ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2011

Asupra

cererii de revizuire de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin decizia

nr. 802 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara a fost respins ca

nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.I.P.S. SA Timișoara împotriva

sentinței civile nr. 155 din 2 noiembrie 2010 pronunțată în dosar nr.

1537.1/30/2008 al Tribunalului Timiș.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin sentința civilă

nr. 155 din 2 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1547.1/30/2008

Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției

răspunderii fiscale a reclamantei,

ca neîntemeiată și a respins acțiunea

precizată și completată, formulată de reclamanta SC R.I.P.S. SA

TIMIȘOARA împotriva pârâtei DIRECȚIA FISCALĂ A

MUNICIPIULUI

TIMIȘOARA, fără cheltuieli de judecată.

Instanța de

fond a reținut că prin acțiune reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 19

din 21 decembrie 2007 emisă de pârâtă, comunicată reclamantei la 27 decembrie 2007,

anularea Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. E 12006-001797 din

12 noiembrie 2007, care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 19/2007 și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul

din 17 iunie 2008, reclamanta, văzând excepția invocată prin întâmpinare, și-a

precizat acțiunea, arătând că înțelege să se judece cu DIRECȚIA FISCALĂ A

MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Prin sentința

civilă nr. 953 din 18 noiembrie 2008 a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamanta SC R.I.P.S. SA TIMIȘOARA în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA

FISCALĂ A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA.

Prin decizia

civilă nr. 401 din 18 martie 2009 a fost admis recursul declarat de reclamantă,

fiind casată sentința recurată și trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe,

cu recomandarea de a se avea în vedere perioada verificată de pârâtă, prin

raportare la termenul de prescripție al răspunderii fiscale reglementat de

legislația în domeniu.

În

rejudecarea cauzei, instanța de fond a Tribunalului Timiș a dispus, prin

sentința nr. 155 din 2 februarie 2010, respingerea excepției de prescripție ca

neîntemeiată și, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei precizate

și completate.

Împotriva

hotărârii, reclamanta a formulat recurs, iar instanța de recurs la termenul de

judecată din data de 22 iunie 2010 a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii raportat la neatacarea deciziei de impunere fiscală nr. 1797 din 8

noiembrie 2007 emisă de pârâtă.

Instanța a

reținut că reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 19 din 21 decembrie 2007

emisă de pârâtă, comunicată reclamantei la 27 decembrie 2007, anularea

Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. E 12006-001797 din 12

noiembrie 2007, care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 19/2007 și

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în contradictoriu cu

pârâta Primăria Municipiului Timișoara și Direcția Fiscală din cadrul Primăriei

Timișoara.

Instanța de

control judiciar a constatat că reclamanta a atacat în procedură prealabilă

fiscală Raportul de inspecție fiscală nr. E.12006-601797 din 12 noiembrie 2007

încheiat de pârâta Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara, prin care aceasta

a fost supusă unui control privitor la modul de plată a unor taxe locale, iar

în baza Raportului de inspecție fiscală susmenționat, s-a emis decizia de

impunere fiscală nr. 1797 din 8 noiembrie 2007 prin care s-a stabilit pe seama

reclamantei obligația de a achita suma totală de 134.600 lei cu titlu de

impozit pe clădiri și majorări de întârziere.

S-a reținut

că decizia de impunere fiscală nr. 1797/2007 nu a fost contestată în procedura

prealabilă și nici prin acțiune, ceea ce înseamnă că reclamanta nu a atacat

actul de impunere fiscală, singurul producător de efecte juridice în planul

stabilirii de obligații fiscale, potrivit art. 85 alin. (1) lit. b) C. proc.

fisc.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire reclamanta, criticând soluția

instanței, ca netemeinică și nelegală.

Reclamanta a

susținut că în cauză este incident motivul de revizuire prevăzut de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că decizia atacată este

potrivnică deciziei nr. 515/2007 pronunțată de aceeași Curte de Apel Timișoara.

A criticat

soluția instanței de recurs pe considerentul că actul principal care a stat la

baza deciziei de impunere este raportul de inspecție fiscală, iar decizia de

impunere este un act secundar, care depinde de existența actului principal. S-a

apreciat că în mod corect a fost atacat numai raportul de inspecție fiscală,

întrucât numai acest act a fost comunicat societății, în timp ce decizia de

impunere nu a fost comunicată societății și nici nu s-a făcut dovada acestei

comunicări.

Revizuenta a

arătat că prin decizia nr. 515/2007 a Curții de Apel Timișoara s-a reținut că

impozitul pe clădiri se datorează de proprietar începând cu luna următoare

celei în care construcția a fost finalizată, reținându-se că toate

construcțiile în litigiu au fost finalizate în anul 2007.

Înalta Curte

sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că

este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

In

conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența

și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de

atac, în condițiile legii.

Codul de

procedură civilă reglementează în Titlul

V -

Capitolul

II,

revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară

de atac, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Din textul

menționat rezultă că, pentru hotărârile pronunțate de instanțe, legiuitorul a

impus o condiție de admisibilitate a unei cereri de revizuire și anume aceea că

asemenea hotărâri trebuie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași

persoane, având aceeași calitate.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății,

prin decizia nr. 515/2007 pronunțată în dosarul nr. 5655/30/2006, Curtea de

Apel Timișoara a fost admis recursul declarat de reclamanta SC R.I.P.S. SA

Timișoara împotriva sentinței nr. 282 din 28 martie 2007 a Tribunalului Timiș

și a fost modificată sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea

reclamantei formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Timișoara, în

sensul că a fost anulată dispoziția nr. 1020 din 18 aprilie 2006 și a fost

anulat procesul-verbal de control întocmit în cauză, nr. E 12006-001797 din 23

februarie 2006.

Or, din analiza celor două hotărâri, invocate ca

fiind contradictorii, rezultă

că atât obiectul pricinii nu a fost

identic, cât și părțile implicate în cauză, situație în care Înalta Curte a

constatat că, sub acest aspect, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Este evident

că atunci când se solicită revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se are

în vedere întotdeauna anularea celei din urmă hotărâri potrivnice,

care ar fi pronunțată cu încălcarea autorității

de lucru judecat. Acesta este unicul

sens al textului de lege arătat.

Or, afirmarea

faptului că hotărârile în cauză sunt contradictorii nu este

susținută în cauză, întrucât cea din urmă

hotărâre, invocată ca temei al revizuirii,

nu a fost pronunțată cu

încălcarea autorității de lucru judecat.

Văzând și

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile

sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se

întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de SC R.I.P.S. SA

Timișoara împotriva deciziei nr. 802 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2011.