ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5647/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5647/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată,

inițial pe rolul Tribunalului Arad și apoi precizată reclamanta SC I.D.C. SRL Arad,

în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Arad,a solicitat anularea deciziei din 24 iunie

2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de Inspecția fiscală din 6 noiembrie 2007.

În motivarea acțiunii,

reclamanta SC I.D.C. SRL Arad a arătat că prin decizia din 24 iunie 2008, organul

de soluționare a contestațiilor a făcut în mod greșit aplicarea art. 214 lit. b)

din C. proc. fisc. și a dispus suspendarea soluționării contestației pentru suma

de 323.541 RON TVA suplimentară, întrucât în cauză nu există un alt proces între

aceleași părți, respectiv SC I.D. SRL. și D.G.F.P. Arad, ci pârâta a făcut trimitere

la un alt proces în care este pârâtă într-o acțiune intentată de o altă societate

comercială, cu privire la un alt act administrativ, fără legătură cu cauza de față,

ca urmare solicită desființarea pct. 4 din decizie și obligarea pârâtei la soluționarea

contestației.

În ceea ce privește

pct. 3 din decizia nr. 319/2008 prin care s-a respins contestația pentru suma de

213.831 RON TVA suplimentară, reclamanta a susținut că atât organul fiscal cât și

cel de soluționare a contestației au făcut de asemenea o aplicare greșită a dispozițiilor

art. 128 alin. (8) lit. b) din Legea nr. 571/2004, respectiv art. 6 alin. (9), alin.

(10) din H.G. nr. 44/2004.

Reclamanta a arătat că

organele fiscale au stabilit în sarcina acesteia suma de 213.831 RON prin aplicarea

cotei de TVA conform art. 40 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 asupra bazei de impozitare

reprezentată de contravaloarea stocurilor degradate, înregistrate în evidența contabilă,

ori cantitatea de 3.502.340 kg reprezentând melasă, a fost depreciată, acest stoc

de marfă fiind distrus conform avizului din 26 iulie 2007, prin evacuarea acesteia

în stația de epurare.

În această situație s-a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor cerute de art. 6 alin. (9) din Normele de

aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv: degradarea mărfurilor din motive neimputabile

subiectului fiscal, aceasta producându-se datorită temperaturilor foarte mari, iar

marfa a fost distrusă.

Pârâta D.G.F.P. Arad,

prin întâmpinarea formulată a arătat că, în urma verificării efectuate de organul

de inspecție fiscală a constatat că reclamanta a înregistrat în evidența contabilă

conform procesului verbal de constatare cheltuieli cu materia primă degradată, melasă,

datorită temperaturilor ridicate, cu încălcarea prevederilor art. 128 alin. (8)

lit. b) din Legea nr. 571/2003, în sensul că, pentru a nu constitui livrare de bunuri,

bunurile de natura stocurilor degradate calitativ trebuie să îndeplinească cumulativ

condițiile prevăzute de pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004, respectiv bunurile

să nu fie imputabile, degradarea calitativă să se datoreze unor cauze obiective,

dovedită de documente și să se facă dovada că bunurile au fost distruse și nu mai

intră în circuitul economic.

Raportat la aceste condiții

reclamanta nu a făcut dovada degradării bunurilor datorită unor cauze obiective

și nici dovada distrugerii mărfurilor.

Cu privire la TVA suplimentară

în sumă de 323.541 RON stabilită de organul fiscal, pârâta a arătat că aceasta a

fost stabilită de organul fiscal, întrucât în perioada 2004-2006 reclamanta a emis

facturi de avans marfă către SC I.T.C. SRL, care au fost stornate integral, deși

marfa nu a fost livrată și plata efectivă a avansurilor nu a avut loc din cauza

unor neînțelegeri între parteneri.

Cu privire la stabilirea

TVA de 8.855 RON aferentă datoriilor prescrise în sumă de 57.568 RON, pârâta a considerat

că reclamanta datorează TVA pentru aceste datorii, întrucât potrivit art. 126 (1)

lit. a) din Legea nr. 571/2003 din punct de vedere al TVA acestea sunt operațiuni

taxabile, întrucât operațiunile nu au fost efectuate cu plată.

Soluția instanței de fond

Tribunalul Arad, prin

sentința civilă nr. 872 din 29 mai 2009 a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC I.D.C. SRL Filiala Arad împotriva pârâtei D.G.F.P. Arad pentru anularea deciziei

din 24 iunie 2008 și a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de inspecția fiscală din 6 noiembrie 2007.

Prin decizia civilă

nr. 38 din 19 ianuarie 2010,Curtea de Apel Timișoara a admis recursul declarat de

SC I.D.C. SRL Arad, filiala Arad împotriva sentinței civile  din 29 mai 2009, a

casat sentința cu reținere spre competență soluționare în primă instanță la Curtea

de Apel Timișoara. Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința din 4 octombrie 2010 a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Agenției Naționale de Administrare Fiscală

și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL împotriva

pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC I.D.C. SRL, filiala Arad, în contradictoriu cu pârâta

D.G.F.P. Arad.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a constatat, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:

Prin precizarea acțiunii,reclamanta

a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală.

Pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală prin întâmpinarea formulată a invocat, pe cale de excepție,

lipsa calității sale procesual pasive, având în vedere că în cauză nu se atacă un

act emis de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, astfel că aceasta

nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecații și de aceea nu exista motive

pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca în contradictoriu cu ea.

A reținut instanța că

în prezenta cauză, reclamanta SC I.D.C. SRL, a contestat legalitatea deciziei din

24 iunie 2008 emisă de D.G.F.P. Arad, serviciul soluționare contestații și a deciziei

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de Inspecția

fiscală din 6 noiembrie 2007, emisă de D.G.F.P., Activitatea de Inspecție Fiscală.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală,

instanța a constatat că este întemeiată, sens în care admis-o, arătând că pârâta

Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a emis actul de impunere contestat

de reclamantă, respectiv decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare

de plată stabilite de Inspecția fiscală din 6 noiembrie 2007.

De asemenea, pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală nu a soluționat nici contestația fiscală promovată

de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 6 noiembrie 2007, decizia de soluționare

a contestației nr. 319 din 24 iunie 2008 fiind emisă de D.G.F.P. Arad, serviciul

soluționare contestații.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că, prin decizia de impunere din 6 noiembrie 2007, s-au stabilit în sarcina

reclamantei obligații suplimentare de natura TVA în sumă totală de 709.209 RON,

respectiv:

- 546.227 RON TVA suplimentară,

-147.184 RON majorări

de întârziere aferente TVA și 15.798 RON penalități de întârziere aferente TVA.

Din raportul de inspecție

fiscală rezultă că TVA suplimentară în suma totală de 546.227 RON este alcătuită

din:

- suma de 213.831 RON,

reprezentând TVA suplimentară de 93.284 RON aferentă lunii iunie 2007 și suma de

120.547 RON TVA aferentă lunii iulie 2007, prin aplicarea cotei de TVA conform

art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, asupra bazei de impozitare reprezentată

de contravaloarea stocurilor degradate, înregistrate în evidența contabilă de 1.125.429

RON, melasă, în calitate de 4.801.075 RON.

- suma de 323.541 RON

reprezentând TVA aferentă valorii evidențiate în facturi ca reprezentând contravaloarea

unor avansuri pentru marfă, fără a se fi realizat plata efectivă a avansurilor,

în condițiile în care facturile au fost stornate ulterior fără a fi finalizate printr-o

operațiune de livrare de bunuri, instanța constată că organul de soluționare a contestației

prin decizia din 24 iunie 2008 a suspendat soluționarea contestației formulată de

reclamantă în temeiul art. 212 (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

- suma de 8.855 RON reprezentând

TVA suplimentară calculată asupra contravalorii datoriilor prescrise de 57.558 RON.

Cu privire la TVA suplimentară

în sumă de 213.831 RON, reprezentând TVA suplimentară aferentă bazei de impozitare

reprezentată de contravaloarea stocurilor degradate,

instanța a reținut că

atât organul de control cât și organul de soluționare a contestației au arătat că

reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de

pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 pentru aplicarea art. 128 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 571/2003 conform cărora trebuia să calculeze TVA asupra contravalorii

stocului de marfă degradată calitativ. Instanța observă că în speță reclamanta nu

a făcut dovada îndeplinirii condiției potrivit căreia degradarea calitativă a bunurilor

trebuie să se datoreze unor cauze obiective și nu să îi fie astfel imputabile reclamantei.

Deși reclamanta a susținut că degradarea s-a datorat temperaturilor ridicate din

vara anului 2007, nu există nici o probă cu privire la temperaturile înregistrate

în perioada respectivă în regiunea în care este situat depozitul reclamantei.

Astfel, instanța a reținut

că nu există nici o probă asupra cauzei degradării melasei. Conform Raportului tehnic

de specialitate privind fenomenele care puteau să conducă la degradarea materiei

prime melasă, melasa se depozitează în rezervoare metalice curățate și dezinfectate,

iar în timpul depozitării, în masa de melasă pot avea loc fenomene de degradare

având cauze obiective, respectiv ca urmare a unor procese chimice și biochimice

având ca efect scăderea concentrației melasei și a cantității de zahăr și creșterea

acidității și a cantității de zahăr invertit.

Or, instanța a constat

că,în speță, nu există date certe cu privire la condițiile de depozitare a melasei

în litigiu și nici alte informații obiective care să ateste susținerea comisiei

de inventar a reclamantei conform căreia melasa s-a degradat datorită temperaturilor

ridicate din vara anului 2007. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care instanța

a respins proba cu expertiza tehnică solicitată de reclamantă, în condițiile în

care nu mai era posibilă examinarea unor probe materiale care să permită stabilirea

cauzelor degradării melasei și determinarea cantității de melasă deversată efectiv

de reclamantă, o expertiză neputând evidenția decât din punct de vedere teoretic

posibilitatea degradării melasei în anumite condiții, respectiv posibilitatea deversării

unei anumite cantități de melasă - ceea ce nu ar putea constitui o probă că melasa

în litigiu s-a degradat din cauza căldurii și că acea melasă a fost efectiv deversată

în luna iulie 2007.

A mai reținut instanța

că reclamanta nu beneficiază de dispozițiile art. 128 alin. (8) lit. b) din C. fisc.

și avea obligația colectării TVA-ului pentru cantitatea de melasă înregistrată ca

degradată și deversată, astfel că organele fiscale au stabilit corect în sarcina

sa obligația de plată a sumei de 213.831 RON, reprezentând TVA suplimentară aferentă

bazei de impozitare reprezentantă de contravaloarea stocurilor degradate.

Instanța a constatat,

cu privire la TVA suplimentară în sumă de 323.541 RON stabilită de organul fiscal,că

în temeiul

art. 212 (1) lit. b) din C. proc. fisc., organul de soluționare a dispus suspendarea

soluționării contestației, întrucât între stabilirea TVA în sarcina reclamantei

și soluția care urmează a se pronunța de instanța de judecată în cauză privind SC

I.T. SRL există o strânsă interdependență.

Arată în continuare că

organul fiscal a reținut că - în condițiile în care SC I.T. SRL a solicitat anularea

actelor administrativ fiscale prin care s-au calculat obligații fiscale de natura

TVA în legătură cu facturile emise de reclamanta SC I.D.C. SRL, rezolvarea contestației

reclamantei depinde de soluția ce se va da cu privire la acțiunea judiciară formulată

SC I.T. SRL

La rândul său, reclamanta

a susținut că este vorba despre un litigiu care se derulează între alte părți, respectiv

între Agenția Națională de Administrare Fiscală, D.G.F.P. Arad și SC I.T. SRL și

că întârzierea soluționării contestației sale conduce la încălcarea dreptului reclamantei

la un proces echitabil, prin încălcarea duratei rezonabile a litigiului.

Sub acest aspect, instanța

a constat că, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de SC

I.T. SRL, această societate a contestat legalitatea deciziei de impunere din 10

august 2008, și în legătură cu refuzul organului fiscal de a accepta deducerea taxei

pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise de reclamanta SC I.D.C. SRL pentru

SC I.T. SRL, facturi având ca obiect acele avansuri de plată care nu au fost plătite

efectiv reclamantei de SC I.T. SRL și care au fost ulterior stornate.

În aceste condiții, instanța

a reținut că obiectul litigiului având ca parte SC I.T. SRL vizează și legalitatea

operațiunilor economice generatoare de TVA care au format și obiectul deciziei de

impunere din 6 noiembrie 2007, contestată de reclamantă în prezenta cauză.

Astfel, instanța a constatat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din C. proc.

fisc. pentru suspendarea soluționării contestației reclamantei având ca obiect legalitatea

stabilirii în sarcina reclamantei a taxei pe valoarea adăugată suplimentare în sumă

de 323.541 RON.

Cu privire la stabilirea

TVA de 8.855 RON aferentă datoriilor prescrise în sumă de 57.568 RON,

instanța a constatat că

reclamanta a dedus TVA în sumă de 8.855 RON aferentă unor facturi emise de către

diverși furnizori ai reclamantei, facturi în valoare totală de 57.568 RON, în condițiile

în care se împlinise dreptul furnizorilor respectivi de a acționa reclamanta în

justiție pentru obligarea acesteia la plata acestor sume de bani.

Instanța a mai reținut

că nu a fost contestat aspectul că reclamanta nu a plătit furnizorilor, respectiv

sumele datorate conform facturilor respective și că s-a împlinit termenul prescripție

a dreptului furnizorilor de a recupera sumele respective.

În consecință, instanța

a arătat că reclamanta nu a plătit furnizorilor respectivi sumele datorate conform

acestor facturi, deci nu a plătit nici taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor

facturi în sumă de 8.855 RON.

Or, conform art. 145

alin. (1) și alin. (3) din C. fisc., care reglementează dreptul de deducere al TVA,

în condițiile în care dreptul la acțiune al furnizorilor reclamantei era prescris,

reclamanta nu mai avea, din punct de vedere juridic, obligația', de a le plăti acestora

sumele menționate în facturi, inclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor

facturi.

Nefiind vorba despre o

sumă datorată sau achitată de reclamantă, aceasta nu îndeplinea condițiile pentru

deducerea taxei pe valoarea adăugată respective.

Recursul

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC I.D.C. SRL.

În motivarea recursului

său, reclamanta a arătat în esență următoarele:

- Referitor la suma de

213.831 RON TVA suplimentar calculat asupra stocurilor degradate, consideră recurenta

că, a făcut dovada degradării materiei prime precum și a distrugerii acesteia prin

documentele depuse la dosarul cauzei și deci îndeplinirea cumulativă a prevederilor

pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004.

Se arată că instanța de

fond nu a ținut cont de faptul că bunurile de natura stocurilor degradate calitativ

trebuie să nu mai reintre în circuitul economic, aspect pe care organele de control

nu l-au dovedit. Acestea nu au adus dovezi că materia primă s-a reintrodus în circuit

sau ce produs finit a rezultat.

Referitor la deversarea

întregii cantități se arată de recurentă că, sistemul de canalizare permite deversarea

înspre stația de epurare.

A mai arătat de asemenea

recurenta că, avizul de însoțire marfă a fost întocmit ca document justificativ

pentru întreaga cantitate de materie degradată și a fost înregistrat în contabilitatea

societății.

- Referitor la desființarea

pct. 4 din decizia din 24 iunie 2008 (suma de 323.541 RON), arată recurenta că solicită

obligarea pârâtei intimate la soluționarea contestației.

Consideră recurenta că,

în soluționarea acestui capăt de cerere trebuie avut în vedere că orice factură

greșit întocmită sau care nu mai este urmată de o livrare de bunuri, poate fi anulată

doar prin stornarea acesteia. Astfel, se arată că ambele societăți au înregistrat

în contabilitate facturile emise iar ulterior au înregistrat facturile stornate,

fiind deci puse în situația anterioară emiterii facturilor.

- Referitor la suma de

8.855 RON reprezentând TVA calculat asupra datoriilor prescrise, recurenta arată

că instanța de fond a reținut greșit că operațiunile au fost efectuate cu plată,

având în vedere că societatea recurentă nu a achitat aceste facturi în termenul

general de prescripție de 3 ani.

Mai precizează recurentul

că instanța de fond nu are în vedere faptul că, prin emiterea unei facturi, furnizorul

are obligația de a achita TVA-ul la bugetul statului iar beneficiarul are obligația

de a înregistra în contabilitate facturile primite.

În drept cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 5 din C.

proc. civ.

Întâmpinarea

Pârâta–intimată D.G.F.P.

a județului Arad a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinice.

Recurenta a formulat răspuns

la întâmpinare și a depus înscrisuri în conformitate cu art. 305 din C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Recursul este nefondat.

Primul motiv de recurs–referitor

la suma de 213.831 RON.

Înalta Curte constată

că în cauză recurenta–reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a prevederilor

pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 raportat la art. 128 alin. (8) din Legea

nr. 571/2003.

Potrivit art. 128

alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. raportat la prevederile pct. 6

alin. (9) și alin. (10) din H.G. nr. 44/2004 pentru a fi deductibile cheltuielile

privind bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, trebuie să îndeplinească

cumulativ următoarele condiții:

- nu sunt imputabile;

- degradarea calitativă

a bunurilor se datorează unei cauze obiective dovedite cu documente;

- se face dovada că s-au

distrus bunurile și nu mai intră în circuitul economic.

Ajustarea dreptului de

deducere se efectuează în condițiile în care aceste bunuri nu sunt imputabile.

Înalta Curte apreciază

că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu îndeplinește condițiile

prevăzute de pct. 6 alin. (9) din H.G. nr. 44/2004 pentru aplicarea art. 128

alin. (8) din Legea nr. 571/2003.

Astfel, reclamanta–recurentă

nu a dovedit că degradarea calitativă a bunurilor s-a datorat unei cauze obiective,

existând doar notă explicativă a administratorului societății și proces-verbal de

constatare în laboratorul societății, care nu se coroborează cu altceva.

De asemenea nu este probată

modalitatea de distrugere a bunurilor, având în vedere că stația de epurare situată

în str. D.R. prezintă un grad mare de uzură fizică și tehnologică și a fost închisă

oficial la 1 ianuarie 2007 iar cheltuielile cu materia primă degradată neimputabilă

au fost evidențiate în contabilitate în perioada iunie-august 2007.

Nici modalitatea de transport

a cantității de melasă de aproximativ 4.801.075 kg înspre stația de epurare, nu

este dovedită. Avizul din 26 iulie 2007 emis de societatea recurentă nu menționează

nici un mijloc de transport, a fost completat în timpul controlului fiscal, nu îndeplinește

calitatea de document justificativ și nu a fost avizat de supraveghetorul fiscal

conform art. 223 din C. fisc.

Prin adresa din 2 noiembrie

2007, SC C.A.A. SA își exprimă îndoiala că această mare cantitate de melasă a putut

fi deversată în canalizare mai ales că debitul cunoscut nu a depășit media normală

a celorlalte luni.

Deoarece nu s-a făcut

dovada că bunurile au fost distruse și nu mai intră în circuitul economic, se constată

că în mod corect organele fiscale au colectat TVA.

- În ceea ce privește

al doilea motiv de recurs, desființarea pct. 4 din decizia din 24 iunie 2008, se

reține că din oficiu organul de soluționare a contestației a introdus în soluționarea

contestației formulată pe SC I.D.C. SRL și SC I.T. SRL, interesele sale juridice

de natură fiscală fiind afectate în urma emiterii deciziei de soluționare, în sensul

că baza de impozitare a TVA este formată din tot ceea ce constituie contrapartida

obținută sau care urmează a fi obținută de S.C. SC I.D.C. SRL în calitate de furnizor

iar SC I.T.C. SRL în calitate de beneficiar, conform art. 137 din Legea nr. 571/2004.

SC I.T.C. SRL a atacat

decizia din 25 octombrie 2007 iar organul fiscal a constatat că există o strânsă

interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă și a

suspendat soluționarea contestației.

Înalta Curte apreciază

că nici acest motiv de recurs nu este fondat având în vedere dispozițiile art. 244

alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, care prevede că organul de soluționare competent

poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei atunci când aceasta depinde

în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul

unei alte judecăți.

Cum dosarul petentei SC

I.T.C. SRL nu s-a soluționat, recurenta nefăcând dovada soluționării acestuia în

mod definitiv și irevocabil, nu poate fi obligat organul fiscal la soluționarea

contestației recurentei întrucât așa cum s-a arătat anterior există o strânsă interdependență

între cauze.

- Referitor la suma de

8.855 RON, TVA calculat asupra datoriilor prescrise.

În fapt, s-a susținut

că recurenta a înregistrat suma de 57.558 RON reprezentând datorii prescrise, conform

facturilor înregistrate, dobândind drept de proprietate asupra sumelor care nu au

fost plătite furnizorilor mai mult de 3 ani.

Se constată însă, așa

cum corect a apreciat și instanța de fond, că aceste operațiuni nu au fost efectuate

cu plata și prin urmare nefiind destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile

conform art. 126 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2004 nu pot fi deduse.

Prin urmare, organele

fiscale au procedat corect prin regularizarea dreptului de deducere exercitat de

cumpărătorul recurent.

Față de cele arătate mai

sus, constatând că nu există motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței

de fond, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) din C. proc.

civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

I.D.C. SRL Arad prin administrator judiciar Casa de Insolvență Rava S.P.R.L. Arad

împotriva sentinței nr. 419 din 4 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie

2011.