ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la pe rolul Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC T.A. SRL, în contradictoriu cu pe pârâta

A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara – D.J.A.O.V. Arad, B.V. Arad, a

solicitat suspendarea executării Deciziilor emise de D.J.A.O.V. Arad (denumită

în continuare „D.J.A.O.V.”) și comunicate reclamantei prin adresa nr. 13.490

din 09 decembrie 2009, până la pronunțarea instanței de fond, și anume:

din 07 decembrie 2009 în sumă de 220.342RON;

Decizia

nr. 13400 din 07 decembrie 2009 în sumă de 12.245RON;

Decizia

nr. 13404 din 07 decembrie 2009 în sumă de 45.004 RON;

Decizia

nr. 13411 din 07 decembrie 2009 în sumă de 52.252 RON;

Decizia

nr. 13414 din 07 decembrie 2009 în sumă de 81.804 RON;

Decizia

nr. 13424 din 07 decembrie 2009 în sumă de 39.213 RON;

Decizia

nr. 13418 din 07 decembrie 2009 în sumă de 48.447 RON;

Decizia

nr. 13422 din 07 decembrie 2009 în sumă de 21.630 RON;

Decizia

nr. 13416 din 07 decembrie 2009 în sumă de 27.916 RON; cumulând o creanță

totală de 548.853 RON, constând în obligația de plată accesorii.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că D.J.A.O.V. Arad a efectuat, în perioada 2008 – 2009,

controale ulterioare asupra operațiunilor vamale efectuate de subscrisa T.A.D.I.S.

A.G.R.O., cu privire la modul în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile

fiscale constând în plata taxelor vamale, TVA și comision vamal, rezultate din

încheierea unor contracte de leasing internațional de utilaje, pe perioada

cărora a acordat bunurilor importate regim vamal suspensiv cu exonerarea totală

de la plata taxelor vamale.

În baza contractelor de

leasing încheiate de SC T.A.D.I.S. locatorul A.G.R.O. CAPITAL, s-au depus

declarații vamale primare regim de admitere temporară cu exonerarea totală de

la obligația plății sumelor aferente drepturilor de import, conform

prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G. .nr. 51/1997, pe toată durata

contractelor de leasing, înscrisă în autorizațiile de admitere temporară în

vamă.

A mai arătat reclamanta

că, în urma controlului ulterior efectuat, organul vamal a constatat că

încheierea operațiunilor de leasing nu s-a făcut în termenul acordat de D.J.A.O.V.

Arad prin autorizațiile de admitere temporară, și a decis încheierea

operațiunilor vamale la valoarea de intrare în țară (cu 80 % mai mare decât

maxima valorii reziduale care constituie baza de calcul a obligațiilor fiscale

în cazul operațiunilor de admitere temporară în vamă specifice leasingului

internațional), luând naștere o datorie vamală, conform art. 226 lit. b) din

Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Ca urmare a finalizării

controlului fiecărei operațiuni vamale în parte, D.J.A.O.V. Arad a emis procese

verbale de control și decizii de regularizare a situației privind obligații

suplimentare stabilite de controlul vamal, stabilind atât obligațiile de plată

principale, cât și accesoriile acestora (majorări de întârziere și dobânzi

compensatorii).

Conchide reclamanta

arătând că aceste din urmă 9 decizii prin care organul vamal a calculat alte

obligații fiscale accesorii constând în majorări de întârziere au fost date cu

încălcarea flagrantă a principiului unicității fiscale.

Mâi mult organul fiscal

a recalculat pe fond obligațiile vamale, o astfel de procedură fiind interzisă

de către legislația fiscală, deoarece contravine flagrant principiului

unicității controlului fiscal, motiv de nulitate a deciziilor de impunere nr. 13402

din 07 decembrie 2009, nr. 13400 din 07 decembrie 2009, nr. 13404 din 07

decembrie 2009, nr. 13411 din 07 decembrie 2009 nr. 13414 din 07 decembrie 2009,

nr. 13424 din 07 decembrie 2009, nr. 13418 din 07 decembrie 2009, nr. 13422 din

07 decembrie 2009, nr. 13416 din 07 decembrie 2009 și de exonerarea reclamantei

de plata sumei de 548.853. RON.

Reclamanta consideră

nelegal calculul majorărilor de întârziere cu începere de la data încheierii

contractului de leasing și înregistrării declarației vamale primare, și nu de

la data la care a expirat regimul vamal suspensiv, așa cum subscrisa consideră

corect. În situația încheierii din oficiu a acestor operațiuni vamale, așa cum

a procedat Vama Constanta, majorările de întârziere ar fi trebuit calculate

începând cu această dată și până la data efectuării controlului.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. Curtea de apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 107 din data de 8

ianuarie 2010, admite cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 13402 din 07 decembrie 2009 în sumă de 220.342RON,

Deciziei nr. 13400 din 07 decembrie 2009 în sumă de 12.245RON, Deciziei nr. 13404

din 07 decembrie 2009 în sumă de 45.004 RON, Deciziei nr. 13411 din 07

decembrie 2009 în sumă de 52.252 RON, Deciziei nr. 13414 din 07 decembrie 2009

în sumă de 81.804 RON, Deciziei nr. 13424 din 07 decembrie 2009 în sumă de

39.213 RON, Deciziei nr. 13418 din 07 decembrie 2009 în sumă de 48.447 RON,

Deciziei nr. 13422 din 07 decembrie 2009 în sumă de 21.630 RON și Deciziei nr. 13416

din 07 decembrie 2009 în sumă de 27.916 RON, până pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a se pronunța

astfel, prim a instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele

sentinței, următoarele:

Ca urmare a finalizării

controlului fiecărei operațiuni vamale în parte, D.J.A.O.V. Arad a emis procese

verbale de control și decizii de regularizare a situației privind obligații

suplimentare stabilite de controlul vamal, stabilind atât obligațiile de plată

principale, cât și accesoriile acestora (majorări de întârziere și dobânzi

compensatorii).

Potrivit art. 14 din

Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la

pronunțarea instanței de fond, astfel că este îndeplinită această condiție

deoarece există o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ determinată de:

a)

calculul majorărilor de

întârziere s-a efectuat cu începere de la data deschiderii regimului vamal de

admitere temporară, și nu de la data închiderii acestuia. D.J.A.O.V. Arad a

considerat că data de la care încep să curgă majorările de întârziere aferente

datoriei vamale stabilite de controlul vamal ulterior ca urmare a închiderii

regimului de admitere temporară este ziua imediat următoare introducerii

mărfurilor în țară și nu data expirării termenului acordat pentru încheierea

operațiunilor vamale suspensive.

O.G. nr. 51/1997

prevede în art. 27 alin. (1) că: „Bunurile mobile introduse în țară de către

utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de

leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se

încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului

de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente

drepturilor de import”, iar art. 91 C. vam., prevede că „Regimurile vamale sunt

operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor

vamale”, plata taxelor vamale devenind exigibilă în momentul încheierii legale

a regimului vamal suspensiv acordat.

Art. 120 C. proc. fisc.,

prevede că: „Majorările de întârziere se calculează pe fiecare zi, începând cu

ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei

datorate inclusiv”.

Nu există în schimb

nici un temei pentru a considera ziua în care a început derularea regimului

vamal suspensiv ca termen scadent pentru plata obligațiilor vamale, aceste

datorii devenind scadente numai după încheierea regimului vamal suspensiv.

Organul vamal nu are abilitarea legală de a recalifica și reconsidera valoarea

juridică a unor contracte încheiate de doi agenți economici, organul vamal este

îndreptățit doar să încaseze taxele vamale și să sancționeze contribuabilii

care nu respectă condițiile regimului vamal suspensiv. Or, argumentele în baza

cărora organul vamal a recalculat obligațiile fiscale sunt legate strict de

recalificarea contractelor de leasing în contracte de vânzare - cumpărare și de

punerea părților în situația anterioară începerii regimului vamal suspensiv,

această argumentație neputând fi acceptată de instanță, deoarece ar însemna

avizarea încălcării flagrante a principiului separației puterilor în stat.

Numai instanța de judecată este cea care poate acorda o nouă calificare

juridică a unui contract încheiat între doi comercianți.

b)

D.J.A.O.V. Arad a încălcat

principiul unicității fiscale, controlând de două ori aceleași operațiuni

vamale. Recalcularea majorărilor de întârziere de către D.J.A.O.V. Arad prin

cele 9 Decizii atacate prin prezenta, asupra acelorași operațiuni vamale de

admitere temporară încheiate de același organ vamal din oficiu în baza

controalelor ulterioare efectuate de acesta reprezintă o încălcare gravă a

principiului unicității inspecției fiscale.

D.J.A.O.V. a emis cele

9 Decizii contestate prin prezenta, prin care a calculat alte majorări de

întârziere aplicate acelorași operațiuni vamale controlate deja în baza

controalelor ulterioare efectuate, și care ar fi trebuit să nu mai figureze în

evidențele respectivului biroul vamal, fiind scoase din evidența acestora o

dată cu emiterea celor nouă decizii de regularizare sus menționate și cu plata

integrală a obligațiilor impuse subscrisei, conform textului legal sus

menționat. Deciziile de impunere conținând majorări de întârziere se emit numai

în cazul în care organul fiscal constată că, pe perioada aferentă anului fiscal

în curs (sau anului fiscal precedent), există majorări de întârziere calculate

între data scadenței creanței și data stingerii efective a creanței.

Concluzionând, instanța

a reținut că potrivit dispozițiilor legale în domeniu, nu se mai poate schimba

momentul constatării nașterii datoriei vamale decât în temeiul unui nou control

ulterior și doar în baza unor elemente noi (date suplimentare necunoscute

anterior sau erori de calcul).

Împotriva acestei

sentințe a promovat recurs pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, în nume propriu și

pentru A.N.V.

În motivarea recursului pârâtele au

arătat, în esență, că simpla demarare a executării silite nu poate constitui un

motiv întemeiat pentru admiterea cererii de suspendare, iar reclamanta nici nu

a demonstrat prin vreun mijloc de proba că executarea silită a sumei stabilite

prin actul de impunere ar avea consecințe grave pentru societate, în sensul

producerii unei pagube greu de raportat ulterior.

La termenul din 21 septembrie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a pus în discuție excepția de

necompetență materială a Curții de Apel București ca instanță de fond în

contencios administrativ de a soluționa prezenta cauză.

Asupra excepției în discuție, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Art. 10 din Legea contenciosului

administrativ stabilește două criterii de determinare a competenței materiale:

a) poziția în sistemul autorităților

publice a emitentului actului contestat; b) criteriul valoric, acesta din urmă

aplicându-se exclusiv cauzelor fiscale (care au ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), criteriile amintite

fiind aplicabile și pentru stabilirea competenței în cauzele ce au ca obiect

suspendarea actelor administrative.

Competența materială după cum

rezultă din textul legal precitat, este determinabilă conform unor criterii

obiective, așadar caracterul inderogabil al normei respective este de

necontestat. Acest caracter al normei împiedică părțile și chiar instanța de

judecată să influențeze în vreun fel stabilirea competenței materiale în

soluționarea unei cauze.

În prezenta cauză reclamanta a

alăturat aleatoriu mai multe acte administrative fiscale pe care le-a contestat,

în acest mod însă depășind pragul valoric de 500.000 lei prevăzut în art. 10,

ceea ce a influențat decisiv determinarea competenței materiale a instanței de

fond în contencios administrativ, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel de

Apel București în loc de Tribunalul Ialomița.

Cum instanța de judecată

socotindu-se competentă a soluționat cererea de chemare în judecată formulată

de reclamantă, a încălcat prevederile inderogabile ale art. 10 din Legea nr. 554/2004,

ignorând că cele 9 decizii de impunere au fost emise ca urmare a finalizării

unor controale ce au vizat operațiuni vamale diferite și care au avut ca bază contracte

de leasing diferite.

În consecință, excepția invocată

este fondată, astfel că Înalta Curte o admite și, prin urmare, va admite

recursul pârâtei D.R.A.O.V. Timișoara, va casa sentința recurată, în baza art. 312

raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și va trimite cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva

sentinței nr. 107 din 8 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2010.