ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.R.G. N.V., în

contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Brăila și D.G.F.P.M. București, a solicitat

anularea Deciziilor D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221

din 18 februarie 2011; obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea cererilor de

rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 și nr. 34309 din 03 iulie 2009 si,

prin urmare, la rambursarea sumei totale de 879.739 lei, compusa din suma de

648.572 lei corespunzătoare anului 2007, și respectiv de 231.167 lei

corespunzătoare anului 2008; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,

în fapt, în baza prevederilor art. 147

2

lit. a) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat

rambursarea TVA-ului plătit în cursul anilor 2007 si 2008 pentru servicii de

transport de persoane pentru care locul prestării, în scopuri de TVA, a fost în

România.

A arătat că, în februarie 2011, cererile de

rambursare a TVA aferentă anilor 2007 și 2008, au primit un răspuns, dar nu din

partea Compartimentului de specialitate, așa cum prevede Procedura de

rambursare, ci din partea paratei D.G.P.F. Brăila, prin deciziile nr. 21564/218

din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, răspuns prin

care, se refuză, în mod nelegal, rambursarea TVA.

Reclamanta a contestat deciziile, atât la

organul emitent al acestora, parata D.G.F.P. Brăila, cât și la Compartimentul

de specialitate (parata D.G.F.P.M.B.).

În ceea ce privește motivele de fapt și de

drept, reclamanta a invocat excepția necompetentei materiale a D.G.F.P. Brăila

de a soluționa cererile de rambursare a TVA, deciziile fiind emise de către un

organ necompetent sa soluționeze cererile nerezidenților de rambursare a TVA.

Astfel, a susținut că singura autoritate

competenta sa soluționeze în mod legal cererile de rambursare a TVA este

Compartimentul de specialitate, rezultând faptul că decizia altui organ fiscal,

cum este D.G.F.P. Brăila, Activitatea de inspecție fiscala, este nelegala, nula

de fapt și inopozabilă societății.

Pe fond, reclamanta a arătat că a respectat

întocmai procedura legala de solicitare a rambursării TVA aferent anilor 2007

si 2008, prin depunerea cererii standard 308, în forma și în condițiile cerute

de lege, precum și faptul că atât organul competent de soluționare a cererilor

de rambursare a TVA, respectiv pârâta D.G.F.P.M.B., cât și chiar organul care,

nelegal, s-a investit cu competenta de soluționare a cererilor subscrisei de

rambursare a TVA, respectiv pârâta D.G.F.P. Brăila, nu au contestat sub nici o

forma faptul ca a respectat întocmai procedura legala de solicitare a rambursării

TVA.

Pârâta D.G.F.P.M. București a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel București, în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea

Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si obligarea D.G.F.P.M.B.

la soluționarea cererii de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008, în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.M.

București, în esență, întrucât deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si

nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 au fost emise de D.G.F.P. Brăila,

învederând, de asemenea, faptul că cererile de rambursare a TVA nr. 21564 din 05

mai 2008 si nr. 34309 din 03 iulie 2009 au fost soluționate de către D.G.F.P.

Brăila prin Deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din

18 februarie 2011 și excepția inadmisibilității, în raport de cererea

reclamantei de anulare a unor decizii de rambursare TVA nr. 21564/218 din 15

februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 si obligare la

soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 si nr. 34309

din 03 iulie 2009, cu consecința rambursării TVA-ului solicitat, întrucât

împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestație in procedura

prealabila, ce s-a finalizat prin emiterea unor decizii de soluționare a

contestațiilor de către D.G.F.P. Brăila, care sunt definitive in sistemul

cailor administrative de atac si a căror anulare putea fi solicitata la

instanța de contencios administrativ competenta, in termen de 6 luni de la

comunicarea acestora, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat

respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta D.G.F.P.J. Brăila a formulat, de

asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei,

ca nefondată.

Prin sentința nr.  4451 din 2 iulie 2012,

Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale de soluționare a capetelor de cerere

având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15

februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea

cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în

cuantum de 231.167 lei.

A disjuns aceste capete de cerere privind pe

reclamanta T.R.G. N.V., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Brăila și D.G.F.P.M.

București și le-a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de

contencios administrativ și fiscal.

A admis excepția inadmisibilității capetelor

de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221

din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la

soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de

648.572 lei, și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește competența materială de a

soluționa capetele de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218

din 15 februarie 2011 (Decizia 1) și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea

cererii nr. 21564 din 05 mai 2008, având ca obiect rambursarea taxei pe

valoarea adăugată în cuantum de 231.167 lei, Curtea a apreciat că, în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aceasta revine, sub

aspect material, tribunalului, Cererea 1 a reclamantei, adresată pârâtei D.G.F.P.M.

București și soluționată de pârâta D.G.F.P.J. Brăila prin Decizia 1, dând

naștere unui raport de drept fiscal diferit de cel determinat de Cererea 2,

soluționată prin Decizia 2, vizând perioade diferite, fiind contestate în mod

diferit și contestațiile soluționate prin acte administrative diferite, astfel

încât nici la stabilirea competenței materiale de soluționare nu pot fi avute

în vedere ca un tot unitar, prin cumularea sumelor solicitate cu titlu de TVA

de rambursat prin cele două cereri.

Chiar dacă operațiunile ce stau la baza

cererilor de rambursare sunt aceleași și problemele de drept ce se impun a fi

analizate în soluționarea celor două capete de cereri distincte sunt similare,

normele referitoare la competența materială sunt norme imperative, de ordine

publică, iar în măsura în care legiuitorul nu a lăsat un drept de opțiune

instanței în situații de acest fel, pe principiul cine poate mai mult poate și

mai puțin, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține spre competentă

soluționare un litigiu de natură fiscală privind o taxă cu o valoare sub

500.000 lei.

A reținut, de asemenea, că în cauză

competența revine Tribunalului București, secția a IX-a de contencios

administrativ și fiscal, dat fiind faptul că reclamanta a optat pentru

instanțele situate în municipiul București.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității,

aceasta a fost analizată de prima instanță numai prin perspectiva capetelor de

cerere pentru care și-a menținut competența de soluționare, respectiv în

privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila

nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 (Decizia 2) și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.

București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în

cuantum de 648.572 lei (Cererea 2).

Astfel, Curtea a reținut că problema care

necesită analiza instanței este aceea dacă este admisibilă o acțiune în

contencios administrativ împotriva actelor administrativ-fiscale primare, în

condițiile în care nu se contestă actul administrativ de soluționare a căii

administrative de atac, prin care organul administrativ a analizat „motivele de

fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal” [(art.

213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală)].

În raport de dispozițiile art. 218 din O.G. nr.

92/2003, instanța de fond a observat că analiza legalității actelor fiscale

contestate de către reclamanta-recurentă se realizează exclusiv în cadrul

contestației asupra deciziei emise în soluționarea fondului contestației, în

lipsa unei asemenea cenzuri neputând opera cenzura instanței de contencios

administrativ asupra actului de impunere, o astfel de cerere fiind

inadmisibilă.

Cum în discuția reclamantei a fost pusă

excepția inadmisibilității din această perspectivă, excepție invocată de către

pârâtă prin întâmpinarea comunicată la termenul din data de 23 aprilie 2012, și

aceasta nu a înțeles să-și modifice acțiunea prin includerea în obiectul

analizei instanței și a Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 232 din data de 11 iulie

2011 de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei 2, Curtea a

admis excepția inadmisibilității și a respins aceste capete de cerere ca

inadmisibile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta T.R.G. N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În susținerea recursului, recurenta –

reclamantă a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a admis excepția

inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J.

Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.

București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în

cuantum de 648.572 lei, aflându-se într-o gravă eroare în privința lipsei

contestării deciziei nr. 232 din 11 iulie 2011 emisă de D.G.F.P. Brăila în

soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 34309, întrucât, în

cadrul cererii de chemare în judecată a solicitat și anularea Deciziilor nr. 231

și 232 din 11 iulie 2011.

De asemenea, a susținut că este nelegală și

netemeinică și soluția pronunțată de prima instanță cu privire la capătul de

cerere prin care a solicitat obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea

cererii de rambursare a TVA nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011.

Astfel, a arătat că, fără a motiva în drept

sau în fapt, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității pentru acest

capăt de cerere, încălcând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta a mai criticat sentința recurată și

sub aspectul admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel

București în privința capetelor de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P.

Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.B.

la soluționarea cererii nr. 21564 din 05 mai 2008 și a declinării soluționării

acestora în favoarea Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele

și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat, dar numai pentru

considerentele în continuare arătate.

Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc.,

reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor

administrative, fiscale tipice sau asimilate, procedură administrativă care se

finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 – art. 217, ce poate fi

atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

În cauză, este necontestat că cererea de

chemare în judecată, formulată la data de 23 ianuarie 2012, în temeiul dispozițiilor

art. 8, 10, 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și art. 218 C. proc.

fisc., republicat, are ca obiect anularea deciziilor de rambursare a TVA nr. 21564/2018

din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 întocmite de D.G.F.P.

Brăila, precum și anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor nr. 231

și 232 din 11 iulie 2011 emise de pârâtă, cu obligarea D.G.F.P.M. București la

soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 5 mai 2008 și nr. 34309

din 3 iulie 2009.

Prin întâmpinarea depusă la termenul din 23

aprilie 2012, pârâta D.G.F.P.M. București a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii formulate, susținând că reclamanta, deși a atașat cererii deciziile de

soluționare a contestațiilor nr. 231 și 232 din 11 iulie 2011, nu a înțeles să

le conteste, solicitând direct instanței să anuleze deciziile de rambursare a

TVA.

Înalta Curte constată că actele administrativ

fiscale contestate au fost emise în cadrul a două proceduri administrative,

finalizate prin deciziile nr. 231 și 232 din 11 iulie 2011.

După cum rezultă din chiar cererea de chemare

în judecată, acestea au fost deduse judecății prin primul act de inițiere a

procedurii judiciare la data de 23 ianuarie 2012, exercitat în termenul legal

prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În acest context și din perspectiva

dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța de control jurisdicțional

constată că respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată este

nelegală și neîntemeiată.

De asemenea, prima

instanță, respingând ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect

anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și,

respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare

a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, practic nu a intrat în

cercetarea fondului cauzei, motiv pentru care se impune sub acest aspect, în

conformitate cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., casarea cu trimitere

spre rejudecare.

Totodată, Înalta Curte constată că, sub

aspectul disjungerii acțiunii și admiterii excepției de necompetență privind

capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218

din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la

soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03

iulie 2009, în cuantum de 231.167 lei, sentința nu poate fi reformată, nemaifiind

susceptibilă de recurs, potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ., așa cum a

fost modificat prin Legea nr. 202/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat T.R.G. N.V.

împotriva Sentinței nr. 4451 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8

aprilie 2014.