ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 348/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Timiș și ulterior pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca urmare a Sentinței nr. 85 din 15.01.2014 prin care s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Timiș, Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș - Biroul de soluționare contestații și Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș - Structura de Administrare Fiscală:

- anularea Deciziei nr. x din 11.06.2013, emisă de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș - Biroul soluționare contestații - privind soluționarea contestației reclamantei împotriva Deciziei nr. x din 22.01.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii; anularea Deciziei nr. x din 22.01.2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii, emisă de către A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii Timiș;

- anularea Deciziei nr. x din 10.06.2013 emisă de către ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș - Biroul soluționare contestații - privind soluționarea contestației reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. x din 29.03.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29.03.2013;

- anularea Deciziei de impunere nr. x din 29.03.2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 29.03.2013;

- obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2.779.668,00 RON, achitată de reclamantă cu titlu de contribuție claw-back;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 160 din 30 mai 2014, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Timiș, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Biroul de soluționare contestații și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Structura de administrare fiscală.

2.1. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, prin încheierea de ședință din 30 septembrie 2015, recursul a fost admis în principiu și a fost fixat termen la data de 28 ianuarie 2016 pentru judecarea în fond a recursului

3.1. Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

3.2. Așa cum s-a arătat la pct. 1.1. al acestor considerente, recurenta-reclamantă, prin acțiunea formulată, a solicitat anularea actelor administrative fiscale atacate (Decizia nr. x/2013 și a Deciziei de impunere nr. x/2013, precum și Decizia nr. x/2013 și a Deciziei de impunere nr. x/2013) și obligarea autorității fiscale la restituirea sumei de 2.779.668,00 RON, cu titlu de contribuție clawback achitată, dar nedatorată.

În esență, recurenta-reclamantă a susținut că, în mod eronat a depus la CNAS declarațiile trimestriale pentru contribuția clawback pentru perioada cuprinsă între trimestrul IV 2009 și trimestrul III 2011 achitând în mod nedatorat, în total, suma de 2.779.668,00 RON cu titlu de taxă clawback.

Prin Sentința nr. 160 din 30.05.2014, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.

În recursul formulat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În criticile formulate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că:

- instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006;

- instanța de fond a ignorat că recurenta-reclamantă nu este deținătoare de autorizații de punere pe piață (APP) pentru medicamente pentru care se datorează contribuția clawback;

- instanța de fond a ignorat că recurenta-reclamantă a achiziționat medicamentele de la producătorii titulari de APP, cărora le-a plătit prețul de achiziție;

- instanța de fond trebuia să constate că prețul de achiziție plătit producătorilor deținători de APP, avea, potrivit art. 363

1

din Legea nr. 295/2006, natura unor "încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective", ceea ce atrăgea în sarcina acestora obligația de plată a contribuției, potrivit art. 363

1

din Legea nr. 95/2006;

- recurenta-reclamantă nu a făcut altceva decât să distribuie către farmacii și spitale, medicamentele achiziționate de la titularii de APP, iar instanța de fond trebuia să rețină că obligația plății contribuției clawback era în sarcina acestora;

- instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 12 din C. fisc. , ajungând la concluzia eronată că producătorii de medicamente titulari de APP nu ar obține venituri în România, ignorând că prevederile art. 363

1

din Legea nr. 95/2006 se referă la încasările provenite din comercializarea de medicamente pe piața din România.

În opinia instanței de recurs, soluția instanței de fond este legală și temeinică, criticile recurentei fiind nefondate.

Astfel, în perioada de timp avută în vedere de litigiul de față (01.10.2009 - 30.09.2011), conținutul prevederilor art. 363

1

alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, era următorul:

"Art. 363

1

- (1) Pentru finanțarea unor cheltuieli de sănătate, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, și pentru medicamentele de care beneficiază asigurații în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respectiv participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuție trimestrială din valoarea acestor încasă stabilită în funcție de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuția trimestrială datorată pentru veniturile obținute, prevăzută în anexa nr. 14.

(2) În cazul în care deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor respective nu desfășoară România activități de comercializare a acestora, contribuția este datorată de persoanele juridice care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor, ca urmare a obținerii dreptului de comercializa direct de la deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentelor, respectiv de la persoana care a prin de la deținătorul autorizației de punere pe piață, direct sau indirect, dreptul de a transmite către terți dreptul de comercializare a medicamentelor în România".

În cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă, în perioada 01.10.2009 - 30.09.2011 a achiziționat medicamente de la producători deținători de APP (B. și C. SA Grecia), pe care le-a comercializat/distribuit în spitale, farmacii, etc., în România.

Deci, pentru că deținătorii de APP nu au realizat în mod direct acte de comercializare a medicamentelor în România, către spitale, farmacii, etc., nu sunt incidente prevederile art. 363

1

alin. (1) din Legea nr. 95/2006, așa cum susține recurenta-reclamantă.

Cu alte cuvinte, pentru ca această contribuție (contribuția clawback) să fie datorată de deținătorii APP, era necesar ca aceștia să realizeze acte de comercializare directă a medicamentelor la spitale, farmacii, etc., în România.

Or, în cauză, este necontestat că actele de comercializare au fost efectuate în mod direct în România de către recurenta-reclamantă care a obținut dreptul de comercializare direct de la deținătorii de APP, ca urmare a furnizării/livrării medicamentelor respective, fiind incidente prevederile art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Astfel fiind, rezultă că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod judicios prevederile art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora contribuția clawback a fost datorată și achitată legal de către recurenta-reclamantă, actele administrative fiscale atacate fiind legale și temeinice.

În ceea ce privește criticile referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 12 din C. fisc. , instanța de recurs reține că sunt neîntemeiate, instanța de fond ajungând la concluzia criticată în recurs, prin raportarea acestora la dispozițiile art. 363

1

alin. (2) din Legea nr. 95/2006, deținătorii de APP nerealizând încasări din comercializarea către spitale, farmacii, etc., din România.

Astfel fiind, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 160 din 30 mai 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2016.

Procesat de ED