ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2203/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată

la data de 29 mai 2012, M.S.A.S. a chemat în judecată D.G.R.F.P.M.B.,

solicitând anularea deciziilor nr. 3942/ D din 15 septembrie 2011 și nr. 543/29

noiembrie 2011 și obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 1.383.195,89 lei cu

titlu de TVA.

În motivarea cererii,

reclamanta, societatea comercială de naționalitate franceză, a învederat că

organul fiscal, refuzând cererea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, a

reținut în mod nereal că nu ar fi fost prezentate documentele care să ateste că

TVA solicitată a fost achitată furnizorului și care să facă dovada naturii operațiunilor

realizate.

S-a mai arătat că,

deși solicitarea de documente care să ateste achitarea TVA este abuzivă, totuși

reclamanta a făcut dovada plății taxei pe valoarea adăugată, fiind astfel

îndeplinite cerințele legislației în materie pentru a se dispune rambursarea TVA.

Prin sentința civilă nr.

1322 din 15 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a admis în

parte acțiunea, anulând parțial actele administrative atacate, în sensul

admiterii cererii de rambursare a taxei pe valoarea adăugată aferentă perioadei

1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2009, înregistrată sub nr. 3942 din 16 martie 2011

și al obligării pârâtei la restituirea sumei de 1.383.165,89 lei cu titlu de TVA

de rambursat și 3.006 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția inadmisibilității petitului privind

rambursarea TVA este neîntemeiată, în condițiile în care cererea reclamantei a fost

analizată pe larg de către organul fiscal care a constatat că nu au fost

prezentate documentele solicitate și nici nu a fost stabilită natura operațiunilor

facturate pentru care se solicită restituirea taxei pe valoarea adăugată.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a constatat că refuzul rambursării TVA este nejustificat și exprimat

cu exces de putere, din documentele prezentate rezultând corespondența dintre sumele

înscrise în conținutul facturilor fiscale pentru cei trei furnizori de produse

/servicii pentru care reclamanta a solicitat rambursarea TVA și extrasele de cont

depuse la dosar.

Referitor la

facturile fiscale emise de furnizorul L.L. din 8 septembrie 2009 și respectiv 21

decembrie 2009, s-a reținut că societatea a făcut dovada locului și naturii serviciilor

prestate și a bunurilor furnizate, fiind îndreptățită la rambursarea TVA

aferentă facturilor fiscale emise de acel furnizor.

Cu privire la cererea

pârâtei în sensul lămuririi documentației aferente solicitării rambursării TVA,

instanța de fond a constatat că reclamanta a îndeplinit cerințele legale,

completând cererea în format electronic ce conținea datele necesare și

prezentând documentația solicitată suplimentar.

Împotriva sentinței a

declarat recurs D.G.R.F.P.M.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, pârâta a

arătat că, în condițiile în care cererea de rambursare a taxei nu a fost analizată

pe fond de către organul fiscal competent, s-a respins în mod greșit excepția inadmisibilității,

dispunându-se direct obligarea la restituirea TVA.

Pe fondul cauzei,

pârâta a menționat că refuzul rambursării TVA este justificat de faptul că societatea

nu a prezentat organelor fiscale documente doveditoare din care să reiasă

achitarea taxei pentru facturile înscrise în lista operațiunilor anexate cererii.

De asemenea, s-a învederat

că extrasele de cont și facturile fiscale depuse în instanță nu fac dovada naturii

operațiunilor realizate, neputându-se identifica plățile facturilor în extrasele

prezentate, nefiind anexate extrase bancare sau ordine de plată din care să reiasă

achitarea TVA.

Pârâta a criticat sentința

și sub aspectul interpretării eronate a dispozițiilor art. 147

2

alin.

(1) lit. a) și respectiv art. 159 C. fisc., precum și a pct. 49 din Normele de

aplicare a codului fiscal, instanța neluând în considerare faptul că societățile

comerciale care solicită rambursarea TVA trebuie să facă toate demersurile necesare

și să dovedească că sunt îndeplinite condițiile cumulative specifice restituirii

taxei pe valoarea adăugată.

Printr-un ultim motiv

de recurs, pârâta a arătat că instanța a reținut în mod greșit culpa procesuală

a organului fiscal care să justifice acordarea cheltuielilor de judecată care,

oricum, au fost stabilite într-un cuantum nerezonabil, în raport de complexitatea

cauzei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, Curtea constată

că instanța de fond a procedat corect, respingând excepția inadmisibilității acțiunii,

motivată de faptul că organele fiscale nu au analizat pe fond cererea

reclamantei de rambursare a TVA.

Din actele dosarului

rezultă că prin decizia nr. 3942/ D din 15 septembrie 2011 de rambursare a TVA

pentru persoane impozabile stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene s-a

respins cererea societății reclamante pentru  neprezentarea de contracte sau

comenzi de prestări de servicii sau achiziție de bunuri care au stat la baza

întocmirii facturilor pentru care se solicită restituirea taxei, precum și a documentelor

din care să reiasă achitarea TVA.

Or, din motivarea deciziei,

rezultă că organul fiscal a analizat pe fond temeinicia cererii de rambursare,

același aspect reieșind și din conținutul deciziei emise în soluționarea

contestației nr. 543 din 21 noiembrie 2011, în care se reține că reclamanta nu

a depus documentele care să ateste că TVA solicitată la rambursare a fost achitată

furnizorului și care să facă dovada naturii operațiunilor realizate, organele

fiscale concluzionând în ambele acte administrative că societatea nu este îndreptățită

să beneficieze de restituirea sumei de 1.383.195,89 lei cu titlu de taxă pe

valoarea adăugată.

Nici criticile aduse soluției

vizând fondul litigiului nu sunt fondate, prima instanță stabilind în mod

corect temeinicia acțiunii în raport de dispozițiile legale în materie de TVA.

Astfel, deși la momentul

depunerii cererii de rambursare, reclamanta a atașat doar facturile, ulterior

au fost depuse documente justificative suplimentare care au  fost analizate de expertul

contabil desemnat în cauză și anexate la dosar.

În urma examinării

documentelor de plată prezentate, respectiv extrase bancare, operațiuni de

licitare valutară și fișe de cont specifice contabilității, expertiza contabilă

a concluzionat în sensul că, prin achiziția de bunuri și servicii pe teritoriul

României, reclamanta a achitat TVA în valoare de 1.383.165,89 lei, pentru toate

facturile emise de furnizori, anterior depunerii cererii de rambursare.

Instanța de fond,

constatând temeinicia acțiunii, a interpretat în mod corect prevederile  legale

în vigoare referitoare la taxa pe valoarea adăugată, probele administrate

făcând dovada că societatea îndeplinește condițiile cumulative de aplicare a

regimului de rambursare a TVA, prevăzute de art. 147

2

alin. (1) lit.

a) C. fisc., fiind astfel îndreptățită la restituirea taxei.

Referitor la critica

privind acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține că s-a făcut o

corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ., în urma admiterii acțiunii

reclamantei, pârâta fiind în mod justificat obligată la plata onorariului de expertiză,

de 3.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de D.G.R.F.P.M.B. împotriva Sentinței civile nr. 1322 din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2014.