ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1555/2015

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 23 octombrie 2013 sub nr. x/59/2013, reclamanta A., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor, a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care sa se dispună anularea Deciziei nr. 223 din 25 iulie 2013 privind soluționarea contestației depusă la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală din 18 octombrie 2012, înregistrată inițial la DGFP Timiș la data de 7 august 2012; obligarea pârâtei să procedeze de îndată la finalizarea procedurii administrative, prin soluționarea pe fond a contestației formulată în procedura administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 6 iulie 2012, emise de DGFP Timiș și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 498 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat Decizia nr. 223 din 25 iulie 2013 depusă la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF; a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze pe fond a contestația formulată de reclamantă, în procedură administrativă, împotriva Deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 și a raportului de inspecție fiscală din 6 iulie 2012 și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedura de filtrare a recursului a fost urmată în conformitate cu dispozițiile art. 493 din Noul C. proc. civ.

Motive de casare invocate Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală face trimitere la considerentele sentinței Curții de apel și subliniază faptul că organul de soluționare a contestației administrative nu a avut în vedere ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pronunțată în Dosarul penal nr. x/P/2010, aceasta nefiind incident în speța de față, relevant în ceea ce privește legătura de cauzalitate care a condus la suspendarea soluționării contestației fiind Dosarul penal nr. x/P/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. În vederea cercetărilor efectuate în dosarul penal mai sus menționat, organele de inspecție fiscală au transmis organelor de cercetare penală, prin adresa din 16 iulie 2012, Decizia de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 ce constată obligații fiscale în sumă de 5.876.439 lei. Or, Ordonanța din data 16 februarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/P/2010 nu are nici o legătura cu prezentul dosar, dosarul penal relevant în prezenta speță se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, având nr. x/P/2012. În continuare, autoritatea recurentă precizează că referitor la tranzacțiile imobiliare efectuate de A. a Inspectoratul de Poliție al județului Timiș - Serviciul de Investigare a Fraudelor a transmis către DGFP Timiș, prin adresa 195/P/2012 din data de 12 iulie 2012, solicitarea de a urgenta verificarea fiscală la persoana fizică menționată în vederea identificării obligațiilor datorate bugetului de stat, comunicând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș efectuează cercetări față de aceasta sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 9, lit. a), b) și c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, Dosarul penal fiind înregistrat sub nr. x/P/2012. Față de solicitarea IPJ Timiș - SIF, DGFP Timiș, prin adresa din 19 iulie 2012, a transmis acestuia Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală încheiate în 9 iulie 2012, întocmite în urma inspecției fiscale la persoana fizică A., prin care au fost stabilite suplimentar obligații fiscale în sumă totală de 5.876.439 lei reprezentând TVA și accesorii aferente. În acest context, recurenta susține că între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală din 6 iulie 2012, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012, contestate și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Aceasta interdependență constă în faptul că în speță se pune problema ascunderii sursei impozabile în scopul neplății TVA la bugetul de stat în cuantumul prevăzut de lege, organele de cercetare penală urmând să stabilească prin mijloace specifice realitatea tranzacțiilor. Totodată, autoritatea pârâtă arată că organele administrative nu se pot pronunța pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluționarea laturii penale, având în vedere principiul de drept "penalul ține în loc civilul" precum și faptul că în speță operațiunile efectuate au implicații fiscale pentru care se pune problema realității acestora. Având în vedere cele menționate, s-a apreciat că, în mod corect, s-a procedat la suspendarea soluționării contestației pentru suma totala de 5.876.439 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Analiza motivelor de casare Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, apreciază că acesta este nefondat, însă pentru considerentele expuse în continuare. Examinând considerentele reținute de judecătorul fondului, actele și lucrările dosarului, precum și conținutul cererii de recurs, Înalta Curte remarcă faptul că o parte din argumentele și precizările autorității recurente sunt corecte, însă soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care instanța de control judiciar o va menține, în considerarea, însă, a următoarelor aspecte și nuanțări. Într-adevăr, astfel cum precizează recurenta-pârâtă, instanța de fond a reținut că din cuprinsul Ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rezultă că organul de cercetare penală a fost sesizat printr-un număr de patru plângeri penale ce au fost formulate de numitul B., fostul soț al reclamantei, care printre alte fapte de natură penală a susținut că reclamanta ar fi săvârșit și fapta de evaziune fiscală. Față de situația de fapt anterior menționată, Curtea de apel a constatat că nu este incidentă ipoteza prevăzută de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât sesizarea organului penal cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni s-a făcut de către numitul B., fostul soț al reclamantei, iar nu de organul care a efectuat activitatea de control. În realitate, dosarul care a justificat soluția de suspendare a soluționării contestației formulate în procedura administrativă a fost Dosarul penal nr. x/P/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Astfel, în fapt, prin Decizia de impunere din 7 iulie 2012 emisă de ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată, cu titlu de TVA, în sumă totală de 5.876.439 lei, din care 2.463.633 lei debit principal, 2.302.200 lei accesorii cu titlu de majorări de întârziere, 741.061 lei cu titlu de dobânzi precum și 369.545 lei cu titlu de penalități de întârziere de 15%. Reclamanta a formulat contestație împotriva acestei decizii, precum și a raportului de inspecție fiscală. Prin Decizia nr. 223 din 25 iulie 2013 a fost dispusă suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere anterior menționată, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispozițiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003. Referitor la tranzacțiile imobiliare efectuate de A., Inspectoratul de Poliție al județului Timiș - Serviciul de Investigare a Fraudelor a transmis către DGFP Timiș, prin adresa x/P/2012 din data de 12 iulie 2012, solicitarea de a urgenta verificarea fiscală la persoana fizică menționată în vederea identificării obligațiilor datorate bugetului de stat, comunicând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș efectuează cercetări față de aceasta sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 9, lit. a), b) și c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dosarul penal fiind înregistrat sub nr. x/P/2012. Față de solicitarea IPJ Timiș - SIF, DGFP Timiș, prin adresa din 19 iulie 2012, a transmis acestuia Decizia de impunere și Raportul de inspecție fiscală încheiate în 9 iulie 2012, întocmite în urma inspecției fiscale la persoana fizică A., prin care au fost stabilite suplimentar obligații fiscale în sumă totală de 5.876.439 lei reprezentând TVA și accesorii aferente. Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a următoarelor dispoziții legale: C. proc. fisc.: Art. 205 - (1) Împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Art. 214 - (1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu. Având în vedere condițiile în care se poate dispune suspendarea soluționării contestației și reluarea procedurii administrative, precum și împrejurarea relevantă în această etapă procesuală conform căreia, la data de 16 februarie 2015, în Dosarul nr. x/P/2012, s-a emis Ordonanța de clasare sub aspectul săvârșirii de către intimata-reclamantă a infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (dosar recurs), Înalta Curte reține că se impune menținerea soluției de obligare a autorității pârâte să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă, în procedură administrativă, împotriva Deciziei de impunere din 4 iulie 2012 și a Raportului de Inspecție Fiscală din 4 iulie 2012.

Soluția instanței de recurs În raport de cele expuse, se va dispune, în temeiul art. 496 din Noul C. proc. civ. și a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, respingerea ca nefondat a recursului declarat de autoritatea pârâtă.