ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 25.06.2014 reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., ca în baza art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat, în principal: - anularea în tot, ca netemeinică și nelegală, a Deciziei nr. x/25.03.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș privind soluționarea contestației formulată și înregistrată la AJFP Timiș sub nr. x/2014; - anularea în parte, ca netemeinică și nelegală, a Deciziei de impunere nr. x din data de 16.12.2013 emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din data de 16.12.2013 de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, Activitatea de inspecție fiscală; - să se constate că reclamanta nu datorează obligațiile fiscale stabilite suplimentar cu titlu de impozit pe profit asupra următoarelor sume: 13.175.249,89 RON reprezentând cheltuieli înregistrate cu prestările de servicii de management, asistență în producție și refacturări de costuri efectuate de către societățile afiliate A. S.A. și A. SLU Spania în perioada noiembrie 2011- decembrie 2012; 3.706.368,93 RON reprezentând cheltuieli directe înregistrate de subscrisa cu producția în anul 2011; - anularea tuturor obligațiilor fiscale accesorii, calculate asupra impozitului suplimentar determinat pentru sumele menționate la pct. 3 de mai sus.

In subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în cazul respingerii petitelor 2-4 din acțiune, să se dispună anularea în tot, ca netemeinică și nelegală, a Deciziei nr. x/25.03.2014 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timiș privind soluționarea contestației formulată și înregistrată la A.J.F.P. Timiș sub nr. x/2014 și obligarea pârâtei D.G.R.F.P. Timișoara la soluționarea contestației formulată și înregistrată la A.J.F.P. Timiș sub nr. x/2014, cu obligarea pârâtelor la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 1 din data de 19 ianuarie 2015 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara, a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. x/25.03.2014 și a obligat pârâta D.G.R.F.P. Timișoara la soluționarea contestației administrative împotriva Deciziei de impunere nr. x din 16.12.2013 și a respins în rest acțiunea.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac și casarea hotărârii în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea D.G.R.F.P. Timișoara - Serviciul soluționarea contestații - la soluționarea pe fond a contestației administrative împotriva deciziei de impunere nr. x/16.12.2013.

În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de fond a respins în mod eronat excepția tardivității acțiunii și a interpretat greșit dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 207 alin. (1), art. 210 alin. (1) și (2) și art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală atunci când a apreciat că reclamanta a formulat în termen contestația administrativă împotriva deciziei de impunere.

Raportat la actele depuse de reclamantă și la prevederile imperative ale legii, recurenta a apreciat că decizia de soluționare a contestației nr. x/25.03.2014 este temeinică și legală, organul fiscal neputând analiza fondul fără a fi îndeplinite condițiile procedurale.

De asemenea, având în vedere caracterul definitiv al deciziei de soluționare a contestației în sistemul căilor administrative de atac, instanța judecătorească se putea pronunța doar în limitele deciziei și nu pe fond, atâta timp cât însuși organul fiscal nu a soluționat fondul.

Intimata A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a depus întâmpinare și a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond, de anulare a deciziei nr. x/25.03.2014 și de obligare a recurentei la soluționarea pe fond a contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere.

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost derulată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a depus punct de vedere referitor la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, Completul de filtru a respins excepțiile nulității și inadmisibilității recursului invocate de intimata-reclamantă, a admis în principiu recursul declarat și a stabilit ca soluționarea acestuia să se realizeze în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de anulare în tot a Deciziei nr. x/25.03.2014 emisă de D.G.R.F.P. Timiș, urmată în principal de anularea în parte a deciziei de impunere nr. x din data de 16.12.2013 emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. x din data de 16.12.2013, iar în subsidiar de obligarea pârâtei D.G.R.F.P. Timișoara la soluționarea contestației formulată și înregistrată la A.J.F.P. Timiș sub nr. x/2014.

Prin Decizia nr. x/25.03.2014 D.G.R.F.P. Timișoara a respins, ca nedepusă în termen, contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 16.12.2013, reținându-se că aceasta a fost depusă la data de 22.01.2014, cu depășirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 207 alin. (1) Codul de procedură fiscală, termen împlinit la data de 17.01.2014.

Soluția primei instanțe contestată prin prezenta cale de atac, respectiv cea de admitere în parte a acțiunii reclamantei, în sensul anulării Deciziei nr. x/25.03.2014 și obligării pârâtei D.G.R.F.P. Timișoara la soluționarea pe fond a contestației administrative, reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale incidente, în raport de situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 207 Codul de procedură fiscală, contestația formulată împotriva unui act administrativ-fiscal se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului respectiv.

În cauză, reclamanta a făcut dovada depunerii în termen a contestației administrative, prin scrisoare cu confirmare de primire, potrivit copiei facturii nr. x/17.01.2014 (ultima zi a termenului) și confirmării depuse la dosar fond.

Astfel, contrar celor reținute de autoritatea pârâtă în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației și reluate în prezenta cale de atac, Înalta Curte apreciază că demersul reclamantei a respectat termenul impus de dispozițiile art. 207 Codul de procedură fiscală, iar instanța de fond a constatat în mod corect nelegalitatea deciziei D.G.R.F.P. Timișoara de respingere a contestației în temeiul art. 217 alin. (1) Codul de procedură fiscală și pct. 12.1 lit. a) din OPANAF nr. 450/2013.

Recurenta a susținut că instanța de fond a respins excepția tardivității acțiunii, însă, în mod evident, aceasta este o eroare, în condițiile în care prin întâmpinare a fost invocată excepția inadmisibilității acțiunii, excepție respinsă prin încheierea din data de 10.11.2014 . Principala problemă dedusă judecății a vizat formularea în termenul legal a contestației administrative și nu a acțiunii în anulare.

Argumentele contradictorii ale D.G.R.F.P. Timișoara, care pretinde, pe de o parte, că obiectul acțiunii în contencios administrativ l-ar putea constitui doar decizia de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, că este inadmisibil tocmai capătul de cerere vizând anularea deciziei nr. x/25.03.2014, sunt neîntemeiate având în vedere dispozițiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, invocate și de recurentă, care se referă la posibilitatea atacării în instanță, indiferent de natura soluției date de organul de soluționare a contestației, pe fond sau pe excepție.

Este lipsită de temei și susținerea recurentei potrivit căreia instanța de fond nu putea analiza fondul, atâta timp cât organul fiscal nu a soluționat fondul.

Din cuprinsul hotărârii recurate se observă că instanța nu a putut analiza celelalte pretenții concrete ale reclamantei, dată fiind măsura anulării deciziei de soluționare a contestației - actul administrativ principal supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

În aceste condiții, procedura administrativă de contestare a deciziei de impunere nu este finalizată, iar pentru respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale ale reclamantei aceasta trebuie să continue și să se deruleze conform dispozițiilor art. 213 alin. (1) Codul de procedură fiscală, care impun soluționarea contestației prin verificarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal, în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea, de documentele existente la dosarul cauzei și în limitele sesizării.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material, iar sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 1 din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.