ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4534/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.02.2019, ca efect al declinării de la Tribunalul Timiș, reclamanta A. S.A. - în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a solicitat instanței suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice seria x-TM nr. 431/30.06.2014 și a Dispoziției nr. 88/30M.2914, până la pronunțarea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 63 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A. - în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ-fiscal și s-a dispus suspendarea executării Deciziei F-TM nr. 431/30.06.2014 privind impunerea unor obligații fiscale suplimentare de plată și a Dispoziției nr. 88/30.06.2014, până la pronunțarea instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta - pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat, cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care cererea reclamantei de suspendare a Deciziei de impunere xnr. 431/30.06.2014 a mai făcut obiectul unui dosar, respectiv al dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Timiș în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1307/2017 din 12.04.2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 4712/2017 din 25.08.2017 a Curții de Apel Timișoara.

Faptul că, în opinia instanței de fond, reclamanta invocă alte motive în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu justifică respingerea excepției autorității de lucru judecat, în cauză existând tripla identitate de obiect, cauză și părți, și cu atât mai mult cu cât motivele invocate au fost avute deja în vedere și în dosarul nr. x/2017.

De asemenea, recurenta a susținut că soluția de admitere a cererii de suspendare a Deciziei de impunere xnr. 431/30.06.2014 și a Dispoziției nr. 88/30.06.2014 este nelegală, având în vedere că instanța de fond a reluat în considerente argumentele avute în vedere la analizarea excepției autorității de lucru judecat și, mai mult decât atât, a adăugat cererii reclamantei alt temei de drept, și anume art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta a invocat dispozițiile art. 14 alin. (1) din lege.

A mai susținut recurenta că cererea de suspendare este neîntemeiată, reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii celor două condiții prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ.

Astfel, reclamanta a invocat motive care pot fi analizate doar în cadrul acțiunii în anulare, iar până la eventuala anulare a actelor administrative de către instanță, acestea se bucură de prezumția de legalitate.

Cu privire la cuantumul sumelor care fac obiectul actului administrativ atacat, simpla valoare a acestora este nerelevantă cauzei, neputând constitui un caz bine justificat.

De asemenea, contrar reținerilor instanței de fond, reclamanta nu a făcut dovada promovării acțiunii în anulare și nici formularea contestației prealabile la organele fiscale împotriva actului administrativ fiscal de impunere. Cu privire la aceasta din urmă, recurenta a susținut că nu poate fi considerată suficientă pentru a se putea considera îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Referitor la îndeplinirea condiției pagubei iminente, recurenta - pârâtă a arătat că cerere de suspendare formulată de reclamantă nu justifică urgența, întrucât actul administrativ ce face obiectul cererii de suspendare a fost emis în anul 2014, iar societatea se află în insolvență din anul 2012.

Intimata - reclamantă A. S.A. - în reorganizare judiciară, prin C., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

La data de 4 octombrie 2019, recurenta - pârâtă a depus la dosar note de ședință, cuprinzând precizări referitoare la acțiunea în anulare, în sensul că nu există dovada promovării acesteia în instanță, precum și un răspuns la argumentele intimatei - reclamante formulate în întâmpinare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat.

În cauză, recurenta-pârâtă a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu o soluție definitivă de respingere a unei cereri de suspendare formulată anterior în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond, ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Timiș.

Or, în baza art. 430 coroborat cu art. 431 alin. (1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune întrunirea triplei identități: părți, obiect și cauză, ceea ce nu este cazul în speță.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate în Dosarul nr. x/2017, iar interpretarea dată de prima instanță excepției autorității de lucru judecat va fi însușită de instanța de control judiciar, în considerarea următoarelor argumente:

În principiu, o hotărâre pronunțată asupra unei cereri de suspendare a executării actului administrativ se bucură de o autoritate de lucru judecat restrânsă. Ea se opune exclusiv unei noi cereri de suspendare formulată pe același temei procedural (art. 14 sau art. 15 din Legea nr. 554/2004) și în care se invocă aceleași motive (conform art. 14 alin. (6) din lege).

Problema esențială care se impune a fi dezlegată în cauză vizează interpretarea art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, conform căruia "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive".

Înalta Curte constată că dispoziția legală are în vedere cereri întemeiate pe același temei juridic și prezentate aceleași motive de fapt, pentru a fi aplicabile prevederile art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, legiuitorul având în vedere că nu este posibilă formularea a mai multe cereri, cu același obiect și aceeași motivare.

Scopul urmărit de legiuitor prin art. 14 alin. (6) este acela de a opri reclamantul să reitereze motive identice după ce i se respinge o cerere de suspendare, ignorând efectul puterii de lucru judecat al hotărârii instanței.

În cauză, cererea de suspendare ce face obiectul prezentului dosar a fost formulată pentru motive noi referitoare la condiția pagubei iminente, altele decât cele invocate în cererea de suspendare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

Astfel, reclamanta a invocat faptul că, în dosarul nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, având ca obiect procedura de insolvență, organul fiscal a solicitat înscrierea în Tabelul de creanțe a sumelor cuprinse în decizia de impunere, a obținut modificarea planului de reorganizare și a programului de plăți și a formulat cerere de deschidere a procedurii de faliment.

Motivele prezentate de reclamantă reprezintă elemente noi, în condițiile în care au intervenit ulterior formulării și soluționării primei cereri de suspendare.

De asemenea, reținerea de către instanța de fond a prevederilor art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu constituie o adăugare a unui nou temei de drept la cererea de suspendare a reclamantei, cu atât mai mult cu cât aceasta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 din lege.

Pe fondul cererii de suspendare, este de necontestat împrejurarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, astfel cum susține recurenta-pârâtă, însă, în cadrul examinării cererii de suspendare a executării actului administrativ, instanța de judecată procedează la o analiză minimală a condițiilor de legalitate ale actului atacat, precum și a existenței unei pagube iminente a se produce în patrimoniul reclamantei, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

În prezenta cauză, instanța de fond a procedat la analizarea acestor elemente, concluzionând în mod corect în sensul întrunirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că sunt corecte considerațiile instanței de fond referitor la faptul că argumentele invocate de reclamantă în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, și anume că, cel puțin aparent, condiția unui caz bine justificat este îndeplinită, prin aceea că, prin sentința comercială nr. 1400/27.06.2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia civilă nr. 1738/R/21.11.2013 a Curții de Apel Timișoara, instanța a dispus anularea contractelor nr. x/01.08.2012 și nr. y/31.08.2012 încheiate de către reclamantă cu S.C. D. S.R.L., reclamantei fiindu-i refuzat dreptul de deducere a TVA din facturile aferente unor achiziții de bunuri de la S.C. D. S.R.L. în baza acestor contracte.

Sub aspectul analizării condiției "prevenirii unei pagube iminente", instanța de fond a reținut că este dovedită cerința privind prevenirea unei pagube iminente, prin aceea că, dat fiind cuantumul creanței fiscale, executarea actului administrativ fiscal ar produce în patrimoniul reclamantei un prejudiciu material viitor și previzibil, prin pierderile pe care le-ar suporta, în condițiile în care societatea nu mai beneficiază de dreptul de deducere a cheltuielilor și a TVA, având în vedere totodată și împrejurarea că organul fiscal a solicitat înscrierea în Tabelul de creanțe a sumelor cuprinse în decizia de impunere, a obținut modificarea planului de reorganizare și a programului de plăți și a solicitat declanșarea procedurii falimentului față de societate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în cauză au fost dovedite atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 63 din 20 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2019.