ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1305/2017

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-TM 11 din 31 martie 2016, Raportului de inspecție fiscală nr. F-TM143 din 31 martie 2016, comunicat sub nr. 4408 din 7 aprilie 2016 prin intermediul poștei la data de 8 aprilie 2016, având în vedere ca sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 raportat la art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 181 din 11 iulie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Totodată, a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 14.556 RON, consemnată la dispoziția Curții de Apel Timișoara în prezentul dosar, potrivit recipisei de consemnare nr. 987113/1, eliberată de B. - Sucursala Timișoara, la 1 iulie 2016.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de suspendare. Cu privire la incidența disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a motivat respingerea cererii de suspendare, fiind vorba despre o insuficientă motivare. Pentru prima condiție, existența unei pagube iminente, instanța de fond a considerat că valoarea și caracterul executoriu al actului administrativ nu reprezintă în sine un motiv pentru acordarea suspendării, iar faptul că s-a început executarea silită și s-a aplicat sechestru pentru suma de 906.538 RON, nu fac prin ele însele dovada îndeplinirii cerinței referitoare la prevenirea unei pagube iminente. Recurenta-reclamantă apreciază că aceasta este întreaga motivare a condiției pagubei iminente, iar judecătorul fondului trebuia să aibă în vedere și valoarea/mărimea sumei care urmează să fie executată, în jur de un milion RON, întrucât în măsura în care era o sumă mult mai mică, s-ar fi putut aprecia că valoarea nu reprezintă o situație de producere a unei pagube iminente. Mai arată recurenta-reclamantă, că deși a depus dosarul pentru realizarea unei cereri de eșalonare a debitului, nici până în prezent nu este soluționat, dar intimata-pârâtă a început procedura de executare silită. Se mai invocă faptul că este imposibil să se obțină credite sau ca societatea să participe în cadrul oricăror proceduri de licitație, deoarece figurează cu debite față de bugetul statului. Mai mult, este instituit și un sechestru ce are o valoare aproximativă cu cea a debitului, astfel încât, acesta este garantat. Neîndeplinirea condiției cazului bine justificat este motivată de către prima instanță prin faptul că art. 14 vizează exclusiv condiții de valabilitate privind competența autorității emitente, procedura de emitere a actului și cerințelor de formă ale acestuia, iar pentru a se dispune suspendarea, instanța se poate raporta doar la probele administrate, care trebuie să ofere indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond conținutul actului administrativ. În consecință, instanța de fond a constatat că toate criticile expuse vizează fondul actului administrativ. Și această motivare este considerată insuficientă de către recurenta-reclamantă, care consideră că nu a fost avut în vedere art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 care vorbește despre împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în speță, fiind vorba despre chestiunea legată de achiziții de cereale sau de necesitatea avizului de însoțire a mărfii. Recurenta-reclamantă mai arată că, în sprijinul cererii sale de recurs au apărut documente noi și anume, Procesul-verbal din 8 iulie 2016, comunicat în data de 14 iulie 2016, prin care se arată că s-a greșit calculul penalităților, reducându-se sumele la mai mult decât jumătate din suma stabilită inițial. Un alt argument în favoarea admiterii recursului este și împrejurarea că nu s-a soluționat contestația administrativă nici până în prezent, iar organul final a formulat plângere penală, de asemenea, nesoluționată.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 8 decembrie 2016. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analiza motivelor de casare. Din actele dosarului rezultă că recurenta-reclamantă a invocat anumite împrejurări de fapt și de drept ce ar putea conduce la îndeplinirea condiției cazului bine justificat în vederea suspendării executării Deciziei de impunere din 31 martie 2016, astfel: - organul fiscal nu a explicat modul în care s-a considerat că suma de 215.102 RON reprezentând cheltuieli cu combustibilul, este nedeductibilă fiscal; - nu există nicio dispoziție legală care să oblige societatea să dovedească proveniența mărfurilor (cereale) și bunurile achiziționate, respectiv să dovedească de unde a achiziționat aceste bunuri vânzătorul său, fiind o probatio diabolica; - cu privire la achiziția de anvelope, organul fiscal invocă faptul că pe factura de achiziție nu este menționat mijlocul de transport și numărul auto, cerințe ce sunt în afara cadrului legal; - alte elemente solicitate de organul fiscal nu se regăsesc printre elementele obligatorii impuse de art. 155 alin. (5) C. fisc.; - comportamentul atipic al partenerilor de afaceri; - organul fiscal a constatat inexistența unor mențiuni din borderouri, care, în realitate, sunt specificate în cuprinsul acestor documente; - solicitarea nelegală a organului fiscal de întocmire a unui proces-verbal de predare-primire a cadourilor de către partenerul contractual, în cazul cheltuielilor de protocol; - nu este indicat documentul justificativ lipsă, prin referirea la un document obligatoriu care să aibă ca efect nerecunoașterea operațiunii; - pentru nerecunoașterea achiziției de cauciucuri este indicată de organul fiscal lipsa mențiunii privind capitalul social. Paguba iminentă este evidențiată prin blocarea activității și începerea executării silite, deși există instituit un sechestru asigurător asupra bunurilor societății. Instanța de fond a reținut că reclamanta a invocat existența unei pagube iminente din perspectiva cuantumului sumei stabilite cu titlu de creanță bugetară și la consecințele pe care executarea creanței le-ar produce asupra activității sale. Recurenta-reclamantă nu a invocat însă valoarea și caracterul executoriu al actului administrativ pentru demonstrarea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Instanța de contencios administrativ are obligația să analizeze dacă prin executarea actului administrativ i se produce reclamantului o pagubă ce nu poate fi reparată și dacă această pagubă este iminentă. Înalta Curte consideră că instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor societății în data de 8 octombrie 2015 și începerea executării silite după emiterea Titlului executoriu nr. 2201 din 9 mai 2016, deși decizia de soluționare a contestației administrative a fost emisă abia la 25 iulie 2016 sub nr. 1939/301/2016 este de natură să prejudicieze recurenta-reclamantă. De asemenea, blocajul societății și intrarea în insolvență/faliment este, în condițiile executării actului administrativ fiscal, iminentă. În concluzie, se reține faptul că instanța de fond nu a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, atunci când a analizat condiția pagubei iminente și a ajuns la o concluzie eronată. Referitor la condiția cazului bine justificat, se constată că instanța de fond a enumerat câteva dintre împrejurările de fapt evidențiate de reclamantă, fără să le analizeze. Totodată, aceste împrejurări au fost tratate global ca fiind critici ce pot fi aduse în discuție numai cu ocazia soluționării fondului pricinii. Tot instanța de fond arată că probele administrate în cauză trebuie să ofere indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond conținutul actului administrativ. Conform celor susținute chiar de către prima instanță, judecătorul avea obligația să analizeze împrejurările de fapt invocate drept criterii pentru îndeplinirea condiției cazului bine justificat. În speță, judecătorul fondului nu a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată când a analizat cazul bine justificat și nu și-a motivat soluția în funcție de ceea ce s-a invocat prin acțiunea introductivă. Împrejurările de fapt și de drept ce constituie indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, conform probelor de la dosar, sunt reprezentate de existența facturilor completate prin înscrierea tuturor elementelor obligatorii, avizul de însoțire a mărfii nefiind un element obligatoriu, mai mult, este emis de furnizor și nu de cumpărător. De asemenea, același raționament privește inexistența calculului sumei în cuantum de 215.102 RON sau completarea incorectă a borderourilor. În plus, în fața instanței de recurs a fost depus Procesul-verbal din 8 iulie 2016 cu privire la eroarea calculării accesoriilor, care reprezintă un element al cazului bine justificat. Ținând seama și de faptul că, decizia de soluționare a contestației emisă după pronunțarea primei instanțe, a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma de 861.716 RON, până la soluționarea plângerii penale care este în faza administrării unei expertize contabile, Înalta Curte consideră că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, sunt îndeplinite prin existența cazului bine justificat și a pagubei iminente ce s-ar produce societății prin executarea Deciziei de impunere din 31 martie 2016. Față de acestea, întrunite fiind criticile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul, se va casa sentința atacată, urmând ca în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, să se dispună admiterea cererii și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-din 31 martie 2016, până la pronunțarea instanței de fond.