ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC I. SA Arad a solicitat, în contradictoriu cu A.F.P.C.M., Arad, suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 50 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea în fond a acțiunii în contencios administrativ privind anularea actului fiscal. În motivare, reclamanta a arătat că în urma inspecției fiscale privind perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2009, A.F.P.C.M.

Arad a stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina sa în sumă de 3.095.131 lei, conform Deciziei de impunere nr. 50 din 31 martie 2009. A mai arătat că, deși a formulat contestație administrativă, autoritatea pârâtă nu a soluționat-o în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, începând executarea silită împotriva societății, creând astfel iminența unui prejudiciu ireversibil. A susținut că existența unui caz bine justificat este dovedită prin înlăturarea prezumției de legalitate a deciziei de impunere, deoarece stabilirea unor obligații suplimentare de plată prin asimilarea ajutoarelor sociale acordate salariaților sub forma unor sume de bani și tichete cadou, veniturilor salariale, se încalcă dispozițiile codului fiscal, codului de procedură fiscală, precum și contractul colectiv de muncă.

De asemenea, s-a mai afirmat că prin considerarea unor cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, ca nedeductibile fiscal, la calculul impozitului pe profit și prin colectarea suplimentară a T.V.A.-ului, cu majorări, în condițiile în care existau contracte scrise și se dovedise prestarea efectivă a serviciilor, au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003 și ale art. 145 și 147 din aceeași lege, respectiv ale art. 22, 23 și 27 din H.G. nr. 44/2004 și dispozițiile art. 107 alin. (2) și (4) și a dispozițiilor art. 105 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 92/2003. Prin sentința civilă nr. 252 din 15 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SA Arad și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere fiscală nr. 50 din 31 martie 2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea cauzei de instanța de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că admiterea unei cereri de suspendare conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două cerințe și anume „cazul bine justificat” și iminența producerii unui prejudiciu urmare a punerii în executare actului administrativ. A mai reținut că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinicie cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal, fiind arătate împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia, diligențele depuse de reclamantă și efectele negative posibile și previzibile, din punct de vedere material, ale executării actului administrativ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P. a Județului Arad în reprezentarea A.F.P.C.M. Arad, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., prin motivele de recurs se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate: - în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se arată că în considerentele sentinței nu se motivează cele reținute referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, instanța de fond nu a analizat condiția referitoare la paguba iminentă, omițând să facă referire la aceasta. - în susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. se menționează că în mod greșit s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, deoarece nu au fost făcute dovezi de reclamantă în acest sens. În ceea ce privește condiția referitoare la cazul bine justificat se arată că instanța nu a arătat care sunt faptele de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ precum și faptul că deși nu a fost investită să soluționeze fondul contestației, aceasta în mod greșit procedează în acest fel. Cea de-a doua condiție, prevenirea unei pagube iminente, nu a poate fi reținută ca îndeplinită deoarece reclamanta nu a dovedit că prin executarea actului administrativ i se aduce o vătămare iminentă și ireparabilă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esență, că sentința recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, fiind dovedită îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 din legea menționată pentru suspendarea Deciziei nr. 50/2009, reiterându-se in acest sens considerentele din cererea de chemare în judecată. De asemenea, s-a invocat lipsa calității de recurent a D.G.F.P. Arad. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ. apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”. Noțiunea de caz bine justificat a fost definită de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. t), potrivit căruia: „cazuri bine justificate sunt împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

De asemenea, noțiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”. Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională. În cauză, nu a fost făcută dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor menționate mai sus, sentința recurată fiind nelegală și netemeinică.

În mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția “cazului bine justificat”deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt indicate în concret faptele sau împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Simplele susțineri ale reclamantei din cererea de chemare în judecată, preluate de instanță, referitoare la nelegalitatea actului administrativ contestat nu fac dovada îndeplinirii acestei condiții, cu atât mai mult cu cât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Condiția referitoare la “paguba iminentă” astfel cum este definită de legiuitor nu poate fi reținută ca fiind îndeplinită, având în vedere justificarea intimatei-reclamante că s-a început executarea silită împotriva sa iar cuantumul ridicat al creanței trebuie avut în vedere atunci când se apreciază dacă prin executare se poate produce o pagubă cu caracter ireversibil. Eventualele prejudicii aduse intimatei-reclamante ca urmare a executării deciziei de impunere nu pot fi apreciate ca fiind relevante în ceea ce privește îndeplinirea acestei condiții fără a se argumenta de ce această executare este un prejudiciu greu de reparat, așa cum acesta este caracterizat și în recomandarea Comitetului Miniștrilor Consiliului Europei.

Nici instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale intimatei - reclamante nu justifică îndeplinirea acestei condiții, întrucât acestea, chiar dacă nu pot forma obiectul unor acte de dispoziție, pot fi folosite în continuare potrivit scopului lor. Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unei prejudiciu în patrimonial debitorului, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia ca această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, situație în care sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Județului Arad în reprezentarea A.F.P.C.M. Arad, împotriva sentinței nr. 252 din 15 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA Arad, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.