ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7587/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 20 aprilie 2011, reclamantul C.F., în contradictoriu

cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 2, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București, Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat:

- obligarea pârâtei

Administrația Finanțelor Publice Sector 2 - Serviciul Inspecție persoane

fizice, ca, în temeiul art. 207 alin. (3) C. proc. fisc. să înainteze, de

îndată Direcției de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București, spre soluționare, contestația formulată de către reclamant la data

de 28 februarie 2011 împotriva raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie

2011 și deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011;

- obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală,

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, la soluționarea contestației

formulată de către reclamant la data de 28 februarie 2011, împotriva raportului

de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011 și deciziei de impunere din 31

ianuarie 2011, în temeiul art. 205 C. proc. fisc.

În ședința publică

din data de 14 februarie 2012, reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv și

obiectul cauzei deduse judecății, arătând că au calitate procesuală pasivă AFP

Sector 2 și ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, iar

obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea AFP S2 la înaintarea

contestației formulate împotriva deciziei de impunere, la organul de soluționare

competent, anume Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul

ANAF, precum și obligarea ANAF, prin Direcția generală de soluționare a

contestațiilor, la soluționarea contestației.

Curtea a invocat din

oficiu excepția lipsei de obiect a cererii privind obligarea AFPS 2 la

transmiterea contestației administrative a reclamantului către ANAF - Direcția

generală de soluționare a constestațiilor, iar pârâta ANAF a invocat excepția

lipsei de obiect a cererii privind obligarea sa la soluționarea contestației.

instanței de fond

A. Prin Sentința nr.

999 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă excepția

lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea Administrației

Finanțelor Publice Sector 2, la înaintarea contestației reclamantului C.F.

către Direcția de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și, în consecință, a fost respins acest capăt de cerere ca

lipsit de obiect.

Instanța a admis

excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea

Direcției de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF la soluționarea

contestației formulate și a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.

A fost obligată ANAF

- Direcția de Soluționare a Contestațiilor la plata cheltuielilor de judecată,

reprezentând onorariu avocațial redus.

B. Motivele de fapt

și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că împotriva raportului de inspecție

fiscală din 31 ianuarie 2011 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011,

emise de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, reclamantul a

formulat contestație administrativă.

Prin adresa din 07

martie 2011 Administrația Fiscală Sector 2 a înaintat organului competent

contestația reclamantului, aceasta fiind înregistrată la ANAF sub nr. 906393

din 08 martie 2011.

Instanța de fond a

reținut că în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată,

anume 20 aprilie 2011, cererea reclamantului referitor la obligarea pârâtei AFP

Sector 2 la transmiterea contestației către ANAF - Direcția generală de

soluționare a contestațiilor, apare ca lipsită de obiect, având în vedere

faptul că pârâta a înaintat contestația reclamantului mai înainte de data

sesizării instanței.

În cauza de față a

reținut instanța că termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile legale

pentru soluționarea contestației a fost depășit, întrucât de la data

înregistrării contestației la ANAF - 08 martie 2011 - și până la momentul

emiterii deciziei de soluționare a contestației din 29 septembrie 2011, au

trecut mai mult de 6 luni.

Întrucât decizia de

soluționare a contestației a fost emisă după sesizarea instanței de judecată,

Curtea a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea ANAF

- Direcția generală de soluționare a contestațiilor la soluționarea

contestației reclamantului, însă reținând culpa procesuală a pârâtei ANAF în

declanșarea litigiului, a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocațial redus.

de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin motivele de

recurs formulate Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea

instanței de fond ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a expus

situația de fapt a cauzei, precum și soluția instanței de fond cu privire la

cererea reclamantului, arătând că în cauza dedusă judecății nu se poate reține

incidența unui refuz nejustificat în ceea ce privește soluționarea contestației

administrative.

S-a susținut că

soluționarea contestației administrative formulată de contribuabil poate fi

amânată pentru obținerea unor informații relevante în luarea deciziei, iar în

această situație, termenul de soluționare a cererii se prelungește cu perioada

cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

Recurenta a criticat

soluția instanței de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată,

arătând că în situația de față nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege

pentru acordarea acestor cheltuieli.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Criticile formulate

de recurentă nu pot fi primite de instanța de control judiciar, întrucât

soluționarea contestației reclamantului a fost efectuată de recurentă numai

după sesizarea instanței de judecată, astfel încât soluția instanței de fond

urmează a fi păstrată de instanța de control judiciar, precum și soluția de

obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În aceste condiții,

apărarea recurentei rămâne fără suport, în condițiile în care din actele

dosarului a rezultat că intimatul-reclamant a formulat contestație împotriva

raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011 și a deciziei de impunere

din 31 ianuarie 2011, înregistrată la MFP - ANAF - D.G.F.P.M.B Administrația

Finanțelor Publice Sector 2 la data de 28 februarie 2011, iar Decizia nr. 461

din 29 noiembrie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de soluționare a contestațiilor a fost comunicată

reclamantului la data de 5 decembrie 2011, conform dovezii de comunicare aflată

la dosarul de fond.

Înalta Curte reține

că nici critica cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi

reținută, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea

cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei, fiind consacrată în

jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor atunci când

cererea reclamantului a fost respinsă, întrucât pârâtul și-a îndeplinit

obligațiile în timpul judecății.

Culpa procesuală a

recurentului-pârât rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata

cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii

cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata,

cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera

vinovăția acestuia, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului

într-un termen rezonabil.

Având în vedere

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de

intimatul-reclamant pentru calea de atac de față, Înalta Curte având în vedere

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., față de soluția dată și de înscrisurile

doveditoare existente la dosar, va admite cererea intimatului.

Pentru toate aceste

motive, constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței atacate, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr.

999 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la

plata sumei de 1240 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul

C.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN