ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4307/2010

Asupra conflictului negativ de competență de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 113 din 25 ianuarie

2010 Tribunalul Timiș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâți; a

declinat competența de soluționare a cererii formulate de SC S. SRL, împotriva

paraților Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș, A.F.P.

Timișoara, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a pronunța această soluție instanța a

reținut că prin

acțiunea introdusă la Tribunalul Timiș sub nr. 2375/30 din 17 aprilie 2009 reclamanta SC

S. SRL a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor - A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș,

A.F.P. Timișoara, solicitând ca prin

hotărârea

ce se va pronunța să dispună anularea în tot a deciziei nr. 374 din 05

noiembrie 2008 emisă de

Ministerul

Economiei și Finanțelor, A.N.A.F, D.G.S.C. în

soluționarea contestației

nr. 5254 din 13 august 2008; admiterea contestației înregistrată la D.G.F.P.

Timiș, A.F.P. Timișoara sub nr. 5254 din 13

august 2008, astfel cum a fost

formulată,

în sensul anulării în totalitate a Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008

și a Raportului de

inspecție fiscală

nr. 4479 din 11 iulie 2008, cu obligarea pârâtelor la plata către societatea

reclamantă a

tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul

litigiu.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că a fost subiectul unei inspecții fiscale în

perioada 06 iulie 2008 -

11 iulie 2008, inspecție efectuată de

reprezentanții D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara, S.A.F. -

A.C.F. serviciul Control Fiscal 1 ca urmare a

solicitării exprimate de societate în sensul

rambursării de T.V.A.

La

finalizarea inspecției, a fost întocmit Raportul de inspecție fiscală nr. 4479

din data de

14 iulie 2008 în baza căruia au fost emise Decizia de

impunere nr.

485 din 16 iulie 2008 și Dispoziția

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.

4479 din

14 iulie 2008.

Reclamanta a

arătat că a contestat actele întocmite de reprezentanții organelor de control,

considerându-le

netemeinice și nelegale, sens în care

, la

data de 13 august 2008, a înregistrat la D.G.F.P. Timiș, A.F.P. Timișoara (sub

nr.

5254) Contestație împotriva

Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 și a Raportului de inspecție

fiscala

nr. 4479 din 11 iulie 2008.

Ca urmare a contestației, respectiv în

soluționarea acesteia, a fost emis de D.G.S.C.

(din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor -

A.N.A.F.) un act

procedural, și anume decizia nr. 374 din 05 noiembrie 2008, atacată în prezenta

cauză.

Pârâta A.F.P. Timișoara a formulat întâmpinare,

solicitând, pe cale de excepție, constatarea

necompetenței materiale a Tribunalului Timiș,

secția contencios

administrativ și fiscal,

în judecarea

cauzei și

declinarea competenței

materiale în favoarea Curții de Apel Timișoara, s

ecția de contencios

administrativ și fiscal

; pe fondul

cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată si menținerea ca temeinice și legale a actelor

administrative

fiscale atacate, respectiv a Deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F.

București în soluționarea contestației

prealabile, a Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 și a

Raportului de inspecție fiscală nr. 4.479 din 14

iulie 2008 emise de AF.P. Timișoara, pentru suma de

150.618 lei,

reprezentând TVA respinsă la rambursare.

Pârâta a

solicitat declinarea competenței materiale în favoarea Curții de Apel Timișoara,

s

ecția de contencios administrativ și fiscal

, în temeiul

dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

La data de 28 septembrie 2009 pârâta A.N.A.F.

București a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență

materială a Tribunalului în soluționarea cauzei, solicitând declinarea competenței

în favoarea Curții de Apel Timișoara, iar în subsidiar, respingerea cererii ca

neîntemeiată.

La termenul din data de 25 ianuarie 2010,

instanța de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C.

proc. civ., a pus în discuție excepția de necompetență materială a Tribunalului

Timiș, invocată de către pârâți prin întâmpinare.

In deliberare asupra excepției de necompetență

materială a Tribunalului Timiș, instanța a reținut următoarele:

În speță sunt incidente dispozițiile art. 5.4.

din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 care atribuie competenta de soluționare în

raport de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe,

contribuții stabilite de plata de către organul fiscal, precum si accesorii ale

acestora, sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuțiilor,

aprobate la rambursare, respectiv restituire, după caz, cu exemplu pe care

actul normativ îl prevede:

Astfel, instanța a reținut că în condițiile în

care TVA aprobată la rambursare a fost în cuantum de 1.310.759 lei, competența

materială a revenit D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. București, iar competența de soluționare

a prezentei acțiuni revine Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința civilă nr. 264 din 17 mai 2010

Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș, secția

de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ

de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea

unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de

Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut că în

speță reclamanta a înțeles să conteste actul administrativ fiscal prin care s-a

respins cererea acesteia de rambursare a TVA-ului în sumă de 150.618 lei, așa

cum rezultă atât din cuprinsul deciziei de impunere atacate, cât și din cuprinsul

contestației înregistrate sub nr. 5254 din 13 august 2008, precum și din cuprinsul

deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă în soluționarea contestației,

încadrându-se astfel în ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (1) Teza

I

din Legea nr. 554/2004, fiind vorba

despre contestarea unor acte administrativ fiscale cu o valoare sub 500.000 lei,

aspect ce atrage competența de soluționare a cauzei în primă instanță în

favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal.

Constatând existența conflictului negativ de

competență, Curtea de Apel Timișoara a sesizat

î

nalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în vederea soluționării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 și

urm. C. proc. civ.

Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de

competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili

competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului

Timiș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte

a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin

art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind

activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre

părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau

încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din

nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din

prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu

caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea

executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau

stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și

fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o

dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios

administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de

cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene

(litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce

sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele

administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt

date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competența

secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Astfel fiind, având în vedere faptul că actele

contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale precum și faptul

că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competența de soluționare

a cauzei se stabilește, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau

local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează

obiectul actelor contestate este sub 500.000 lei competența de soluționare în

fond a litigiului aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În consecință, având în vedere considerentele

arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă

instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind pe S.C. S. S.R.L. Timiș și pe

Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Timiș și A.F.P. Timișoara, în

favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

octombrie 2010.