ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 729/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, precizată ulterior, reclamanta SC T. SA Arad a chemat în judecată pârâtele Administrație Financiară pentru Contribuabili Mijlocii Arad și A.N.A.F., solicitând anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. 1236 din 30 mai 2007, a deciziei de impunere fiscală nr. 49/2007 emise de pârâta I și a Deciziei nr. 29 din 31 ianuarie 2008 emisă de pârâta II în privința unei impuneri de 697.652 lei cu titlu de TVA și accesorii. Motivându-și acțiunea, reclamanta a arătat că actele de impunere fiscală atacate sunt nelegale, deoarece organele fiscale au colectat TVA în sumă de 9.362 lei asupra bunurilor contestate ca fiind lipsă din gestiune.

S-a arătat că organele fiscale au procedat corect la stabilirea TVA asupra minusului în gestiune, dar au greșit în stabilirea corectă a bazei de impozitare asupra acestor bunuri. Cu privire la factura din 2004, pentru care s-a stabilit TVA suplimentar de 2714,20 Euro, s-a arătat că reclamanta nu datorează TVA suplimentar, întrucât a stornat și înregistrat în același timp operațiunea corectă, explicația înscrisă pe factură reprezentând doar o greșeală materială, înregistrările contabile fiind corecte. Reclamanta a mai susținut că la estimarea veniturilor aferente facturilor care nu au putut fi găsite, calcularea TVA suplimentară – de 6400 lei – trebuia să se ia în considerare valoarea medie a facturilor din blocul de facturi respective și nu să se calculeze o valoare medie pe factură aferentă tuturor veniturilor raportate la numărul de facturi emise.

S-a mai învederat că organele fiscale au calculat TVA suplimentară de 41.362 lei aferentă unor facturi prezentate în copii xerox, a unor documente înregistrate dublu în evidența fiscală și celei aferente bonurilor fiscale care nu sunt lizibile. În cazul facturilor lizibile s-a trecut la reconstituirea acestora, furnizorii confirmând desfășurarea operațiunilor comerciale în condițiile legii. S-a arătat că organele fiscale pârâte au stabilit în mod eronat TVA suplimentară aferentă facturilor de leasing – în valoare de 58420 lei – fără a ține seama că facturile fiscale respective sunt emise anticipat, iar exigibilitatea lor intervine la data facturării. Reclamanta a mai solicitat restituirea cauțiunii în sumă de 21.342 lei achitată în dosarul nr. 3508/108/2007 al Tribunalului Arad, în care s-a dispus suspendarea executării actelor fiscale atacate.

Prin sentința civilă nr. 188 din 30 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscala, respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei. Totodată, a fost respinsă și cererea pentru restituirea cauțiunii. Pentru a pronunța o asemenea decizie instanța de fond a reținut că, prin Decizia de impunere fiscală nr. 49 din 31 mai 2007, pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Arad a obligat-o pe reclamantă, ca urmare a solicitării acesteia de a i se rambursa TVA, la plata sumei de 159.021 lei cu titlu de TVA, cu accesorii de 428.822 lei pentru perioada 01 aprilie 2004 – 31 decembrie 2006. Totodată, s-a stabilit TVA fără drept de rambursare în valoare de 682.727 lei.

Pârâta A.N.A.F. a emis, în procedură prealabilă, decizia nr. 29 din 31 ianuarie 2008, prin care a respins ca nemotivată și neîntemeiată, contestația pentru TVA de plată în sumă totală de 147.562 lei, rezultată ca urmare a respingerii ca neîntemeiată a T.V.A. suplimentară în sumă totală de 723.524 lei și a majorărilor de întârziere aferente de 15.298 lei, a penalităților aferente de 318 lei și ca urmare a respingerii ca nemotivată a contestației pentru suma de 106.765 lei și a desființării parțiale a deciziei de impunere fiscală pentru suma de 422.348 lei.

Precizându-și acțiunea, reclamanta a arătat că obiectul acestuia îl reprezintă suma de 697.652 lei, cuprinsă la punctul 1 din decizia de procedură prealabilă, iar prin concluziile scrise a precizat că nu mai susține acțiunea pentru TVA calculată suplimentar, în sumă de 9.362 lei pentru minusurile în gestiune, pentru 6.400 lei aferentă facturilor contestate lipsă, pentru suma de 1.208 lei aferentă facturilor neprezentate în original și pentru 10.951 lei TVA aferentă facturilor prezentate în copii xerox. Concluziile expertizei contabile fiscale, dispusă în cauză, au fost înlăturate de instanță deoarece exced cadrului legal aplicabil în speță.

Instanța de fond a mai reținut că în privința TVA în sumă de 568.369 lei calculat pentru transportul internațional de mărfuri legat de exportul sau importul de bunuri, reclamanta nu a prezentat documentele cerute potrivit legislației în materie, iar administratorul societății a declarat organelor fiscale că nu deține asemenea documente, inclusiv licența de intermediere în transportul internațional de mărfuri pentru perioada 1 aprilie 2004 – 31 decembrie 2006. Apărările prezentate de reclamantă în legătură cu acest capăt de cerere au fost apreciate ca fiind irelevante. În privința TVA în sumă de 40.306 lei calculată pentru activitatea de transport internațional de persoane, instanța de fond a reținut că, deși pârâtele au solicitat reclamantei să prezinte, pentru operațiunile din această categorie, foile Interbus, licența de transport și alte documente provenind de la organele vamale, nu s-a dat curs solicitării.

Totodată, instanța de fond a mai reținut că invocarea contractului de închiriere încheiat cu SC A. SRL și a celui de asociere în participațiune nu fac proba realității efectuării activității pretinse. Cu privire la TVA în sumă de 58.420 lei, stabilită în mod suplimentar pentru operațiunile de leasing, instanța de fond a stabilit că în anul 2006, societatea reclamantă a dedus TVA aferentă ratelor de leasing la o valoare mai mare decât cuantumul ratelor scadente la datele prevăzute în contractele de leasing. În ceea ce privește solicitarea de restituire a cauțiunii în sumă de 21.342 lei, prima instanță a reținut că aceasta a fost depusă într-un alt dosar al Tribunalului Arad. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs recurenta SC T. SA Arad, susținând că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, instanța de fond înlăturând în mod nejustificat și nemotivat expertiza contabilă efectuată în cauză.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta arată că proba menționată confirmă temeinicia acțiunii sale, iar instanța de fond a înlăturat-o nemotivat, printr-o simplă afirmație – în sensul că „concluziile.. exced cadrului legal aplicabil în litigiu”. Potrivit art. 212 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care instanța nu este lămurită de concluziile expertizei, aceasta trebuie să ceară o nouă expertiză; această nouă expertiză nu a fost cerută nici de instanță, nici de pârâta în cauză, astfel că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită de prima instanță. Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurentă este nerespectarea Ordinul M.F.P. nr. 94/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E.

și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, modificat prin Ordinul M.F.P. nr. 1752/2005, care consacră principiul prevalenței economicului asupra juridicului, în sensul că tranzacțiile trebuie prezentate și contabilizate în concordanță cu fondul lor, iar nu doar cu forma lor juridică. Totodată, instanța de fond este criticată pentru că nu a ținut seama de prevederile Ordinul M.F.P. nr. 2222 din 22 decembrie 2006 care, la art. 1 lit. b) precizează că transportatorul este orice persoană impozabilă care realizează servicii de transport cu mijloace de transport proprii sau închiriate.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin încheierea din 8 aprilie 2008 instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, având ca obiectiv calculul TVA datorat de societate pentru operațiunile economice efectuate în perioada controlată, expertiză efectuată de expert contabil B.N. și care stabilește că suma totală datorată de societate este de 27.921 lei, la care se adaugă majorări și penalități de întârziere de 6.652 lei. Cu toate acestea, instanța de fond înlătură nemotivat concluziile acestui raport tehnic, arătând doar că „în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile fiscale, ale cărei concluzii au fost înlăturate de instanță pentru că exced cadrului legal aplicabil în litigiu”.

Procedând în acest mod instanța de fond nu a analizat apărările reclamantei, reluând în motivare exclusiv argumentele autorităților administrativ fiscale și nepronunțându-se pe fondul litigiului. Pentru acest considerent, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru ca instanța de fond să se pronunțe motivat asupra înlăturării sau menținerii concluziilor expertizei, având inclusiv posibilitatea de a dispune o nouă expertiză, în baza art. 212 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC T. SA Arad împotriva sentinței civile nr. 188 din 30 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.