ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1125/2019

Ședința publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, a Raportului de inspecție fiscală nr. x și a Procesului-verbal nr. x, ambele emise la data de 21.07.2016, până la soluționarea în primă instanță a acțiunii în anularea actului administrativ, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 218 din 12 iulie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative fiscale, formulată de reclamanta SC A. SRL și, în consecință, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/21.07.2016, a Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.07.2016 și a Procesului-verbal nr. x/21.07.2016, emise de către pârâtă, până la pronunțarea pe fond a cauzei privind anularea actelor administrative fiscale contestate.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de RON cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 218 din 12 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca vădit neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond trebuia să analizeze, înaintea constatării că reclamanta a achitat cauțiunea la care a fost obligată, dacă în speță sunt îndeplinite condiția cazului bine justificat și condiția producerii unei pagube iminente prin demararea executării silite, aspecte care nu au fost dovedite și nu au fost analizate temeinic de către prima instanță.

În privința cazului justificat, reclamanta - intimată a adus în discuție doar aprecieri privind nelegalitatea actelor administrative, care nu puteau fi examinate în cadrul unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Simpla valoare în sine a sumelor datorate de către reclamantă nu este relevantă, aceasta nedovedind faptul că s-ar fi început executarea silită, iar până la o eventuală anulare de către o instanță de judecată, actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata-reclamantă A. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea Sentinței civile nr. 218/2018.

Intimata a argumentat, în esență, că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reiterând considerentele de fapt și de drept expuse în fața instanței de fond, cu referire, atât la cuantumul debitului imputat, cât și la suspendarea contestației administrative formulate de intimată împotriva actelor a căror suspendare s-a solicitat.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentei-pârâte, constată recursul fondat și îl va admite, pentru considerentele ce urmează.

Conform celor expuse anterior, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice, a Raportului de inspecție fiscală nr. x și a Procesului-verbal nr. x, ambele emise la data de 21.07.2016 de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

În motivarea cererii de suspendare, reclamanta-recurentă a susținut că aprecierile autorității se întemeiază pe interpretări vădit eronate ale prevederilor legale raportate la situația de fapt. A făcut referire la motivele de nelegalitate evocate în secțiunea dedicată fondului contestației și a arătat că acestea sunt de natură a fundamenta cazul bine justificat, fiind după toate aparențele întemeiate încă de la o pipăire a fondului, fără a fi necesară prejudecarea aspectelor substanțiale de nelegalitate.

În argumentarea existenței cazului bine justificat, intimata-reclamantă a adus, în esență, argumente referitoare la faptul că reținerile organelor fiscale privind TVA nedeductibilă ar fi eronate, raportat la relațiile economice avute cu fiecare dintre furnizorii respectivi, așa cum ar fi acestea reflectate de documentele deținute de intimată.

În dezacord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că simpla suspendare, în parte, a soluționării contestației administrative formulată de intimată, nu poate constitui, per se, un indiciu aparent care să răstoarne prezumția de legalitate a actelor administrativ fiscale contestate și să justifice suspendarea provizorie a executării acestora.

Mai reține că amplele argumente expuse în motivarea cererii de suspendare, privind conținutul relațiilor comerciale dintre intimată și furnizorii acesteia, modul în care acesta este reflectat de documentele justificative și posibilele erori de apreciere ale organelor fiscale, necesită o analiză specifică unei acțiuni în anulare, întrucât veridicitatea acestora nu poate fi verificată decât prin administrarea probatoriului complex specific acțiunii de fond.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți a fost în sensul că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Cercetarea sumară a "aparenței dreptului" impune suspendarea doar atunci când, din împrejurările cauzei, ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative, condiție care, în speță, nu este îndeplinită.

Constatarea faptului că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiției prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, atâta timp, așa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva Sentinței civile nr. 218 din 12 iulie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2019.

GGC - GV