ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2645/2015

Decizia nr. 2645/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 3056 din 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins în tot acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați (fosta D.G.F.P. Brăila) și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin Sentința civilă nr. 4451 din 2 iulie 2012 Curtea de Apel a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei DGFP Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea DGFPM București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, nr. 34309 din 3 iulie 2009, în cuantum de 231.167 RON, a disjuns aceste capete de cerere și le-a declinat în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Totodată a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere având ca obiect anularea Deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Brăila nr. 34.309/3221 din 18 februarie 2011 și, respectiv, obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la soluționarea cererii de rambursare a TVA pentru anul 2008, în cuantum de 648.572 RON, și a respins aceste capete de cerere ca inadmisibile.

Împotriva aceste hotărâri a formulat recurs reclamanta B. NV.

Prin Decizia civilă nr. 1818 din 8 aprilie 2014 instanța de control judiciar Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Rejudecând, instanța de fond a reținut că prin Deciziile de rambursare a TVA nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, organul de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Județul Brăila - Activitatea de Inspecție Fiscală a respins la rambursare T.V.A. solicitată în sumă de 231.167 RON, respectiv 648.572 RON motivat de faptul că nu au fost prezentate documente prin care să se facă dovada că persoanele fizice înscrise în anexele la facturile prezentate sunt angajate sau administratori ai societăților beneficiare ale serviciilor de management prestate de B. N.V. Olanda, cât și faptul că aceștia au beneficiat de serviciile de transport în interesul activităților economice ale societăților angajatoare, precum și că nu au fost prezentate documente justificative constând în comenzi cu detaliile transporturilor.

S-a constatat că față de dispozițiile legale exprese, aplicabile speței în cauză, este evident că orice persoană impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru poate beneficia de rambursarea taxei achitate în condițiile în care aceasta demonstrează cu documente justificative că bunurile sau serviciile achiziționate, pentru care s-a achitat taxa, sunt utilizate pentru operațiuni aferente activității sale economice.

Judecătorul fondului a constatat că autoritățile fiscale sunt în drept să analizeze orice operațiune (tranzacție) nu numai din punct de vedere juridic, ci și din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil, astfel că simpla achiziție a unui serviciu pe numele acesteia, justificată prin contracte, facturi și documente de plată, nu constituie și o prezumție a utilizării în scop economic a serviciului achiziționat.

De asemenea, s-a reținut că, atât timp cât B. N.V. Olanda nu a fost în măsură să probeze, cu documente justificative, necesitatea deplasărilor efectuate, chiar mai mult afirmând, prin contestația depusă la organele fiscale, că "detaliile transportului/comenzile se efectuau fie electronic, prin e-mail, fie telefonic, iar copiile comenzilor electronice sunt dificil de obținut datorită vechimii acestora și a faptului că persoanele implicate nu mai lucrează demult în cadrul grupului Rompetrol", în mod corect și legal organul de inspecție fiscală a respins rambursarea TVA aferentă serviciilor nejustificate.

Simpla prezentare a unor documente justificative constând în facturi, contracte și ordine de plată, nu dă drept de deducere a TVA în mod obligatoriu, întrucât nu trebuie confundată justificarea (demonstrarea) exercitării acestui drept în cadrul controalelor fiscale ulterioare cu justificarea de către persoanele impozabile, cu dovezi obiective, a faptului că serviciile achiziționate sunt în interesul desfășurării activității economice.

Raportat la dispozițiile pct. 49 alin. (6) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, care prevăd că "organele fiscale competente pot solicita persoanei impozabile să prezinte informații suplimentare necesare pentru a stabili dacă o cerere de rambursare este justificată", s-a constatat că în mod corect, prin Deciziile de rambursare TVA nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011, organul de inspecție fiscală al DGFP Brăila a respins TVA-ul solicitat la rambursare.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A. N.V. (fostă B. N.V.), susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, respectiv argumente:

(1) instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită. Astfel, nu au fost analizate excepția necompetenței materiale a Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila de a soluționa cererile de rambursare a TVA și nici solicitarea de obligare a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la soluționarea cererii de rambursare a TVA nr. 21564/34309 din 18 februarie 2011, în baza art. 8 din Legea nr. 554/2004;

(2) instanța a încălcat limitele casării dispuse prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 1818 din 8 aprilie 2014. Astfel cum rezultă din Decizia nr. 1818 din 8 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat sentința atacată, însă numai cu privire la Decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila nr. 21564 și Decizia de soluționare a contestației nr. 231 din 11 iulie 2011, recursul nefiind admis în privința Deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 și implicit a deciziei de soluționare a contestației aferente nr. 232 din 11 iulie 2011, iar Curtea de Apel București a ignorat limitele casării și s-a pronunțat în cauză prin respingerea anulării tuturor celor patru decizii atacate;

(3) instanța a pronunțat o hotărâre nemotivată, în sensul că, în considerentele sentinței a preluat integral susținerile pârâtelor promovate în întâmpinări și în deciziile de soluționare a contestației, fără a avea nici un argument de fapt sau drept propriu, încălcând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

(4) instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Condițiile reținute de instanță pentru restituirea TVA, respectiv aceea de a dovedi relațiile de angajare/administrare dintre persoanele fizice care au fost transportate și societățile beneficiare ale serviciilor de management prestate de către A. N.V. (fosta B. N.V.) și aceea de a dovedi că serviciile de transport au profitat nu societății menționate, ci altora, adică societăților beneficiare în cadrul contractelor de servicii de management derulate de A. N.V. - reprezintă în fapt o cerință de a demonstra că serviciile de transport nu au fost achiziționate în interes propriu, pentru desfășurarea propriei activități economice taxabile cu TVA, adică de a demonstra inexistența dreptului de restituire a TVA, ceea ce ar fi absurd.

Au fost încălcate astfel prevederile art. 147

2

C. fisc. și pct. 49 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI C. fisc. Din punct de vedere al dreptului de deducere TVA, în speță, trebuie demonstrat tocmai faptul că serviciile de transport au fost în beneficiul societății ca persoană juridică impozabilă, iar nu al unor persoane fizice. Totodată, instanța de fond nu a sancționat invocarea ca motiv de respingere de către pârâte a cererilor reclamantei, a pct. 48 din Normele de aplicare a Titlului II (impozitul pe profit) cu privire la obligația de a demonstra „necesitatea deplasărilor efectuate”, or acest text de lege se referă la impozitul pe profit, iar nu la restituirea TVA, care are norme distincte.

Recurenta și-a încadrat motivele de recurs din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 5,7,9 și ale art. 304 pct. 5, 7, 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă între altele, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța de fond, respingând în tot acțiunea, nu a analizat toate cererile reclamantei, respectiv nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Deciziilor Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și nr. 34309/3221 din 18 februarie 2011 ca fiind emise de un organ necompetent și asupra cererii de obligare a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București la soluționarea unor solicitări de rambursare TVA.

Totodată, instanța de fond a încălcat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate […] sunt obligatorii”.

Astfel, deși prin Decizia nr. 1818 din 8 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a statuat că Sentința civilă nr. 4451 din 12 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu poate fi reformată sub aspectul soluției pronunțate privind anularea Deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice Brăila sub nr. 21564/218 din 15 februarie 2011 și, respectiv, obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București la soluționarea cererii nr. 34309 din 3 iulie 2009, prin Sentința nr. 3056 din 12 noiembrie 2014 (sentința atacată în prezentul recurs) instanța de fond a ignorat limitele casării și a respins în totalitate acțiunea.

De asemenea, este întemeiată și critica potrivit căreia instanța a dat o motivare contradictorie în privința condițiilor legale reținute pentru restituirea TVA, invocând cerința de a se demonstra că serviciile de transport nu au fost achiziționate în interesul propriei activități economice purtătoare de TVA, ceea ce contravine unei interpretări corecte a art. 147

2

C. fisc. și ale pct. 49 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VI C. fisc.

Se constată, de asemenea, că în considerentele hotărârii sunt preluate în exclusivitate apărările pârâtei, fără a fi analizate și apărările reclamantei, ceea ce echivalează cu o analizare parțială a fondului cauzei.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) coroborat cu art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța de control judiciar va admite recursul, casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru reanalizarea fondului cauzei, cu luarea în considerare inclusiv a apărărilor reclamantei și a Deciziei de casare nr. 1818 din 8 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. N.V.(fostă B. N.V.) împotriva Sentinței civile nr. 3056 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM