ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința civilă nr. 58 din 3 februarie

2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal:

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Arad, A.F.P.

a Municipiului Arad și A.N.A.F., având ca obiect anularea parțială a deciziei de

impunere nr. 54 din 29 februarie 2008 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală

Arad din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad, în baza raportului de inspecție fiscală

din 29 februarie 2008 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.F.P.

a Municipiului Arad, pentru suma de 2.762.929 RON;

- a anulat în parte următoarele

acte administrativ fiscale:

- decizia de impunere

nr. 54 din 29 februarie 2008, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul

D.G.F.P. Arad în baza raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 întocmit

de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad;

- pct. 1 din decizia

nr. 372 din 5 noiembrie 2008, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

din cadrul A.N.A.F.;

- a anulat parțial actele

fiscale menționate mai sus cu privire la următoarele obligații fiscale ale reclamantei

SC I. SA:

pe valoarea adăugată, a anulat parțial actele fiscale menționate mai sus cu privire

la:

1.1. suma de 848.122 RON,

reprezentând TVA suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform

actului adițional la Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acțiuni din

13 aprilie 2006 și a contractului încheiat cu SC R. SA la data de 10 mai 2006;

1.2. suma de 121.735 RON,

reprezentând TVA dedus de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane

juridice;

1.3. suma de 7.644 RON,

reprezentând TVA aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății și cedate

Consiliului Local al Municipiului Arad, respins de la deducere în urma stornării

sumei de 89.923 RON;

pe profit, a anulat parțial actele fiscale menționate mai sus cu privire la:

2.1.  suma de 90.466 RON

[33.727 RON (2003) + 28.220 RON (2004) + 23.557 RON (2005) + 7.608 RON (2006) –

2.646 RON (2007)], reprezentând impozit pe profit suplimentar rezultat din considerarea

ca investiții a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul

societății și supunerii acestora regimului amortizării fiscale;

2.2. suma de 19.858 RON,

reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente

impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv și

stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile

a cheltuielilor cu utilitățile realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului

Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit;

- a respins acțiunea reclamantei

SC I. SA cu privire la următoarele obligații fiscale:

2.3.  suma de 34.647 RON,

reprezentând TVA aferent dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare

și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate;

2.4. suma de 14.250 RON,

reprezentând TVA aferentă serviciilor de administrare și management în vânzări achitate

de societate către SC A. SRL;

2.5. suma de 399.466 RON,

reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului

impozabil rezultat în urma vânzării acțiunilor proprii ale societății ca diferență

dintre prețul de vânzare și valoarea lor nominală.

2.6. suma de 12.000 RON,

reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca

nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de administrare și management în vânzări

achitate de societate către SC A. SRL.

- a respins acțiunea pentru

suma de 281.738 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite

persoanelor juridice, precum și pentru suma de 26.765 RON, reprezentând majorări

de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor

juridice.

- a respins acțiunea pentru

suma de 145.699 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite

persoanelor fizice, precum și pentru suma de 13.841 RON, reprezentând majorări de

întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor

fizice.

- a respins acțiunea pentru

suma de 34.216 RON, reprezentând impozit pe câștigul din transferul dreptului de

proprietate asupra titlurilor de valoare, precum și pentru suma de 6.368 RON, reprezentând

majorări de întârziere aferente impozitului pe câștigul din transferul dreptului

de proprietate asupra titlurilor de valoare;

- a respins cererea reclamantei

de restituire a sumei de 34.216 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiții

de natura câștigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice;

-  a respins în rest acțiunea

formulată de reclamantă;

- a obligate pârâtele

A.F.P. a Municipiului Arad, D.G.F.P. Arad și A.N.A.F. la plata către reclamantă

a sumei de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli parțiale de judecată.

- a respins în rest cererea

reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată reclamanta SC I. SA a solicitat anularea deciziei de impunere nr.

54 din 29 februarie 2008, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P.

Arad în baza raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 întocmit de Activitatea

de Inspecție Fiscală din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad, precum și anularea pct.

1 din decizia nr. 372 din 5 noiembrie 2008, emisă de Direcția Generală de Soluționare

a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., decizie prin care s-a soluționat contestația

formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008.

Raportul de inspecție

fiscală din 29 februarie 2008 a fost emis în urma unei inspecții fiscale având ca

obiect activitatea reclamantei SC I. SA, inspecție efectuată în perioada 10

octombrie 2007 - 21 decembrie 2007 și respectiv în perioada 19 februarie 2008 -

29 februarie 2008.

Instanța a reținut, de

asemenea, că inspecția fiscală a vizat modul în care reclamanta și-a îndeplinit

obligațiile sale fiscale în perioada 1 ianuarie 2003 - 30 septembrie 2007.

Având în vedere că acțiunea

a vizat, punctual, diferite constatări ale raportului de inspecție fiscală, precum

și consecințele stabilite în privința obligațiilor fiscale ale reclamantei, instanța

a analizat separat fiecare din obligațiile fiscale impuse reclamantei prin decizia

de impunere contestată, după cum urmează:

pe valoarea adăugată:

1.1 Cu privire la taxa

pe valoarea adăugată suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate

conform actului adițional la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acțiuni

din 13 aprilie 2006 și a contractului încheiat cu SC R. SA.

Instanța de fond a reținut

faptul că întrucât operațiunea efectuată de societate intră în sfera de aplicabilitate

a taxei pe valoarea adăugată, organele de inspecție fiscală au constatat că pentru

această operațiune societatea avea obligația colectării taxei pe valoarea adăugată

în sumă de 848.122 RON prin aplicarea cotei de 19% asupra contravalorii serviciului

prestat.

În opinia reclamantei,

această operațiune efectuată de societate nu reprezenta o operațiune impozabilă,

așa cum este definită de C. fisc. la art. 126, deoarece nu întrunește condiția de

a fi „livrare de bunuri sau prestare de servicii” în sensul operațiunilor impozabile

din punctul de vedere al TVA-ului și pe cale de consecință, reclamanta a considerat

că operațiunea nu este impozabilă din punct de vedere al TVA-ului și societatea

nu trebuia să colecteze suma de 848.122 RON, reprezentând TVA.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează taxa în discuție.

Ca și reclamanta, expertiza

a concluzionat că, potrivit

art. 128 alin. (2) C. fisc., acțiunile

sunt

bunuri

mobile necorporale,

deci

nu

intră în sfera de aplicare a TVA-ului, iar organul de control în mod

eronat

a încadrat această operațiune la livrări de bunuri supuse TVA, suma de 848.122

RON fiind

eronat

pusă în sarcina reclamantei SC I. SA de

către organul de control fiscal.

Instanța a mai reținut

că, în speță, reclamanta a renunțat la dreptul de a cumpăra acțiuni la o societate

comercială în schimbul unei sume de bani, fiind, așadar, vorba despre o operațiune

privind acțiuni – bunuri necorporale în privința cărora nu este impusă taxa pe valoarea

adăugată.

Având în vedere că operațiunile

privind bunurile necorporale de tipul acțiunilor sunt scutite de taxa pe valoarea

adăugată, instanța a considerat că reclamanta nu datorează suma de 848.122 RON,

reprezentând TVA suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform

actului adițional la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acțiuni din

13 aprilie 2006 și a contractului încheiat cu SC R. SA la data de 10 mai 2006 și

prin urmare, a admis acțiunea reclamantei cu privire la această sumă de bani, actele

contestate fiind desființate cu privire la această sumă de bani.

1.2 Cu privire la taxa

pe valoarea adăugată dedusă de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane

juridice:

Instanța a reținut că

organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada 01 mai 2006 - 30

septembrie 2007, societatea contestatoare a dedus în mod eronat taxa pe valoarea

adăugată în sumă de 121.735 RON înscrisă în facturi fiscale de achiziții de bunuri

și prestări de servicii întocmite pe numele altor societăți comerciale decât SC

A. SA (reclamanta SC I. SA), încălcând prevederile art. 145, alin. (8), lit. a)

coroborat cu art. 155, alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru

perioada 01 mai 2006 - 31 decembrie 2006) și ale art. 146 alin. (1) lit. a) coroborat

cu art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru perioada 01

ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007).

Astfel, s-a reținut că

în perioada 01 mai 2006 - 30 septembrie 2007 societatea a înregistrat în evidența

contabilă facturi fiscale de achiziții bunuri și prestări de servicii, emise pe

numele altor persoane juridice, iar organele de inspecție fiscală au constatat că

societatea a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în suma de 121.735 RON.

S-a constatat de către

instanță că din dosarul cauzei rezultă că organele de inspecție fiscală nu au acordat

drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON înscrisă

în facturile fiscale centralizate în anexa nr. 38 la raportul de inspecție fiscală,

pe motivul că facturile erau emise pe numele altor persoane juridice, societăți

care din punct de vedere juridic nu mai există.

În opinia reclamantei,

TVA-ul aferent facturilor emise pe numele societăților absorbite de SC I. SA a fost

corect dedusă, toate aceste societăți fiind societăți care au fost absorbite prin

fuziune de SC I. SA (fostă A. SA), iar prin fuziune s-au transferat societății absorbante

toate activele și pasivele, deci inclusiv toate obligațiile asumate anterior fuziunii

de societățile absorbite [art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea societăților comerciale

nr. 31/1990].

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează taxa în discuție, pentru aceleași

motive invocate de reclamantă.

Instanța a reținut că

organele fiscale au refuzat deducerea taxei pe valoare adăugată de pe facturile

emise pentru mai multe societăți comerciale care au fuzionat prin absorbție cu reclamanta

SC I. SA, facturi care au fost emise pe numele societăților absorbite de reclamantă

după data fuziunii.

Instanța a subliniat faptul

că de la data fuziunii societățile absorbite de reclamanta SC I. SA și-au încetat

existența și de la aceeași dată, obligațiile și drepturile acestor societăți au

făcut parte din patrimoniul reclamantei – aspecte pe care nici organele fiscale

nu le-au contestat.

În consecință, instanța

a concluzionat că este eronată emiterea de facturi pe seama acestor societăți după

încetarea capacității lor de folosință, prin absorbirea acestora de către reclamantă,

dar a apreciat că, întrucât organele fiscale nu au contestat realitatea operațiunilor

comerciale evidențiate prin emiterea acelor facturi și nici faptul că reclamanta

a efectuat plățile aferente acestor facturi, refuzul acceptării deducerii taxei

pe valoarea adăugată nu este justificat din punct de vedere legal, fiind motivat

pe considerente absolut formale.

În raport cu aceste considerații,

instanța a considerat că reclamanta nu datorează suma de 121.735 RON, reprezentând

TVA dedus de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice,

respectiv ale societăților absorbite de reclamantă și prin urmare, a admis acțiunea

reclamantei cu privire la această taxă, actele contestate fiind desființate cu privire

la această sumă de bani.

1.3 Cu privire la taxa

pe valoarea adăugată aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății și

cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respins de la deducere în urma stornării

sumei de 89.923 RON:

Instanța a reținut faptul

că organele de inspecție fiscală au constatat că SC I. SA a dedus în mod eronat

taxa pe valoarea adăugată în sumă de 91.567 RON, înscrisă în facturile fiscale emise

de SC B.C. SRL, SC E.M. SRL, SC E.G. Romania SRL, SC C.A. Arad SA, încălcând prevederile

art. 145, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., întrucât serviciile

achiziționate, menționate mai sus nu au fost destinate utilizării de către societatea

contestatoare în folosul operațiunilor sale taxabile, ele fiind efectuate în folosul

Primăriei Municipiului Arad conform contractului încheiat în acest sens în data

de 04 aprilie 2006.

Reclamanta a apreciat

că TVA aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății în baza contractului

de vânzare-cumpărare din 28 octombrie 2005 de notar public M.P. și care urmau a

fi transferate în domeniul public al Consiliului Local al Municipiului Arad este

integral deductibilă.

Conform raportului de

expertiză, reclamanta datora taxa în discuție, pentru aceleași motive invocate de

organele fiscale pârâte.

Instanța de fond a reținut

cu privire la acest aspect faptul că organele fiscale au refuzat deducerea taxei

pe valoare adăugată pentru operațiunile economice de realizare a utilităților publice

(rețele apă și hidranți, racord la sistemul de alimentare cu gaz, canal apă menajeră),

pe considerentul că acestea nu sunt proprietatea reclamantei, acestea urmând a fi

transmise în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Arad.

În speță, deși operațiunile

economice respective au impus achiziționarea bunurilor aferente utilităților, instanța

a considerat că achiziționarea acestor bunuri este o operațiune accesorie în raport

cu obligația principală a reclamantei, care constă în realizarea sau finanțarea

realizării acestor utilități. De aceea, instanța a considerat că aceste operațiuni

sunt o „prestare de servicii” în sensul art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., fiind

nerelevant faptul că reclamanta nu a dobândit proprietatea acestor bunuri, respectiv

că va pierde proprietatea acestor bunuri prin transferul legal și obligatoriu în

proprietatea Municipiului Arad.

În raport cu aceste considerații,

instanța a considerat că reclamanta nu datorează suma de 7.644 RON, reprezentând

TVA aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului

Local al Municipiului Arad, respinsă de la deducere în urma stornării sumei de 89.923

RON și prin urmare, a admis acțiunea reclamantei cu privire la această taxă, actele

contestate fiind desființate cu privire la această sumă de bani.

1.4. Cu privire la taxa

pe valoarea adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile

de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate:

Instanța a reținut că

organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta SC I. SA a vândut, pe baza

de promisiuni de vânzare-cumpărare și contracte de vânzare-cumpărare cu plata în

rate, diverse bunuri mobile și imobile unor clienți persoane fizice și juridice

și că prețul de vânzare solicitat în contractele respective a fost constituit din

rate și dobânzi care sunt menționate într-un grafic.

Din verificările efectuate,

organele de inspecție fiscală au constatat că pentru sumele facturate de societate

cu titlu de dobânzi societatea contestatoare SC I. SA nu a colectat taxa pe valoarea

adăugată, considerându-le operațiuni care nu intră în baza de impozitare a taxei

pe valoarea adăugată.

S-a reținut că în contextul

armonizării legislației naționale cu prevederile comunitare au fost eliminate din

C. fisc., aplicabil până la data aderării, respectiv până la data de 01

ianuarie 2007, prevederile art. 137 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., privind neincluderea în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată

a dobânzilor percepute pentru plăți cu întârziere, livrări cu plata în rate, operațiuni

de leasing.

S-a mai reținut că în

cazul contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate, încheiate valabil anterior

datei de 31 decembrie 2006, inclusiv, care se derulează și după data de 01

ianuarie 2007, exigibilitatea taxei aferente ratelor scadente după data aderării

intervine la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor,

iar dobânzile aferente ratelor scadente după data de 01 ianuarie 2007 sunt incluse

în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.

Pe de altă parte, în opinia

reclamantei, interpretarea organului de control este eronată, deoarece, începând

cu 01 ianuarie 2007, sfera de cuprindere a „dobânzilor” definite la art. 137

alin. (3) lit. c) C. fisc. nu a fost restrânsă, ci, dimpotrivă, extinsă.

Pentru aceste motive,

reclamanta a considerat că în mod corect societatea nu a cuprins în baza de impozitare

dobânzile percepute la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare

cu plata prețului în rate, după data de 01 ianuarie 2007, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 alin. (3) lit. c) C. fisc.

Instanța de fond a apreciat,

astfel, că în mod legal organele fiscale au reținut că pentru sumele facturate de

reclamantă în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007 cu titlu de dobânzi

reclamanta avea obligația colectării unei taxei pe valoarea adăugată în sumă totală

de 34.647 RON, prin aplicarea cotei de 19% prevăzută la art. 140, alin. (1) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare.

Pentru aceste considerente,

instanța a respins acțiunea reclamantei pentru suma de 34.647 RON, reprezentând

taxa pe valoarea adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile

de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate.

1.5. Cu privire la taxa

pe valoarea adăugată aferentă serviciilor de administrare și management în vânzări

achitate de societate către SC A. SRL.

În opinia reclamantei,

aceasta a considerat deductibilă taxa pe valoarea adăugată plătită pentru serviciile

prestate de SC A. SRL și a arătat că a încheiat cu SC A. SRL contractul de comision

din 01 octombrie 2006. În baza acestui contract, SC A. SRL s-a angajat să intermedieze

vânzarea și închirierea unor bunuri proprietatea societății.

Reclamanta a subliniat

că organul de control nu a contestat că serviciile au fost prestate, ci necesitatea

acestor servicii și că este la aprecierea societății care sunt cheltuielile pe care

consideră că trebuie să le angajeze pentru realizarea de venituri. Aceasta cu atât

mai mult cu cât serviciile prestate de SC A. SRL au fost angajate anterior încheierii

contractului de muncă cu administratorul acestei societăți.

Pentru aceste motive,

reclamanta a considerat că T.V.A. aferentă comisionului facturat de SC A. SRL în

sumă totală de 14.250 RON este integral deductibilă.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit că reclamanta are dreptul de deducere

pentru taxa pe valoarea adăugată respectivă, întrucât aceste servicii au fost efectiv

prestate, fapt constatat și de către organul de control, conform raportului de inspecție

fiscală depus la dosarul cauzei.

Instanța a reținut că

reclamanta nu a probat caracterul efectiv al serviciilor de administrare prestate

de SC A. SRL prin intermediul domnului V.L., care este și angajat al reclamantei,

având aceleași atribuții de intermediere a vânzărilor și închirierilor reclamantei.

Instanța de fond a mai

reținut faptul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 145 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

respectiv nu a dovedit că serviciile facturate de SC A. SRL în anul 2007, respectiv

după ce administratorul SC A. SRL a devenit și angajat al reclamantei cu aceleași

atribuții de intermediere vânzări ca și cele ce formau obiectul contractului încheiat

de reclamantă cu SC A. SRL, au fost prestate efectiv de SC A. SRL prin intermediul

administratorului său, domnul V.L., care la acea dată era și director de vânzări

al reclamantei.

În raport cu aceste concluzii,

instanța a reținut că în mod legal organele fiscale au refuzat deducerea sumei de

14.250 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de administrare și management

în vânzări achitate de societatea reclamantă către SC A. SRL, nefiind probat caracterul

efectiv al serviciilor prestate de SC A. SRL către reclamantă și în consecință,

a respins acțiunea reclamantei pentru această sumă.

pe profit:

2.1 Cu privire la impozitul

pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiții a reparațiilor efectuate

de societate la clădirile din patrimoniul societății și supunerii acestora regimului

amortizării fiscale:

Instanța a reținut faptul

că potrivit organelor fiscale, lucrările efectuate la clădiri care aparțin SC I.

SA trebuiau să mărească valoarea de intrare a mijloacelor fixe și să fie recuperate

prin amortizare.

Referitor la argumentul

societății că aceste lucrări au fost

”efectuate în scopul utilizării continue a imobilelor

și nicidecum pentru obținerea unor beneficii viitoare”

, acesta nu a putut fi

reținut în soluționarea favorabilă a contestației întrucât beneficiul nu constă

implicit în obținerea de venituri suplimentare, ci în reducerea costurilor de întreținere

și funcționare a clădirii.

În opinia reclamantei,

aceasta nu datora impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale,

întrucât organul de control a considerat că lucrările de reparații efectuate la

Hala P.C., Hala P. și Clădirea secție P. reprezintă investiții, deoarece au sporit

gradul de confort și ambient și au îmbunătățit performanțele mijloacelor fixe față

de parametri inițiali.

În schimb, societatea

reclamantă a considerat că aceste lucrări reprezintă reparații, deoarece aceste

imobile se aflau într-un grad avansat de degradare și necesitau efectuarea respectivelor

lucrări, care au fost efectuate în scopul utilizării continue a imobilelor și nicidecum

pentru obținerea de beneficii economice suplimentare.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează impozitul suplimentar în discuție,

întrucât

organul de control fiscal

în mod eronat

a apreciat lucrările de reparații, efectuate de SC I. SA, ca lucrări de investiții,

în realitate aceste lucrări reprezentând lucrări de reparații.

Instanța a reținut astfel

că reclamanta a efectuat mai multe lucrări la clădirile proprietatea sa, apreciind

că aceste lucrări reprezintă reparații, motiv pentru care a procedat la deducerea

sumelor cheltuite cu aceste reparații, iar organele fiscale au apreciat că aceste

lucrări au determinat

îmbunătățirea performanțelor mijloacelor fixe față de parametrii

inițiali, astfel că au

reținut că o parte din aceste lucrări sunt

investiții amortizabile, iar nu deductibile fiscal.

În absența unei expertize tehnice sau a unor documente din care

să rezulte în mod indiscutabil eventuala îmbunătățire a performanțelor mijloacelor

fixe față de parametrii inițiali ai acestor clădiri, instanța a considerat că nu

poate reține că lucrările respective au condus la o asemenea îmbunătățire și date

fiind aceste considerații, a considerat că lucrările respective constituie reparații

la imobilele proprietatea reclamantei, reparații care sunt supuse deducerii, iar

nu amortizării, motiv pentru care apare ca nelegal refuzul acceptării deducerii

acestor cheltuieli.

În raport cu aceste considerații,

instanța a considerat că reclamanta nu datorează sumele de 90.466 RON [33.727 RON

(2003) + 28.220 RON (2004) + 23.557 RON (2005) + 7.608 RON (2006) – 2.646 RON (2007)],

reprezentând impozit pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiții

a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societății și

supunerii acestora regimului amortizării fiscale.

Prin urmare, instanța

a admis acțiunea reclamantei cu privire la aceste sume de bani, actele contestate

urmând a fi desființate cu privire la impozitul pe profit suplimentar rezultat din

considerarea ca investiții a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din

patrimoniul societății și supunerii acestora regimului amortizării fiscale.

2.2. Cu privire

la suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării

cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON

(impozit nedefinitiv și stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării

ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilitățile realizate pe cheltuiala societății

și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit:

Instanța de fond a considerat

că reclamanta nu datorează suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere

până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar

în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv și stornat ulterior de reclamantă), calculat

ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilitățile realizate

pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu

gratuit și prin urmare, instanța va admite acțiunea reclamantei cu privire la această

majorare, actele contestate urmând a fi desființate cu privire la această sumă de

bani.

2.3. Cu privire la suma

de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a

calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acțiunilor proprii ale

societății ca diferență dintre prețul de vânzare și valoarea lor nominală:

Instanța a reținut faptul

că, potrivit reclamantei, venitul realizat de societate în anul 2007 din vânzarea

acțiunilor proprii nu intră în calculul venitului impozabil și ca atare, nu influențează

impozitul pe profit, iar conform raportului de expertiză, reclamanta nu datorează

acest impozit, pentru aceleași motive invocate de reclamantă.

Instanța a

mai reținut că în mod legal organele fiscale au reținut

că societatea reclamantă

avea dreptul de a deduce cheltuielile la calculul profitului impozabil la valoarea

nominală a acțiunilor proprii, și nu valoarea reevaluată, fiind legală recalcularea

profitului impozabil, cu stabilirea unui impozit suplimentar în suma de 399.466

RON.

Pentru aceste considerente,

instanța a respins acțiunea pentru suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe

profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat

în urma vânzării acțiunilor proprii ale societății ca diferență dintre prețul de

vânzare și valoarea lor nominală.

2.4. Cu privire la impozitul

pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor

cu serviciile de administrare și management în vânzări achitate de societate către

SC A. SRL.

Instanța a constatat,

în fapt, că reclamanta SC I. SA a încheiat cu SC A. SRL contractul de comision

din 01 octombrie 2006. În baza acestui contract, SC A. SRL s-a angajat să intermedieze

vânzarea și închirierea unor bunuri proprietatea societății.

S-a reținut de către instanță că acele cheltuieli aferente serviciilor

care au fost prestate sau urmează să fie prestate reclamantei sunt deductibile doar

în situația în care serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul

operațiunilor sale taxabile și dacă aceste servicii au fost într-adevăr prestate.

Astfel, instanța a constatat

că reclamanta nu a indicat nici un element de natură a face distincția între actele

de intermediere prestate de persoana fizică V.L. și actele de intermediere prestate

de SC A. SRL prin intermediul administratorului său, care este tot domnul V.L.

Având în vedere cele arătate

mai sus, instanța a reținut că reclamanta nu a probat caracterul efectiv al serviciilor

de

administrare prestate de SC A. SRL prin intermediul

domnului V.L., care este și angajat al reclamantei, având aceleași atribuții de

intermediere a vânzărilor și închirierilor reclamantei.

În concluzie, instanța

de fond a apreciat că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute

de

art.

21 alin. (4) lit. m)

din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv nu a dovedit că serviciile

facturate de SC A. SRL în anul 2007, respectiv după ce administratorul SC A. SRL

a devenit și angajat al reclamantei cu aceleași atribuții de intermediere vânzări

ca și cele ce formau obiectul contractului încheiat de reclamantă cu SC A. SRL,

au fost prestate efectiv de SC A. SRL prin intermediul administratorului său, domnul

V.L., care la acea dată era și director de vânzări al reclamantei.

În raport cu aceste concluzii,

instanța a reținut că în mod legal organele fiscale au refuzat deducerea sumei de

75.000 RON, reprezentând cheltuielile cu serviciile de administrare și management

în vânzări achitate de societate către SC A. SRL și au recalculat impozitul pe profit

al reclamantei, rezultând o diferență în plus de 12.000 RON și în consecință, a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei pentru suma de 12.000 RON, reprezentând

impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile

a cheltuielilor cu serviciile de administrare și management în vânzări achitate

de societate către SC A. SRL

pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice:

În drept, organele de

inspecție fiscală au constatat că operațiunea de majorare a capitalului social prin

distribuirea de titluri de participare suplimentare având ca efect modificarea procentului

de deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică

constituie dividend.

În opinia reclamantei,

interpretarea dată de organul de control este eronată

și denaturează operațiunea efectuată de societate, iar conform raportului de expertiză,

organul de control

în mod eronat a interpretat,

conform art. 7. alin. (1) pct. 12  C. fisc., această

situație faptică ca și o „distribuire de dividende", stabilind în sarcina reclamantei

suma de 271.738 RON cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite

persoanelor juridice, la care se adaugă accesoriile în sumă de 26.765 RON, deși

nu există o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică

unui participant la persoana juridică, drept consecință a deținerii unor titluri

de participare la acea persoană juridică.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a contestat

situația de fapt reținută de raportul de inspecție fiscală, ci numai aprecierea

juridică a acestei situații și că organele fiscale au subliniat că operațiunea de

majorare a capitalului reclamantei, urmată de cesionarea unor acțiuni de

la doi dintre

acționari către un al treilea, reprezintă o distribuire de dividende, supusă impozitului

prevăzut de art. 36 din Legea nr. 571/2003.

Astfel, instanța a constatat

că reclamanta a procedat la majorarea capitalului și la distribuirea de acțiuni,

majorare care a condus, prin renunțarea unor acționari la cota de acțiuni care li

se cuvenea în mod legal, la modificarea cotei de participare a acestor acționari

renunțători și a acționarului în favoarea căruia a operat cesiunea acțiunilor astfel

distribuite.

Câtă vreme această distribuire

a avut drept consecință modificarea cotelor de participare la reclamantă, ea este

considerată dividend de art.

7 pct. 12 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

S-a mai reținut

în considerentele hotărârii că în mod legal organele fiscale au reținut obligația

reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 94, alin. (3), lit. e) și f) din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și art. 36, alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind C. fisc., de a calcula un impozit pe dividende în sumă de 281.738 RON, prin

aplicarea cotei de impozit pe dividende datorată de persoane juridice de 10% asupra

sumei totale de 4.612.438 RON, cu care a fost majorat capitalul social stabilit

suplimentar, respectiv un impozit pe dividende datorat de persoanele juridice în

raport cu ponderea participării persoanelor juridice la capitalul societății la

data de 16 mai 2007 de 61,08196%.

De asemenea,

instanța a reținut că în mod legal organele fiscale au calculat în sarcina reclamantei

majorări de întârziere aferente impozitului pe dividende distribuite persoanelor

juridice în sumă de 26.765 RON, pentru neplata la termenul legal a impozitului pe

dividende stabilit suplimentar și pentru aceste considerente, a respins

acțiunea pentru suma

de 281.738 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor

juridice, precum și pentru suma de 26.765 RON, reprezentând majorări de întârziere

aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice.

pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice:

Organele de inspecție

fiscală au constatat că operațiunea de majorare a capitalului social prin distribuirea

de titluri de participare suplimentare având ca efect modificarea procentului de

deținere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică

constituie dividend.

În opinia reclamantei,

interpretarea dată de organul de control este eronată și denaturează operațiunea

efectuată de societate, iar, conform raportului de expertiză,

organul de control

în mod eronat a interpretat

conform art. 7 alin. (1) pct. 12 C. fisc., această situație faptică, ca și

o „distribuire de dividende", stabilind în sarcina reclamantei suma de 271.738

RON cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice,

la care se adaugă accesoriile în sumă de 26.765 RON, deși nu există o distribuire

în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana

juridică, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea persoană

juridică.

Instanța de fond a reținut că reclamanta nu a contestat situația

de fapt reținută de raportul de inspecție fiscală, ci numai aprecierea juridică

a acestei situații și că organele fiscale au subliniat că operațiunea de majorare

a capitalului reclamantei, urmată de cesionarea unor acțiuni de

la doi dintre acționari

către un al treilea, reprezintă o distribuire de dividende, supusă impozitului prevăzut

de art. 36 din Legea nr. 571/2003.

Astfel, instanța a mai

reținut că reclamanta a procedat la majorarea capitalului și la distribuirea de

acțiuni, majorare care a condus, prin renunțarea unor acționari la cota de acțiuni

care li se cuvenea în mod legal, la modificarea cotei de participare a acestor acționari

renunțători și a acționarilor în favoarea cărora a operat cesiunea acțiunilor astfel

distribuite.

Câtă vreme această distribuire

a avut drept consecință modificarea cotelor de participare la reclamantă, ea este

considerată dividend de art.

7 pct. 12 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

S-a mai reținut de către

instanță că în mod legal organele fiscale au reținut obligația reclamantei, în conformitate

cu prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările

și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 94 alin. (3), lit. e)

și lit. f) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., de a calcula un impozit

pe veniturile din investiții de natura dividendelor în

suma de 145.699 RON, prin aplicarea procentului de 16% asupra sumei totale cu care

a fost majorat capitalul social, corectată cu ponderea participării persoanelor

fizice la capitalul social.

De asemenea, instanța

a reținut că în mod legal organele fiscale au calculat majorări de întârziere în

suma de 13.841 RON, pentru neachitarea în termenul legal a impozitului pe veniturile

din investiții de natura dividendelor în suma de 145.699 RON.

Pentru aceste considerente,

instanța a respins acțiunea pentru suma de 145.699 RON, reprezentând impozit pe

veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, precum și pentru suma de

13.841 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile

din dividende distribuite persoanelor fizice.

pe veniturile din investiții de natura câștigului din transferul titlurilor de valoare

datorate de persoane fizice:

Instanța de fond a reținut că nici reclamanta și

nici expertiza nu

au contestat un eventual

calcul eronat al impozitului în cauză, dar a apreciat că societatea reclamantă nu

este vinovată, deoarece

a calculat impozitul pe venit raportat la câștigul declarat

de cedent.

S-a mai reținut că societatea

reclamantă a stabilit baza de impozitare pentru câștigul din transferul titlurilor

de valoare ca diferența între prețul de vânzare net încasat de vânzător și valoarea

nominală a acțiunilor tranzacționate, iar nu ca diferență între suma brută cuvenită

vânzătorului și valoarea nominală a acțiunilor vândute de acesta cumpărătorului

contestator.

Astfel, instanța a constatat

că impozitul pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor

de valoare a fost calculat în mod eronat, rezultând o diferență de 34.216 RON.

S-a apreciat că reclamanta

avea toate datele necesare calculării corecte a impozitului respectiv, însă a efectuat

acest calcul prin raportare la prețul de vânzare net, iar nu la prețul de vânzare

(brut), astfel cum impunea

art. 66 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii faptul că în mod legal organele fiscale au reținut obligația reclamantei,

în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind

C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, de a calcula, de a reține

și de a vira impozitul pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra

titlurilor de valoare, obligație în raport cu care organele fiscale au recalculat

impozitul datorat de societate, stabilind suplimentar o diferență de impozit în

sumă de 34.216 RON, reprezentând impozit pe câștigul din transferul dreptului de

proprietate asupra titlurilor de valoare, precum și faptul că organele fiscale au

calculat în mod legal majorări de întârziere în sumă de 6.368 RON, pentru neachitarea

în termenul legal a impozitului pe câștigul din transferul dreptului de proprietate

asupra titlurilor de valoare.

Pentru aceste considerente,

instanța a respins acțiunea reclamantei pentru suma de 34.216 RON, reprezentând

impozit pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de

valoare, precum și pentru suma de 6.368 RON, reprezentând majorări de întârziere

aferente impozitului pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra

titlurilor de valoare și în consecință a respins și cererea reclamantei de restituire

a sumei de 34.216 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiții de natura

câștigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice, această

sumă fiind datorată de reclamantă.

de judecată:

Având în vedere că acțiunea

a fost admisă în parte și că numai o parte din susținerile reclamantei au fost admise,

față de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., instanța a considerat că nu se impune

suportarea integrală a cheltuielilor de judecată de către pârâtă.

Astfel, instanța nu a

putut reține culpa procesuală exclusivă a pârâtelor și nici faptul că acestea sunt

răspunzătoare în totalitate pentru complexitatea pricinii și având în vedere considerentele

expuse, a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor

de judecată, obligând pârâtele A.F.P. a Municipiului Arad, D.G.F.P. Arad și A.N.A.F.

la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli parțiale

de judecată și respingând în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor

la plata cheltuielilor de judecată.

II. Prin sentința civilă

nr. 96 din 19 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 58 din 3

februarie 2010 și a dispus completarea în mod corespunzător a sentinței civile anterior

menționate, constatând că prin această hotărâre instanța a omis a se pronunța cu

privire la majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale contestate

de reclamantă, deși reclamanta a solicitat anularea actelor respective și cu privire

la obligațiile accesorii stabilite în sarcina sa.

Astfel, instanța a reținut

că reclamanta datorează majorări de întârziere exclusiv pentru sumele reprezentând

obligațiile fiscale principale pe care instanța le-a considerat ca fiind legal datorate,

în raport cu valoarea acestor obligații, valoare al cărei cuantum permite stabilirea

ulterioară a cuantumului majorărilor de întârziere datorate de reclamantă.

În acest sens, instanța

a dispus completarea sentinței cu mențiunea că anulează parțial actele fiscale menționate

cu privire la obligațiile principale, precum și cu privire la majorările de întârziere

aferente acestor sume.

III. Împotriva sentinței

civile nr. 58 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, au declarat recurs SC I. SA Arad, D.G.F.P. Arad, în nume

propriu și în reprezentarea A.N.A.F. și A.F.P. Arad, iar împotriva sentinței civile

nr. 196 din 19 aprilie 2010 a aceleiași instanțe a declarat recurs D.G.F.P. Arad,

în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F., criticându-le pentru nelegalitate

și netemeinicie:

reclamanta SC I. SA împotriva sentinței civile nr. 58 din 3 februarie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs pot

fi încadrate la cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ.

1.1. Cu privire la impozitul

pe veniturile din dividende, respectiv sumele de 281.738 RON, reprezentând impozit

pe dividende distribuite persoanelor juridice și 145.699 RON, reprezentând impozit

pe veniturile din investiții de natura dividendelor datorate de persoane fizice,

ambele rezultând din majorarea capitalului social al societății.

Instanța de fond a analizat

numai o condiție prevăzută de lege pentru aplicarea impozitului.

Potrivit art. 7 pct. 2

lit. a) C. fisc., pentru aplicarea impozitului pe dividende este nevoie să existe

o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant

la persoana juridică (prima condiție) și să se modifice procentul de deținere ca

urmare a acestei distribuiri (a doua condiție).

Instanța de fond a concluzionat

în sensul că s-a modificat procentul de deținere a acțiunilor, însă această modificare

nu s-a datorat distribuirii de la persoana juridică la acționarii săi. Distribuirea

presupune un raport juridic între societate și un acționar al acesteia.

În speță, acțiunile suplimentare

nu au intrat în patrimoniul acționarului ca urmare a manifestării de voință a societății,

ci ca urmare a manifestării de voință a celorlalți doi acționari, a cesiunii acționarilor.

1.2. Cu privire la impozitul

pe veniturile din investiții de natura câștigului din transferul titlurilor de valoarea

datorate de persoanele fizice.

Recurenta consideră că

declarația eronată a contribuabilului nu poate fi imputată societății în calitate

de colector al impozitului. Subiectul contractului cu privire la acest obiect și

eventualul obligat la plata sumelor suplimentare ar fi trebuit să fie contribuabilul

în sarcina căruia este stabilit impozitul.

1.3. Cu privire la impozitul

pe profit.

1.3.1. Cu privire la impozitul

suplimentar în urma vânzării propriilor acțiuni, aplicat diferenței între prețul

de vânzare și valoarea nominală – suma de 399.466 RON.

Prima instanță a aplicat

normele generale ale C. fisc., fără să țină cont de faptul că în materia acțiunilor

proprii ale societăților există o reglementare specială care prevede că eventualele

câștiguri sau pierderi realizate din transmiterea acestora nu sunt incluse în profitul

impozabil.

Argumentele instanței

de fond se aplică cel mult câștigurilor din vânzarea acțiunilor deținute la alte

entități și nu din vânzarea propriilor acțiuni. Fiind vorba de acțiuni proprii,

nu există un cost inițial de dobândire sau de producție cu privire la care să se

calculeze un eventual câștig sau o eventuală pierdere. Diferențele de înregistrare

sunt pur contabile, nu patrimoniale și de aceea nu produc efecte fiscale.

1.3.2. Cu privire la impozitul

pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor

cu serviciile prestate de SC A. SRL – suma de 12.000 RON.

Argumentul instanței de

fond este greșit. Serviciile de intermediere nu coincid cu cele de management de

vânzări. Societatea a ales să plătească servicii care au strânsă legătură cu obiectul

său de activitate, demonstrând utilitatea acestora și faptul că ele concură la realizarea

obiectului de activitate.

1.4. Cu privire la taxa

pe valoare adăugată.

1.4.1. Cu privire la taxa

pe valoare adăugată aferentă serviciilor achitate de societate către SC A. SRL.

Instanța a reținut în

mod greșit că este imposibil de dovedit că serviciile au fost efectiv prestate.

În realitate, atribuțiile

directorului de vânzări nu se suprapun peste cele ale unui intermediar extern.

1.4.2. Referitor la suma

de 34.647 RON reprezentând TVA aferent dobânzilor percepute de societate la promisiunile

de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate,

după data de 1 ianuarie 2007.

Conform art. 137

alin. (3) lit. c) C. fisc., în vigoare după 1 ianuarie 2007, baza de impozitare

nu cuprinde dobânzile percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu

întârziere.

Argumentele invocate de

instanța fondului fac confuzie între dobânzi și majorări/penalități de întârziere.

Astfel, în mod corect,

societatea nu a cuprins în baza de impozitare dobânzile percepute la promisiunile

de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate,

după data de 1 ianuarie 2007, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (3)

lit. c) C. fisc.

pârâta D.G.F.P. a județului Arad în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. și

de pârâta A.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

2.1. Referitor la taxa

pe valoare adăugată în sumă de 848.122 RON.

Instanța de fond a considerat

în mod greșit că renunțarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în schimbul

unei sume de bani reprezintă o operațiune privind acțiunile.

O asemenea abordare contravine

documentelor existente la dosarul cauzei.

Din înscrisuri reiese

că SC A. SA (actuala SC I. SA) nu a vândut către SC R. SA nicio acțiune, deoarece

intimata nu deținea nicio acțiune la SC S. SA.

Operațiunea nu este scutită

de TVA, obiectul contractului dintre cele două părți fiind ca una să renunțe la

un drept al său de a încheia un contract și nu vânzarea de acțiuni.

Operațiunile scutite de

TVA sunt cele încheiate între SC R. SA și D.I., numai între aceste două părți intervenind

operațiuni privind acțiunile care sunt scutite de plata TVA.

Dacă s-ar lua în considerare

motivarea primei instanțe, ar exista pericolul ca toți agenții economici să încheie

promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare de titluri de valoare, urmând ca apoi

să rezilieze acele contracte în mod fictiv, în schimbul unei sume de bani care ar

fi scutite de la plata oricăror impozite.

A doua greșeală făcută

de prima instanță este aceea că a considerat că renunțarea la dreptul său, făcută

de intimată, nu este o prestare de servicii în sensul art. 129 alin. (2) lit. c)

C. fisc.

2.2. Referitor la taxa

pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON.

Potrivit art. 145

alin. (8) și art. 155 alin. (8) C. fisc., intimata trebuie să justifice dreptul

de deducere a TVA cu facturi completate cu elemente obligatorii.

Din actele dosarului rezultă

că facturile înscrise în anexa nr. 38 la raportul de inspecție fiscală sunt emise

pe numele altor persoane juridice care au fost absorbite prin fuziune de către intimată.

2.3. Referitor la taxa

pe valoare adăugată în sumă de 7.644 RON aferentă utilităților realizate pe cheltuiala

societății.

Potrivit dispozițiilor

art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., aplicabil până la 1 ianuarie 2007, o societate

are dreptul să deducă taxa pe valoare adăugată înscrisă în facturile fiscale de

achiziție de bunuri și servicii, în condițiile în care utilizează aceste bunuri

și servicii în scopul operațiunilor sale taxabile.

Din actele dosarului rezultă

că societatea a dedus TVA aferentă unor servicii destinate realizării de utilități

ce urmau a fi predate în domeniul public.

2.4. Referitor la suma

de 90.466 RON reprezentând impozit pe profit.

Prima instanță a admis

greșit acest capăt de cerere, motivând prin aceea că nu s-a făcut dovada de niciuna

dintre părți a celor susținute, în sensul că nu s-a prezentat o expertiză tehnică

din care să rezulte că lucrările reprezintă reparații sau că acestea reprezintă

îmbunătățiri ale performanțelor mijloacelor fixe.

Proba revine reclamantei,

iar actul administrativ-fiscal se bucură de prezumția de legalitate.

În realitate, reclamanta

nu a prezentat niciun document din care să rezulte determinarea lucrărilor efectuate.

2.5. Referitor la majorările

de întârziere în sumă de 19.858 RON, calculate până la data stornării cheltuie