ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4307/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 113 din 25 ianuarie 2010 Tribunalul Timiș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâți; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de SC S. SRL, împotriva paraților Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin acțiunea introdusă la Tribunalul Timiș sub nr. 2375/30 din 17 aprilie 2009 reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F., D.G.F.P.

Timiș, A.F.P. Timișoara, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea în tot a deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei și Finanțelor, A.N.A.F, D.G.S.C. în soluționarea contestației nr. 5254 din 13 august 2008; admiterea contestației înregistrată la D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara sub nr. 5254 din 13 august 2008, astfel cum a fost formulată, în sensul anulării în totalitate a Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 4479 din 11 iulie 2008, cu obligarea pârâtelor la plata către societatea reclamantă a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost subiectul unei inspecții fiscale în perioada 06 iulie 2008 - 11 iulie 2008, inspecție efectuată de reprezentanții D.G.F.P.

Timiș, A.F.P. Timișoara, S.A.F. - A.C.F. serviciul Control Fiscal 1 ca urmare a solicitării exprimate de societate în sensul rambursării de T.V.A. La finalizarea inspecției, a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 4479 din data de 14 iulie 2008 în baza căruia au fost emise Decizia de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 și Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 4479 din 14 iulie 2008. Reclamanta a arătat că a contestat actele întocmite de reprezentanții organelor de control, considerându-le netemeinice și nelegale, sens în care , la data de 13 august 2008, a înregistrat la D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara (sub nr. 5254) Contestație împotriva Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 și a Raportului de inspecție fiscala nr. 4479 din 11 iulie 2008. Ca urmare a contestației, respectiv în soluționarea acesteia, a fost emis de D.G.S.C.

(din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor - A.N.A.F.) un act procedural, și anume decizia nr. 374 din 05 noiembrie 2008, atacată în prezenta cauză. Pârâta A.F.P. Timișoara a formulat întâmpinare, solicitând, pe cale de excepție, constatarea necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, în judecarea cauzei și declinarea competenței materiale în favoarea Curții de Apel Timișoara, s ecția de contencios administrativ și fiscal ; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată si menținerea ca temeinice și legale a actelor administrative fiscale atacate, respectiv a Deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F. București în soluționarea contestației prealabile, a Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 4.479 din 14 iulie 2008 emise de AF.P.

Timișoara, pentru suma de 150.618 lei, reprezentând TVA respinsă la rambursare. Pârâta a solicitat declinarea competenței materiale în favoarea Curții de Apel Timișoara, s ecția de contencios administrativ și fiscal , în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La data de 28 septembrie 2009 pârâta A.N.A.F. București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului în soluționarea cauzei, solicitând declinarea competenței în favoarea Curții de Apel Timișoara, iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată. La termenul din data de 25 ianuarie 2010, instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., a pus în discuție excepția de necompetență materială a Tribunalului Timiș, invocată de către pârâți prin întâmpinare. In deliberare asupra excepției de necompetență materială a Tribunalului Timiș, instanța a reținut următoarele: În speță sunt incidente dispozițiile art. 5.4. din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 care atribuie competenta de soluționare în raport de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuții stabilite de plata de către organul fiscal, precum si accesorii ale acestora, sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuțiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, după caz, cu exemplu pe care actul normativ îl prevede: Astfel, instanța a reținut că în condițiile în care TVA aprobată la rambursare a fost în cuantum de 1.310.759 lei, competența materială a revenit D.G.S.C.

din cadrul A.N.A.F. București, iar competența de soluționare a prezentei acțiuni revine Curții de Apel Timișoara. Prin sentința civilă nr. 264 din 17 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că în speță reclamanta a înțeles să conteste actul administrativ fiscal prin care s-a respins cererea acesteia de rambursare a TVA-ului în sumă de 150.618 lei, așa cum rezultă atât din cuprinsul deciziei de impunere atacate, cât și din cuprinsul contestației înregistrate sub nr. 5254 din 13 august 2008, precum și din cuprinsul deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă în soluționarea contestației, încadrându-se astfel în ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (1) Teza I din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre contestarea unor acte administrativ fiscale cu o valoare sub 500.000 lei, aspect ce atrage competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatând existența conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Timișoara a sesizat î nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 și urm. C. proc. civ. Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare. Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având în vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale precum și faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competența de soluționare a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actelor contestate este sub 500.000 lei competența de soluționare în fond a litigiului aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe S.C. S. S.R.L. Timiș și pe Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.