ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2262/2015

Decizia nr. 2262/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/59/2013 la data de 27 august 2013 reclamantul A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 5541 din 31 mai 2013, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 3539 din 30 martie 2010, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actului administrativ, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr 6 din data de 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/59/2013 s-a admis cererea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș; s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 5541 din 31 mai 2013 emisă de fosta Direcție Generală a Finanțelor Publice Timiș în baza raportului de inspecție fiscală nr. 3539 din 30 martie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin recursul declarat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș a solicitat în temeiul art. 488 al 1, pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea sentinței atacate apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea actului administrativ.

A considerat recurenta că instanța de fond avea obligația de a analiza temeinic cererea de suspendare a executării actului administrativ pentru a constata îndeplinirea condițiilor în care se poate acorda suspendarea deciziei de impunere nr. 5541 din 31 mai 2013.

S-a arătat că doar simpla promovare a acțiunii în contencios administrativ și plata cauțiunii nu sunt suficiente pentru admiterea cererii de suspendare, iar în ceea ce privește "paguba iminentă", consideră recurenta că aceasta nu a fost probată.

Prin recursul declarat, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a solicitat, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 5541 din 31 mai 2013, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a precizat că în conformitate cu OPANAF nr. 1104/2013 privind aprobarea structurii organizatorice a direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice și a structurii din cadrul acestora activitatea de inspecție fiscală este în prezent în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Timiș.

În ceea ce privește fondul cererii de suspendare, s-a arătat că, deși prima instanță s-a raportat la cauzele conexe B. și C., nu rezultă din motivare că reclamantul-intimat nu ar datora TVA pentru tranzacțiile efectuate.

Totodată, s-a arătat că sub aspectul "prevenirii producerii unei pagube iminente", nici valoarea debitului și nici începerea executării silite nu pot conduce la întrunirea acestei condiții.

A mai susținut recurenta că suspendarea executării actului fiscal nu poate fi acordată de către instanța de fond numai verificând formal îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Procedura în față instanței de recurs

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 februarie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și a fost prorogată discutarea excepției tardivității recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Apărările intimatului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimatul reclamant a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor înfățișate prin cele două cereri de recurs, le va examina grupat, urmând a le răspunde prin argumente comune.

Având în vedere cele arătate anterior, văzând și dispozițiile art. 485 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care intimatul, prin întâmpinare nu a invocat excepția tardivității recursului, Înalta Curte va socoti ambele recursuri ca fiind formulate în termen.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive reiterată în recurs de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, constată instanța de control judiciar că prima instanță a pronunțat o soluție corectă, în sensul că a constatat că intimata a preluat prin absorbție activitatea fostei DGFP Timiș, autoritatea emitentă.

Ipoteza lipsei calității procesuale pasive în cazul reorganizării unei autorități ar fi pertinentă numai atunci când prin acțiunea introductivă s-ar solicita ca autoritatea pârâtă să îndeplinească o obligație pe viitor (să răspundă la o cerere, să emită un act, să achite c/val unei daune etc.).

În fapt, la data de 04 iulie 2013, au fost comunicate prin poștă reclamantului Decizia de impunere nr. 5541 din 31 mai 2013 și Raportul de inspecție fiscală nr. 3539 din 30 martie 2010 acesta fiind obligat la plata unor obligații suplimentare de 7.231.424 lei, din care 2.481.722 lei - TVA și 4.399.655 lei majorări de întârziere și 350.047 lei - dobânzi și penalități de întârziere.

Împotriva acestor acte reclamantul a formulat contestație administrativă, în temeiul art. 205 și următoarele C. proc. fisc. și art. 7 din Legea nr. 554/2004, fiind demarată procedura de executare silită împotriva sa, după cum rezultă din decizia de instituire a măsurilor asigurătorii și procesele verbale de sechestru asigurător.

În prezenta cauză reclamantul solicită suspendarea executării titlului de creanță până la soluționarea acțiunii de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, organul fiscal a inclus în baza de calcul a TVA prețul obținut din tranzacțiile imobiliare, astfel cum a fost convenit de către părți.

Instanța de control judiciar, la verificarea aparenței de legalitate a actului administrativ, în cadrul procedurii de suspendare a acestuia, constată că pentru justa determinare a cuantumului TVA, potențial datorat, trebuie avut în vedere că în Hotărârea pronunțată la data de 7 noiembrie 2013, în cauzele conexe C-249 din 12 și C-250/12, Curtea de Justiție de la Strasbourg a statuat că:"Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, în special articolele 73 și 78 din aceasta, trebuie interpretată în sensul că, atunci când prețul unui bun a fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la taxa pe valoarea adăugată, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată datorate pentru operațiunea supusă taxei, prețul convenit trebuie considerat, în cazul în care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoarea adăugată solicitată de administrația fiscală, ca incluzând deja taxa pe valoare adăugată".

În considerarea caracterului general obligatoriu și cu efect retroactiv a interpretării date de Curtea de Justiție, judecătorul fondului a constatat în mod judicios că există o îndoială serioasă asupra legalității actului, fiind întrunite condițiile cazului bine justificat impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește ceea de a doua condiție prevăzută de lege, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Înalta Curte reține că și această condiție este îndeplinită în raport de impactul pe care valoarea debitului îl are asupra reclamantului - intimat, consecințele executării acestuia fiind greu de înlăturat în situația anulării actului administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva Sentinței nr. 6 din 16 ianuarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV