ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1157/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 24 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x/06.02.2017 (inclusiv anexa) și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.02.2017 (inclusiv anexele aferente) până la pronunțarea instanței de fond cu privire anularea actelor administrative anterior menționate.

Prin Sentința civilă nr. 210 din 4 iulie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.02.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.02.2017, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2. a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta susține, în esență, că printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea unui act, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul unei acțiuni în anulare. Or, toate motivele invocate de reclamantă și eronat reținute de judecătorul de primă instanță sunt motive ce nu doar că nu "palpează" fondul, ci sunt chiar motivări de fond, fiind identice cu cele invocate și în cadrul contestației administrative. Prin urmare, în cauză nu se identifică împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei de impunere.

Nu este dovedită nici iminența producerii unei pagube. Aprecierile instanței cu privire la suficiența garanțiilor organului fiscal față de datoriile reclamantei în cazul executării deciziei atacate nu se încadrează sub nicio formă la rigorile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și corectă, sub aspectul constatării îndeplinirii condițiilor cererii de suspendare formulate în cauză.

Prin rezoluția din 18 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 martie 2019, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată din oficiu, este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond asupra cererii în anularea respectivului act.

În prezenta cauză, prin Sentința civilă nr. 210/04.07.2017 a Curții de Apel Timișoara, ce formează obiectul recursului pendinte, s-a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/06.02.2017 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/06.02.2017, emise de autoritatea pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, apreciind instanța sesizată că sunt întrunite cumulativ cerințele referitoare la existența unui caz bine justificat și paguba iminentă.

Înalta Curte constată că, în cadrul Dosarului nr. x/2017, înregistrat la data de 23.06.2017 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 255/28.09.2017, a fost soluționat fondul cauzei, în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a acțiunii reclamantei în anularea Deciziei de impunere nr. x/06.02.2017, a cărei executare s-a dispus prin hotărârea ce formează obiectul acestui recurs.

La momentul înregistrării recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara din prezenta cauză, respectiv la 04.08.2017, era viabil interesul acesteia în promovarea căii de atac de care a înțeles să uzeze, cât timp nu se pronunțase de către prima instanță o soluție asupra cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare se dispusese anterior.

Urmare însă a soluției pronunțate asupra cererii în anulare, interesul recurentului-pârât în susținerea căii de atac pe care acesta a exercitat-o nu mai este actual, întrucât soluția pronunțată în acțiunea de fond, având ca obiect anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale nr. x/06.02.2017 a fost una de respingere a acestei cereri ca inadmisibilă.

Măsura suspendării dispusă prin Sentința civilă nr. 210 din 4.07.2017 a subzistat până la data pronunțării instanței de fond în Dosarul nr. x/2017, prin Sentința civilă nr. 255 din 28.09.2017.

Așadar, în raport de modalitatea de soluționare a cererii în anulare, ce a determinat încetarea efectelor produse de suspendarea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale nr. x/06.02.2017, interesul recurentului-pârât în susținerea cererii de recurs promovată de acesta nu mai subzistă, fiind astfel, întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu.

Pentru considerentele arătate, constatând că este întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 210 din 4 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 martie 2019.

Procesat de GGC - NN