ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1818/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.R.G. N.V., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Brăila și D.G.F.P.M. București, a solicitat anularea Deciziilor D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011; obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 și nr. 34309 din 03 iulie 2009 si, prin urmare, la rambursarea sumei totale de 879.739 lei, compusa din suma de 648.572 lei corespunzătoare anului 2007, și respectiv de 231.167 lei corespunzătoare anului 2008; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, în baza prevederilor art. 147 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a solicitat rambursarea TVA-ului plătit în cursul anilor 2007 si 2008 pentru servicii de transport de persoane pentru care locul prestării, în scopuri de TVA, a fost în România. A arătat că, în februarie 2011, cererile de rambursare a TVA aferentă anilor 2007 și 2008, au primit un răspuns, dar nu din partea Compartimentului de specialitate, așa cum prevede Procedura de rambursare, ci din partea paratei D.G.P.F. Brăila, prin deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, răspuns prin care, se refuză, în mod nelegal, rambursarea TVA.

Reclamanta a contestat deciziile, atât la organul emitent al acestora, parata D.G.F.P. Brăila, cât și la Compartimentul de specialitate (parata D.G.F.P.M.B.). În ceea ce privește motivele de fapt și de drept, reclamanta a invocat excepția necompetentei materiale a D.G.F.P. Brăila de a soluționa cererile de rambursare a TVA, deciziile fiind emise de către un organ necompetent sa soluționeze cererile nerezidenților de rambursare a TVA. Astfel, a susținut că singura autoritate competenta sa soluționeze în mod legal cererile de rambursare a TVA este Compartimentul de specialitate, rezultând faptul că decizia altui organ fiscal, cum este D.G.F.P. Brăila, Activitatea de inspecție fiscala, este nelegala, nula de fapt și inopozabilă societății.

Pe fond, reclamanta a arătat că a respectat întocmai procedura legala de solicitare a rambursării TVA aferent anilor 2007 si 2008, prin depunerea cererii standard 308, în forma și în condițiile cerute de lege, precum și faptul că atât organul competent de soluționare a cererilor de rambursare a TVA, respectiv pârâta D.G.F.P.M.B., cât și chiar organul care, nelegal, s-a investit cu competenta de soluționare a cererilor subscrisei de rambursare a TVA, respectiv pârâta D.G.F.P. Brăila, nu au contestat sub nici o forma faptul ca a respectat întocmai procedura legala de solicitare a rambursării TVA. Pârâta D.G.F.P.M. București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, în ceea ce privește capetele de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P.

Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea cererii de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.M. București, în esență, întrucât deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 au fost emise de D.G.F.P. Brăila, învederând, de asemenea, faptul că cererile de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 si nr. 34309 din 03 iulie 2009 au fost soluționate de către D.G.F.P.

Brăila prin Deciziile nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 și excepția inadmisibilității, în raport de cererea reclamantei de anulare a unor decizii de rambursare TVA nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 si nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 si obligare la soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 05 mai 2008 si nr. 34309 din 03 iulie 2009, cu consecința rambursării TVA-ului solicitat, întrucât împotriva acestor decizii reclamanta a formulat contestație in procedura prealabila, ce s-a finalizat prin emiterea unor decizii de soluționare a contestațiilor de către D.G.F.P. Brăila, care sunt definitive in sistemul cailor administrative de atac si a căror anulare putea fi solicitata la instanța de contencios administrativ competenta, in termen de 6 luni de la comunicarea acestora, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. Pârâta D.G.F.P.J. Brăila a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, ca nefondată. 2. Soluția pronunțată de instanța de fond. Prin sentința nr. 4451 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în cuantum de 231.167 lei. A disjuns aceste capete de cerere privind pe reclamanta T.R.G.

N.V., în contradictoriu cu pârâții D.G.F.P. Brăila și D.G.F.P.M. București și le-a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. A admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește competența materială de a soluționa capetele de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P.

Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 (Decizia 1) și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea cererii nr. 21564 din 05 mai 2008, având ca obiect rambursarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 231.167 lei, Curtea a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, aceasta revine, sub aspect material, tribunalului, Cererea 1 a reclamantei, adresată pârâtei D.G.F.P.M. București și soluționată de pârâta D.G.F.P.J.

Brăila prin Decizia 1, dând naștere unui raport de drept fiscal diferit de cel determinat de Cererea 2, soluționată prin Decizia 2, vizând perioade diferite, fiind contestate în mod diferit și contestațiile soluționate prin acte administrative diferite, astfel încât nici la stabilirea competenței materiale de soluționare nu pot fi avute în vedere ca un tot unitar, prin cumularea sumelor solicitate cu titlu de TVA de rambursat prin cele două cereri.

Chiar dacă operațiunile ce stau la baza cererilor de rambursare sunt aceleași și problemele de drept ce se impun a fi analizate în soluționarea celor două capete de cereri distincte sunt similare, normele referitoare la competența materială sunt norme imperative, de ordine publică, iar în măsura în care legiuitorul nu a lăsat un drept de opțiune instanței în situații de acest fel, pe principiul cine poate mai mult poate și mai puțin, instanța de fond a apreciat că nu se poate reține spre competentă soluționare un litigiu de natură fiscală privind o taxă cu o valoare sub 500.000 lei. A reținut, de asemenea, că în cauză competența revine Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, dat fiind faptul că reclamanta a optat pentru instanțele situate în municipiul București.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, aceasta a fost analizată de prima instanță numai prin perspectiva capetelor de cerere pentru care și-a menținut competența de soluționare, respectiv în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 (Decizia 2) și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei (Cererea 2). Astfel, Curtea a reținut că problema care necesită analiza instanței este aceea dacă este admisibilă o acțiune în contencios administrativ împotriva actelor administrativ-fiscale primare, în condițiile în care nu se contestă actul administrativ de soluționare a căii administrative de atac, prin care organul administrativ a analizat „motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal” [(art. 213 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală)]. În raport de dispozițiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003, instanța de fond a observat că analiza legalității actelor fiscale contestate de către reclamanta-recurentă se realizează exclusiv în cadrul contestației asupra deciziei emise în soluționarea fondului contestației, în lipsa unei asemenea cenzuri neputând opera cenzura instanței de contencios administrativ asupra actului de impunere, o astfel de cerere fiind inadmisibilă. Cum în discuția reclamantei a fost pusă excepția inadmisibilității din această perspectivă, excepție invocată de către pârâtă prin întâmpinarea comunicată la termenul din data de 23 aprilie 2012, și aceasta nu a înțeles să-și modifice acțiunea prin includerea în obiectul analizei instanței și a Deciziei D.G.F.P.J.

Brăila nr. 232 din data de 11 iulie 2011 de soluționare a contestației formulate împotriva Deciziei 2, Curtea a admis excepția inadmisibilității și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile. 3. Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T.R.G. N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În susținerea recursului, recurenta – reclamantă a arătat că instanța de fond, în mod greșit, a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, aflându-se într-o gravă eroare în privința lipsei contestării deciziei nr. 232 din 11 iulie 2011 emisă de D.G.F.P.

Brăila în soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 34309, întrucât, în cadrul cererii de chemare în judecată a solicitat și anularea Deciziilor nr. 231 și 232 din 11 iulie 2011. De asemenea, a susținut că este nelegală și netemeinică și soluția pronunțată de prima instanță cu privire la capătul de cerere prin care a solicitat obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011. Astfel, a arătat că, fără a motiva în drept sau în fapt, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității pentru acest capăt de cerere, încălcând prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Recurenta a mai criticat sentința recurată și sub aspectul admiterii excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București în privința capetelor de cerere privind anularea Deciziei D.G.F.P.

Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M.B. la soluționarea cererii nr. 21564 din 05 mai 2008 și a declinării soluționării acestora în favoarea Tribunalului București. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar numai pentru considerentele în continuare arătate. Titlul IX (art. 205 - 218) C. proc. fisc., reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative, fiscale tipice sau asimilate, procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216 – art. 217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc. În cauză, este necontestat că cererea de chemare în judecată, formulată la data de 23 ianuarie 2012, în temeiul dispozițiilor art. 8, 10, 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 și art. 218 C. proc. fisc., republicat, are ca obiect anularea deciziilor de rambursare a TVA nr. 21564/2018 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 întocmite de D.G.F.P. Brăila, precum și anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor nr. 231 și 232 din 11 iulie 2011 emise de pârâtă, cu obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererilor de rambursare a TVA nr. 21564 din 5 mai 2008 și nr. 34309 din 3 iulie 2009. Prin întâmpinarea depusă la termenul din 23 aprilie 2012, pârâta D.G.F.P.M.

București a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate, susținând că reclamanta, deși a atașat cererii deciziile de soluționare a contestațiilor nr. 231 și 232 din 11 iulie 2011, nu a înțeles să le conteste, solicitând direct instanței să anuleze deciziile de rambursare a TVA. Înalta Curte constată că actele administrativ fiscale contestate au fost emise în cadrul a două proceduri administrative, finalizate prin deciziile nr. 231 și 232 din 11 iulie 2011. După cum rezultă din chiar cererea de chemare în judecată, acestea au fost deduse judecății prin primul act de inițiere a procedurii judiciare la data de 23 ianuarie 2012, exercitat în termenul legal prevăzut de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În acest context și din perspectiva dispozițiilor legale mai sus menționate, instanța de control jurisdicțional constată că respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată este nelegală și neîntemeiată. De asemenea, prima instanță, respingând ca inadmisibile capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P.J. Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 lei, practic nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, motiv pentru care se impune sub acest aspect, în conformitate cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., casarea cu trimitere spre rejudecare.

Totodată, Înalta Curte constată că, sub aspectul disjungerii acțiunii și admiterii excepției de necompetență privind capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei D.G.F.P. Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea D.G.F.P.M. București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 03 iulie 2009, în cuantum de 231.167 lei, sentința nu poate fi reformată, nemaifiind susceptibilă de recurs, potrivit art. 158 alin. (3) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat T.R.G. N.V. împotriva Sentinței nr. 4451 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 aprilie 2014.