ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2275/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02.12.2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice nr. x/16.10.2013 emisă de AJFP Timiș - Activitatea de inspecție fiscală în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/16.10.2013 emis de AJFP Timiș - Activitatea de inspecție fiscală, anularea obligației fiscale suplimentare constând în impozitul pe profit și exonerarea de plata acestei obligații stabilite suplimentar asupra următoarelor sume: cheltuielile cu amortizarea în sumă de 2.524.772 RON: 2.518.988 RON (aferente anului fiscal 2012) și 5.784 RON (aferente anului fiscal 2009); cheltuieli cu descărcarea de gestiune a imobilului situat pe str. x, Timișoara în sumă de 2.675.456,43 RON: 1.064.215,20 RON (aferente anului fiscal 2011) și 1.611.241,23 RON (aferente anului fiscal 2012); elementul de venit suplimentar în sumă de 2.715.934,37 RON (aferent anului fiscal 2011) reprezentând surplusul din reevaluare aferent imobilului situat pe str. x, Timișoara;cheltuieli cu lucrările efectuate la căminul studențesc/nefamiliști situat pe str. x, Timișoara (aferente anului fiscal 2009) în sumă de 228.322,35 RON; cheltuieli reprezentând contravaloarea unor deplasări interne și externe în sumă de 439.983 RON: 11.644 RON (aferente anului fiscal 2008), 6.030 RON (aferente anului fiscal 2009), 57.015 RON (aferente anului fiscal 2010) și 365.294 RON (aferente anului fiscal 2011); venituri suplimentare în sumă de 227.100,86 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de inventar a mijlocului fix/valoarea rămasă de amortizat în momentul vânzării și venitul obținut urmare a vânzării: 134.119 RON aferentă autoturismului marca x negru (anul fiscal 2009) și 92.981,86 RON aferentă autoturismelor marca x și y (anul fiscal 2008); cheltuieli cu Facturile nr. x/24.08.2010, nr. y/24.09.2010 și nr. z/21.10.2010 emise de către S.C. B. S.R.L. Timișoara reprezentând "prestări servicii consultanță în construcții" în sumă de 186.815 RON (aferente anului fiscal 2011); cheltuieli cu Facturile nr. x/31.05.2010 și nr. y/15.07.2010 emise de S.C. C. S.R.L. Timișoara reprezentând "prestări servicii spații verzi conform Contract nr. x/31.05.2010" în sumă de 31.221 RON (aferente anului fiscal 2010); cheltuieli efectuate în baza unor documente care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ și/sau pentru care nu s-au prezentat documentele justificative prevăzute de lege în sumă de 240.332 RON, din totalul de 336.185 RON respinsă de către organul de soluționare a contestației; cheltuieli cu Facturile nr. x/31.05.2009 și nr. y/28.02.2011 emise de S.C. D. S.R.L. în sumă de 105.261,21 RON, care nu au fost prezentate echipei de control: 24.844,54 RON (aferentă anului fiscal 2009) și 80.416,67 RON (aferentă anului fiscal 2011); veniturile diminuate aferente facturilor reprezentând chirie spații în sumă de 64.034 RON: 2.694 RON (aferente anului fiscal 2009); 16.174 RON (aferente anului fiscale 2010), 24.434 RON (aferente anului fiscal 2011) și 20.732 RON (aferente anului fiscal 2012). A mai solicitat și anularea obligației fiscale suplimentare constând în TVA în sumă de 693.717 RON și exonerarea reclamantei de la plata acestei obligații, calculate asupra următoarelor sume, respectiv TVA deductibilă: TVA aferentă Facturilor nr. x/24.08.2010, nr. y/24.09.2010 și nr. z/21.10.2010 emise de către S.C. B. S.R.L. Timișoara reprezentând "prestări servicii consultanță în construcții" în sumă de 44.836 RON (aferente anului 2011); TVA aferentă facturilor reprezentând contravaloarea unor deplasări interne și externe în sumă de 2.968 RON (aferente anilor 2008 - 2011); TVA aferentă Facturilor nr. x/31.05.2010 și nr. y/15.07.2010 emise de S.C. C. S.R.L. Timișoara reprezentând "prestări servicii spații verzi conform Contract nr. x/31.05.2010" în sumă de 6.493 RON (aferente anului fiscal 2010); TVA aferentă facturilor emise de S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L. și S.C. F. S.R.L. reprezentând "avans", în sumă de 172.020 RON (aferente anilor 2008, 2009 și 2012); TVA aferentă Facturilor nr. x/31.05.2009 și nr. y/28.02.2011 emise de S.C. D. S.R.L. în sumă de 24.020,46 RON, care nu au fost prezentate echipei de control: 4.720 RON,46 (aferentă anului 2009) și 19.300 RON (aferentă anului 2011); TVA aferentă unor documente care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ și/sau pentru care nu s-au prezentat documentele justificative prevăzute de lege în sumă de 107.775,41 din totalul de 122.909 RON respins de organul de soluționare a contestațiilor (aferentă anilor 2008 - 2012); TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de cumpărări în sumă de 169.894 RON (aferentă anilor 2008 - 2013); respectiv TVA colectată: - TVA aferentă facturilor reprezentând chirie spații în sumă de 67.246 RON (perioada 2009 - 2012); TVA aferentă veniturilor suplimentare ce ar fi trebuit fi înregistrate de reclamantă urmare vânzării a 3 autoturisme în sumă de 43.149 RON (anii 2008 - 2009); TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de vânzări în sumă de 55.316 RON (aferentă anilor 2008 - 2013). Reclamanta a solicitat exonerarea de la plata obligațiilor fiscale accesorii calculate asupra sumelor menționate la petitele 2 - 3; anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 145/26.05.2014 (denumită în continuare "Decizia de soluționare a contestației") emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestației privind soluționarea contestației sale, înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. x/11.12.2013, cu privire la soluția de respingere ca neîntemeiată și nemotivată a contestației formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/16.10.2013, pentru sumele menționate la petitele 2 - 4 din prezenta acțiune; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin Sentința civilă nr. 88 din data de 31.03.2016 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator special G. sub supravegherea administratorului judiciar H. Timișoara, împotriva pârâtelor Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. A dispus anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 145/26.05.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. A dispus anularea în parte a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice nr. x/16.10.2013 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș, în sensul că anulează obligațiile fiscale suplimentare constând în impozit pe profit în cuantum de 1.185.605 RON și 223.927 RON accesorii aferente, precum și obligațiile fiscale suplimentare constând în TVA în cuantum de 104.145 RON și 69.620 RON accesorii aferente. A dispus exonerarea reclamantei de la plata acestor sume. A respins în rest acțiunea.

Cererile de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 88 din data de 31.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș. 3.1. Reclamanta critică sentința pronunțată susținând că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. Referitor la cheltuiala cu amortizarea mijloacelor fixe, înregistrată în decursul anului fiscal 2012, în sumă de 2.518.988 RON (din suma de 2.524.772 RON), această cheltuială a fost înregistrată în anul 2012 în vederea corectării unor erori contabile la data constatării acestora, eroare constând în omisiunea înregistrării în contabilitate a reevaluării acestor mijloace fixe în anii fiscali precedenți. Astfel, în anii precedenți, societatea nu a inclus aceste elemente în costuri și, în consecință, a determinat un impozit pe profit suplimentar în respectivele perioade fiscale. Posibilitatea de corectare a erorilor contabile este prevăzută de punctul 63 din Reglementările Contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE, aprobate prin Ordinul nr. 3055/2009 al Ministerului Finanțelor Publice. Cheltuielile cu amortizarea aferente anilor fiscali anteriori au fost înregistrate în anul 2012, la data constatării erorii contabile, inițial prin contul 1174, reprezentând "rezultatul reportat provenit din corectarea erorilor contabile", după care s-a revenit la contul 121 "profit și pierdere", nemaifiind posibilă depunerea declarației rectificative pe anul 2012, ca urmare a primirii avizului de inspecție fiscală, conform art. 84 alin. (6) din C. proc. fisc. În ce privește echipamentele achiziționate în regim de leasing cu Contractele nr. x/12.07.2010 (Echipament central răcire - de la I. București) și nr. 13084/23.02.2011 (Instalație climatizare încălzire 3 compresoare și Instalație climatizare încălzire 7 compresoare, de la J. IFN), amortizate accelerat, în actele de control dar și în raportul de expertiza se susține ca acestea au fost amortizate accelerat după ce a expirat perioada în care se putea face o astfel de amortizare. Raportat la suma se 1.207.958,5 RON, înregistrata ca amortizare accelerata de către subscrisa (compusă din 693.096 RON respectiv 514.862,5 RON), instanța de fond, pe baza concluziilor expertizei, a recunoscut dreptul de deducere pentru suma de 877.024 RON, negându-i recurentei reclamantei acest drept pentru suma de 330.934,5 RON. Consideră eronată această soluție pentru următoarele motive: - reclamanta avea dreptul să determine amortizare fiscală accelerată pentru aceste echipamente, de la data recepției și punerii lor în funcțiune, dar aceasta operațiune nu a fost făcută din eroare; în consecință, expertul a admis deducerea unei amortizări liniare începând cu anul 2011 (deși primul echipament de răcire a fost achiziționat în anul 2010 luna iulie). - între perioada în care aceste echipamente au fost achiziționate și data înregistrărilor contabile contestate (2012), societatea nu a amortizat fiscal aceste echipamente nici măcar în regim liniar, astfel ca nu i se poate opune teoria deciziei de gestiune, conform căreia ar fi optat vreodată pentru amortizarea lor liniară. - atâta vreme cât reclamanta nu a înregistrat între data achiziției și data înregistrării (2012) niciun fel de amortizare pentru aceste echipamente, susține că, dacă i s-a recunoscut dreptul de a le amortiza, chiar dacă numai din 2011, avea dreptul să fie amortizate în regim accelerat și nu liniar. Instanța de fond nu a recunoscut amortizarea de 10.224 RON aferentă televizoarelor și căzii cu hidromasaj din căminul de pe str. x pe motiv că reclamanta nu deține procese-verbale sau alte documente justificative care să facă dovada predării lor în folosință către chiriașii de cazare ale căminului de pe strada x". Consideră că nu este necesar să dețină astfel de documente, care nu sunt prevăzute de lege; chiar dacă ar fi fost instalate pe holuri tot ar fi reprezentat cheltuieli efectuate în scopul obținerii de venituri. Referitor la cheltuielile cu lucrările la căminul din str. x, din totalul sumei de 228.322 RON, instanța a acceptat drept deductibilă doar suma de 26.700 RON. Lucrările întreprinse la acest obiectiv au constat în reparații și modernizări la clădirea existenta, data în funcțiune în anul 2000, precum și lucrări de construire a unui nou corp de clădire, alăturat celui deja existent. Argumentul organelor fiscale că lucrările au o valoare substanțială raportat la costul istoric de achiziție al clădirii nu este pertinent pentru analiza naturii acestor lucrări, astfel că în cadrul sumei de 789.000 RON se regăsesc elemente de cheltuieli care pot fi considerate cu ușurință drept reparații curente (de exemplu, schimbarea unor cabluri electrice, obiecte sanitare etc), ceea ce ar fi trebuit să determine organul fiscal să solicite o expertiză tehnică. În ce privește natura acestor cheltuieli, potrivit pct. 7 lit. d) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 15/1994, aprobate prin H.G. nr. 909/1997, "sunt asimilate mijloacelor fixe și se supun amortizării investițiile efectuate la mijloacele fixe pentru îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali, în scopul modernizării, și care majorează valoarea de intrarea a acestora". În ce privește calculele și afirmațiile expertului contabil/fiscal, ca acesta nu deține calificarea și expertiza tehnică necesara pentru a face aprecieri pertinente de această natură, și, dacă a întâlnit cheltuieli pe care le putea aprecia ca fiind de investiții sau de reparații, ar fi trebuit să-și decline competența. Referitor la suma de 439.983 RON reprezentând cheltuieli aferente unor deplasări interne și externe, instanța a admis deductibilitatea doar a sumei de 120.142 RON iar din TVA de 2.968 RON doar pentru suma de 228 RON. Nici prezentarea ordinului de deplasare nu este obligatorie, în absența unui text expres în acest sens pe care instanța să-l fi putut identifica în Codul fiscal, eventualele condiții prevăzute în Normele metodologice de aplicare neputând adăuga noi condiții la cele prevăzute de lege. În ce privește numărul de persoane și componenta delegațiilor, trebuie subliniat ca, pentru a lua decizii de business corespunzătoare cu ocazia deplasărilor la diverse manifestări științifice și comerciale, era necesară o echipă interdisciplinară, care să reunească atât farmaciști, medici, juriști etc, care să aibă capacitatea de a clarifica în timp real, pe loc, cu toți eventualii parteneri de afaceri, toate problemele previzibile ce ar fi putut apare într-o viitoare colaborare. Face trimitere hotărârea pronunțată în cauza C 124/12, AES-3C Maritza East și la jurisprudența Curții cu privire la A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri Consideră că nu factura este cea care trebuie să precizeze persoanele beneficiare și destinația călătoriei, ci contractul în executarea căruia a fost emisă factura, contract care trebuia încheiat în oricare din formele prevăzute de lege, adică inclusiv comanda urmată de executare. Referitor la veniturile suplimentare aferente valorificării celor 3 autoturisme, în sumă de 227.100,68 RON, respectiv TVA de 43.149 RON, dintre care instanța a menținut concluziile inspecției fiscale referitoare la determinarea unui venit suplimentar în suma de 134.119 RON, solicitarea reclamantei, care nu a fost soluționată corespunzător de către expert și de către instanță, se referă la pretinsa diferența de preț aferentă valorificării autoturismului x. Instanța trebuia să fi luat în considerare ca venit impozabil ori valoarea reducerii financiare, ori valoarea estimată de către inspecția fiscală drept preț de piață, iar în acest caz impactul asupra bazei impozabile ar fi fost nul. Referitor la cheltuielile în sumă de 186.825 RON și TVA aferentă facturilor întocmite de către S.C. B. S.R.L. Timișoara, refuzate la deducere, aceste cheltuieli cu prestări servicii consultanță în construcții îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate deductibile dacă: sunt efectuate în scopul activităților desfășurate, reclamanta efectuând lucrări de construcție în regie proprie la punctele de lucru, în acest sens având angajată o echipă de muncitori. Dovada că serviciile sunt efectiv prestate rezidă din Nota de supraveghere și coordonare lucrări despre care organele fiscale fac referire în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală, dispozițiile legale nesolicitând prezentarea exemplarului original al acestui document. Pct. 48 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. enumera exemplificativ documentele care fac dovada justificării prestării efective a serviciilor, respectiv situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare, astfel încât Nota de supraveghere și coordonare lucrări reprezintă un astfel de document care face dovada justificării prestării efective a serviciilor. Proba prestării efective nu poate fi făcută cu rapoarte de activitate, cum este cazul pentru lucrările efective de construcții, deoarece constă, în principal, într-o mulțime de activități de îndrumare și supraveghere efectuate zilnic pe șantier, pentru care proba cu mijloacele expres precizate de către pct. 48 Norme nu este pertinentă, așa cum s-a arătat în doctrină (Anexa nr. 20 la acțiunea introductivă). Reiterează concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza 199/82, Spa San Giorgio, în care Curtea a reținut că: "14. Pe de alta parte, orice cerință de probă, care face practic imposibilă sau excesiv de dificilă asigurarea rambursării taxelor percepute contrar dreptului comunitar ar fi incompatibilă cu dreptul comunitar. Acesta este mai ales cazul prezumțiilor sau regulilor privind probele edictate cu intenția de a obliga contribuabilul să dovedească faptul că taxele plătite în mod nedrept nu au fost transmise altor persoane sau cazul restricțiilor speciale privind forma dovezii care urmează să fie prezentată, cum ar fi excluderea oricărui tip de probe, oițele decât cele bazate pe documente justificative. în cazul în care se stabilește că perceperea taxei este incompatibilă cu dreptul comunitar, instanța trebuie să fie liberă să decidă dacă sarcina probei a fost sau nu transferată, în întregime sau în parte, altor persoane". Referitor la facturile emise de către C. S.R.L. Timișoara pentru prestări servicii spații verzi pentru punctul de lucru de pe strada x nr. 7 Timișoara, în suma de 31.221 RON, ele au fost efectuate în vederea amenajării acestui imobil, la care ulterior a deschis un punct de lucru, în temeiul Contractului de comodat încheiat la data de 21.11.2011 de subscrisa cu proprietara clădirii. Aceste cheltuieli au fost "avansate" tocmai pentru a putea autoriza în viitor punctul de lucru al societății, fără ele neputându-se obține această autorizare, raportat la situația concretă a imobilului respectiv. Consideră pe deplin aplicabile în speță deciziile Curții de Justiție a Uniunii Europene care au stabilit că nu este necesară o legătură juridică între cel ce suportă o cheltuială și beneficiarul plății, așa cum am arătat pe larg la pct. 11.3 supra. Cu privire la suma de 240.332 RON reprezentând cheltuieli cu prestări servicii respinse de la deductibilitate pe care o consideră deductibilă din totalul de 336.185 RON respinsă de către organul de soluționare a contestației ca nefiind efectuată pe bază de documente justificative, pentru anumite prestări de servicii de tip publicitar, consultanță marketing, organul fiscal solicită rapoarte de activitate. Pct. 48 din Normele de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. nu fixează o listă exhaustivă de mijloace de probă admisibile pentru a dovedi faptul că serviciile au fost efectiv prestate. Caracterul explicativ și nu limitativ al normelor menționate la pct. 48 din Normele de aplicare a art. 21 alin. (4) lit. m) C. fisc. își are explicația în marea diversitate a serviciilor de consultanță, management etc. Referitor la facturile în copie xerox sau facturi proforme, nu se contestă îndeplinirea condițiilor de fond pentru deductibilitatea cheltuielilor aferente acestor facturi, respectiv dacă acestea au fost efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile, cu încălcarea principiului prevalentei fondului asupra formei, consacrat de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. În consecință, consideră că se impune reconsiderarea modului în care se apreciază aceste probe, cu eliminarea interpretărilor abuzive, mai ales în lumina noului dispozitiv al Codului fiscal 2106 care, tocmai datorită utilizării abuzive de către fisc a acestor condiții, le-a eliminat din textul legal al noului art. 25. În ce privește TVA solicitată la deducere de 107.775 RON din care instanța a admis suma de 16.577 RON și a respins suma de 91.198 RON "deoarece documentele analizate de expert și prezentate în anexa 13 nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, reclamanta ca deductibilitatea TVA depinde exclusiv de condițiile prevăzute la titlul VI C. fisc. , condiții impuse de către Directiva TVA, și nu li se poate adăuga nicio altă condiție suplimentară. Cu privire la cheltuieli cu Facturile nr. x/31.05.2009 și nr. y/28.02.2011 emise de S.C. D. S.R.L., în sumă de 105.261,21 RON, care nu au fost prezentate echipei de control: 24.844,54 RON (aferentă anului fiscal 2009) și 80.416,67 RON (aferentă anului fiscal 2011) acestea au fost respinse de la deductibilitate pe motivul neprezentării facturii. Reiterează faptul că organul fiscal nu contestă îndeplinirea condițiilor de fond pentru deductibilitatea cheltuielilor aferente acestor facturi, respectiv dacă acestea au fost efectuate în scopul obținerii de venituri impozabile, cu încălcarea principiului prevalenței fondului asupra formei, consacrat de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Referitor la veniturile diminuate aferente facturilor reprezentând chirie spațiu, în suma de 64.034 RON, aferentă anilor 2009 - 2012, pentru care s-a colectat TVA suplimentară în suma de 67.246 RON, recurenta reclamantă a aplicat pentru aceste facturi cota redusă de TVA de 9% în temeiul art. 140 alin. (2) lit. f) din C. fisc. , în forma în vigoare la data emiterii facturilor. Art. 7 din H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism și la necesitatea certificatului emis de Ministerul Turismului - Autoritatea Națională de Turism nu este incident în cauză, deoarece, pe de o parte, H.G. nr. 1267/2010 a intrat în vigoare în 22.01.2011, așadar acestor dispoziții legale nu sunt aplicabile facturilor emise anterior acestei date, iar pe de altă parte, art. 7 din H.G. nr. 1267/2010, în forma în vigoare la data emiterii facturilor, se aplică în cazul structurilor de primire turistice. Referitor la TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de cumpărări, în sumă de 169.894 RON, aferentă anilor 2008 - 2013, [pct. 3.1.2., lit. h), organul de inspecția fiscală a reținut că reclamanta a înregistrat în deconturi TVA cu 169.894 RON mai mare față de totalul TVA deductibilă cumulată, înregistrată în jurnalele de cumpărări, constatând că a dedus TVA în sumă de 169.894 RON fără a avea la bază documente justificative, fiind încălcate prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 156 2 alin. (2) din C. fisc. , coroborate cu prevederile pct. 46 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004. Contestația cu privire la TVA deductibilă menționată supra a fost respinsă ca nemotivată, însă reclamanta a arătat că, în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală, organele fiscale fac trimitere la Anexa nr. 15, care cuprinde o situație centralizată a diferențelor constatate între sumele înregistrate în deconturile de TVA și jurnalele de cumpărări aferent punctelor de lucru, susținându-se la rubrica "explicații" din această anexă că TVA deductibilă a fost preluată în decont fără document justificativ. Nu se menționează despre ce document justificativ este vorba, ci în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală, la pag. 30, se menționează că aceste diferențe s-ar datora în special înregistrării în unele situații a unor sume sub denumirea generică de "furnizor", fără a fi menționate alte detalii legate de numărul/data vreunui document la care aceste sume se referă și fără a putea fi identificate de către organele fiscale documentele care stau la baza acestor înregistrări. Referitor la soluția de respingere a contestației ca nemotivată cu privire la TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de cumpărări, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care consacră caracterul de plină jurisdicție a contenciosului administrativ, chiar dacă ar fi nemotivată contestația având în vedere și principiul separației puterilor în stat și al independenței justiției, activitatea administrației publice se află sub controlul de legalitate exercitat de instanțele judecătorești, iar în această fază a acțiunii în contencios administrativ pot fi aduse argumente noi și administrate probe noi față de cele din faza procedurii de soluționare a contestației administrative prealabile. Pe de altă parte, nefiind motivate actele administrative fiscale contestate cu privire la TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de cumpărări, și subscrisa a fost în imposibilitatea de a se apăra. Pentru aceste motive, solicită să se constatate nelegalitatea și netemeinicia soluției organului fiscal de a aprecia ca nedeductibilă TVA preluată în deconturile de TVA diferit fată de jurnalele de cumpărări în sumă de 169.894 RON. În ceea ce privește TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de vânzări în sumă de 55.316 RON, aferentă anilor 2008 - 2013, nefiind motivate actele administrative fiscale contestate cu privire la TVA preluată în deconturile de TVA diferit față de jurnalele de vânzări, și reclamanta a fost în imposibilitatea de a se apăra, organele fiscale în mod netemeinic și nelegal au stabilit în sarcina sa TVA colectată suplimentar în sumă de 55.316 RON aferentă diferenței dintre TVA colectată înregistrată în deconturile de TVA și TVA înregistrată în jurnalele de vânzări ale reclamantei. 3.2. Pârâtele susțin motive comune de recurs, arătând că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a nomelor de drept material respectiv a art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea în parte a Sentinței civile nr. 88/31.03.2016 și rejudecarea cauzei în sensul respingerii în totalitate a acțiunii în contencios administrativ formulată de S.C. A. S.R.L. și a cheltuielilor de judecată solicitate. Soluția instanței de fond este bazată în esență pe existența unor înscrisuri care nu au fost puse la dispoziția organului fiscal care a emis decizia de impunere contestată și nici în fața organului fiscal care a soluționat contestația prealabilă, dar care au fost valorificate de către expert în efectuarea expertizei. Mai mult, instanța practic își însușește întru totul concluziile expertului numit în cauza, fără a analiza obiecțiunile la raportul de expertiză depuse de către organul fiscal. Susțin pârâtele că înscrisurile produse de reclamantă nu justifică admiterea în parte a acțiunii în contencios administrativ, acestea nefiind suficiente pentru determinarea situației reale. De exemplu, în cazul cheltuielilor cu amortizarea, nu s-a putut face dovada existenței proceselor-verbale de recepție și punere în funcțiune. Învederează instanței de recurs că deși instanța de fond recunoaște că reclamanta a depus în probațiune documente ce nu au fost puse la dispoziția organului fiscal care a emis decizia de impunere atacată și nici în fața organului care a soluționat contestația, deci care nu au fost avute în vedere la emiterea actelor atacate, în mod greșit Curtea de Apel Timișoara a considerat ca acestea trebuie avute în vedere la soluționarea prezentei cauze "atâta timp cât expertul a procedat la verificarea acestora prin raportare la evidentele contabile ale reclamantei". Apreciază că o astfel de motivare pe acest aspect a instanței de fond este neîntemeiată în condițiile în care există posibilitatea ca, în măsura în care organele fiscale ar fi avut în vedere aceste documente, soluția acestora putea fi de alta natură, intimata apreciind ca nu este prejudiciată. Curtea de Apel Timișoara nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare potrivit cărora "[...] Analiza contestației se face în raport de susținerile părților, de dispozițiile legale invocate de acestea și de documentele existente la dosarul cauzei. Soluționarea contestației se face în limitele sesizării.". Mai mult, art. 106 alin. (1) din actul normativ invocat anterior stipulează obligația contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum și orice date necesare clarificării situațiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal. O altă critică pe care o aduce sentinței pronunțată de Curtea de Apel Timișoara privește faptul că instanța de fond s-a limitat în a pronunța o hotărâre bazată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Consideră că o hotărâre bazată exclusiv pe concluziile expertului desemnat în cauza nu îndeplinește dispozițiile legale privitoare la motivarea hotărârii judecătorești în condițiile în care obiecțiunile formulate de instituția noastră la raportul de expertiză nu au fost avute în vedere de către judecătorul fondului. În mod greșit instanța de fond nu a avut în vedere ca prin raportul de expertiză contabilă, sunt prezentate 13 obiective care tratează inclusiv obligațiile fiscale pentru care s-a pronunțat o soluție de suspendare a soluționării contestației sau de respingere ca nemotivată a acesteia, prin Decizia de soluționare nr. 145/26.05.2014, astfel încât consideră că expertul a formulat concluzii eronate ce nu trebuiau a fi avute în vedere de către Curtea de Apel Timișoara. În mod greșit instanța de fond nu a reținut că prin raportul de expertiză contabilă nu se prezintă argumente, astfel încât preluarea, cuvânt cu cuvânt, a concluziilor expertului în motivarea sentinței atacate nu face altceva decât să atragă atenția cu privire la nelegalitatea sentinței Curții de Apel Timișoara. În aceste condiții, prezintă motivele de legalitate și temeinicie a actelor administrative contestate, reluând, în mare parte, concluziile deciziei date în soluționarea contestației administrative. Referitor la cheltuielile cu amortizarea în sumă de 2.524.772 RON, în fapt, în perioada 01.01.2008 - 31.12.2012, S.C. A. S.R.L. a dedus la calculul profitului impozabil suma de 2.524.772 RON, reprezentând amortizarea mijloacelor fixe mai mari decât plafonul maxim prevăzut de lege, respectiv suma de 2.518.988 (aferentă anului fiscal 2012) și 5.784 lei (aferentă anului fiscal 2009). La recalcularea plafonului maxim admis aferent cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe, organele de inspecție fiscală nu au recunoscut ca și cheltuieli deductibile: - cheltuielile cu amortizarea unor mijloace fixe care au fost considerate că nu servesc activității societății (televizoare LCD, cadă hidromasaj), - cheltuiala cu amortizarea mijloacelor fixe înregistrată în decursul anului fiscal 2012 care s-a constatat că reprezintă cheltuiala cu amortizarea mijloacelor fixe înregistrată retroactiv aferentă anilor fiscali precedenți, precum și amortizarea accelerată înregistrată pentru unele echipamente tehnologice (50% din valoarea de intrare a mijloacelor fixe respective), deși acestea nu se aflau în primul an de utilizare. Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, se reține că organele de inspecție fiscală au analizat toate mijloacele fixe aflate în patrimoniul societății, înregistrate în evidența contabilă în conturile 212, 213 și 214, pentru care societatea a înregistrat în perioada 01.01.2008 - 31.12.2012 cheltuieli de exploatare cu amortizarea imobilizărilor. Această analiză s-a efectuat în baza situației imobilizărilor pusă la dispoziție de societate, pentru care organele de inspecție fiscală au stabilit individual pentru fiecare mijloc fix și clasă de amortizare aferentă, durata de amortizare, situația privind recalcularea cheltuielilor cu amortizarea fiind prezentată în Anexa nr. 5 la Raportul de inspecție fiscală nr. x/16.10.2013. În ceea ce privește mijloacele fixe pentru care organele de inspecție fiscală nu au recunoscut ca și cheltuieli deductibile cheltuielile cu amortizarea întrucât acestea nu servesc activității societății, respectiv televizoare LCD și cada hidromasaj (constatare efectuată în urma deplasării echipei de inspecție fiscală la punctul de lucru al societății situat pe str. x, Timișoara), societatea afirma ca "acestea servesc activității societății fiind date spre folosință gratuită la cererea persoanelor cazate la punctul de lucru al societății. Or chiar această afirmație conduce la concluzia că mijloacele fixe în cauza nu au fost utilizate de societate în scopul obținerii de venituri impozabile, fapt pentru care cheltuiala înregistrată cu amortizarea acestor mijloace fixe este nedeductibilă. Societatea avea obligația de a înregistra cheltuielile cu amortizarea în sumă de 2.518.988 RON (aferentă anului fiscal 2012) și 5.784 RON (aferentă anului fiscal 2009) în categoria cheltuielilor nedeductibile fiscal. Referitor la cheltuielile în sumă de 228.322 RON aferente lucrărilor efectuate în căminul studențesc/nefamiliști, în fapt, în perioada 2008 - 2009, S.C. A. S.R.L. a înregistrat cheltuieli în suma de 228.322 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare a imobilului situat în str. x, Timișoara, organele de inspecție fiscală au stabilit că amenajările efectuate la acest imobil, nu reprezintă amenajări de tipul «reparațiilor curente», ci prin aceste amenajări s-a modernizat/transformat în mod substanțial imobilul, astfel încât contravaloarea acestor lucrări nu reprezintă cheltuieli de exploatare, ci se recuperează pe calea amortizării conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei se reține că în anul 2009 S.C. A. S.R.L. a înregistrat cheltuieli cu achiziția de materiale de construcție ce au fost utilizate pentru imobilul situat pe str. x, Timișoara (cămin studențesc/nefamiliști), în sumă de 228.322 RON. Din documentele aflate la dosarul cauzei, organul de soluționare a reținut că lucrările de amenajare a imobilului au constat, conform situațiilor de lucrări centralizate în Anexa nr. 7 la raportul de inspecție fiscală, în "construcții", "instalații sanitare + încălzire", "instalații electrice", valori care au fost înregistrate pe costuri de către S.C. A. S.R.L. și reprezintă investiție efectuată la imobilul existent în patrimoniul contribuabilului, întrucât lucrările au fost realizate în scopul îmbunătățirii parametrilor tehnici inițiali având ca efect sporirea gradului de confort și ambient, cu consecința obținerii de beneficii economice viitoare. În același sens este și punctul de vedere al direcției de specialitate - Direcția generală de legislație și reglementare în domeniul activelor statului din Ministerul Finanțelor Publice, exprimat într-o speță asemănătoare, prin Adresa nr. x/15.02.2009. Prin Adresa nr. x/14.05.2014 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș precizează ca organele de inspecție fiscală s-au aflat în imposibilitatea analizării modului de înregistrare individuală a fiecărei facturi de achiziție de materiale de construcție, întrucât societatea nu a prezentat organelor de inspecție fiscală registrul jurnal sau fișe de cont, iar analiza a fost efectuată pe baza rulajelor cumulate înscrise în balanțele de verificare prezentate de societate. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că lucrările de amenajare au fost efectuate pentru o perioadă mare de timp, ceea ce conduce la concluzia că lucrările în cauză sunt lucrări de investiții, cumulat neavând caracterul reparațiilor curente. În același timp se reține ca S.C. A. S.R.L. nu aduce la documente suplimentare din care să rezulte susținerea cauzei referitoare la lucrările efectuate la imobilul situat pe str. x, Timișoara. În ceea ce privește veniturile suplimentare în sumă de 227.101 RON și TVA în suma de 43.149 RON, în fapt, în anul 2008 S.C. A. S.R.L. a achiziționat un autoturism marca x negru (număr auto x), în baza facturii de achiziție nr. x/06.11.2008. prețul achiziției fiind de 135.330 RON plus TVA aferentă în sumă de 25.722 RON. Mijlocul fix achiziționat nu a fost înregistrat în gestiunea de mijloace fixe a soci și nu a fost calculată amortizare pentru utilizarea acestuia. În luna aprilie 2009 autoturismul a fost valorificat, fiind vândut în mod direct în baza Facturii nr. x/13.04.2009 către o persoana fizică, prețul vânzării fiind de 1.261 RON plus TVA aferentă în sumă de 231 RON, valoarea de vânzare fiind diminuată cu suma de 134.119 RON Totodată, S.C. A. S.R.L. a vândut către două persoane fizice două autoturisme, respectiv în baza Facturii nr. x/19.08.2008 un autoturism marca x, prețul vânzării fiind de 15.269 RON plus TVA în sumă de 2.901 RON și în baza Facturii nr. x/05.08.2009 un autoturism marca x, prețul vânzării fiind de 77.766 RON plus TVA în sumă de 14.775 RON. În cazul ambelor autoturisme valoarea de inventar diminuată cu amortizarea cumulată calculată de către societate până la momentul vânzării este cu 92.982 RON mai mare față de valoarea la care cele două autoturisme au fost comercializate, respectiv 34.044 RON în cazul autoturismului x și 151.973 RON în cazul autoturismului marca x. Organele de inspecție fiscală au constatat că vânzările sunt subevaluate, motiv pentru care au procedat la reîncadrarea celor trei tranzacții efectuate de către societate respectiv în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, stabilind venituri suplimentare în suma de 227.101 RON și TVA colectată aferentă în sumă de 43.149 RON având în vedere prevederile art. 134 alin. (1), art. 137 alin. (1) și art. 140 alin. (1) din același act normativ. Se reține că administratorul societății nu a prezentat organelor de inspecție fiscală registrul jurnal și documente justificative din care să rezulte motivația valorificării autoturismelor la o valoare mult inferioară celei de intrare. În baza celor reținute și având în vedere că S.C. A. S.R.L. deși contestă diferențele suplimentare în suma de 227.101 RON (134.119 + 92.982) reprezentând venituri impozabile, și TVA aferentă în sumă de 43.149 RON, stabilite de organele de inspecție fiscală prin Decizia de impunere nr. x/16.10.2013, nu aduce motivații bazate pe documente justificative și argumente privind starea de fapt și de drept prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală, pentru speța în cauza și din care să rezulte o situație contrară față de cea constatată de acestea, se impune respingerea ca neîntemeiat a capătului de cere privind anularea Deciziei de impunere impunere nr. x/16.10.2013 pentru impozitul pe profit aferent veniturilor suplimentare în sumă de 227.101 RON și pentru TVA colectată în sumă de 43.149 RON. Referitor la cheltuielile cu serviciile și bunurile în sumă de 523.000 RON (186.815 + 336.185) precum și TVA aferentă în sumă de 167.745 RON (44.836+122.909) societatea contestatoare a înregistrat în luna aprilie 2011 cheltuieli deductibile în suma de 186.815 RON și TVA deductibilă în sumă de 44.836 RON, în baza a 3 facturi emise de către S.C. B. S.R.L. Timișoara, respectiv Facturile nr. x/24.08.2010, nr. y/24.09.2010 și nr. z/21.10.2010, reprezentând "prestări servicii consultanță în construcții, pentru care contestatara nu a prezentat situații de lucrări/rapoarte de activitate întocmite de prestator sau alte documente justificative. Totodată, societatea contestatara, în perioada 2008 - 2012, a înregistrat cheltuieli deductibile în sumă de 336.185 RON și TVA deductibilă în sumă de 122.909 RON, conform anexei nr. 10 și nr. 28 la Raportul de inspecție fiscală nr. x/16.10.2013, pentru care nu au fost prezentate documente justificative. Organele de inspecție fiscală au constatat că nu au fost îndeplinite condițiile stipulate la art. 21 alin. (1), alin. (4) lit. e), lit. f) și lit. m), art. 134 alin. (1) și alin. (7), art. 145 alin. (2) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a)/și art. 155 alin. (19) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal," coroborat cu pct. 46 și pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Cheltuielile cu prestările de servicii sunt deductibile numai în condițiile în care serviciile achiziționate sunt de certă necesitate contribuabilului în vederea desfășurării activității producătoare de venituri. De asemenea, deductibilitatea acestei categorii de cheltuieli este condiționată de probarea prestării efective a serviciilor cu documentele enumerate de legiuitor. Prin urmare, efectuarea corespunzătoare a serviciului trebuie probată, folosirea sintagmei serviciul să fie prestat implicând prezentarea dovezilor de prestare a serviciilor. Documentele anexate la dosarul cauzei, prevederile legale în materie în vigoare în perioada supusă inspecției fiscale, faptul că societatea nu aduce motivații bazate pe documente justificative și argumente privind starea de fapt și de drept prin care să combată constatările organelor de inspecție fiscală și din care să rezulte o situație contrară față de cea constatată de acestea, se reține că în mod legal organele de inspecție fiscală au stabilit cheltuieli nedeductibile în sumă de 523.000 RON și nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 167.745 RON În ceea ce privește cheltuielile în sumă de 105.262 RON și TVA aferentă în sumă de 24.020 RON, pentru Tranzacțiile nr. b1/31.05.2009 și nr. 5/28.02.2011. emise de către S.C. D. S.R.L. Timișoara, S.C. A. S.R.L. SRL a înregistrat în evidența financiar contabilă două facturi, respectiv nr. 61/31.05.2009 și nr. 5/28.02.2011, emise de către S.C. D. S.R.L. Timișoara, documente care nu au fost prezentate echipei de control până la finalizarea inspecției fiscale, societatea neprezentând nici registrele jurnal din care să rezulte înregistrările contabile care au fost efectuate cu ocazia înregistrării acestor facturi în evidența financiar contabilă a S.C. A. S.R.L. Timișoara. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 172.020 RON, în perioada 2008 - 2012 societatea a dedus TVA în suma de 172.020 RON în baza unor facturi emise de către societăți afiliate: S.C. D. S.R.L. Timișoara, S.C. E. SRL Timișoara și S.C. F. S.R.L. Timișoara reprezentând avans auto, avans marfa, avans servicii închiriere, întrucât societatea nu a putut justifica până la data încheierii inspecției fiscale, dacă faptul generator a avut loc, în unele situații înregistrându-se perioade de timp de aproximativ 5 ani de la data facturării avansurilor și până la inspecția fiscală, iar plata aferentă avansului facturat nu a fost identificată ca fiind efectuată, respectiv nu au fost identificate plați/compensări efectuate în contul avansurilor facturate, organele de inspecție fiscală au constatat că bunul/serviciul nu a fost livrat, respectiv serviciul nu i-a fost prestat în beneficiul societății și prin urmare nu au acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 172.020 RON aferentă acestor facturi în baza art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Constatările organelor de inspecție fiscală privind neachitarea facturilor de avans a reprezentat unul din motivele care au format convingerea organului de inspecție fiscală bunurile/serviciile nu au fost livrate/prestate. Organul de soluționare a reținut că îndeplinirea condițiilor de formă, în speță emiterea de facturi de avans, nu este suficientă pentru acordarea dreptului de deducere a TVA, societatea având obligația să facă dovada îndeplinirii condițiilor de fond, or așa cum s-a reținut societatea contestatară nu poate justifica conținutul economic al achizițiilor ce urmează a fi efectuate. Este amintită, în acest sens, și decizia Curții Europene de Justiție în cazul C-255/02-Halifax & others, potrivit căreia orice artificiu (cum este emiterea unei facturi de avans pentru un serviciu) care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, va fi ignorat și situația "normală" care ar fi existat în absența acestui artificiu va fi restabilită. Având în vedere cele reținute, rezultă că în mod legal organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere pentru TVA în suma de 172.020 RON. În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 301.917 RON (231.703 + 67.246 + 2.968) și impozitul pe profit stabilit suplimentar aferent cheltuielilor nedeductibile în suma de 3.146.660 RON (31.221 + 2.675.456 + 439.983) precum și a veniturilor impozabile în sumă de 2.651.900 RON (2.715.934 - 64.034), în fapt, în urma verificării efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat impozit pe profit aferent diferențelor suplimentare în sumă de 5.798.560 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile și venituri impozabile, precum și TVA în suma de 301.917 RON. În ceea ce privește diferențele suplimentare în suma de 2.747.155 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile și venituri impozabile, precum și TVA în suma de 231.703 RON, stabilite de organele de inspecție fiscală prin Decizia de impunere nr. x/16.10.2013, societatea contestatară nu a depus niciun document în susținerea propriei cauze și nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa. Totodată, se reține că societatea, deși contestă Decizia de impunere nr. x/16.10.2013, respectiv cheltuielile în sumă de 2.675.456 RON stabilite de organele de inspecție fiscală ca fiind deduse nejustificat de societate, aceasta nu aduce argumente în ceea ce privește aceste cheltuieli, respectiv argumente în materia impozitului pe profit, ci prezintă argumente și prevederi legale în materia taxei pe valoarea adăugată, respectiv societatea se rezumă la invocarea prevederilor legale în materia taxei pe valoarea adăugată, art. 134 alin. (1) și alin. (2),art. 141 alin. (2) lit. f) și alin. (3), art. 159 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 38 din H.G. nr. 44/2004 cu privire la normele de aplicare a Codului fiscal și nu aduce argumente de fapt și de drept în susținerea cauzei, cum prevede legislația în vigoare. Referitor la taxa pe valoarea adăugată înscrisă în facturile emise în perioada 07.09.2009 - 11.02.2013, prin aplicarea cotei de 9%, conform "situației centralizate a facturilor de chirie [...]" - Anexa nr. 12 la raportul de inspecție fiscală, pentru care organele de inspecție fiscală au constatat că nu au fost respectate prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care au stabilit suplimentar taxa pe valoarea adăugată în sumă de 67.246 RON, prin recalcularea cotei de 19%, respectiv 24%, precum și în contrapartida au fost diminuate veniturile pe care societatea ar fi trebuit să le înregistreze pentru perioada 2009 - 2012 cu suma de 64.034 RON, societatea contestatară prezintă ca argument faptul că "reținerile organului de control sunt netemeinice câtă vreme societatea are ca și cod CAEN "alte servicii de cazare". Or, argumentul societății nu poate fi reținut, având în vedere ca certificarea serviciilor hoteliere presupune prezentarea certificatului emis de Ministerul Turismului - Autoritatea Națională de Turism pentru punctul de lucru situat în Timișoara, str. x din care să rezulte că prestațiile efectuate sunt în regim hotelier, conform art. 7 din H.G. nr. 1267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licențelor și brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare "Este interzisă funcționarea structurilor de primire turistice fără autorizație provizorie de funcționare, fără certificate de clasificare, cu certificate de clasificare expirate sau cu o altă structură a spațiilor decât cea stabilită prin anexa certificatului de clasificare", nu doar încadrarea societății la cod CAEN specific activităților hoteliere. În ceea ce privește cheltuielile reprezentând contravaloarea unor deplasări interne și externe, în sumă de 439.983 RON, precum și TVA aferentă acestor deplasări în sumă de 2.968 RON, societatea prezintă ca unic argument atât în materia impozitului pe profit, cât și în materia TVA următoarea mențiune "[...] aceste cheltuieli au fost efectuate în beneficiul societății pentru obținerea de venituri [...]", fără însă a prezenta documente în acest sens, iar potrivit art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal". Ținând seama cele de mai sus, apreciază ca organul fiscal, în mod corect, a dispus respingerea acestui capăt de cerere ca nemotivat. În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea lui ca neîntemeiat, având în vedere motivele de mai sus.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor formulate de către pârâte, ca nefondate și menținerea sentinței atacate. Prin întâmpinările formulate, intimatele-pârâte au solicitat respingerea recursului formulat de către reclamantă, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea n