ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3718/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC T.A. SRL, în contradictoriu cu pe pârâta A.N.A.F. – A.N.V. – D.R.A.O.V. Timișoara – D.J.A.O.V. Arad, B.V. Arad, a solicitat suspendarea executării Deciziilor emise de D.J.A.O.V.

Arad (denumită în continuare „D.J.A.O.V.”) și comunicate reclamantei prin adresa nr. 13.490 din 09 decembrie 2009, până la pronunțarea instanței de fond, și anume: 1. Decizia nr. 13402 din 07 decembrie 2009 în sumă de 220.342RON; Decizia nr. 13400 din 07 decembrie 2009 în sumă de 12.245RON; Decizia nr. 13404 din 07 decembrie 2009 în sumă de 45.004 RON; Decizia nr. 13411 din 07 decembrie 2009 în sumă de 52.252 RON; Decizia nr. 13414 din 07 decembrie 2009 în sumă de 81.804 RON; Decizia nr. 13424 din 07 decembrie 2009 în sumă de 39.213 RON; Decizia nr. 13418 din 07 decembrie 2009 în sumă de 48.447 RON; Decizia nr. 13422 din 07 decembrie 2009 în sumă de 21.630 RON; Decizia nr. 13416 din 07 decembrie 2009 în sumă de 27.916 RON; cumulând o creanță totală de 548.853 RON, constând în obligația de plată accesorii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că D.J.A.O.V. Arad a efectuat, în perioada 2008 – 2009, controale ulterioare asupra operațiunilor vamale efectuate de subscrisa T.A.D.I.S. A.G.R.O., cu privire la modul în care aceasta și-a îndeplinit obligațiile fiscale constând în plata taxelor vamale, TVA și comision vamal, rezultate din încheierea unor contracte de leasing internațional de utilaje, pe perioada cărora a acordat bunurilor importate regim vamal suspensiv cu exonerarea totală de la plata taxelor vamale. În baza contractelor de leasing încheiate de SC T.A.D.I.S. locatorul A.G.R.O. CAPITAL, s-au depus declarații vamale primare regim de admitere temporară cu exonerarea totală de la obligația plății sumelor aferente drepturilor de import, conform prevederilor art. 27 alin. (1) din O.G.

.nr. 51/1997, pe toată durata contractelor de leasing, înscrisă în autorizațiile de admitere temporară în vamă. A mai arătat reclamanta că, în urma controlului ulterior efectuat, organul vamal a constatat că încheierea operațiunilor de leasing nu s-a făcut în termenul acordat de D.J.A.O.V. Arad prin autorizațiile de admitere temporară, și a decis încheierea operațiunilor vamale la valoarea de intrare în țară (cu 80 % mai mare decât maxima valorii reziduale care constituie baza de calcul a obligațiilor fiscale în cazul operațiunilor de admitere temporară în vamă specifice leasingului internațional), luând naștere o datorie vamală, conform art. 226 lit. b) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României.

Ca urmare a finalizării controlului fiecărei operațiuni vamale în parte, D.J.A.O.V. Arad a emis procese verbale de control și decizii de regularizare a situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal, stabilind atât obligațiile de plată principale, cât și accesoriile acestora (majorări de întârziere și dobânzi compensatorii). Conchide reclamanta arătând că aceste din urmă 9 decizii prin care organul vamal a calculat alte obligații fiscale accesorii constând în majorări de întârziere au fost date cu încălcarea flagrantă a principiului unicității fiscale.

Mâi mult organul fiscal a recalculat pe fond obligațiile vamale, o astfel de procedură fiind interzisă de către legislația fiscală, deoarece contravine flagrant principiului unicității controlului fiscal, motiv de nulitate a deciziilor de impunere nr. 13402 din 07 decembrie 2009, nr. 13400 din 07 decembrie 2009, nr. 13404 din 07 decembrie 2009, nr. 13411 din 07 decembrie 2009 nr. 13414 din 07 decembrie 2009, nr. 13424 din 07 decembrie 2009, nr. 13418 din 07 decembrie 2009, nr. 13422 din 07 decembrie 2009, nr. 13416 din 07 decembrie 2009 și de exonerarea reclamantei de plata sumei de 548.853. RON. Reclamanta consideră nelegal calculul majorărilor de întârziere cu începere de la data încheierii contractului de leasing și înregistrării declarației vamale primare, și nu de la data la care a expirat regimul vamal suspensiv, așa cum subscrisa consideră corect.

În situația încheierii din oficiu a acestor operațiuni vamale, așa cum a procedat Vama Constanta, majorările de întârziere ar fi trebuit calculate începând cu această dată și până la data efectuării controlului. În drept, a invocat dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 107 din data de 8 ianuarie 2010, admite cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 13402 din 07 decembrie 2009 în sumă de 220.342RON, Deciziei nr. 13400 din 07 decembrie 2009 în sumă de 12.245RON, Deciziei nr. 13404 din 07 decembrie 2009 în sumă de 45.004 RON, Deciziei nr. 13411 din 07 decembrie 2009 în sumă de 52.252 RON, Deciziei nr. 13414 din 07 decembrie 2009 în sumă de 81.804 RON, Deciziei nr. 13424 din 07 decembrie 2009 în sumă de 39.213 RON, Deciziei nr. 13418 din 07 decembrie 2009 în sumă de 48.447 RON, Deciziei nr. 13422 din 07 decembrie 2009 în sumă de 21.630 RON și Deciziei nr. 13416 din 07 decembrie 2009 în sumă de 27.916 RON, până pronunțarea instanței de fond.

Pentru a se pronunța astfel, prim a instanță a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele: Ca urmare a finalizării controlului fiecărei operațiuni vamale în parte, D.J.A.O.V. Arad a emis procese verbale de control și decizii de regularizare a situației privind obligații suplimentare stabilite de controlul vamal, stabilind atât obligațiile de plată principale, cât și accesoriile acestora (majorări de întârziere și dobânzi compensatorii).

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond, astfel că este îndeplinită această condiție deoarece există o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ determinată de: a) calculul majorărilor de întârziere s-a efectuat cu începere de la data deschiderii regimului vamal de admitere temporară, și nu de la data închiderii acestuia. D.J.A.O.V.

Arad a considerat că data de la care încep să curgă majorările de întârziere aferente datoriei vamale stabilite de controlul vamal ulterior ca urmare a închiderii regimului de admitere temporară este ziua imediat următoare introducerii mărfurilor în țară și nu data expirării termenului acordat pentru încheierea operațiunilor vamale suspensive. O.G.

nr. 51/1997 prevede în art. 27 alin. (1) că: „Bunurile mobile introduse în țară de către utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import”, iar art. 91 C. vam., prevede că „Regimurile vamale sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor vamale”, plata taxelor vamale devenind exigibilă în momentul încheierii legale a regimului vamal suspensiv acordat. Art. 120 C. proc. fisc., prevede că: „Majorările de întârziere se calculează pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv”.

Nu există în schimb nici un temei pentru a considera ziua în care a început derularea regimului vamal suspensiv ca termen scadent pentru plata obligațiilor vamale, aceste datorii devenind scadente numai după încheierea regimului vamal suspensiv. Organul vamal nu are abilitarea legală de a recalifica și reconsidera valoarea juridică a unor contracte încheiate de doi agenți economici, organul vamal este îndreptățit doar să încaseze taxele vamale și să sancționeze contribuabilii care nu respectă condițiile regimului vamal suspensiv. Or, argumentele în baza cărora organul vamal a recalculat obligațiile fiscale sunt legate strict de recalificarea contractelor de leasing în contracte de vânzare - cumpărare și de punerea părților în situația anterioară începerii regimului vamal suspensiv, această argumentație neputând fi acceptată de instanță, deoarece ar însemna avizarea încălcării flagrante a principiului separației puterilor în stat.

Numai instanța de judecată este cea care poate acorda o nouă calificare juridică a unui contract încheiat între doi comercianți. b) D.J.A.O.V. Arad a încălcat principiul unicității fiscale, controlând de două ori aceleași operațiuni vamale. Recalcularea majorărilor de întârziere de către D.J.A.O.V. Arad prin cele 9 Decizii atacate prin prezenta, asupra acelorași operațiuni vamale de admitere temporară încheiate de același organ vamal din oficiu în baza controalelor ulterioare efectuate de acesta reprezintă o încălcare gravă a principiului unicității inspecției fiscale. D.J.A.O.V.

a emis cele 9 Decizii contestate prin prezenta, prin care a calculat alte majorări de întârziere aplicate acelorași operațiuni vamale controlate deja în baza controalelor ulterioare efectuate, și care ar fi trebuit să nu mai figureze în evidențele respectivului biroul vamal, fiind scoase din evidența acestora o dată cu emiterea celor nouă decizii de regularizare sus menționate și cu plata integrală a obligațiilor impuse subscrisei, conform textului legal sus menționat. Deciziile de impunere conținând majorări de întârziere se emit numai în cazul în care organul fiscal constată că, pe perioada aferentă anului fiscal în curs (sau anului fiscal precedent), există majorări de întârziere calculate între data scadenței creanței și data stingerii efective a creanței.

Concluzionând, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor legale în domeniu, nu se mai poate schimba momentul constatării nașterii datoriei vamale decât în temeiul unui nou control ulterior și doar în baza unor elemente noi (date suplimentare necunoscute anterior sau erori de calcul). Împotriva acestei sentințe a promovat recurs pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, în nume propriu și pentru A.N.V. În motivarea recursului pârâtele au arătat, în esență, că simpla demarare a executării silite nu poate constitui un motiv întemeiat pentru admiterea cererii de suspendare, iar reclamanta nici nu a demonstrat prin vreun mijloc de proba că executarea silită a sumei stabilite prin actul de impunere ar avea consecințe grave pentru societate, în sensul producerii unei pagube greu de raportat ulterior.

La termenul din 21 septembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a pus în discuție excepția de necompetență materială a Curții de Apel București ca instanță de fond în contencios administrativ de a soluționa prezenta cauză. Asupra excepției în discuție, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Art. 10 din Legea contenciosului administrativ stabilește două criterii de determinare a competenței materiale: a) poziția în sistemul autorităților publice a emitentului actului contestat; b) criteriul valoric, acesta din urmă aplicându-se exclusiv cauzelor fiscale (care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora), criteriile amintite fiind aplicabile și pentru stabilirea competenței în cauzele ce au ca obiect suspendarea actelor administrative.

Competența materială după cum rezultă din textul legal precitat, este determinabilă conform unor criterii obiective, așadar caracterul inderogabil al normei respective este de necontestat. Acest caracter al normei împiedică părțile și chiar instanța de judecată să influențeze în vreun fel stabilirea competenței materiale în soluționarea unei cauze. În prezenta cauză reclamanta a alăturat aleatoriu mai multe acte administrative fiscale pe care le-a contestat, în acest mod însă depășind pragul valoric de 500.000 lei prevăzut în art. 10, ceea ce a influențat decisiv determinarea competenței materiale a instanței de fond în contencios administrativ, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel de Apel București în loc de Tribunalul Ialomița.

Cum instanța de judecată socotindu-se competentă a soluționat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a încălcat prevederile inderogabile ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, ignorând că cele 9 decizii de impunere au fost emise ca urmare a finalizării unor controale ce au vizat operațiuni vamale diferite și care au avut ca bază contracte de leasing diferite. În consecință, excepția invocată este fondată, astfel că Înalta Curte o admite și, prin urmare, va admite recursul pârâtei D.R.A.O.V. Timișoara, va casa sentința recurată, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat pârâta D.R.A.O.V. Timișoara, în nume propriu și pentru A.N.V. împotriva sentinței nr. 107 din 8 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite spre competentă soluționare Tribunalului Ialomița, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.