 alin. (3) Titlul VI
din H.G. nr. 44/2004, cu documente, pe care însă reclamanta nu le-a prezentat.
Totodată, s-a
constatat că nici pentru carburanții auto achiziționați deducerea T.V.A. nu a
fost justificată prin documente și nici pentru T.V.A. dedusă prin contracte de
închiriere a autovehiculelor, situații de lucrări pentru reparații, etc. în
ceea ce privește cheltuielile refacturate cu titlu de chirie autovehicule și
cheltuieli cu reparații și întreținere autovehicule.
Curtea a mai reținut
că în perioada verificată (1 aprilie 2008 - 30 iunie 2008) și la data
finalizării inspecției fiscale (8 septembrie 2008) imobilul situat localitatea
Dudeștii Noi, Județul Timiș nu era finalizat și recepționat, nu se cunoștea
destinația viitoare și nici nu a fost depusă la organele fiscale notificarea cu
privire la opțiunea de taxare a operațiunilor de închiriere a imobilului,
pentru a se justifica deducerea T.V.A. în sumă de 2.416.339 lei aferentă
activității de construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate
destinate realizării platformei logistice.
În ceea ce privește T.V.A.
nedeductibilă în sumă de 1.598 lei, compusă din suma de 1.498 lei T.V.A.
aferentă unei facturi emise de C.N.A.D.N. SA reprezentând chiria pe trimestrul
IV 2008 pentru un teren situat pe D.N. 6, și din suma de 100 lei T.V.A. dedusă
întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de T.V.A. aferent
trimestrului II 2008 o T.V.A. deductibilă în sumă de 2.489.845 lei iar din
jurnalele de cumpărări rezultă o T.V.A. deductibilă în sumă de 2.489.745 lei,
Curtea a constatat ca în Decizia nr. 2.528/258 din 18 noiembrie 2008 organele
fiscale au reținut că reclamanta nu a formulat nici un motiv de contestare prin
care să prezinte argumente de fapt și de drept în susținerea contestației.
S-a mai reținut că,
deși controlul organelor fiscale a vizat perioada 1 aprilie 2008 – 30 iunie 2008
măsurile dispuse de către aceste organe în sarcina reclamantei pentru perioada
care excede controlului sunt justificate de prevederile art. 105 din O.G. nr. 92/2003.
Prin Decizia nr. 1043
din 22 februarie 2011, pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, secția
de contencios administrativ si fiscal, a fost admis recursul declarat de
reclamanta împotriva acestei sentințe, care a fost casata si a fost trimisa
spre rejudecare aceleiași instanțe.
În esența, instanța
de recurs a reținut ca instanța de fond a avut în vedere numai apărările formulate
de parate, iar susținerile reclamantei referitoare la modul de calcul al
obligațiilor fiscale si greșita aplicare a dispozițiilor incidente raportului
juridic dedus judecații, nu au fost înlăturate motivat. Astfel, s-a constatat
ca respingerea de plano, a probei cu expertiza contabila solicitata de
reclamanta, este de natura sa o prejudicieze, in condițiile in care se impunea
lămurirea situației de fapt contabil-fiscale, prin raportare la dispozițiile
aplicabile, in virtutea rolului activ al judecătorului si a jurisprudenței C.E.D.O.,
concluzionând ca instanța nu a procedat la o analiza a motivelor si
argumentelor reclamatei, situație ce conduce la casarea sentinței, conform art.
312 alin. (1), (3) si (5) C. proc. civ.
Prin Sentința nr. 603
din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios
administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL
Timișoara, în contradictoriu cu pârâții A.F.P. Timișoara și D.G.F.P. Timiș, ca
nefondată.
În rejudecare,
instanța de fond s-a conformat deciziei de casare si a dispus efectuarea unei
expertize financiar-contabile conform obiectivelor formulate de reclamanta in
primul ciclu procesual.
A reținut instanța
fondului că aspectele procedurale și situația de fapt reținute in primul ciclu
procesual, nu au fost contestate în recurs.
A apreciat instanța
de fond, in raport de concluziile expertului că organul fiscal nu contestă
aplicabilitatea art. 137 alin. (2) lit. b) C. fisc, privind refacturarea
cheltuielilor accesorii unui contract de prestări servicii, însă motivul
constatării nedeductibilității acestor cheltuieli îl reprezintă lipsa
documentelor justificative din care să rezulte prestarea serviciilor potrivit
specificului de activitate al contribuabilului și care să justifice necesitatea
acestora, din perspectiva dispozițiilor art. 145 alin. (2) C. fisc, potrivit cu
care deductibilitatea taxei este condiționată de destinația utilizării
achizițiilor efectuate în folosul unor operațiuni taxabile.
În ceea ce privește
cheltuielile cu carburanții, a apreciat judecătorul fondului că justificarea
dreptului de deducere a T.V.A. de pe bonuri fiscale, aparținea SC F.M.R. SRL și
nu societății reclamante, iar aceste cheltuieli nu au fost probate potrivit pct.
46 alin. (2) din H.G. nr. 44/2004, nici prin situații de lucrări sau rapoarte
de lucru din care să rezulte autovehiculele utilizate și scopul în care au fost
utilizate.
Curtea de apel a
reținut că dovedirea acestor cheltuieli și a deplasărilor in interes de
serviciu era necesară în temeiul art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc,
aprecierile expertului privind detalierea mai mult sau mai puțin amănunțită a
acestora, din perspectiva dispozițiilor art. 21 alin. (3) C. fisc, nefiind utile
sub acest aspect, iar în ceea ce privește îndeplinirea condiției formale a art.
146 alin. (1) lit. a) C. fisc, conform căreia exercitarea dreptului de deducere
se face în baza unei facturi cuprinzând mențiunile prev. de art. 155 alin. (5)
C. fisc., pe care expertul o constată ca fiind îndeplinită în cauză, nu este suficientă,
câtă vreme aceasta este subsidiară îndeplinirii condiției de fond, a existenței
documentelor primare care dovedesc prestarea serviciilor în folosul
operațiunilor taxabile ale reclamantei, conform dispozițiilor menționate.
S-a mai arătat in
hotărârea recurată că ceea ce a concluzionat expertul cu privire la incidența
în speță a art. 137 alin. (2) lit. b) C. fisc, potrivit cărora orice cheltuieli
accesorii ale prestatorului sunt incluse în baza de impozitare a T.V.A., chiar
dacă fac obiectul unui contract separat, sunt insuficiente din punct de vedere
probator atât timp cât, condițiile de exercitare a dreptului de deducere a T.V.A.
al reclamantei se analizează în contextul art. 145 și art. 146 C. fisc, iar actele contestate de aceasta nu vizează regimul deductibilității T.V.A. al SC F.M.R.
SRL.
Astfel, actele
contestate de reclamantă vizând deductibilitatea sumei de 17.236,15 lei
reprezentând T.V.A. aferentă facturilor nr. 10007976 din 30 aprilie 2008 si nr.
1000809 din 30 mai 2008 emise de SC F.M.R. SRL, sunt temeinice si legale,
nefiind îndeplinita condiția prevăzută de art. 145 alin. (2) lit. a) C. fisc, a
utilizării achizițiilor in folosul operațiunilor sale taxabile, si nici cele
doua condiții cumulative prevăzute de pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, privind
deductibilitatea cheltuielilor de prestări servicii, respectiv, justificarea
prestării efective a serviciilor printr-unul din documente justificative
enumerate exemplificativ de legiuitor, și dovada necesității efectuării
cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.
Cu privire la
diferența de T.V.A. nedeductibilă în sumă de 2.416.339 lei T.V.A. aferentă
activității de construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate care
au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea
Dudeștii Noi, Județul Timiș, s-a reținut că opțiunea de taxare cu T.V.A. și
implicit deducerea T.V.A., potrivit pct. 38 din Normele metodologice de
aplicare a art. 141 din C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, așa cum au
fost modificate prin H.G. nr. 1.579 din 19 decembrie 2007, se exercită de la
data înscrisă în notificarea depusă la organele fiscale, iar reclamanta este in
culpă întrucât a recunoscut neefectuarea acestei notificări.
În ceea ce privește T.V.A.
nedeductibilă în sumă de 1.598 lei, compusă din suma de 1.498 lei T.V.A.
aferentă unei facturi emise de C.N.A.D.N. SA și din suma de 100 lei T.V.A.
dedusă în mod eronat întrucât societatea a preluat în mod eronat în decontul de
T.V.A. aferent trimestrului al II- lea 2008 o T.V.A. deductibilă în sumă de
2.489.845 lei deși din jurnalele de cumpărări rezultă o T.V.A. deductibilă în
sumă de 2.489.745 lei, organele fiscale au respins contestația ca nemotivată,
în aplicarea dispozițiilor art. 206 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, iar
reclamanta nu se poate prevala de motive de nelegalitate formulate direct in
fața instanței de judecată, chemată să analizeze decizia de soluționare a
contestației.
Referitor la
dispoziția privind măsurile stabilite de organele de Inspecție Fiscală nr. 5817
din 9 septembrie 2008 Curtea le-a apreciat justificate de prevederile art. 105
din O.G. nr. 92/2003 conform cărora trebuie avute în vedere în cadrul
controlului fiscal toate stările de fapt și raporturile juridice relevante
pentru impunere, deși controlul organelor fiscale a vizat perioada 1 aprilie 2008
– 30 iunie 2008.
Concluzionând,
instanța fondului a constatat că înregistrarea în contabilitate a respectivelor
cheltuieli nu este suficientă pentru a proba scopul acestora, acela de a
realiza venituri, și pentru a justifica nelegalitatea măsurilor dispuse,
constând în recalcularea profitului impozabil și a impozitului pe profit, cu
luarea în considerare a cheltuielilor pentru investiția nefinalizată, cu
înregistrarea fiscală a acestora ca și cheltuieli nedeductibile, și depunerea
declarațiilor rectificative corespunzătoare, care sunt în beneficiul
reclamantei. Totodată a considerat premature aprecierile reclamantei privind
impozitul pe profit generat ca urmare a măsurilor menționate, având posibilitatea
de a uza de căile de atac prevăzute de lege împotriva eventualelor decizii de
impunere ulterioare.
Împotriva Sentinței
civile nr. 603 din data de 20 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat
recurs în termen legal reclamanta SC S. SRL, prin care s-a solicitat admiterea
căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul
admiterii acțiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost
formulată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, conform dovezilor
de la dosar.
A învederat
reclamanta, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică
și nelegală, prima instanță apreciind greșit, prin raportare la
actele și lucrările dosarului, că în litigiu constatările organului de
control au fost corecte. Recurenta a susținut motivele de nelegalitate a
actelor contestate prin acțiunea în contencios administrativ, și a
menținut toate motivele invocate prin cererea de chemare în judecată.
I. Astfel, cât
privește suma de 2.416.339 lei (parte a sumei de 2.435.173 lei) respinsă
la rambursare prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale
suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 594 din 9
septembrie 2008, recurenta a arătat că prin decontul de T.V.A. înregistrat la D.G.F.P.
Timiș sub nr. 75920 din 27 octombrie 2008 (deci ulterior controlului a
cărui legalitate formează obiectul prezentului dosar) societatea a solicitat la
rambursare suma de 3.908.727 lei, incluzând și suma de 2.435.173 lei
respinsă la rambursare prin actul administrativ fiscal, contestat și că
prin raportul de inspecție fiscală înregistrat la D.G.F.P. Timiș - A.F.P.C.M.
sub nr. 8345 din 19 decembrie 2008 s-a constatat că la data controlului
societatea reclamantă îndeplinește condițiile de exercitare a
dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 2.416.339 lei reprezentând taxa
dedusă aferentă achizițiilor necesare construirii obiectivului Centrul
Logistic – Dudeștii Noi, și a procedat corect la ajustarea bazei
deductibile în sumă de 2.416.339 lei.
Prin urmare, a arătat
recurenta, problema deductibilității T.V.A.-ului aferent construirii
Obiectivului Centrul Logistic – Dudeștii Noi a fost reluată de inspectorii
fiscali și soluționată favorabil în sensul aprobării la rambursare a
sumei de 2.416.339 lei, fiind întocmită decizia de impunere privind
obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția
Fiscală nr. 863 din 19 decembrie 2008, fiind aprobată la rambursare (prin
punctul 2.2.1 – Soluționarea decontului de T.V.A. cu sume negative cu
opțiune de rambursare) suma de 3.821.146 lei (din suma de 3.908.727 lei
solicitată la rambursare), sumă încasată de recurentă în data de 8 ianuarie
2009 conform extrasului de cont nr. 83 B.R.D.
A considerat
reclamanta că din moment ce suma mai sus menționată a fost aprobată la
rambursare de către organele de control din cadrul D.G.F.P. Timiș și
virată societății în cursul lunii ianuarie 2009, înseamnă că starea de
fapt și de drept este cea susținută pe parcursul litigiului
(recurenta având astfel dreptul legal de a deduce T.V.A. în sumă de 2.416.339
lei), astfel că Curtea de Apel Timișoara, a aplicat în mod greșit
legea și a apreciat nejustificat faptul că SC S. SRL nu ar avea drept de
deducere T.V.A. în legătură cu construirea obiectivului Centrul Logistic –
Dudeștii Noi.
II. Referitor la suma
de 17.236,15 lei reprezentând T.V.A. respins la rambursare prin decizia de
impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția
Fiscală nr. 594 din 9 septembrie 2008 recurenta a arătat că în opinia sa
cheltuielile refacturate de F.M.R. SRL către SC S. SRL reprezintă cheltuieli
accesorii serviciilor prestate de F.M.R. SRL către SC S. SRL bucurându-se de
același tratament al T.V.A. ca și serviciul propriu-zis, în
condițiile art. 137 alin. (2) lit. b) din C. fisc. și a normelor
metodologice de aplicare a acestui text legal, precum și în acord cu
jurisprudența Curții Europene de Justiție (care a considerat că
cheltuielile strict legate de prestarea unui serviciu reprezintă din punct de
vedere al T.V.A. cheltuieli accesorii serviciilor prestate urmând același
regim al T.V.A. ca în cazul serviciilor principale efectuate între părți).
În consecință,
recurenta a considerat că a înregistrat în mod corect în contabilitatea sa
facturi supuse regimului de T.V.A., aferente serviciilor prestate de F.M.R.
SRL, argumentul adus de inspectorii fiscali potrivit căruia anumite tipuri de
cheltuieli (impozite și taxe, cheltuieli de deplasare, carburanți) nu
constituie subiect de T.V.A. în cazul refacturării nefiind susținut cu
argumente legale, și că în aceste condiții este îndrituită să
beneficieze de deductibilitatea T.V.A. aferentă acestor costuri. A mai
susținut recurenta că organele de control nu au pus la îndoială
deductibilitatea TVA aferentă serviciilor prestate de F.M.R. SRL către SC S.
S.R.L. ci doar a cheltuielilor accesorii facturate, și că același
raționament ar fi trebuit utilizat și în privința
deductibilității cheltuielilor accesorii prestate în beneficiul SC S. SRL
De asemenea, reclamanta a relevat că prezentarea rapoartelor de
lucru/situațiilor cerute de inspectorii fiscali este obligatorie doar în
cazul prestărilor de servicii nu și în cazul cheltuielilor accesorii
serviciilor prestate, din acest punct de vedere prima instanță interpretând
în mod greșit legea.
Recurenta a mai
arătat, privitor la statuarea judecătorului fondului în sensul că societatea nu
a prezentat documente justificative la momentul controlului, că chiar dacă
rapoartele și situațiile nu au fost prezentate organelor de control
ele există, au fost depuse la dosarul cauzei și au fost prezentate și
expertului care a întocmit raportul de expertiză fiscală (fără însă ca
instanța să facă referire la acest aspect), că contribuabilul are dreptul
să se folosească, în contestarea actelor de control, și de alte înscrisuri
decât cele prezentate organelor de control și că proba cu înscrisuri poate
fi administrată chiar și în recurs, până la închiderea dezbaterilor.
În concluzie,
recurenta a învederat că societatea și-a manifestat în mod legal dreptul
de deducere a T.V.A. prin îndeplinirea condițiilor art. 146 alin. (1) din
C. fisc., deținând facturi întocmite în condițiile art. 155 din C.
fisc. și beneficiind de prestări servicii ce servesc unor operațiuni
impozabile.
În drept au fost invocate
prevederile art. 213 alin. (1) C. proc. fisc. și art. 304 pct. 9 C. proc.
civ.
Prin întâmpinările
formulate în cauză intimatele D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara
au solicitat, pe cale de excepție, respingerea recursului și implicit
a acțiunii în contencios administrativ ca lipsite de obiect și
totodată ca lipsite de interes în ceea ce privește suma de 2.416. 339 lei
reprezentând T.V.A. respins la rambursare și, pe fondul cauzei,
respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și
temeinică a Sentinței civile nr. 603/ CA din 20 decembrie 2011
pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios
administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2421/30/2009.
Examinând recursul
declarat în cauză prin raportare la motivele de recurs invocate de reclamanta SC
S. SRL și la apărările formulate prin întâmpinările depusă la dosar de
intimatele D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara, se rețin
următoarele:
În mod întemeiat
instanța de fond, aplicând și interpretând corect legea fiscală la
împrejurările de fapt ale litigiului, a procedat prin sentința recurată la
respingerea ca nefondată a acțiunii în contencios administrativ formulată
de reclamanta SC S. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâții A.F.P.
Timișoara și D.G.F.P. Timiș, acțiune prin care s-a solicitat:
- anularea în tot a Deciziei nr. 2528/258 din data de 18 noiembrie 2008 emisă
de D.G.F.P. Timiș în soluționarea contestației nr. 155052/2008;
- anularea în tot a Deciziei nr. 14 din data de 16 octombrie 2008 emisă de A.F.P.Timișoara,
Inspecția Fiscală – Serviciul Persoane Juridice 2 în soluționarea
contestației nr. 155052/2008; - admiterea contestației înregistrate
la D.G.F.P. Timiș sub nr. 155052 din 8 octombrie 2008 astfel cum a fost
formulată în sensul anulării în totalitate a Deciziei de impunere nr. 594 din 9
septembrie 2008, a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de Inspecție
Fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008 cu anularea tuturor măsurilor stabilite
prin aceste acte, și a Raportului de inspecție fiscală nr. 5789 din 8
septembrie 2008; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, cât
privește suma de 17.236,15 lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată
aferentă celor două facturi emise de SC F.M.R. SRL (nr. 100809 din 30 mai 2008
și nr. 1007976 din 30 aprilie 2008, cuprinzând cheltuieli cu salariile
personalului, închirieri auto, taxi, masa servită, cazare, diurnă, tichete de
masă, etc) prin care au fost refacturate reclamantei unele cheltuieli, în mod
judicios prima instanță a statuat că sunt justificate constatările
organelor fiscale referitoare la caracterul nedeductibil al acestor cheltuieli
și a înlăturat concluziile expertului contabil, întrucât într-adevăr
motivul constatării nedeductibilității acestor cheltuieli îl reprezintă
lipsa documentelor justificative din care să rezulte prestarea serviciilor
potrivit specificului de activitate al contribuabilului și care să
justifice necesitatea acestor servicii, din perspectiva dispozițiilor art.
145 alin. (2) din C. fisc., potrivit cu care deductibilitatea taxei este
condiționată de utilizarea achizițiilor efectuate în folosul unor
operațiuni taxabile.
Societatea
contestatoare nu a justificat, în privința cheltuielilor refacturate de SC
F.M.R. SRL, modul în care s-a făcut repartizarea acestor cheltuieli, nu a
prezentat situații de lucrări sau rapoarte de lucru ale personalului
dedicat activității SC S. SRL, timpul alocat executării acestor servicii
precum și tariful acestora, nerezultând din contractul de prestări
servicii nr. 242 din 4 aprilie 2007 reprezentând ”servicii de consultanță
financiară și management” modul de calcul al acestor cheltuieli.
Actele administrativ
fiscale contestate de reclamantă vizând deductibilitatea sumei de 17.236,15 lei
reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor nr. 100809 din 30
mai 2008 și nr. 1007976 din 30 aprilie 2008 emise de SC F.M.R. SRL sunt
prin urmare temeinice și legale, nefiind întrunite, pe de o parte,
condiția prevăzută la art. 145 alin. (2) lit. a) din C. fisc. și cele
două condiții cumulative prevăzute de pct. 48 din Normele metodologice de
aplicare a C. fisc. aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și
completările ulterioare (anume justificarea prestării efective a serviciilor
printr-unul din documentele justificative enumerate exemplificativ de
legiuitor, respectiv dovada necesității efectuării cheltuielilor prin
raportare la specificul activităților desfășurate), și, pe de
altă parte, nici ipotezele dezlegate prin Hotărârea Curții Europene de
Justiție din data de 27 octombrie 2005.
Judecătorul fondului
a dat o soluție legală și temeinică și în ceea ce privește
partea din actele administrativ fiscale referitoare la suma de 2.416.339 lei
reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă activității de
construcții reprezentând bunuri și servicii achiziționate care
au fost destinate realizării platformei logistice situate în localitatea
Dudeștii Noi județul Timiș, organele fiscale considerând corect,
prin raportare la elementele de fapt și de drept de la momentul întocmirii
raportului de inspecție fiscală (8 septembrie 2008), la prevederile art. 141
alin. (2) lit. e), art. 141 alin. (3) și art. 145 alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările
ulterioare, precum și la prescripțiile punctului 38 din Normele
metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu
modificările și completările ulterioare, că suma în discuție nu poate
fi calificată ca fiind deductibilă din punct de vedere al T.V.A., nefiind
îndeplinite condițiile pentru exercitarea dreptului de deducere
(investiția nu era finalizată și nu s-a putut stabili cu certitudine,
în lipsa notificării, dacă la finalizarea acesteia proprietarul va opta pentru
taxarea operațiunii de închiriere).
Împrejurarea că
ulterior întocmirii actelor administrativ fiscale contestate în cauză au fost
emise alte acte fiscale, respectiv Raportul de inspecție fiscală nr. 8345
din 19 decembrie 2008 și Decizia de impunere nr. 863 din 19 decembrie
2008, prin care reclamantei i s-a admis la rambursare suma totală de 3.821.146
lei (în care a fost inclusă și suma de 2.416.339 lei reprezentând taxa pe
valoarea adăugată aferentă activității de construcții reprezentând
bunuri și servicii achiziționate care au fost destinate realizării platformei
logistice situate în localitatea Dudeștii Noi județul Timiș), nu
este de natură să conducă la concluzia nelegalității Raportului de
inspecție fiscală nr. 5817 din 9 septembrie 2008 și a Deciziei de
impunere nr. 594 din 9 septembrie 2008 și nici la cea a lipsei de obiect
și/sau a lipsei de interes a recurentei în promovarea acțiunii
și a recursului cât privește suma de 2.416.339 lei reprezentând T.V.A.
respins inițial la rambursare, în condițiile în care noile acte
fiscale s-au întocmit urmare reverificării și a examinării unei alte
situații fiscale în care s-a aflat recurenta, distinctă de cea ce face
obiectul prezentei cauze.
În raport de cele mai
sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate în
litigiu și că este temeinică și legală hotărârea atacată, urmează a
se dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca
nefondat a recursului declarat de SC S. SRL împotriva Sentinței nr. 603
din data de 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția
de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de SC S. SRL împotriva Sentinței nr. 603 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 martie 2013