ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4960/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată
Curții de Apel Timișoara, înregistrată la data de 03.11.2008, reclamanta SC
S.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor
Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, anularea
deciziei nr. 1594/185 din 20 august 2008, emisă de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Timiș, prin care s-a respins contestația formulată de
reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligațiile
fiscale suplimentare și a raportului de inspecție fiscală nr. 3054 din 19 mai
2008, emise de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
La
termenul de judecată din 22.06.2009, reclamanta a solicitat verbal, suspendarea
executării deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligațiile
fiscale suplimentare și a raportului de inspecție fiscală nr. 3054 din 19 mai
2008.
Prin
încheierea pronunțată în ședința publică din 29.06.2009 de către Curtea de Apel
Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea
formulată de reclamanta SC S.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele
Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor
Publice Timiș, prin care a solicitat suspendarea executării deciziei de
impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare și a
raportului de inspecție fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008, emise de pârâta
Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Pentru a
pronunța soluția de respingere, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.
1594/185 din 20 august 2008 a cărei anulare a solicitat-o reclamanta în
prezenta cauză, s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva
raportului de inspecție fiscală nr. 3054 din 19 mai 2008 și a deciziei de
impunere nr. 353 din 19 mai 2008, ambele emise de pârâta Administrația
Finanțelor Publice Timișoara.
Prin
decizia de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligațiile fiscale
suplimentare, s-a impus reclamantei obligația de plată a sumei de 637.030 RON,
reprezentând:
408.955 RON
- T.V.A rămasă de plată, aferentă perioadei 26.07.2006 - 25.05.2007;
152.640 RON
- T.V.A rămasă de plată, aferentă perioadei 25.05.2006 -12.05.2008;
39.877 RON
- majorări de întârziere aferente neplății la scadență a T.V.A aferentă
perioadei 26.07.2006 - 25.05.2007;
85.558 RON
- majorări de întârziere aferente neplății la scadență a T.V.A aferentă
perioadei 25.05.2006 -12.05.2008;
Totodată,
s-a reținut că emiterea deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 a fost
determinată de constatările cuprinse în raportul de inspecție fiscală nr. 3054
din 19 mai 2008, emis de aceeași autoritate publică.
Cu privire
la condiția depunerii cauțiunii prevăzută de art. 215 de C.proc.fiscal,
instanța a constatat că reclamanta a îndeplinit obligația consemnării
cauțiunii, în cuantum de 50.097,20 RON stabilită de instanță.
Î
nsă, cu
privire la fondul cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr.
353 din 19 mai 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare, instanța de fond
a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ, condițiile impuse de art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, respectiv cerința „cazului bine
justificat", în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) și „paguba iminentă",
în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Aceasta,
deoarece, pe de-o parte, reclamanta nu a indicat care sunt acele împrejurări
care creează îndoieli serioase în privința „legalității actului
administrativ", simplul fapt al formulării unei contestații, neputând duce
la concluzia existenței unei astfel de împrejurări, care ar crea îndoieli
serioase în privința legalității actului administrativ atacat, nefiind așadar
îndeplinită cerința „cazului bine justificat".
Pe de altă
parte, reclamanta nu a justificat nici îndeplinirea cerinței privind „existența
pagubei iminente"cauzată de executarea actului a cărui suspendare a
solicitat-o.
Instanța a
constatat că reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte
situația sa economică precară, situație care să fie agravată de executarea
actului administrativ.
Mai mult,
existența unei pagube iminente este pusă la îndoială și de împrejurarea
formulării cererii de suspendare a executării actelor fiscale contestate, la
aproape 7 luni de la sesizarea instanței, în condițiile în care, decizia de
impunere a fost emisă în luna mai 2008.
Împotriva
sus-menționatei încheieri, a promovat recurs reclamanta SC S.R. SRL, solicitând
admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii
cererii de suspendare, punctând următoarele critici:
- prima
instanță a respins în mod greșit cererea de suspendare, pe motivul că nu sunt
îndeplinite condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
modificată;
-
existența cazului bine justificat rezidă în caracterul ilegal al actului
administrativ contestat, aspect evidențiat în concluziile expertizei contabile
extrajudiciare efectuate în dosar;
- condiția
existenței unei pagube iminente este îndeplinită, față de împrejurarea că
actele administrative atacate au fost puse în executare prin înființarea
măsurii popririi asupra conturilor bancare ale societății, la dosarul cauzei
fiind anexate titlurile executorii, somația și adresa de înființare a popririi;
- prin
executarea debitului, societatea ar intra într-o stare de colaps financiar care
ar duce la paralizarea activității societăților comerciale pentru care
prestează servicii, generând alte debite care nu ar pute fi niciodată acoperite
(penalități contractuale, despăgubiri ale angajaților, ale beneficiarilor).
A mai
solicitat ca instanța de control judiciar să aibă în vedere argumentele expuse
în expertiza contabilă extrajudiciară.
Pârâtele
au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca
nefondat, arătând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii, în mod
cumulativ, a celor două condiții, prevăzute de art. 14 alin. (1l) din Legea nr.
554/2004, modificată.
Analizând
sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în
temeiul art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se
impune, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art.
20 și 28 din Legea nr. 554/2004, respingerea recursului ca nefondat.
Deși
recurenta-reclamantă nu a încadrat în drept criticile aduse hotărârii recurate,
ele se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. (9)
din C. proc. civ.
În raport
de criticile formulate, instanța de control judiciar constată că hotărârea
recurată nu conține o aplicare greșită a legii, respectiv, a prevederilor art.
14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actelor
administrative.
Potrivit
acestor texte de lege, pentru a se dispune suspendarea executării actului
administrativ contestat, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității
publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, se cer a fi
îndeplinite cumulativ condițiile referitoare la existența cazului bine
justificat, circumscris unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate
de care se bucură actul administrativ atacat, respectiv, la iminența pagubei ce
s-ar crea prin executare, astfel cum sunt definiți acești termeni prin art. 2
lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Cazul bine
justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele
concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care
efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de
fapt și de drept prezentate de partea interesată; aceasta însă trebuie să ofere
indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă
verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus
evaluării.
Conform
art. 2 lit. t), cazul bine justificat reprezintă „ împrejurarea legată de
starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă
în privința legalității actului".
Conform
art. 2 lit. ș), pagubă iminentă reprezintă " prejudiciu material viitor și
previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei
autorități publice ori a unui serviciu public.
Actele
administrative se bucură de prezumția de legalitate și de autenticitate, fiind
executorii din oficiu, astfel că suspendarea lor poate interveni numai în acele
situații în care se demonstrează, de persoanele interesate, că prezumția de
legalitate a fost încălcată, iar prin executarea lor s-ar provoca o pagubă
iminentă, respectiv un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz,
ar fi grav și previzibil perturbată funcționarea autorității publice sau a unui
serviciu public.
Este
neîntemeiată critica recurentei-reclamante, în sensul că prima instanță nu a
reținut îndeplinirea acestor condiții legale.
Înalta
Curte apreciază că prima instanță a apreciat corect, în limitele permise de
natura specială a procedurii instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că
nu este îndeplinită cerința legală a cazului bine justificat, astfel cum este
acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din legea amintită.
Existența
cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate
evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea
fondului cauzei.
În speță,
reclamanta nu a înfățișat instanței de fond dovezi în ceea ce privește
nelegalitatea actelor administrative fiscale contestate, simplul fapt al
formulării unei contestații, neputând duce la concluzia existenței unei
împrejurări care ar crea îndoieli serioase în privința legalității actului
administrativ atacat.
Așadar,
instanța de control judiciar reține că simplele afirmații ale reclamantei, fără
o argumentare juridică prezentată, nu sunt de natură a crea o îndoială în ceea
ce privește actele contestate, emise de pârâtă, pentru a fi îndeplinită cerința
„cazului bine justificat".
Cu privire
la proba extrajudiciară, respectiv expertiza contabilă, invocată în dovedirea
cazului bine justificat, Înalta Curte constată că aceasta nu prezintă relevanță
în cauză.
În acord
cu instanța de fond, Înalta Curte retine că și cerința pagubei iminente ce s-ar
produce reclamantei în cazul executării imediate, nu este îndeplinită în cauză.
Examinarea
acestei condiții impune analizarea situației economice a recurentei-reclamante,
a implicațiilor pe care le-ar avea plata integrală a sumei, în cuantum total de
637.030 RON, stabilită în sarcina sa prin decizia de impunere nr. 353 din 19
mai 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare, asupra continuării
activității acesteia.
În această
privință, Înalta Curte apreciază că reclamanta nu a făcut dovada unei situații
economice precare, întrucât la dosarul cauzei nu a depus nici un înscris din
care să rezulte acest lucru.
Mai mult,
abia la data de 22.06.2009 reclamanta a solicitat verbal, suspendarea
executării deciziei de impunere nr. 353 din 19 mai 2008 privind obligațiile
fiscale suplimentare și a raportului de inspecție fiscală nr. 3054 din 19 mai
2008, în condițiile în care, instanța a fost sesizată cu acțiunea în anulare a
deciziei nr. 1594/185 din 20 august 2008 la data de 03.11.2008.
În acest
context, critica recurentei - reclamante, în sensul în care instanța nu ar fi
reținut condiția existenței unei pagube iminente, față de împrejurarea că
actele administrative atacate au fost puse în executare, prin înființarea
măsurii popririi asupra conturilor bancare ale societății, nu poate fi reținută,
atâta timp cât recurenta-reclamantă a sta în pasivitate timp de 7 luni de la
sesizarea instanței cu acțiunea principală, fără a solicita suspendarea
executării actelor administrative contestate.
Această
împrejurare, pune la îndoială existența unei pagube iminente de natură a
prejudicia situația economică a reclamantei, întrucât nu creează o prezumție de
urgență.
În fine,
nici împrejurarea că recurenta-reclamantă a achitat cauțiunea legal datorată
unei astfel de cereri nu poate constitui, prin ea însăși, un motiv de admitere
automată a cererii de suspendare a executării, aceasta fiind o cerință legală
vizând regularitatea formulării cererii, și nicidecum temeinicia ei.
Așadar,
apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în raport
de cele expuse anterior, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de SC S.R. SRL împotriva încheierii de ședință din 29.06.2009
a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.