ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4035/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. x/59/2014, la data de 11.12.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, pentru a se dispune anularea deciziei emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara sub nr. 2750/909 din 3 noiembrie 2014, de suspendare a soluționării contestației administrative, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-AR 326 din 19 mai 2014, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 mai 2014, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor de 2.621.672 RON, reprezentând TVA și 822.516 RON, reprezentând accesorii aferente TVA, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 164 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând ca temei în drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Analiza recursului exercitat în cauză

Recurenta a criticat soluția instanței de fond de respingere a cererii sale introductive având în vedere faptul că nu există niciun temei juridic pentru dispunerea suspendării soluționării contestației și, de altfel, niciun argument de a refuza a soluționa, definit de art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane", lit. j) a aceluiași articol definind plângerea prealabilă drept "cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ. în sensul revocării sau modificării acestuia", contestația formulată în cauză având o astfel de natură juridică.

S-a susținut că, deși organele de soluționare a contestației clamează principiul dreptului la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil, garantat de art. 6 parag.l din Convenția europeană a drepturilor omului, în realitate tocmai practica suspendării procedurii de soluționare a contestației generează o temperare fără motiv legal a procedurii, cu încălcarea principiului mai sus expus.

Se impune a se reaminti că reclamanta a fost supusă inspecției fiscale, ale cărei concluzii au fost consemnate în cuprinsul Raportului de inspecție fiscală nr. x din 19 mai 2014, fiind constatate, în opinia inspectorilor fiscali, neregularități cu privire la impozitul pe profit, TVA de colectat și TVA deductibilă, aferentă unor achiziții de marfă în perioada 01.01.2010 - 31.12.2013. În baza acestui act de control a fost emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. F-AR 326 din 19 mai 2014, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 3451 RON impozit pe profit, cu accesorii în sumă totală de 2078 RON, TVA suplimentară de plată în sumă de 2.621.672 RON, cu accesorii în sumă de 822.516 RON.

Această decizie a fost atacată cu contestație administrativă de către reclamantă, în procedura reglementată de art. 205 și următoarele C.pr. fiscală, iar pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a emis decizia nr. 2750/909 din 3 noiembrie 2014, de suspendare a soluționării contestației administrative, pentru suma totală de 3.444.188 RON, reprezentând TVA suplimentar cu accesorii, "până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală, în cauză fiind reținute indiciile săvârșirii unei infracțiuni, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii", făcându-se trimitere la disp. art. 214 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. fisc.

Din adresa DNA din 15.05.2017 rezultă că din data de 22.10.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de B., asociat și "administrator efectiv" al S.C. A. S.R.L.

Se mai precizează totodată în adresă faptul că nu a fost întocmit un raport de constatare cu privire la S.C. A. S.R.L. până la data adresei.

În aceste condiții este de remarcat faptul că la peste 4 ani de la începerea urmării penale nu doar că nu s-a finalizat vreo cauză de natură penală în legătură cu aspectele vizate dar nu s-a finalizat nici urmărirea penală.

Față de sentința contestată pronunțată în 17.06.2015, situația de fapt la momentul soluționării prezentei apare a fi identică, ceea ce indică incidența dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, față de durata procedurii, instanța de recurs apreciază că suspendarea dispusă prin Decizia nr. 2750/909 din 3 noiembrie 2014 a DGRFP Timișoara care de altfel este una facultativă, nu poate continua sine die.

De altfel, soluționarea pe fond a contestației nu are nicio înrâurire asupra măsurilor provizorii ce o vizează pe recurentă.

Totodată, rejudecând cererea introductivă de anulare a Deciziei Decizia nr. x/909 din 3 noiembrie 2014 instanța de recurs apreciază că aceasta este întemeiată din perspectiva suspendării soluționării contestației și nu a analizei pe fond a acesteia.

Celelalte critici referitoare la decizia de impunere pot fi verificate doar ulterior pe fond, și nu în această fază a litigiului.

Concluzionând, în raport de argumentele mai sus dezvoltate, Înalta Curte apreciază că solicitarea reclamantei de soluționare pe fond a contestației administrative apare ca întemeiată.

În raport de motivele de recurs Înalta Curte constatând că recursul se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul și va casa sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin Administrator Judiciar Cabinet Individual de Insolvență C. împotriva sentinței nr. 164 din 17 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Anulează decizia nr. 2750/909 din 03 noiembrie 2014 emisă de DGFP Timișoara. Obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația administrativă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2017.