ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2203/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 29 mai 2012, M.S.A.S. a chemat în judecată D.G.R.F.P.M.B., solicitând anularea deciziilor nr. 3942/ D din 15 septembrie 2011 și nr. 543/29 noiembrie 2011 și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 1.383.195,89 lei cu titlu de TVA. În motivarea cererii, reclamanta, societatea comercială de naționalitate franceză, a învederat că organul fiscal, refuzând cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, a reținut în mod nereal că nu ar fi fost prezentate documentele care să ateste că TVA solicitată a fost achitată furnizorului și care să facă dovada naturii operațiunilor realizate.

S-a mai arătat că, deși solicitarea de documente care să ateste achitarea TVA este abuzivă, totuși reclamanta a făcut dovada plății taxei pe valoarea adăugată, fiind astfel îndeplinite cerințele legislației în materie pentru a se dispune rambursarea TVA. Prin sentința civilă nr. 1322 din 15 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a admis în parte acțiunea, anulând parțial actele administrative atacate, în sensul admiterii cererii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată aferentă perioadei 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, înregistrată sub nr. 3942 din 16 martie 2011 și al obligării pârâtei la restituirea sumei de 1.383.165,89 lei cu titlu de TVA de rambursat și 3.006 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității petitului privind rambursarea TVA este neîntemeiată, în condițiile în care cererea reclamantei a fost analizată pe larg de către organul fiscal care a constatat că nu au fost prezentate documentele solicitate și nici nu a fost stabilită natura operațiunilor facturate pentru care se solicită restituirea taxei pe valoarea adăugată. Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că refuzul rambursării TVA este nejustificat și exprimat cu exces de putere, din documentele prezentate rezultând corespondența dintre sumele înscrise în conținutul facturilor fiscale pentru cei trei furnizori de produse /servicii pentru care reclamanta a solicitat rambursarea TVA și extrasele de cont depuse la dosar.

Referitor la facturile fiscale emise de furnizorul L.L. din 8 septembrie 2009 și respectiv 21 decembrie 2009, s-a reținut că societatea a făcut dovada locului și naturii serviciilor prestate și a bunurilor furnizate, fiind îndreptățită la rambursarea TVA aferentă facturilor fiscale emise de acel furnizor. Cu privire la cererea pârâtei în sensul lămuririi documentației aferente solicitării rambursării TVA, instanța de fond a constatat că reclamanta a îndeplinit cerințele legale, completând cererea în format electronic ce conținea datele necesare și prezentând documentația solicitată suplimentar. Împotriva sentinței a declarat recurs D.G.R.F.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, pârâta a arătat că, în condițiile în care cererea de rambursare a taxei nu a fost analizată pe fond de către organul fiscal competent, s-a respins în mod greșit excepția inadmisibilității, dispunându-se direct obligarea la restituirea TVA. Pe fondul cauzei, pârâta a menționat că refuzul rambursării TVA este justificat de faptul că societatea nu a prezentat organelor fiscale documente doveditoare din care să reiasă achitarea taxei pentru facturile înscrise în lista operațiunilor anexate cererii. De asemenea, s-a învederat că extrasele de cont și facturile fiscale depuse în instanță nu fac dovada naturii operațiunilor realizate, neputându-se identifica plățile facturilor în extrasele prezentate, nefiind anexate extrase bancare sau ordine de plată din care să reiasă achitarea TVA.

Pârâta a criticat sentința și sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor art. 147 2 alin. (1) lit. a) și respectiv art. 159 C. fisc., precum și a pct. 49 din Normele de aplicare a codului fiscal, instanța neluând în considerare faptul că societățile comerciale care solicită rambursarea TVA trebuie să facă toate demersurile necesare și să dovedească că sunt îndeplinite condițiile cumulative specifice restituirii taxei pe valoarea adăugată. Printr-un ultim motiv de recurs, pârâta a arătat că instanța a reținut în mod greșit culpa procesuală a organului fiscal care să justifice acordarea cheltuielilor de judecată care, oricum, au fost stabilite într-un cuantum nerezonabil, în raport de complexitatea cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, Curtea constată că instanța de fond a procedat corect, respingând excepția inadmisibilității acțiunii, motivată de faptul că organele fiscale nu au analizat pe fond cererea reclamantei de rambursare a TVA. Din actele dosarului rezultă că prin decizia nr. 3942/ D din 15 septembrie 2011 de rambursare a TVA pentru persoane impozabile stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene s-a respins cererea societății reclamante pentru neprezentarea de contracte sau comenzi de prestări de servicii sau achiziție de bunuri care au stat la baza întocmirii facturilor pentru care se solicită restituirea taxei, precum și a documentelor din care să reiasă achitarea TVA.

Or, din motivarea deciziei, rezultă că organul fiscal a analizat pe fond temeinicia cererii de rambursare, același aspect reieșind și din conținutul deciziei emise în soluționarea contestației nr. 543 din 21 noiembrie 2011, în care se reține că reclamanta nu a depus documentele care să ateste că TVA solicitată la rambursare a fost achitată furnizorului și care să facă dovada naturii operațiunilor realizate, organele fiscale concluzionând în ambele acte administrative că societatea nu este îndreptățită să beneficieze de restituirea sumei de 1.383.195,89 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată. Nici criticile aduse soluției vizând fondul litigiului nu sunt fondate, prima instanță stabilind în mod corect temeinicia acțiunii în raport de dispozițiile legale în materie de TVA.

Astfel, deși la momentul depunerii cererii de rambursare, reclamanta a atașat doar facturile, ulterior au fost depuse documente justificative suplimentare care au fost analizate de expertul contabil desemnat în cauză și anexate la dosar. În urma examinării documentelor de plată prezentate, respectiv extrase bancare, operațiuni de licitare valutară și fișe de cont specifice contabilității, expertiza contabilă a concluzionat în sensul că, prin achiziția de bunuri și servicii pe teritoriul României, reclamanta a achitat TVA în valoare de 1.383.165,89 lei, pentru toate facturile emise de furnizori, anterior depunerii cererii de rambursare.

Instanța de fond, constatând temeinicia acțiunii, a interpretat în mod corect prevederile legale în vigoare referitoare la taxa pe valoarea adăugată, probele administrate făcând dovada că societatea îndeplinește condițiile cumulative de aplicare a regimului de rambursare a TVA, prevăzute de art. 147 2 alin. (1) lit. a) C. fisc., fiind astfel îndreptățită la restituirea taxei. Referitor la critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., în urma admiterii acțiunii reclamantei, pârâta fiind în mod justificat obligată la plata onorariului de expertiză, de 3.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.R.F.P.M.B. împotriva Sentinței civile nr. 1322 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2014.