ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2011

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin decizia nr. 802 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.I.P.S. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 155 din 2 noiembrie 2010 pronunțată în dosar nr. 1537.1/30/2008 al Tribunalului Timiș. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 155 din 2 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1547.1/30/2008 Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției răspunderii fiscale a reclamantei, ca neîntemeiată și a respins acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta SC R.I.P.S.

SA TIMIȘOARA împotriva pârâtei DIRECȚIA FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA, fără cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că prin acțiune reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 19 din 21 decembrie 2007 emisă de pârâtă, comunicată reclamantei la 27 decembrie 2007, anularea Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. E 12006-001797 din 12 noiembrie 2007, care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 19/2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La termenul din 17 iunie 2008, reclamanta, văzând excepția invocată prin întâmpinare, și-a precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece cu DIRECȚIA FISCALĂ A

MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Prin sentința civilă nr. 953 din 18 noiembrie 2008 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC R.I.P.S. SA TIMIȘOARA în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA

FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Prin decizia civilă nr. 401 din 18 martie 2009 a fost admis recursul declarat de reclamantă, fiind casată sentința recurată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu recomandarea de a se avea în vedere perioada verificată de pârâtă, prin raportare la termenul de prescripție al răspunderii fiscale reglementat de legislația în domeniu. În rejudecarea cauzei, instanța de fond a Tribunalului Timiș a dispus, prin sentința nr. 155 din 2 februarie 2010, respingerea excepției de prescripție ca neîntemeiată și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei precizate și completate. Împotriva hotărârii, reclamanta a formulat recurs, iar instanța de recurs la termenul de judecată din data de 22 iunie 2010 a invocat excepția inadmisibilității acțiunii raportat la neatacarea deciziei de impunere fiscală nr. 1797 din 8 noiembrie 2007 emisă de pârâtă.

Instanța a reținut că reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 19 din 21 decembrie 2007 emisă de pârâtă, comunicată reclamantei la 27 decembrie 2007, anularea Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. E 12006-001797 din 12 noiembrie 2007, care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 19/2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Timișoara și Direcția Fiscală din cadrul Primăriei Timișoara.

Instanța de control judiciar a constatat că reclamanta a atacat în procedură prealabilă fiscală Raportul de inspecție fiscală nr. E.12006-601797 din 12 noiembrie 2007 încheiat de pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, prin care aceasta a fost supusă unui control privitor la modul de plată a unor taxe locale, iar în baza Raportului de inspecție fiscală susmenționat, s-a emis decizia de impunere fiscală nr. 1797 din 8 noiembrie 2007 prin care s-a stabilit pe seama reclamantei obligația de a achita suma totală de 134.600 lei cu titlu de impozit pe clădiri și majorări de întârziere. S-a reținut că decizia de impunere fiscală nr. 1797/2007 nu a fost contestată în procedura prealabilă și nici prin acțiune, ceea ce înseamnă că reclamanta nu a atacat actul de impunere fiscală, singurul producător de efecte juridice în planul stabilirii de obligații fiscale, potrivit art. 85 alin. (1) lit. b) C. proc.

fisc. Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamanta, criticând soluția instanței, ca netemeinică și nelegală. Reclamanta a susținut că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că decizia atacată este potrivnică deciziei nr. 515/2007 pronunțată de aceeași Curte de Apel Timișoara. A criticat soluția instanței de recurs pe considerentul că actul principal care a stat la baza deciziei de impunere este raportul de inspecție fiscală, iar decizia de impunere este un act secundar, care depinde de existența actului principal. S-a apreciat că în mod corect a fost atacat numai raportul de inspecție fiscală, întrucât numai acest act a fost comunicat societății, în timp ce decizia de impunere nu a fost comunicată societății și nici nu s-a făcut dovada acestei comunicări.

Revizuenta a arătat că prin decizia nr. 515/2007 a Curții de Apel Timișoara s-a reținut că impozitul pe clădiri se datorează de proprietar începând cu luna următoare celei în care construcția a fost finalizată, reținându-se că toate construcțiile în litigiu au fost finalizate în anul 2007. Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. In conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Codul de procedură civilă reglementează în Titlul V - Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Din textul menționat rezultă că, pentru hotărârile pronunțate de instanțe, legiuitorul a impus o condiție de admisibilitate a unei cereri de revizuire și anume aceea că asemenea hotărâri trebuie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, prin decizia nr. 515/2007 pronunțată în dosarul nr. 5655/30/2006, Curtea de Apel Timișoara a fost admis recursul declarat de reclamanta SC R.I.P.S. SA Timișoara împotriva sentinței nr. 282 din 28 martie 2007 a Tribunalului Timiș și a fost modificată sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timișoara, în sensul că a fost anulată dispoziția nr. 1020 din 18 aprilie 2006 și a fost anulat procesul-verbal de control întocmit în cauză, nr. E 12006-001797 din 23 februarie 2006. Or, din analiza celor două hotărâri, invocate ca fiind contradictorii, rezultă că atât obiectul pricinii nu a fost identic, cât și părțile implicate în cauză, situație în care Înalta Curte a constatat că, sub acest aspect, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Este evident că atunci când se solicită revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se are în vedere întotdeauna anularea celei din urmă hotărâri potrivnice, care ar fi pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Acesta este unicul sens al textului de lege arătat. Or, afirmarea faptului că hotărârile în cauză sunt contradictorii nu este susținută în cauză, întrucât cea din urmă hotărâre, invocată ca temei al revizuirii, nu a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Văzând și dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de SC R.I.P.S. SA Timișoara împotriva deciziei nr. 802 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2011.