ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4059/2017

Obiectul cererii de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2010, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice București și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brăila, anularea, în parte, a Deciziei nr. 184 din 01.06.2010 de soluționare a contestației administrative, a Deciziei de impunere nr. 25896/20 din 15 ianuarie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 15 ianuarie 2010, precum și exonerarea sa de la plata sumei de 1.744.382 RON, din impunerea suplimentară totală de 1.949.633 RON. Prin sentința nr. 217 din 24 ianuarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, cererea reclamantei, a anulat Decizia nr. x/1.06.2010 și, în parte, Decizia de impunere nr. 25896/20 din 15.01.2010 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 15 ianuarie 2010, cu privire la suma de 1.681.225 RON, menținând actul de impunere pentru suma de 268.408 RON din care: 120.061 RON impozit pe venit suplimentar; 59.458 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe venit suplimentar; 55.681 RON TVA stabilită suplimentar; 33.208 RON majorări de întârziere aferente TVA stabilită suplimentar. Prin decizia nr. 1366 din 25.03.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila împotriva sentinței nr. 217 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că sentința nu cuprinde motivele care au condus la soluția adoptată. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2198 din 24 iunie 2016, pronunțată în fond după casare, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 184 din 01 iunie 2010, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice București, și Decizia nr. 25896/20 din 15 ianuarie 2010, emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Brăila, pentru suma de 1.681.222 RON, menținând actul de impunere pentru suma de 268.411 RON.

Hotărârea atacată cu revizuire Prin decizia nr. 1556 din 27 aprilie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2010**, a admis recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila împotriva sentinței nr. 2198 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a respins cererea, ca neîntemeiată. În motivare a reținut, cu privire la impozitul pe profit pentru anul 2008: Prima instanță a considerat că este deductibilă la calculul impozitului pe profit suma în cuantum de 2.697.391 RON, prin faptul că furnizorul S.C. B. S.R.L. de la care s-au achiziționat mărfurile nu era un contribuabil inactiv. Din actele dosarului, reiese faptul că mărfurile (cereale și semințe oleaginoase) au fost achiziționate în perioada 01.06.2008 - 20.11.2008. În baza Închirierii nr. 14377 din 24.05.2005, pronunțată de judecătorul delegat de pe lângă ORC Brăila, s-a înscris mențiunea "activitate suspendată temporar", iar prin încheierea din 25.04.2008, societatea și-a reluat activitatea începând cu 22.04.2008, totodată și-a schimbat și denumirea din C. în B. Prin OPANAF nr. 1039 din 22.08.2007, S.C. B. S.R.L. a devenit contribuabil inactiv, iar prin OPANAF nr. 135 din 02.02.2009, societatea a devenit contribuabil reactivat. Datele înscrise la Registrul Comerțului nu pot fi confundate cu datele fiscale existente la ANAF, deoarece acestea au consecințe juridice diferite. Așadar, deși la Registrul Comerțului exista mențiunea reluării activității, împrejurarea nu are relevanță în raport de motivele pentru care un contribuabil este trecut pe lista celor inactivi. Prima instanță a reținut existența puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1624 din 07.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați, conform căreia S.C. B. S.R.L. îi sunt aplicabile disp. art. 6 din Ordinul MFP nr. 575/2006, societatea reluându-și activitatea. Potrivit art. 6 alin. (1) din Ordinul MFP nr. 575/2006, încetarea stării de inactivitate se produce ca urmare a unei hotărâri judecătorești, de la data la care aceasta rămâne irevocabilă". Prima instanță, citând din considerentele Deciziei nr. 1624 din 07.09.2010 a Curții de Apel Galați, a apreciat că încetarea stării de inactivitate a avut loc prin pronunțarea Încheierii judecătorului delegat nr. M/25.04.2008. Cauza în care s-a pronunțat Decizia nr. 1624/2010 a Curții de Apel Galați nu privește pe intimata-reclamantă din prezenta speță, iar art. 6 alin. (1) din Ordinul MFP nr. 57/2006 se referă la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile de încetare a stării de inactivitate, cu alte cuvinte, chiar obiectul acțiunii trebuie să fie cel al pronunțării unei hotărâri judecătorești care să constate intervenită încetarea stării de inactivitate. Or, în dosarul amintit, obiectul acțiunii este anularea unei decizii de impunere și, pe cale incidentală, judecătorul a apreciat că societatea B. era un contribuabil activ. Încetarea stării de inactivitate se încheie, fie printr-un ordin al Președintelui ANAF, fie printr-o hotărâre judecătorească, irevocabilă care să constate intervenită încetarea acesteia, condiții ce nu sunt îndeplinite în speță. Încetarea stării de inactivitate a intervenit în ceea ce o privește pe S.C. B. S.R.L., prin OPANAF nr. 135 din 02.02.2009. În concluzie, achizițiile intimatei-reclamante de la S.C. B. S.R.L., în perioada 25.06.2008 - 04.11.2008, nu sunt deductibile la calculul impozitului pe profit. Cu privire la suma de 522.996 RON, ce reprezintă cheltuieli cu mărfurile înregistrate în mod eronat în contabilitatea intimatei-reclamante, prima instanță a constatat că aceste erori au fost corectate la 31.07.2009, astfel încât nu există impact fiscal. Corectarea însă nu a fost reală, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a aplecat, aceasta preluând concluziile expertizei în sensul că eroarea corectată nu a avut impact fiscal. Din actele dosarului, rezultă că documentele prezentate de societate prezintă numeroase neconcordanțe, datele sunt eronate și necorelate, acestea determinând în mod justificat organul fiscal să considere ca nedeductibile cheltuielile. Prin expertiza administrată în dosar nu s-a demonstrat realitatea corecției, pe care expertul a prezentat-o ca atare, fără să analizeze documentele depuse la dosar. Cu privire la taxa pe valoare adăugată, pentru suma de 430.676 RON, rezultată din tranzacțiile efectuate cu S.C. B. S.R.L., argumentele sunt identice cu cele menționate la impozitul pe profit. TVA în sumă de 209.232 RON nedeclarată la organul fiscal pentru perioada 01.04.2006 - 30.04.2009 a fost calculată în mod corect de organul fiscal, având în vedere că atât expertiza, cât și motivarea primei instanțe nu au reușit să demonstreze contrariul. Organul fiscal a constatat diferențe între sumele din jurnalele de vânzări și cumpărări, cele înscrise în balanțele de verificare și cele înscrise în deconturile de TVA, acestea fiind recunoscute și de societate. Raportul de expertiză a concluzionat doar în sensul că organul fiscal a greșit calculul acestor sume dar nu a argumentat și demonstrat în concret. În ceea ce privește TVA în cuantum de 96.757 RON, reprezentând TVA dedusă eronat de intimata-reclamantă din factura nr. x din 29.06.2008 emisă de S.C. D. S.R.L., instanța de fond a reținut că eroare a fost corectată, astfel încât societatea reclamantă avea dreptul să deducă taxa. Instanța de fond nu a analizat însă dacă corectarea a fost reală și dacă între registrul jurnal contabil pentru luna iulie 2009, balanța de verificare pentru luna iulie 2009 și jurnalul de cumpărări pentru luna iulie 2009 există concordanțe cu privire la datele înregistrate. Din studierea acestor documente rezultă însă numeroase neconcordanțe evidențiate de organul fiscal care, în mod corect au condus la nedeductibilitatea taxei.

Cererea de revizuire Împotriva deciziei nr. 1556 din 27 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă A. S.R.L., la data de 16.08.2017, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., solicitând schimbarea în parte a deciziei în sensul admiterii în parte a cererii reclamantei cu privire la impozitul pe profit și TVA corespunzătoare tranzacțiilor derulate de către revizuenta-reclamantă cu contribuabilul declarat inactiv și care a fost reactivat ulterior (B. SRL). În motivarea cererii de revizuire, revizuenta arată că soluția instanței de recurs cuprinsă în decizia nr. 1556 din 27 aprilie 2017 încalcă principiul priorității dreptului european reglementat de art. 148 alin. (2) din Constituție, în sensul că, în evocarea fondului, au fost ignorate interpretările date de CJUE prevederilor art. 167-192 raportate la art. 273 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, interpretări rezultând din hotărârile pronunțate în cauzele C-80/11, C-142/11 (conexe), C -285/11, C-324/11, C-338/11, C-347/11, C-525/11, C- 18/13, C-401/13, C-432/13, C -183/14, C- 277/14, C- 332/15, C-101/16. Situația de fapt reținută atât de organele fiscale cât și de instanță, precum și expertiza administrată în cauză au evidențiat că, în privința tranzacțiilor derulate cu presupusul contribuabil inactiv, nu s-a evidențiat o activitate frauduloasă prin care să se fi urmărit obținerea unor avantaje fiscale injuste de către contribuabila revizuentă sau de către cocontractanta acesteia, astfel încât nu se poate justifica legitim, în conformitate cu prevederile Directivei 112/82016, nerecunoașterea dreptului revizuentei la deducerea TVA corespunzător tranzacțiilor derulate cu presupusul contribuabil inactiv și, pe cale de consecință, nici nu se poate considera într-o astfel de împrejurare că tranzacțiile, existente și reale din perspectiva dreptului de deducere a TVA, ar putea fi inexistente din perspectiva recunoașterii cheltuielilor efectuate cu achiziția respectivelor mărfuri, pentru a se stabili un impozit pe profit suplimentar derivat din nerecunoașterea deductibilității prețului plătit pentru mărfurile achiziționate. Încuviințarea revizuiri deciziei nr. 1556/2017 se impune atât pentru că este contrară dreptului Uniunii Europene în privința obligațiilor suplimentare stabilite în legătură cu impozitul pe profit aferent anului 2008 și a refuzului de deducere a TVA ce corespunde tranzacțiilor derulate de revizuentă cu contribuabilul declarat inactiv și care a fost ulterior reactivat, dar și pentru că soluția legislativă introdusă în noul C. fisc., în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017, este în sensul că beneficiarii de mărfuri și servicii de la contribuabili inactivi care au fost ulterior reactivați, au dreptul de a deduce TVA pentru achizițiile efectuate în perioada în care furnizorul a fost inactiv și a avut codul de TVA anulat. Revizuenta invocă și decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit că cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale CJUE, indiferent de data pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Cererea de revizuire se întemeiază și pe încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei nr. 1624 din 7 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați, conform căreia B. S.R.L. și-a reluat activitatea, dar și pe încălcarea art. 6 parag. (1) din Convenția EDO, prin nerespectarea puterii de lucru judecat și prin reinterpretarea probelor în faza de recurs, fără a se administra, din nou, probatoriul respectiv.

Apărările față de cererea de revizuire Prin întâmpinare, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin AJFP Brăila, solicită respingerea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca inadmisibilă. În argumentare, arată că revizuenta nu își motivează cererea pe niciuna dintre împrejurările vizate de cazul de revizuire anterior menționat. Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, arată că cererea se întemeiază pe introducerea unei noi soluții legislative prin noul C. fisc., cu aplicare de la 1 ianuarie 2017, care însă nu se poate aplica litigiului de față pentru că ar contraveni principiului neretroactivității legii. Achizițiile realizate de revizuenta-reclamantă de la B. S.R.L. în perioada 25.06.2008-4.11.2008 au reprezentat tranzacții efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al Președintelui ANAF și, ca urmare, acestea nu produc efecte juridice din punct de vedere fiscal privind deducerea cheltuielilor cu achizițiile și a TVA aferente, în conformitate cu art. 11 alin. (1)2 și art. 21 alin. (4) lit. r) din C. fisc..

Precizările aduse cererii de revizuire În conformitate cu dispozițiile din încheierea din data de 18 octombrie 2017, Înalta Curte a solicitat revizuentei să precizeze cazurile de revizuire invocate, inclusiv cazul de revizuire în care se încadrează susținerile referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1624/2010 a Curții de Apel Galați și încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin reinterpretarea probelor administrate în fond. La termenul din 15.11.2017, revizuenta a formulat, în scris, precizări la cererea de revizuire, arătând că renunță la susținerea argumentelor de revizuire care au fost încadrate în cererea inițială în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., respectiv cele referitoare la încălcarea autorității de lucru judecat și încălcarea dreptului la un proces echitabil. În revizuire nu s-au administrat probe noi. II. Soluția asupra cererii de revizuire Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia constituie motiv de revizuire pronunțarea unei hotărâri irevocabile, prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituție. Revizuenta invocă neconformitatea soluției cuprinsă în decizia nr. 1556 din 27 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (în recurs la sentința nr. 2198 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal) cu dreptul european în materie de TVA, așa cum este interpretat prin o seamă de hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, enumerate în cuprinsul cererii de revizuire. Dintre acestea, relevantă față de faptele cauzei pe care se întemeiază motivul de revizuire invocat este hotărârea CJUE din 19 octombrie 2017 pronunțată în cauza C-101/16 Paper Consult. Astfel, revizuenta se referă la refuzul acordării dreptului de deducere a TVA (în sumă de 430.676 RON) și la refuzul acordării deductibilității cheltuielilor la calcularea impozitului pe profit (în sumă de 2.266.715 RON), ambele rezultând din tranzacțiile constând în achiziții de cereale efectuate de societatea revizuentă de la societatea B. S.R.L., în perioada iunie-noiembrie 2008, perioadă în care B. S.R.L. a avut statutul de contribuabil declarat inactiv prin ordinul președintelui ANAF nr. 1039 din 22 august 2007 și care a devenit contribuabil reactivat prin ordinul președintelui ANAF nr. 135 din 2 februarie 2009. Revizuenta arată că refuzul administrației fiscale de acordare a dreptului de deducere a TVA pentru operațiuni derulate cu contribuabilul declarat inactiv, refuz întemeiat pe dispozițiile art. 11 alin. (1)2 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., contravine Directivei 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA. Într-adevăr, decizia nr. 1556/2017 atacată cu revizuire se întemeiază pe dispozițiile din dreptul național anterior menționate, conform cărora nu sunt luate în considerare de autoritățile fiscale tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv prin ordin al președintelui ANAF. Prin decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materia contenciosului administrativ și fiscal a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunțării acestora și de împrejurarea invocării sau nu în litigiul de bază a dispozițiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună și curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii. Cererea de revizuire este formulată în termenul de o lună de la data la care revizuenta, intimată în recurs, a luat cunoștință de decizia nr. 1556/2017. Din lucrările dosarului rezultă că intimata a formulat cerere pentru fotocopierea deciziei pronunțată în recurs, la data de 18.07.2017, având în vedere că, potrivit dispozițiilor vechiul C. proc. civ., nu exista obligația de comunicare a deciziei irevocabile. Cererea de revizuire este formulată la data de 16.08.2017, în termenul general de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în virtutea normei de trimitere conținută în art. 28 din Legea nr. 554/2004. Termenul de declarare a revizuirii, de o lună de la data comunicării/luării la cunoștință de hotărârea supusă revizuirii, este prevăzut atât de soluția de principiu adoptată în ședința Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal din 7.02.2011, soluție de principiu adoptată în urma deciziei Curții Constituționale nr. 1709 din 9 decembrie 2010 (prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), cât și de decizia nr. 45/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Deși ultima decizie privește termenul de declarare a revizuirii prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în contextul noului C. proc. civ., care prevede comunicarea hotărârilor definitive, principiul pe care se bazează și care confirmă soluția de principiu anterioară, adoptată în contextul dispozițiilor vechiul C. proc. civ., se referă la incidența termenului general de revizuire, în lipsa reglementării unui termen special în Legea contenciosului administrativ. În conformitate cu decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu are relevanță dacă revizuenta a invocat sau nu în litigiul de fond, respectiv în fața instanței de recurs care a pronunțat decizia a cărei revizuire se cere, interpretările CJUE în materia dreptului de deducere rezultat din operațiuni desfășurate cu un contribuabil inactiv, ulterior reactivat, relevant fiind că instanța de recurs nu a analizat incidența dreptului european în speța dedusă judecății. Înalta Curte constată că este fondat motivul de revizuire invocat, care privește neacordarea dreptului de deducere a TVA în valoare de 460.676 RON aferentă operațiunilor de achiziții de cereale derulate de societatea revizuentă cu societatea B. S.R.L. Astfel, în conformitate cu hotărârea CJUE din 19 octombrie 2017 pronunțată în cauza C-101/16 Paper Consult, Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i‑a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi pe care figurează separat prețul și taxa pe valoarea adăugată a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivității fiind publică și accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic și definitiv, nepermițând să se facă dovada absenței unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că statele membre pot impune obligații care nu sunt prevăzute de Directiva 2006/2012, pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și pentru a preveni evaziunea. Cu toate acestea, măsurile adoptate de statele membre nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru a atinge astfel de obiective. Astfel, s-a apreciat că în ipoteza regularizării situației contribuabilului furnizor care a obținut radierea sa de pe lista contribuabililor înscriși ca inactivi și a colectării și virării la trezoreria publică a TVA aferentă operațiunilor, refuzul definitiv al dreptului de deducere contravine principiului neutralității TVA. În raport de considerentele hotărârii CJUE, anterior menționate, rezultă că, în materia TVA, în ipoteza derulării unor tranzacții cu un contribuabil furnizor declarat inactiv, ulterior reactivat, persoanei impozabile care invocă dreptul de deducere trebuie să i se dea posibilitatea să demonstreze că tranzacțiile încheiate cu furnizorul său îndeplinesc condițiile prevăzute de Directiva 2006/112 și, în special, că TVA a fost plătită trezoreriei publice de către acest contribuabil furnizor, altminteri depășindu-se ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor legitime urmărite de Directivă. Întrucât în fața instanței de recurs (care a reformat integral hotărârea pronunțată în fond) chestiunea litigioasă menționată nu a fost tranșată în lumina principiilor care reies din hotărârea CJUE anterior menționată, ci a fost tranșată în baza prevederilor din dreptul național - art. 11 alin. (12) din C. fisc., care la vremea derulării tranzacțiilor stabilea că nu vor fi luate în considerare tranzacțiile efectuate cu un contribuabil declarat inactiv, Înalta Curte, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, va admite cererea de revizuire și va schimba în parte decizia nr. x din 27 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul casării în parte a sentinței civile nr. 2198 din 24 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și trimiterii spre rejudecare instanței de fond a cererii de anulare a Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 184 din 01 iunie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 25896/20 din 15 ianuarie 2010, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 15 ianuarie 2010, cât privește chestiunea litigioasă referitoare la dreptul de deducere a TVA în sumă de 430.676 RON. Va menține, în rest, decizia atacată, adică în privința soluției de reformare a sentinței pronunțate în fond, în sensul respingerii cererii reclamantei pentru restul sumei la care se referă decizia de impunere. Soluția casării cu trimiterea cauzei instanței de fond spre rejudecare se impune întrucât, în lumina interpretărilor CJUE, dreptul de deducere poate fi recunoscut în condițiile dovedirii colectării TVA la bugetul de stat de la B. S.R.L. Or, probele administrate în cauză nu au avut în vedere teza probatorie menționată. Prin urmare, este necesar ca instanța de fond să reia cercetarea judecătorească, în măsura casării cu trimitere, administrând probe pe baza cărora să stabilească dacă TVA aferentă operațiunilor cu B. S.R.L. a fost colectată și, respectiv, virată de această societate către bugetul de stat. În raport de această împrejurare, instanța de fond va stabili dacă dreptul de deducere invocat de revizuenta-reclamantă pentru operațiunile respective poate fi acordat. Motivul de revizuire invocat, însă, nu poate produce efecte în privința acordării deductibilității cheltuielilor la stabilirea impozitului pe profit, cheltuieli efectuate în legătură cu aceleași operațiuni derulate cu B. S.R.L. (în sumă de 2.266.715 RON, despre care revizuenta arată că ar fi influențat stabilirea impozitului pe profit cu o sumă suplimentară de 97.508 RON). Dreptul Uniunii Europene pe care se întemeiază cererea de revizuire privește exclusiv materia taxei pe valoare adăugată. În calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, reținuta încălcare a dreptului unional, cât privește acordarea dreptului de deducere a TVA, nu își întinde efectele în materia impozitului pe profit, care rămâne reglementată de dreptul național, aplicat de instanța de recurs când a stabilit că cheltuielile înregistrate în evidența contabilă pe baza unor facturi provenite de la un contribuabil inactiv nu beneficiază de deductibilitate (art. 24 alin. (4) lit. r) C. fisc.). Nu poate fi primită teza revizuentei, a producerii unor efecte ale hotărârii CJUE, pe cale de consecință, și în materia deductibilității cheltuielilor la impozitul pe profit. Între dreptul de deducere al TVA și acordarea deductibilități cheltuielilor cu achizițiile nu există o legătură de tipul cauză-efect, ci amândouă izvorăsc din aceleași operațiuni. Or, motivul de revizuire invocat permite retractarea hotărârii numai în privința chestiunilor litigioase guvernate de dreptul substanțial național care trebuie să fie conform cu dreptul european invocat, adică, în speță, în materia TVA. O ultimă observație care se impune a fi făcută este aceea că revizuenta, în cadrul precizărilor la cererea de revizuire, s-a referit la incidența revizuirii și asupra sumei de 96.757 RON reprezentând TVA din tranzacția din 26.08.2008 cu D. S.R.L., în privința căreia a arătat că s-a refuzat nelegitim dreptul de deducere a TVA. Înalta Curte constată că TVA aferentă tranzacției menționate nu a făcut obiectul cererii de revizuire, așa cum a fost formulată și motivată și nici nu se încadrează în motivul de revizuire invocat. Prin decizia nr. 1556/2017, Înalta Curte a reținut, cu privire la această TVA, că nu s-a analizat de către instanța de fond dacă a fost reală corectarea pretinsă de reclamantă a fi avut loc în evidența sa contabilă și că există numeroase neconcordanțe evidențiate de organul fiscal care, în mod corect, au condus la nedeductibilitatea taxei. Or, prin susținerea potrivit căreia dreptul de deducere ar fi fost refuzat nelegitim, care excede motivului de revizuire invocat, revizuenta urmărește reformarea soluției pronunțate în recurs, care nu este posibilă în calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii.