ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2011

Cu privire la taxa pe valoarea adăugată, a anulat parțial actele fiscale menționate mai sus cu privire la: 1.1. suma de 848.122 RON, reprezentând TVA suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform actului adițional la Promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acțiuni din 13 aprilie 2006 și a contractului încheiat cu SC R. SA la data de 10 mai 2006; 1.2. suma de 121.735 RON, reprezentând TVA dedus de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice; 1.3. suma de 7.644 RON, reprezentând TVA aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respins de la deducere în urma stornării sumei de 89.923 RON;

Cu privire la impozitul pe profit, a anulat parțial actele fiscale menționate mai sus cu privire la: 2.1. suma de 90.466 RON [33.727 RON (2003) + 28.220 RON (2004) + 23.557 RON (2005) + 7.608 RON (2006) – 2.646 RON (2007)], reprezentând impozit pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiții a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societății și supunerii acestora regimului amortizării fiscale; 2.2. suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv și stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilitățile realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit; - a respins acțiunea reclamantei SC I. SA cu privire la următoarele obligații fiscale: 2.3. suma de 34.647 RON, reprezentând TVA aferent dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate; 2.4. suma de 14.250 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de administrare și management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL; 2.5. suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acțiunilor proprii ale societății ca diferență dintre prețul de vânzare și valoarea lor nominală. 2.6. suma de 12.000 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de administrare și management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL. - a respins acțiunea pentru suma de 281.738 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice, precum și pentru suma de 26.765 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice. - a respins acțiunea pentru suma de 145.699 RON, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, precum și pentru suma de 13.841 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice. - a respins acțiunea pentru suma de 34.216 RON, reprezentând impozit pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, precum și pentru suma de 6.368 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe câștigul din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare; - a respins cererea reclamantei de restituire a sumei de 34.216 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiții de natura câștigului din transferul titlurilor de valoare datorate de persoane fizice; - a respins în rest acțiunea formulată de reclamantă; - a obligate pârâtele A.F.P. a Municipiului Arad, D.G.F.P. Arad și A.N.A.F. la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli parțiale de judecată. - a respins în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC I. SA a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. Arad în baza raportului de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul A.F.P. a Municipiului Arad, precum și anularea pct. 1 din decizia nr. 372 din 5 noiembrie 2008, emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F., decizie prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 54 din 29 februarie 2008. Raportul de inspecție fiscală din 29 februarie 2008 a fost emis în urma unei inspecții fiscale având ca obiect activitatea reclamantei SC I. SA, inspecție efectuată în perioada 10 octombrie 2007 - 21 decembrie 2007 și respectiv în perioada 19 februarie 2008 - 29 februarie 2008. Instanța a reținut, de asemenea, că inspecția fiscală a vizat modul în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile sale fiscale în perioada 1 ianuarie 2003 - 30 septembrie 2007. Având în vedere că acțiunea a vizat, punctual, diferite constatări ale raportului de inspecție fiscală, precum și consecințele stabilite în privința obligațiilor fiscale ale reclamantei, instanța a analizat separat fiecare din obligațiile fiscale impuse reclamantei prin decizia de impunere contestată, după cum urmează: 1. Cu privire la taxa pe valoarea adăugată: 1.1 Cu privire la taxa pe valoarea adăugată suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform actului adițional la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acțiuni din 13 aprilie 2006 și a contractului încheiat cu SC R. SA. Instanța de fond a reținut faptul că întrucât operațiunea efectuată de societate intră în sfera de aplicabilitate a taxei pe valoarea adăugată, organele de inspecție fiscală au constatat că pentru această operațiune societatea avea obligația colectării taxei pe valoarea adăugată în sumă de 848.122 RON prin aplicarea cotei de 19% asupra contravalorii serviciului prestat. În opinia reclamantei, această operațiune efectuată de societate nu reprezenta o operațiune impozabilă, așa cum este definită de C. fisc. la art. 126, deoarece nu întrunește condiția de a fi „livrare de bunuri sau prestare de servicii” în sensul operațiunilor impozabile din punctul de vedere al TVA-ului și pe cale de consecință, reclamanta a considerat că operațiunea nu este impozabilă din punct de vedere al TVA-ului și societatea nu trebuia să colecteze suma de 848.122 RON, reprezentând TVA. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează taxa în discuție. Ca și reclamanta, expertiza a concluzionat că, potrivit art. 128 alin. (2) C. fisc., acțiunile sunt bunuri mobile necorporale, deci nu intră în sfera de aplicare a TVA-ului, iar organul de control în mod eronat a încadrat această operațiune la livrări de bunuri supuse TVA, suma de 848.122 RON fiind eronat pusă în sarcina reclamantei SC I. SA de către organul de control fiscal. Instanța a mai reținut că, în speță, reclamanta a renunțat la dreptul de a cumpăra acțiuni la o societate comercială în schimbul unei sume de bani, fiind, așadar, vorba despre o operațiune privind acțiuni – bunuri necorporale în privința cărora nu este impusă taxa pe valoarea adăugată. Având în vedere că operațiunile privind bunurile necorporale de tipul acțiunilor sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, instanța a considerat că reclamanta nu datorează suma de 848.122 RON, reprezentând TVA suplimentară aplicată la veniturile realizate de societate conform actului adițional la promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare acțiuni din 13 aprilie 2006 și a contractului încheiat cu SC R. SA la data de 10 mai 2006 și prin urmare, a admis acțiunea reclamantei cu privire la această sumă de bani, actele contestate fiind desființate cu privire la această sumă de bani. 1.2 Cu privire la taxa pe valoarea adăugată dedusă de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice: Instanța a reținut că organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada 01 mai 2006 - 30 septembrie 2007, societatea contestatoare a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON înscrisă în facturi fiscale de achiziții de bunuri și prestări de servicii întocmite pe numele altor societăți comerciale decât SC A. SA (reclamanta SC I. SA), încălcând prevederile art. 145, alin. (8), lit. a) coroborat cu art. 155, alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru perioada 01 mai 2006 - 31 decembrie 2006) și ale art. 146 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007). Astfel, s-a reținut că în perioada 01 mai 2006 - 30 septembrie 2007 societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi fiscale de achiziții bunuri și prestări de servicii, emise pe numele altor persoane juridice, iar organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în suma de 121.735 RON. S-a constatat de către instanță că din dosarul cauzei rezultă că organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON înscrisă în facturile fiscale centralizate în anexa nr. 38 la raportul de inspecție fiscală, pe motivul că facturile erau emise pe numele altor persoane juridice, societăți care din punct de vedere juridic nu mai există. În opinia reclamantei, TVA-ul aferent facturilor emise pe numele societăților absorbite de SC I. SA a fost corect dedusă, toate aceste societăți fiind societăți care au fost absorbite prin fuziune de SC I. SA (fostă A. SA), iar prin fuziune s-au transferat societății absorbante toate activele și pasivele, deci inclusiv toate obligațiile asumate anterior fuziunii de societățile absorbite [art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990]. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează taxa în discuție, pentru aceleași motive invocate de reclamantă. Instanța a reținut că organele fiscale au refuzat deducerea taxei pe valoare adăugată de pe facturile emise pentru mai multe societăți comerciale care au fuzionat prin absorbție cu reclamanta SC I. SA, facturi care au fost emise pe numele societăților absorbite de reclamantă după data fuziunii. Instanța a subliniat faptul că de la data fuziunii societățile absorbite de reclamanta SC I. SA și-au încetat existența și de la aceeași dată, obligațiile și drepturile acestor societăți au făcut parte din patrimoniul reclamantei – aspecte pe care nici organele fiscale nu le-au contestat. În consecință, instanța a concluzionat că este eronată emiterea de facturi pe seama acestor societăți după încetarea capacității lor de folosință, prin absorbirea acestora de către reclamantă, dar a apreciat că, întrucât organele fiscale nu au contestat realitatea operațiunilor comerciale evidențiate prin emiterea acelor facturi și nici faptul că reclamanta a efectuat plățile aferente acestor facturi, refuzul acceptării deducerii taxei pe valoarea adăugată nu este justificat din punct de vedere legal, fiind motivat pe considerente absolut formale. În raport cu aceste considerații, instanța a considerat că reclamanta nu datorează suma de 121.735 RON, reprezentând TVA dedus de pe documente care au fost emise pe numele altor persoane juridice, respectiv ale societăților absorbite de reclamantă și prin urmare, a admis acțiunea reclamantei cu privire la această taxă, actele contestate fiind desființate cu privire la această sumă de bani. 1.3 Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respins de la deducere în urma stornării sumei de 89.923 RON: Instanța a reținut faptul că organele de inspecție fiscală au constatat că SC I. SA a dedus în mod eronat taxa pe valoarea adăugată în sumă de 91.567 RON, înscrisă în facturile fiscale emise de SC B.C. SRL, SC E.M. SRL, SC E.G. Romania SRL, SC C.A. Arad SA, încălcând prevederile art. 145, alin. (3), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., întrucât serviciile achiziționate, menționate mai sus nu au fost destinate utilizării de către societatea contestatoare în folosul operațiunilor sale taxabile, ele fiind efectuate în folosul Primăriei Municipiului Arad conform contractului încheiat în acest sens în data de 04 aprilie 2006. Reclamanta a apreciat că TVA aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății în baza contractului de vânzare-cumpărare din 28 octombrie 2005 de notar public M.P. și care urmau a fi transferate în domeniul public al Consiliului Local al Municipiului Arad este integral deductibilă. Conform raportului de expertiză, reclamanta datora taxa în discuție, pentru aceleași motive invocate de organele fiscale pârâte. Instanța de fond a reținut cu privire la acest aspect faptul că organele fiscale au refuzat deducerea taxei pe valoare adăugată pentru operațiunile economice de realizare a utilităților publice (rețele apă și hidranți, racord la sistemul de alimentare cu gaz, canal apă menajeră), pe considerentul că acestea nu sunt proprietatea reclamantei, acestea urmând a fi transmise în proprietatea Consiliului Local al Municipiului Arad. În speță, deși operațiunile economice respective au impus achiziționarea bunurilor aferente utilităților, instanța a considerat că achiziționarea acestor bunuri este o operațiune accesorie în raport cu obligația principală a reclamantei, care constă în realizarea sau finanțarea realizării acestor utilități. De aceea, instanța a considerat că aceste operațiuni sunt o „prestare de servicii” în sensul art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., fiind nerelevant faptul că reclamanta nu a dobândit proprietatea acestor bunuri, respectiv că va pierde proprietatea acestor bunuri prin transferul legal și obligatoriu în proprietatea Municipiului Arad. În raport cu aceste considerații, instanța a considerat că reclamanta nu datorează suma de 7.644 RON, reprezentând TVA aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad, respinsă de la deducere în urma stornării sumei de 89.923 RON și prin urmare, a admis acțiunea reclamantei cu privire la această taxă, actele contestate fiind desființate cu privire la această sumă de bani. 1.

Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate: Instanța a reținut că organele de inspecție fiscală au constatat că reclamanta SC I. SA a vândut, pe baza de promisiuni de vânzare-cumpărare și contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate, diverse bunuri mobile și imobile unor clienți persoane fizice și juridice și că prețul de vânzare solicitat în contractele respective a fost constituit din rate și dobânzi care sunt menționate într-un grafic. Din verificările efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că pentru sumele facturate de societate cu titlu de dobânzi societatea contestatoare SC I. SA nu a colectat taxa pe valoarea adăugată, considerându-le operațiuni care nu intră în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. S-a reținut că în contextul armonizării legislației naționale cu prevederile comunitare au fost eliminate din C. fisc., aplicabil până la data aderării, respectiv până la data de 01 ianuarie 2007, prevederile art. 137 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., privind neincluderea în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată a dobânzilor percepute pentru plăți cu întârziere, livrări cu plata în rate, operațiuni de leasing. S-a mai reținut că în cazul contractelor de vânzare-cumpărare cu plata în rate, încheiate valabil anterior datei de 31 decembrie 2006, inclusiv, care se derulează și după data de 01 ianuarie 2007, exigibilitatea taxei aferente ratelor scadente după data aderării intervine la fiecare dintre datele specificate în contract pentru plata ratelor, iar dobânzile aferente ratelor scadente după data de 01 ianuarie 2007 sunt incluse în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. Pe de altă parte, în opinia reclamantei, interpretarea organului de control este eronată, deoarece, începând cu 01 ianuarie 2007, sfera de cuprindere a „dobânzilor” definite la art. 137 alin. (3) lit. c) C. fisc. nu a fost restrânsă, ci, dimpotrivă, extinsă. Pentru aceste motive, reclamanta a considerat că în mod corect societatea nu a cuprins în baza de impozitare dobânzile percepute la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, după data de 01 ianuarie 2007, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. c) C. fisc. Instanța de fond a apreciat, astfel, că în mod legal organele fiscale au reținut că pentru sumele facturate de reclamantă în perioada 01 ianuarie 2007 - 30 septembrie 2007 cu titlu de dobânzi reclamanta avea obligația colectării unei taxei pe valoarea adăugată în sumă totală de 34.647 RON, prin aplicarea cotei de 19% prevăzută la art. 140, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea reclamantei pentru suma de 34.647 RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate. 1.

Cu privire la taxa pe valoarea adăugată aferentă serviciilor de administrare și management în vânzări achitate de societate către SC A. SRL. În opinia reclamantei, aceasta a considerat deductibilă taxa pe valoarea adăugată plătită pentru serviciile prestate de SC A. SRL și a arătat că a încheiat cu SC A. SRL contractul de comision din 01 octombrie 2006. În baza acestui contract, SC A. SRL s-a angajat să intermedieze vânzarea și închirierea unor bunuri proprietatea societății. Reclamanta a subliniat că organul de control nu a contestat că serviciile au fost prestate, ci necesitatea acestor servicii și că este la aprecierea societății care sunt cheltuielile pe care consideră că trebuie să le angajeze pentru realizarea de venituri. Aceasta cu atât mai mult cu cât serviciile prestate de SC A. SRL au fost angajate anterior încheierii contractului de muncă cu administratorul acestei societăți. Pentru aceste motive, reclamanta a considerat că T.V.A. aferentă comisionului facturat de SC A. SRL în sumă totală de 14.250 RON este integral deductibilă. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a stabilit că reclamanta are dreptul de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată respectivă, întrucât aceste servicii au fost efectiv prestate, fapt constatat și de către organul de control, conform raportului de inspecție fiscală depus la dosarul cauzei. Instanța a reținut că reclamanta nu a probat caracterul efectiv al serviciilor de administrare prestate de SC A. SRL prin intermediul domnului V.L., care este și angajat al reclamantei, având aceleași atribuții de intermediere a vânzărilor și închirierilor reclamantei. Instanța de fond a mai reținut faptul că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 145 alin. (1) și alin. (3) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., respectiv nu a dovedit că serviciile facturate de SC A. SRL în anul 2007, respectiv după ce administratorul SC A. SRL a devenit și angajat al reclamantei cu aceleași atribuții de intermediere vânzări ca și cele ce formau obiectul contractului încheiat de reclamantă cu SC A. SRL, au fost prestate efectiv de SC A. SRL prin intermediul administratorului său, domnul V.L., care la acea dată era și director de vânzări al reclamantei. În raport cu aceste concluzii, instanța a reținut că în mod legal organele fiscale au refuzat deducerea sumei de 14.250 RON, reprezentând TVA aferentă serviciilor de administrare și management în vânzări achitate de societatea reclamantă către SC A. SRL, nefiind probat caracterul efectiv al serviciilor prestate de SC A. SRL către reclamantă și în consecință, a respins acțiunea reclamantei pentru această sumă. 2. Cu privire la impozitul pe profit: 2.1 Cu privire la impozitul pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiții a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societății și supunerii acestora regimului amortizării fiscale: Instanța a reținut faptul că potrivit organelor fiscale, lucrările efectuate la clădiri care aparțin SC I. SA trebuiau să mărească valoarea de intrare a mijloacelor fixe și să fie recuperate prin amortizare. Referitor la argumentul societății că aceste lucrări au fost ”efectuate în scopul utilizării continue a imobilelor și nicidecum pentru obținerea unor beneficii viitoare” , acesta nu a putut fi reținut în soluționarea favorabilă a contestației întrucât beneficiul nu constă implicit în obținerea de venituri suplimentare, ci în reducerea costurilor de întreținere și funcționare a clădirii. În opinia reclamantei, aceasta nu datora impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale, întrucât organul de control a considerat că lucrările de reparații efectuate la Hala P.C., Hala P. și Clădirea secție P. reprezintă investiții, deoarece au sporit gradul de confort și ambient și au îmbunătățit performanțele mijloacelor fixe față de parametri inițiali. În schimb, societatea reclamantă a considerat că aceste lucrări reprezintă reparații, deoarece aceste imobile se aflau într-un grad avansat de degradare și necesitau efectuarea respectivelor lucrări, care au fost efectuate în scopul utilizării continue a imobilelor și nicidecum pentru obținerea de beneficii economice suplimentare. Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, reclamanta nu datorează impozitul suplimentar în discuție, întrucât organul de control fiscal în mod eronat a apreciat lucrările de reparații, efectuate de SC I. SA, ca lucrări de investiții, în realitate aceste lucrări reprezentând lucrări de reparații. Instanța a reținut astfel că reclamanta a efectuat mai multe lucrări la clădirile proprietatea sa, apreciind că aceste lucrări reprezintă reparații, motiv pentru care a procedat la deducerea sumelor cheltuite cu aceste reparații, iar organele fiscale au apreciat că aceste lucrări au determinat îmbunătățirea performanțelor mijloacelor fixe față de parametrii inițiali, astfel că au reținut că o parte din aceste lucrări sunt investiții amortizabile, iar nu deductibile fiscal. În absența unei expertize tehnice sau a unor documente din care să rezulte în mod indiscutabil eventuala îmbunătățire a performanțelor mijloacelor fixe față de parametrii inițiali ai acestor clădiri, instanța a considerat că nu poate reține că lucrările respective au condus la o asemenea îmbunătățire și date fiind aceste considerații, a considerat că lucrările respective constituie reparații la imobilele proprietatea reclamantei, reparații care sunt supuse deducerii, iar nu amortizării, motiv pentru care apare ca nelegal refuzul acceptării deducerii acestor cheltuieli. În raport cu aceste considerații, instanța a considerat că reclamanta nu datorează sumele de 90.466 RON [33.727 RON (2003) + 28.220 RON (2004) + 23.557 RON (2005) + 7.608 RON (2006) – 2.646 RON (2007)], reprezentând impozit pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiții a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societății și supunerii acestora regimului amortizării fiscale. Prin urmare, instanța a admis acțiunea reclamantei cu privire la aceste sume de bani, actele contestate urmând a fi desființate cu privire la impozitul pe profit suplimentar rezultat din considerarea ca investiții a reparațiilor efectuate de societate la clădirile din patrimoniul societății și supunerii acestora regimului amortizării fiscale. 2.2. Cu privire la suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv și stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilitățile realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit: Instanța de fond a considerat că reclamanta nu datorează suma de 19.858 RON, reprezentând majorări de întârziere până la data stornării cheltuielilor, aferente impozitului pe profit suplimentar în sumă de 70.672 RON (impozit nedefinitiv și stornat ulterior de reclamantă), calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu utilitățile realizate pe cheltuiala societății și cedate Consiliului Local al Municipiului Arad cu titlu gratuit și prin urmare, instanța va admite acțiunea reclamantei cu privire la această majorare, actele contestate urmând a fi desființate cu privire la această sumă de bani. 2.3. Cu privire la suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acțiunilor proprii ale societății ca diferență dintre prețul de vânzare și valoarea lor nominală: Instanța a reținut faptul că, potrivit reclamantei, venitul realizat de societate în anul 2007 din vânzarea acțiunilor proprii nu intră în calculul venitului impozabil și ca atare, nu influențează impozitul pe profit, iar conform raportului de expertiză, reclamanta nu datorează acest impozit, pentru aceleași motive invocate de reclamantă. Instanța a mai reținut că în mod legal organele fiscale au reținut că societatea reclamantă avea dreptul de a deduce cheltuielile la calculul profitului impozabil la valoarea nominală a acțiunilor proprii, și nu valoarea reevaluată, fiind legală recalcularea profitului impozabil, cu stabilirea unui impozit suplimentar în suma de 399.466 RON. Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea pentru suma de 399.466 RON, reprezentând impozit pe profit suplimentar calculat ca urmare a calculării profitului impozabil rezultat în urma vânzării acțiunilor proprii ale societății ca diferență dintre prețul de vânzare și valoarea lor nominală. 2.4. Cu privire la impozitul pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile de administrare și management în vânzări achitate de societate către

Cu privire la cheltuielile de judecată: Având în vedere că acțiunea a fost admisă în parte și că numai o parte din susținerile reclamantei au fost admise, față de dispozițiile art. 276 C. proc. civ., instanța a considerat că nu se impune suportarea integrală a cheltuielilor de judecată de către pârâtă. Astfel, instanța nu a putut reține culpa procesuală exclusivă a pârâtelor și nici faptul că acestea sunt răspunzătoare în totalitate pentru complexitatea pricinii și având în vedere considerentele expuse, a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, obligând pârâtele A.F.P. a Municipiului Arad, D.G.F.P. Arad și A.N.A.F. la plata către reclamantă a sumei de 40.000 RON, cu titlul de cheltuieli parțiale de judecată și respingând în rest cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. II. Prin sentința civilă nr. 96 din 19 aprilie 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 58 din 3 februarie 2010 și a dispus completarea în mod corespunzător a sentinței civile anterior menționate, constatând că prin această hotărâre instanța a omis a se pronunța cu privire la majorările de întârziere aferente obligațiilor fiscale principale contestate de reclamantă, deși reclamanta a solicitat anularea actelor respective și cu privire la obligațiile accesorii stabilite în sarcina sa. Astfel, instanța a reținut că reclamanta datorează majorări de întârziere exclusiv pentru sumele reprezentând obligațiile fiscale principale pe care instanța le-a considerat ca fiind legal datorate, în raport cu valoarea acestor obligații, valoare al cărei cuantum permite stabilirea ulterioară a cuantumului majorărilor de întârziere datorate de reclamantă. În acest sens, instanța a dispus completarea sentinței cu mențiunea că anulează parțial actele fiscale menționate cu privire la obligațiile principale, precum și cu privire la majorările de întârziere aferente acestor sume. III. Împotriva sentinței civile nr. 58 din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs SC I. SA Arad, D.G.F.P. Arad, în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. și A.F.P. Arad, iar împotriva sentinței civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a aceleiași instanțe a declarat recurs D.G.F.P. Arad, în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F., criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie: 1. Recursul formulat de reclamanta SC I. SA împotriva sentinței civile nr. 58 din 3 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 1.1. Cu privire la impozitul pe veniturile din dividende, respectiv sumele de 281.738 RON, reprezentând impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice și 145.699 RON, reprezentând impozit pe veniturile din investiții de natura dividendelor datorate de persoane fizice, ambele rezultând din majorarea capitalului social al societății. Instanța de fond a analizat numai o condiție prevăzută de lege pentru aplicarea impozitului. Potrivit art. 7 pct. 2 lit. a) C. fisc., pentru aplicarea impozitului pe dividende este nevoie să existe o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică (prima condiție) și să se modifice procentul de deținere ca urmare a acestei distribuiri (a doua condiție). Instanța de fond a concluzionat în sensul că s-a modificat procentul de deținere a acțiunilor, însă această modificare nu s-a datorat distribuirii de la persoana juridică la acționarii săi. Distribuirea presupune un raport juridic între societate și un acționar al acesteia. În speță, acțiunile suplimentare nu au intrat în patrimoniul acționarului ca urmare a manifestării de voință a societății, ci ca urmare a manifestării de voință a celorlalți doi acționari, a cesiunii acționarilor. 1.2. Cu privire la impozitul pe veniturile din investiții de natura câștigului din transferul titlurilor de valoarea datorate de persoanele fizice. Recurenta consideră că declarația eronată a contribuabilului nu poate fi imputată societății în calitate de colector al impozitului. Subiectul contractului cu privire la acest obiect și eventualul obligat la plata sumelor suplimentare ar fi trebuit să fie contribuabilul în sarcina căruia este stabilit impozitul. 1.3. Cu privire la impozitul pe profit. 1.3.1. Cu privire la impozitul suplimentar în urma vânzării propriilor acțiuni, aplicat diferenței între prețul de vânzare și valoarea nominală – suma de 399.466 RON. Prima instanță a aplicat normele generale ale C. fisc., fără să țină cont de faptul că în materia acțiunilor proprii ale societăților există o reglementare specială care prevede că eventualele câștiguri sau pierderi realizate din transmiterea acestora nu sunt incluse în profitul impozabil. Argumentele instanței de fond se aplică cel mult câștigurilor din vânzarea acțiunilor deținute la alte entități și nu din vânzarea propriilor acțiuni. Fiind vorba de acțiuni proprii, nu există un cost inițial de dobândire sau de producție cu privire la care să se calculeze un eventual câștig sau o eventuală pierdere. Diferențele de înregistrare sunt pur contabile, nu patrimoniale și de aceea nu produc efecte fiscale. 1.3.2. Cu privire la impozitul pe profit suplimentar calculat ca urmare a considerării ca nedeductibile a cheltuielilor cu serviciile prestate de SC A. SRL – suma de 12.000 RON. Argumentul instanței de fond este greșit. Serviciile de intermediere nu coincid cu cele de management de vânzări. Societatea a ales să plătească servicii care au strânsă legătură cu obiectul său de activitate, demonstrând utilitatea acestora și faptul că ele concură la realizarea obiectului de activitate. 1.4. Cu privire la taxa pe valoare adăugată. 1.4.1. Cu privire la taxa pe valoare adăugată aferentă serviciilor achitate de societate către SC A. SRL. Instanța a reținut în mod greșit că este imposibil de dovedit că serviciile au fost efectiv prestate. În realitate, atribuțiile directorului de vânzări nu se suprapun peste cele ale unui intermediar extern. 1.4.2. Referitor la suma de 34.647 RON reprezentând TVA aferent dobânzilor percepute de societate la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, după data de 1 ianuarie 2007. Conform art. 137 alin. (3) lit. c) C. fisc., în vigoare după 1 ianuarie 2007, baza de impozitare nu cuprinde dobânzile percepute după data livrării sau prestării, pentru plăți cu întârziere. Argumentele invocate de instanța fondului fac confuzie între dobânzi și majorări/penalități de întârziere. Astfel, în mod corect, societatea nu a cuprins în baza de impozitare dobânzile percepute la promisiunile de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, după data de 1 ianuarie 2007, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. c) C. fisc. 2. Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. a județului Arad în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. și de pârâta A.F.P. Arad împotriva sentinței civile nr. 196 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 2.1. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 848.122 RON. Instanța de fond a considerat în mod greșit că renunțarea la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în schimbul unei sume de bani reprezintă o operațiune privind acțiunile. O asemenea abordare contravine documentelor existente la dosarul cauzei. Din înscrisuri reiese că SC A. SA (actuala SC I. SA) nu a vândut către SC R. SA nicio acțiune, deoarece intimata nu deținea nicio acțiune la SC S. SA. Operațiunea nu este scutită de TVA, obiectul contractului dintre cele două părți fiind ca una să renunțe la un drept al său de a încheia un contract și nu vânzarea de acțiuni. Operațiunile scutite de TVA sunt cele încheiate între SC R. SA și D.I., numai între aceste două părți intervenind operațiuni privind acțiunile care sunt scutite de plata TVA. Dacă s-ar lua în considerare motivarea primei instanțe, ar exista pericolul ca toți agenții economici să încheie promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărare de titluri de valoare, urmând ca apoi să rezilieze acele contracte în mod fictiv, în schimbul unei sume de bani care ar fi scutite de la plata oricăror impozite. A doua greșeală făcută de prima instanță este aceea că a considerat că renunțarea la dreptul său, făcută de intimată, nu este o prestare de servicii în sensul art. 129 alin. (2) lit. c) C. fisc. 2.2. Referitor la taxa pe valoarea adăugată în sumă de 121.735 RON. Potrivit art. 145 alin. (8) și art. 155 alin. (8) C. fisc., intimata trebuie să justifice dreptul de deducere a TVA cu facturi completate cu elemente obligatorii. Din actele dosarului rezultă că facturile înscrise în anexa nr. 38 la raportul de inspecție fiscală sunt emise pe numele altor persoane juridice care au fost absorbite prin fuziune de către intimată. 2.3. Referitor la taxa pe valoare adăugată în sumă de 7.644 RON aferentă utilităților realizate pe cheltuiala societății. Potrivit dispozițiilor art. 145 alin. (3) lit. a) C. fisc., aplicabil până la 1 ianuarie 2007, o societate are dreptul să deducă taxa pe valoare adăugată înscrisă în facturile fiscale de achiziție de bunuri și servicii, în condițiile în care utilizează aceste bunuri și servicii în scopul operațiunilor sale taxabile. Din actele dosarului rezultă că societatea a dedus TVA aferentă unor servicii destinate realizării de utilități ce urmau a fi predate în domeniul public. 2.4. Referitor la suma de 90.466 RON reprezentând impozit pe profit. Prima instanță a admis greșit acest capăt de cerere, motivând prin aceea că nu s-a făcut dovada de niciuna dintre părți a celor susținute, în sensul că nu s-a prezentat o expertiză tehnică din care să rezulte că lucrările reprezintă reparații sau că acestea reprezintă îmbunătățiri ale performanțelor mijloacelor fixe. Proba revine reclamantei, iar actul administrativ-fiscal se bucură de prezumția de legalitate. În realitate, reclamanta nu a prezentat niciun document din care să rezulte determinarea lucrărilor efectuate. 2.5. Referitor la majorările de întârziere în sumă de 19.858 RON, calculate până la data stornării cheltuie