ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4852/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 04.01.2019, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului cu nr. x/2015 (inițial dosar nr. x/2015), aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat recursuri pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș.

3.1. Prin recursul declarat și întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrativ fiscale.

Recurenta-pârâtă critică hotărârea recurată din perspectiva faptului că prima instanță a antamat fondul dreptului dedus judecății atunci când a apreciat că în speță sunt identificabile circumstanțe ce conturează aparența de nelegalitate a deciziilor atacate, considerând că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, deși verificarea legalității actelor administrative este doar de competența instanței învestite cu acțiunea în anularea acestor acte.

Invocă jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că, în analizarea îndeplinirii cazului temeinic justificat, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci verificarea trebuie limitată doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Consideră că motivele de nelegalitate circumscrise cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării executării.

De asemenea, critică faptul că prima instanță a apreciat că este îndeplinită condiția pagubei iminente, pe motiv că prețul aferent contractului nr. x/06.02.2008 nu a intrat în patrimoniul reclamantei - intimate, aspect ce ține de fondul cauzei. Totodată, susține că valoarea mare a debitului nu poate demonstra îndeplinirea condiției pagubei iminente, întrucât dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu prevăd nicio limită legală a sumei debitului contestat de la care să se considere îndeplinită această condiție, astfel că valoarea debitului contestat nu are relevanță în ce privește soluționarea cererii de suspendare.

Pe de altă parte, arată că decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, a fost emisă în anul 2012, în timp ce reclamanta a formulat cererea de suspendare la 7 ani de la data emiterii titlului de creanță, respectiv în ianuarie 2019.

În ceea ce privește înființarea popririi prin adresa nr. x/04.12.2018 emisă în dosarul de executare nr. x al Biroului de Executori Judecătorești B., consideră că reclamanta avea posibilitatea să formuleze contestație la executare și să solicite instanței de executare suspendarea executării silite pornite de A.J.F.P. Timiș.

Mai mult, față de cele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3593/15.11.2017 de admitere a recursurilor, precum și față de concluziile raportului de expertiză de la dosar și de obiecțiunile organului de inspecție fiscală - emitent al Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012, apreciază că actele administrativ fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale de natura TVA în sarcina reclamantei sunt temeinice și legale.

Referitor la respingerea excepției lipsei de interes a reclamantei, invocate de D.G.R.F.P. Timișoara față de capătul de cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr. 1066/11.06.2013 emise de A.J.F.P. Timiș, recurenta-pârâtă apreciază că soluția dată excepției este netemeinică și nelegală, având în vedere că prin emiterea de către A.J.F.P. Timiș a Deciziei nr. 1066/11.09.2013 reclamanta nu a suferit nicio vătămare, fiindu-i diminuate obligațiile fiscale stabilite inițial prin Decizia de impunere nr. x/31.08.2012. Astfel, consideră că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 1066/11.09.2013 este lipsită de interes.

3.2. Prin recursul declarat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susține că în speță nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente și că promovarea unei acțiuni în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită nu este suficientă pentru a fi în prezența unui caz bine justificat.

Consideră că actele administrative atacate se bucură de prezumția de legalitate și arată că, în cauză, această prezumție nu a fost combătută și nici demonstrată de către intimata-reclamantă.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că prima instanță a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecății, în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emise de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază că se impune analizarea legalității sentinței și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanța de recurs a pus în discuție acest aspect la ultimul termen de judecată.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși prin sentința civilă nr. 43 din 31 ianuarie 2019, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/31.08.2012 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și a Deciziei de impunere nr. x/11.09.2013 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, până la soluționarea definitivă a cauzei, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele concrete pentru care condiția cazului bine justificat ar fi îndeplinită în cauză și nici raționamentul logico-juridic care a condus instanța la concluzia îndeplinirii respectivei condiții.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut o serie de aspecte teoretice cu privire la condiția cazului bine justificat, fără a arăta în concret, elementele din speță ce au determinat instanța să concluzioneze că există circumstanțe ce conturează aparența de nelegalitate a deciziilor a căror suspendare a executării se solicită.

De asemenea, nici invocarea de către instanța de fond a deciziei nr. 3593/15.11.2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, nu poate satisface cerința motivării hotărârii judecătorești, câtă vreme soluția pronunțată prin această hotărâre este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare către instanța de fond, în considerentele acesteia reținându-se că instanța nu a analizat motivele de nelegalitate invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, limitându-se la considerații generale și lăsând neclarificate mai multe aspecte relevante pentru dezlegarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță nu a precizat în concret împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de față, din perspectiva considerentelor generale înfățișate, Înalta Curte constată că în motivarea soluției adoptate, prima instanță, deși a reținut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative din litigiu și nici nu a indicat împrejurări de drept care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță nici nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către reclamantă în susținerea aparenței de nelegalitate a actelor administrative atacate și care pot face obiect al analizei în procedura suspendării executării.

Prin urmare, întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente și, cum prima instanță nu a motivat îndeplinirea condiției cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, cu atât mai mult cu cât nici nu a răspuns tuturor argumentelor reclamantei din cererea suspendare a executării, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor recurentelor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă urmează a fi avută în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș împotriva sentinței civile nr. 43 din 31 ianuarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.