ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5709/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de fată, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la 21 aprilie 2010, astfel cum a fost precizată la 7 iulie 2010, revizuenta SC P. SA a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 356 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 6636/30/2008, în contradictoriu cu intimații SC P. SA, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara. Cererea de revizuire a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 7 C. proc. civ. Prin decizia nr. 1046 R din 7 octombrie 2010, instanța a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel Timișoara, ca instanță superioară instanțelor ce au pronunțat hotărârile considerate ca fiind potrivnice (Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș). Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr. 2977/30/2010. În motivarea acestei cereri, revizuenta a susținut că decizia nr. 356/R din 15 martie 2010 este potrivnică sentinței civile nr. 6405 din 20 iunie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă prin decizia civilă nr. 308A din 14 aprilie 2007 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1045 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și, respectiv, sentința civilă nr. 134 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Timiș, irevocabilă prin decizia civilă nr. 715 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

A mai arătat că, prin sentința civilă nr. 6405 din 20 iunie 2006 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, a fost recunoscut dreptul său de proprietate asupra imobilului din Timișoara, activ patrimonial care are aceeași situație juridică cu cea în care se află imobilele ce au făcut obiect al Dosarului nr. 6636/30/2008 al Tribunalului Timiș. S-a precizat că, prin hotărârile pronunțate în acel prim litigiu, s-a reținut cu putere de lucru judecat că protocolul încheiat cu fosta R.A.A.P.T.O. Timișoara este lipsit de eficiență juridică întrucât sus-menționatul spațiu comercial se afla, la data încheierii protocolului, în proprietatea SC P. SA, prin efectul H.G. nr. 1353/1990 și al Legii nr. 15/1990.

De asemenea, a precizat că prin sentința civilă nr. 134 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 715 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara s-a constatat cu putere de lucru judecat că activele fostei întreprinderi P. Timișoara nu au fost preluate în administrare de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, fiind dobândite de SC P. SA în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1353/1990, astfel că a fost anulată H.C.L.M. Timișoara din 30 mai 2006, în ceea ce privește preluarea spațiului comercial în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara. S-a susținut că, pe de altă parte, prin decizia atacată pe calea revizuirii, s-a reținut că bazele P. în litigiu nu ar fi fost niciodată proprietatea SC P. SA, ele fiind deținute cu titlu precar și neconstituind obiect al Legii nr. 15/1990 și al H.G.

nr. 945/1990, în baza unor protocoale încheiate cu R.A.A.P.T.O. Timișoara; or aceste bazine au un regim juridic identic cu activul din Timișoara, bun în proprietatea revizuentei. Prin întâmpinare, intimata Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara a invocat tardivitatea și inadmisibilitatea cererii de revizuire. La rândul său, intimatul Consiliul Local al Municipiului Timișoara a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 792 din 13 iulie 2011, a respins excepția tardivității cererii de revizuire. Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC P. SA Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Timișoara, a reținut, în motivarea respingerii excepției tardivității cererii, că, potrivit dispoziției art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., în cazul hotărârilor date de instanțele de recurs după evocarea fondului, termenul de revizuire este de o lună și curge de la data pronunțării. S-a reținut că decizia a cărei anulare s-a solicitat a fost pronunțată la 15 martie 2010, iar cererea de revizuire a fost formulată la 13 aprilie 2010, data poștei, fiind lipsit de relevanță că motivele revizuirii au fost depuse ulterior, respectiv la 7 iulie 2010. Reținând că incidența dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupune întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor cerute de lege, curtea de apel a apreciat că în cauză nu se regăsește identitatea de obiect, deși în ambele dosare s-a urmărit recunoașterea dreptului de proprietate, însă asupra unor bunuri materiale diferite, spațiu comercial și, respectiv, spații comerciale - bazine de pește.

Astfel, în primul dosar s-a urmărit constatarea existenței dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, iar în al doilea dosar, scopul a vizat imobilele din patru piețe din Municipiul Timișoara, fără ca în primul litigiu să se fi făcut vreo referire la bunurile vizate în cel ulterior. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, revizuenta SC P. SA, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând motivele de recurs, recurenta - revizuenta a invocat greșita interpretare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., relativ la sintagma „una și aceeași pricină". S-a susținut că noțiunea de obiect al cererii de chemare în judecată nu poate fi jalonată exclusiv la bunul material asupra căruia poartă, ci trebuie interpretată extensiv, în sensul dreptului care se urmărește a fi valorificat.

Din această perspectivă, s-a considerat că în ambele cauze obiectul acțiunilor este același, respectiv dreptul de proprietate al SC P. SA asupra unor bunuri din capitalul social. în acest context, s-a arătat că diferitele componente ale unuia și aceluiași capital social nu echivalează cu obiecte diferite. Pornind de la analiza teoretică a conceptului de putere de lucru judecat, revizuenta a susținut că atât activul din Timișoara, cât și bazinele P. în cauză, au același regim juridic, fiind individualizate ca atare în anexa la H.G. nr. 1353/1990. Prin urmare, s-a învederat că este fără putință de tăgadă că instanțele au tranșat o chestiune litigioasă în considerentele hotărârilor judecătorești, atunci când au stabilit că activele fostei întreprinderi P. Timișoara au fost incluse în patrimoniul SC P.A.

SA, cu titlu de proprietate, de la data constituirii, în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1353/1990, iar această concluzie neechivocă se impune cu putere de lucru judecat. În consecință, s-a arătat că decizia civilă pronunțată în recurs, prin care s-a reținut că activele patrimoniale ale fostei întreprinderi P. Timișoara nu ar fi fost dobândite ope legis, potrivit Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 945/1990, de SC P.A. SA cu titlu de proprietate, precum și că protocoalele menționate ar avea eficiență juridică, conferind societății numai un titlu precar asupra activelor, contravine sentinței civile nr. 6405 din 20 iunie 2006 a Judecătoriei Timișoara și încalcă puterea de lucru judecat a acesteia.

Intimații Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului revizuentei ca nefondat. Examinând criticile invocate de recurenta revizuenta, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În speță, Curtea de Apel Timișoara, deși a admis că există similitudine între cele două cauze în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice, a apreciat că nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, cauză și părți, de natură să atragă incidența efectului puterii lucrului judecat. Contrar susținerilor formulate de revizuentă prin motivele de recurs, cu privire la noțiunea de obiect al acțiunii civile, cererea de constatare a unui drept de proprietate nu poate fi disociată de bunul material asupra căruia poartă acest drept.

Ca atare, similitudinea celor două cauze în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice, fără a atrage incidența autorității lucrului judecat, ar fi putut determina, eventual, pe judecătorul celei de-a doua să pronunțe o soluție asemănătoare. Curtea va reține că normele ce reglementează instituția revizuirii au fost adoptate pentru a înlătura înfrângerea puterii lucrului judecat și nu pentru asigurarea unei jurisprudențe unitare. Totodată, se va constata că nu poate exista contrarietate în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. între decizia a cărei revizuire s-a solicitat și hotărârea pronunțată în contencios administrativ, câtă vreme în acest din urmă dosar reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative, invocând nelegalitatea acestora.

Ca atare, se va constata că instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că nu sunt întrunite cumulativ condițiile cerute de lege, respectiv lipsește identitatea de obiect între cele două acțiuni soluționate prin hotărârile pretins potrivnice. Pentru toate aceste considerente se va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul revizuentei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă SC P.A. SA împotriva deciziei nr. 792 din data de 13 iulie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.