ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a solicitat instanței anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 7 din 20 martie 2015 și pe cale de consecință anularea Deciziei de impunere nr. x din 29 septembrie 2014 emisă de către Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timiș în baza Raportului Inspecție Fiscală nr. x din 29 septembrie 2014, ca fiind nelegată.

Prin Sentința civilă nr. 103 din 12 aprilie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara, și Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs reclamanta A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susținut recurenta că instanța de fond nu a analizat dispozițiile legale incidente în cauză, limitându-se la o interpretare greșită atât a legii cât și a operațiunilor efectiv realizate, în condițiile în care inclusiv organele de control au analizat operațiunile realizate de către reclamantă din perspectiva operațiunilor triunghiulare, pe care le-au recalificat în considerarea unor presupuse neîndepliniri ale condițiilor de deductibilitate.

Intimata-pârâtă Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

La termenul de judecată din data de 11 aprilie 2019, stabilit pentru soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte a rămas în pronunțare pe excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei, invocată de către intimata-pârâtă prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, instanța urmând a o soluționa cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condițiile art. 499 C. proc. civ.

La data de 17 ianuarie 2019 a fost depusă la dosar, din partea reprezentantului convențional al recurentei-reclamante, respectiv SC A . SRL, dovada de radiere a societății din Registrul Comerțului, conform Sentinței comerciale nr. 963 din 14 iulie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2013.

Din fișa extras de furnizare informații emisă de Oficiul Național al Registrului Comerțului, sub nr. x, rezultă că A. SRL, la data de 26 iulie 2016, a fost radiată ca urmare a închiderii procedurii insolvenței. S-a dispus radierea debitoarei și descărcarea practicianului în insolvență de orice îndatoririi și responsabilități

La data de 14 martie 2019, intimata A.N.A.F. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat să se ia act că, în calitate de persoană juridică, societatea recurentă a încetat de la data de 26 iulie 2016 ceea ce atrage lipsa capacității procesuale de folosință.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii, iar potrivit art. 56 alin. (1) și (3), poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință sunt lovite de nulitate absolută.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 56 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 103 din 12 aprilie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de folosință.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - CP