ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3187/2020

Ședința publică din data de 7 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, la data de 16.07.2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Activitatea de Inspecție Fiscală solicitând instanței să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale în cuantum total de 7.605.817 RON stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/31.05.2019 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, Activitatea de inspecție fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în contencios administrativ-fiscal privind anularea deciziei de impunere, cu consecința încetării oricărei forme de executare, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 258 din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscala- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Activitatea de Inspecție Fiscală.

S-a dispus, până la pronunțarea instanței de fond, suspendarea executării Deciziei de impunere emisă de pârâtă pe seama reclamantei sub nr. F-TM 301/31.05.2019 privind obligațiile fiscale principale în cuantum de 7.605.817 RON, obligații fiscale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice.

S-a respins cererea formulată de reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată în această procedură.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de suspendare.

2.1. În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

- sentința pronunțata de către Curtea de Apel Timișoara este netemeinica si nelegala, fiind data cu "încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material" (art. 488, pct. 8 din C. proc. civ.);

- dispozițiile art. 278 din Codul de procedură fiscală prevăd ca depunerea cauțiunii reprezintă o condiție "sine qua non", a priori, obligatorie de punere în discuție a admisibilității suspendării;

- prezumția relativa de legalitate (care operează si în speța), exista în cazul actelor administrative care pot fi atacate de cei vătămați în drepturile sau interesele lor legitime, urmând ca instanțele judecătorești sa cerceteze legalitatea lor;

- prezumția de legalitate este asociata cu alte doua prezumții, si anume: prezumția de autenticitate si prezumția de veridicitate, astfel, că atâta vreme cat, în speța, actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere nr. x/31.05.2019 emisa de AJFP Timis nu a fost desființat de organele administrative/jurisdictionale competente, acesta beneficiază de prezumția de legalitate, cu toate consecințele sale juridice si fiscale;

- pentru a motiva cazul bine justificat trebuie sa planeze o îndoiala serioasa asupra legalității si temeiniciei actului a cărui suspendare se solicita. Cazul bine justificat înseamnă prezentarea de facto a împrejurărilor care sa creeze fara putința de tăgada o îndoiala serioasă;

- în condițiile în care instanța investita cu soluționarea cererii de suspendare, are obligația examinării ulterioare a legalității aceluiași act administrativ (pentru a soluționa cererea de anulare a acestui act), analizarea - cu prilejul soluționării suspendării executării - a împrejurărilor care creează îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ poate ridica suspiciuni puternice în privința imparțialității instanței.

- justificarea cererii de suspendare prin analiza legalității actelor administrative a căror anulare se solicita sau se va solicita pe calea unei acțiuni separate, nu poate fi făcuta de către instanța fără a se antepronunta, practic, asupra cauzei;

- întreaga motivare a instanței se refera exclusiv la aspecte ce tin de fondul cauzei, respectiv de analiza legalității si temeiniciei actului a cărui suspendare se solicita, erijându-se practic, în instanța competenta a analiza pe fond decizia de impunere nr. x/31.05.2019.

Pentru aceste motive, considerând ca în speța nu sunt îndeplinite cele doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 258/26.09.2019 pronunțata de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2019 si rejudecând cauza, respingerea cererii de suspendare.

2.2. Întâmpinarea

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă în ședința publică de la acest termen.

Pe fondul recursului, se arată că este întrunită condiția cazului bine justificat, cu privire la nemotivarea deciziei de impunere în drept pentru constatările aferente anului 2015, cu privire la constatările Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiș - singurul organ competent în materia aplicării Legii nr. 16/2017 care contrazic concluziile pârâtei, și in raport de lipsa de consecvență a organului fiscal.

Cât privește noțiunea de pagubă iminentă, se arată că posibilitatea executării actului administrativ va duce la falimentul societății cu consecințe asupra celor 100 de angajați.

2.3. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

3.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

3.2.1. Situația de fapt reținută de prima instanță și considerentele primei instanțe privind admiterea cererii de suspendare

Reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscala- Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș Activitatea de Inspecție Fiscală solicitând instanței să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale în cuantum total de 7.605.817 RON stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/31.05.2019 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, Activitatea de inspecție fiscală

Prin decizie s-a reținut că societatea reclamantă nu a calculat, nu a declarat și nu a achitat contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator corespunzătoare sumelor achitate cu titlu de diurnă către persoanele angajate și care au prestat muncă, în baza contractelor de muncă încheiate cu societatea verificată și care au fost puși la dispoziția utilizatorilor din Spania pentru a lucra sub supravegherea și conducerea acestora.

3.2.3. Analiza concretă a motivelor de casare invocate

Cu privire la critica referitoare la nerespectarea obligației consemnării cauțiunii prevăzute de art. 278 din Codul de procedură fiscală, Inalta Curte ia act că la dosar de fond, se află copia recipisei de consemnare, motiv pentru care va respinge acest motiv de recurs.

În speță, prima instanță a reținut că există o îndoială puternică cu privire la legalitatea actelor contestate, decurgând din criticile de legalitate formulate de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată. Astfel, susținerile invocate cu privire la modalitatea organului fiscal de încadrare a sumelor plătite cu titlu de diurnă, sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în privința modului în care organele fiscale au interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente în raport cu situația de fapt.

În esență, prima instanță a reținut faptul că, prin decizia de impunere în litigiu, inspectorii fiscali au recalificat sumele achitate de societate salariaților săi cetățeni români, care au desfășurat activitate pe teritoriul Spaniei, cu titlu de indemnizații de detașare, ca venituri salariale, apreciind că pentru acestea se datorează contribuțiile de asigurări sociale obligatorii.

A reținut prima instanță în sensul răsturnării aparenței de legalitate a actului administrativ fiscal, că respectivele sume au fost în mod expres calificate de Directiva nr. 96/71/CE precum și de legislația națională de transpunere a directivei, fiind excluse din baza de calcul a contribuțiilor sociale, în temeiul dispozițiilor Codul fiscal.

Totodată, a fost avută în vedere și poziția Casei Naționale de Pensii atât în spețe similare, cât și în cuprinsul răspunsului nr. x/02.12.2016. din care s-ar desprinde că, în urma recalificării activității realizate de organul de inspecție fiscală, ar fi îndeplinite condițiile pentru aplicarea scutirii pentru toți salariații de la plata impozitului pe venitul salarial prevăzute de art. 60 pct. 5 din O.U.G. nr. 114/2018, această reglementare neexcluzând activitatea desfășurată de agenții de muncă temporară.

Or, recurentul - pârât prin motivele de recurs formulate nu aduce nicio critică concretă asupra aprecierilor primei instanțe, invocând, exclusiv, depășirea cadrului prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la această împrejurare, constată instanța de control judiciar, contrar susținerilor din recurs, că dispozițiile menționate prevăd posibilitatea instanței, de a efectua o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de parte cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Or, în cauză, în raport de aspectele invocate, îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ rezultă cu ușurință în urma acestei cercetări, soluția nereprezentând o antepronunțare asupra fondului, astfel cum susține recurenta.

Prin stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor salariale, organele fiscale au aplicat identitatea de rațiune în sensul că petenta și-a calificat sumele plătite angajaților ca venituri salariale în relația cu statul spaniol și ca indemnizații de detașare în relația cu statul român, astfel că, cel punți la nivel de aparență, nu se poate reține conduita ilicită a contribuabilului.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanță că existența unor interpretări diferite în practică a problemei de drept în discuție, reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă privind legalitatea actului administrativ contestat, fiind astfel întrunită condiția cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, nici sub acest aspect recurenta-pârâtă nu aduce critici concrete sentinței, astfel că nu pot fi răsturnate considerentele primei instanțe, care a reținut că, în speță, executarea silită imediată este de natură să producă reclamantei o pagubă imposibil de reparat ulterior.

În concluzie, motivele de casare formulate de recurenta-pârâtă nu sunt fondate și nu pot duce la admiterea recursului, motiv pentru care, in temeiul art. 451 din C. proc. civ., va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de partea potrivnică, reprezentând onorariul de avocat, cu reducerea acestuia, proporțional, în condițiile alin. (2).

3.3. Temeiul procesual al soluției date recursului

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 258 din 26 septembrie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 de RON cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iulie 2020.