ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7587/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20 aprilie 2011, reclamantul C.F., în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 2, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat: - obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2 - Serviciul Inspecție persoane fizice, ca, în temeiul art. 207 alin. (3) C. proc. fisc.

să înainteze, de îndată Direcției de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, spre soluționare, contestația formulată de către reclamant la data de 28 februarie 2011 împotriva raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011 și deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011; - obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, la soluționarea contestației formulată de către reclamant la data de 28 februarie 2011, împotriva raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011 și deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, în temeiul art. 205 C. proc.

fisc. În ședința publică din data de 14 februarie 2012, reclamantul a precizat cadrul procesual pasiv și obiectul cauzei deduse judecății, arătând că au calitate procesuală pasivă AFP Sector 2 și ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, iar obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă obligarea AFP S2 la înaintarea contestației formulate împotriva deciziei de impunere, la organul de soluționare competent, anume Direcția generală de soluționare a contestațiilor din cadrul ANAF, precum și obligarea ANAF, prin Direcția generală de soluționare a contestațiilor, la soluționarea contestației. Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei de obiect a cererii privind obligarea AFPS 2 la transmiterea contestației administrative a reclamantului către ANAF - Direcția generală de soluționare a constestațiilor, iar pârâta ANAF a invocat excepția lipsei de obiect a cererii privind obligarea sa la soluționarea contestației.

2. Hotărârea instanței de fond A. Prin Sentința nr. 999 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind obligarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, la înaintarea contestației reclamantului C.F. către Direcția de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, în consecință, a fost respins acest capăt de cerere ca lipsit de obiect. Instanța a admis excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind obligarea Direcției de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF la soluționarea contestației formulate și a respins acest capăt de cerere ca rămas fără obiect. A fost obligată ANAF - Direcția de Soluționare a Contestațiilor la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial redus.

B. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că împotriva raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, emise de Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, reclamantul a formulat contestație administrativă. Prin adresa din 07 martie 2011 Administrația Fiscală Sector 2 a înaintat organului competent contestația reclamantului, aceasta fiind înregistrată la ANAF sub nr. 906393 din 08 martie 2011. Instanța de fond a reținut că în raport de data înregistrării cererii de chemare în judecată, anume 20 aprilie 2011, cererea reclamantului referitor la obligarea pârâtei AFP Sector 2 la transmiterea contestației către ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, apare ca lipsită de obiect, având în vedere faptul că pârâta a înaintat contestația reclamantului mai înainte de data sesizării instanței.

În cauza de față a reținut instanța că termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile legale pentru soluționarea contestației a fost depășit, întrucât de la data înregistrării contestației la ANAF - 08 martie 2011 - și până la momentul emiterii deciziei de soluționare a contestației din 29 septembrie 2011, au trecut mai mult de 6 luni. Întrucât decizia de soluționare a contestației a fost emisă după sesizarea instanței de judecată, Curtea a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor la soluționarea contestației reclamantului, însă reținând culpa procesuală a pârâtei ANAF în declanșarea litigiului, a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 RON, reprezentând onorariu avocațial redus.

3. Recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Prin motivele de recurs formulate Agenția Națională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanței de fond ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a expus situația de fapt a cauzei, precum și soluția instanței de fond cu privire la cererea reclamantului, arătând că în cauza dedusă judecății nu se poate reține incidența unui refuz nejustificat în ceea ce privește soluționarea contestației administrative. S-a susținut că soluționarea contestației administrative formulată de contribuabil poate fi amânată pentru obținerea unor informații relevante în luarea deciziei, iar în această situație, termenul de soluționare a cererii se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

Recurenta a criticat soluția instanței de fond cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că în situația de față nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru acordarea acestor cheltuieli. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanța de control judiciar, întrucât soluționarea contestației reclamantului a fost efectuată de recurentă numai după sesizarea instanței de judecată, astfel încât soluția instanței de fond urmează a fi păstrată de instanța de control judiciar, precum și soluția de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În aceste condiții, apărarea recurentei rămâne fără suport, în condițiile în care din actele dosarului a rezultat că intimatul-reclamant a formulat contestație împotriva raportului de inspecție fiscală din 31 ianuarie 2011 și a deciziei de impunere din 31 ianuarie 2011, înregistrată la MFP - ANAF - D.G.F.P.M.B Administrația Finanțelor Publice Sector 2 la data de 28 februarie 2011, iar Decizia nr. 461 din 29 noiembrie 2011 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de soluționare a contestațiilor a fost comunicată reclamantului la data de 5 decembrie 2011, conform dovezii de comunicare aflată la dosarul de fond.

Înalta Curte reține că nici critica cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată nu poate fi reținută, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii până la data introducerii acțiunii reclamantei, fiind consacrată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă, întrucât pârâtul și-a îndeplinit obligațiile în timpul judecății. Culpa procesuală a recurentului-pârât rezultă implicit din soluția dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât și cheltuielile făcute în timpul judecății, neputându-se transfera vinovăția acestuia, care a constat în nerezolvarea cererii reclamantului într-un termen rezonabil.

Având în vedere cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant pentru calea de atac de față, Înalta Curte având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., față de soluția dată și de înscrisurile doveditoare existente la dosar, va admite cererea intimatului. Pentru toate aceste motive, constatând că nu sunt motive de reformare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva Sentinței nr. 999 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 1240 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul C.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN